RSS
 

Archive for the ‘Fara categorie’ Category

Revolutia bolsevica – o noua sursa istorica!

30 Aug

Jurnalul unei femei corespondent de presă în Rusia anului 1917.

Sofia Casanova, ”Revoluția bolșevică. Jurnalul unui martor”


Luminita Marcu august 30, 2014 Dosar Lenin, Global / Europa, Politica & Doctrine

Sînt o cititoare de jurnale, o admiratoare a disciplinei de a scrie constant despre lumea din jur și lumea dinăuntru. De asemenea, cred că, dacă autorul se nimerește să fie o ființă specială, dotată cu inteligență, ușurință a scriiturii, onestitate și o anumită maturitate psihologică care-l ferește de pericolul distorsionării vreuneia dintre cele două lumi și dacă, în afară de toate astea, autorul trăiește într-un timp și un loc extrem de importante istoric, sînt întrunite toate condițiile pentru a fi în fața unui document extraordinar, deopotrivă literar și istoric. Acesta este cazul unei cărți pe care am găsit-o întîmplător săptămîna trecută într-una din bibliotecile publice din Salamanca.
Cartea în cauză se numește ”La revolución bolchevista. Diario de un testigo” și e semnată, curios, de o femeie, pe numele ei Sofia Casanova (1861-1958). A fost a doua femeie corespondent de presă din istoria Spaniei (prima, Carmen de Burgos, scrisese pentru un ziar din Madrid despre războiul din Maroc din 1909). Sofia Casanova a fost căsătorită cu un aristocrat polonez, diplomat, Vicente Lutoslawski și au avut trei fiice. A scris pentru ziarele spaniole ABC, El Liberal, La Época și El Imparcial, în New York Times și în Gazeta Polska. A început prin a trimite articole despre primul război mondial, apoi a scris despre revoluția din Rusia de la fața locului. Cartea ”La revolucion bolchevista. Diario de un testigo” este jurnalul pe care l-a ținut între 30 octombrie 1917 (se afla împreună cu întreaga familie în Sankt Petersburg) și octombrie 1918 (cînd, în urma unor complicate și riscante aventuri, reușește să ajungă în Madrid, cu ceea ce mai rămăsese din familia ei poloneză, după cei doi frați ai soțului, unul dintre ei tatăl viitorului compozitor Witold Lutoslavski, fuseseră executați într-o închisoare bolșevică). Fragmente din acest jurnal au apărut sub formă de corespondențe de presă în ziarul spaniol ABC din 1918, 1919.
Nu voi intra în detalii despre posteritatea Sofiei Casanova, am citit destule referințe în ultimele zile, dar aș vrea doar, pentru imparțialitate, să spun că am găsit o declarație a ei din anii 40, admirativă la adresa lui Franco. Probabil de aici o anumită rezervă față de personalitatea ei în Spania post-franchistă, pentru că această autoare nu e nici pe departe așa de cunoscută cum ar merita. Am convingerea că nefericita declarație a fost una conjuncturală sau venită poate din experiența dureroasă la nivel personal pe care a avut-o cu comunismul. Dar, în tot ce a scris, cel puțin cît am reușit eu să găsesc zilele acestea, Sofia Casanova a fost o susținătoare neabătută a drepturilor cetățenești, a libertății presei și a libertății în general. A murit în 1958, în Polonia comunistă, cu amărăciunea de a i se fi refuzat, de către același ziar spaniol la care scrisese din tinerețe, un articol despre suferințele polonezilor în urma invaziei hiteriste din al doilea război mondial.
A avut curajul, ca femeie, să trimită articole din Rusia acelor vremuri, după cum spunea, glumind, mai tîrziu, ”niciodată prin poștă și niciodată cu adresa ziarului ABC pe plic”, ci prin amabilitatea diverșilor prieteni din lumea diplomatică. Dorința de imparțialitate e mereu prezentă în acest jurnal, autoarea lui e tulburătoare atunci cînd reușește să se mențină sobră, deși membri ai familiei ei poloneze fuseseră asasinați și e demnă de toată admirația în perspectivă jurnalistică și intelectuală, atunci cînd, de pildă, vorbește cu luciditate și pătrundere, despre greșelile făcute de regimul țarist sau despre slăbiciunile și isteriile ineficiente, comice cîteodată, ale aristocrației și înaltei burghezii din care ea însăși făcea parte.

Fragmentul care urmează povestește două vizite pe care Sofia Casanova le-a făcut personal în zona zero a evenimentelor din Rusia: prima vizită, în mai 1917, la sediul Sovietului care înlocuise recent parlamentul țarist, în ceea ce ea numește ”prima revoluție”. A doua vizită, în decembrie 1917, la Institutul Smolnîi, unde îi cere un interviu lui Lev Troțki, ministru de externe al ”celei de-a doua revoluții”, mîna dreaptă a lui Lenin, ”brațul executor” al acestuia, așa cum se exprimă un admirator al revoluției, mai tîrziu, în Spania, într-o discuție cu autoarea.
Nu am găsit pînă acum o traducere în românește a acestei cărți, dacă există, m-aș bucura să fie semnalată, deocamdată mi-am asumat traducerea acestor fragmente.
Sofia Casanova, Revoluția bolșevică. Jurnalul unui martor, Editura Akron, Spania, 2008
Mai și Decembrie 1917
”Săptămîna din urmă a fost cea mai plină de emoții dintre toate cîte s-au derulat în furtunoasa perioadă a revoluției ruse. N-am nici o îndoială că fiecare zi a ei va rămîne în istorie. O dată risipită vraja, în cea mai limpede lumină a rațiunii, nu încape nici o îndoială că ceea ce se întîmplă în Rusia acum e absolut nou și extraordinar. Cîțiva inși marginali, exilați sau condamnați pe viață în Siberia, s-au întors în Patrie și acum sînt stăpînii ei. Alături de ei se află și îi susțin milioane de înfometați și servitori ultragiați în regimul de dinainte și împreună lansează către lume o evanghelie bazată pe idealism umanitar și pe o năucitoare demagogie. Lumea întreagă îi privește întrebător și în același timp cu neliniște…
Chiar și doar o enumerare a faptelor pe care le-au realizat zilele astea justifică neliniștea și curiozitatea pe care o trezesc comisarii poporului. Într-o zi, Troțki trimite o notă către ambasadorii puterilor aliate, exprimînd dorința guvernului de a începe preliminariile armistițiului. Pentru că generalul Duchonin refuză să îndeplinească deciziile guvernului, este destituit din fruntea armatei și în locul lui e pus căpitanul Krylenko, care, printr-un ordin de zi, ratifică hotărîrea bolșevicilor, trimite mesageri la nemți și, cum la cartierul general al armatei se adunaseră ceva forțe în jurul lui Duchonin, trimite totodată cîteva regimente cu scopul de a supune cartierul general, Slawka, cum i se spune în rusește. Cînd s-a prezentat în fața Sovietului, ca să prezinte rezultatele întîlnirii trimișilor lui cu inamicii, Krylenko a fost primit cu ovații.
Următoarea notă trimisă de Troțki către ambasade, în care informa despre actul realizat și îi invita să ia parte la preliminariile acordului de pace, deși a fost ignorată de ambasadori – care continuă să nu recunoască și să ignore, cel puțin aparent, grupul comisarilor republicii – întărește impresia de hotărîre nestrămutată pe care comportamentul neabătut al lui Troțki o produce tuturor. Alte evenimente importante care s-au întîmplat recent: telegrama Austro-Ungariei care acceptă, de principiu, să discute pacea; închiderea Dumei municipale – focar de conspirație împotriva guvernului; trecerea Băncii Naționale sub controlul guvernului, decizie la care s-au opus consiliul director și funcționarii de rang înalt ai acestei instituții financiare.
În concluzie: acești oameni, urîți și temuți, sînt puternici, sînt perfect organizați și fără nici un fel de ezitări înalță, din infernul războiului, steagul alb al concordiei universale. Proxima reuniune a camerelor constituante dă inamicilor guvernului anarhist speranța că-i vor înlătura și că vor organiza un alt guvern, mai pe gustul lor.
Probabilitatea aceasta, ca oamenii care cu o lună în urmă au dat sfidătoarea lor lovitură de stat să cadă, așa cum a căzut Kerenski, într-un timp mai mult sau mai puțin scurt, m-a făcut să comit o bravură, o vizită la Institutul Smolnîi, unde se află comisarii poporului. Foarte proasta reputație a lor și a gărzilor roșii, care mi-a accentuat teama de mulțime, m-a împiedicat pînă acum să am vreo întîlnire oficială cu ei. Dar cum nici nu vreau, pe de altă parte, să-i văd doar de departe pe eroii tragediei ruse, m-am amestecat totuși cu ei pe străzi în timpul manifestațiilor din zilele revoluției și așa am reușit să-mi formez o judecată obiectivă asupra revoluționarilor și a faptelor lor. Din acele zile am o pagină inedită, care face un pandant expresiv la pagina pe care o voi schița după aceea, despre ce am văzut în vizuina fiarelor.
Mai 1917
Se deschideau bobocii de floare în copacii din parcul Taurida, într-un apus de mai, iar peste lacuri, încă înconjurate de chiciură, se înclinau melancolic trestiile. În palatul Tauriki, cunoscut ca Duma, sovietul turbulent al soldaților și proletarilor triumfători înlocuise parlamentul imperial. Voiam să văd cu ochii mei transformarea Dumei, cu regulamentul ei parlamentar, în sesiunea permanentă a dezmoșteniților sorții, plini de mînie proletară. După-amiaza dulce de primăvară m-a convins să-mi înving temerile și am plecat spre Dumă, să văd, să aud și să aplaud, dacă va fi fost să găsesc ceva de aplaudat.
Pe strada Szpalerna, urîtă și solitară, se profila coloana albă a Dumei pe fondul galben al zidurilor. În fața întrării era o mică grădină, separată de stradă printr-un gard de fier, la porțile căreia stăteau două perechi de soldați posaci. Nu m-au lăsat să trec și nici n-au vrut să vorbească cu mine, democrația obișnuiește să fie la rîndul ei tiranică, dar grație unui ofițer polonez, care n-a găsit suspicios statutul meu de străină, am reușit să trec de poartă și să intru la gardieni, cu speranța de a obține permisul de intrare în palatul suveranității naționale.
Gardianul-portar era plecat; în sălița invadată de soldați, cererea ofițerului care mă condusese acolo a fost rău primită. Eu, deja speriată, mă pregăteam să ies pe ușă împreună cu amabilul meu însoțitor, cînd, din grupul amenințător, a ieșit un soldat înalt, slăbănog, cu o expresie a gurii tîmpă și ochi scrutători și s-a apropiat de mine zicînd:
- La cine vrei să te duci, madama? Te duc eu unde vrei. N-am făcut revoluția pentru ca burghezii să ne închidă porțile, înțelegi?, a adăugat, adresîndu-i-se ofițerului. Hai cu mine!
Și așa soldățoiul bătrîn sau doar îmbătrînit m-a luat de braț și am traversat grădina, spre porticul alb.
- Ești din Franța? m-a interogat.
- Nu, sînt spaniolă; scriu despre Rusia.
S-a oprit barbarul și, cu un gest sălbatic și copilăros totodată, a îngenuncheat în fața mea și a exclamat, cu un suspin:
- Spania, Spania… Eu cunosc patria ta… Mă cheamă Smirnov și n-am făcut revoluția ca să nu te lase să intri la Soviet, surioară.
Smirnov era amabil la beție și de la suspine a trecut la un salut milităresc din categoria celor deja ieșite din uz, către un locotenent ce ieșea din Dumă. Acesta, considerînd că soldatul își bate joc de el, l-a apostrofat și au schimbat unul cu altul cîteva expresii dure. Am fost în acest fel martoră la un caz de incredibilă indisciplină: ofițerul s-a îndepărat fără să sancționeze cuvintele grosolane ale soldatului.
În fața noastră s-au deschis porțile Dumei, plină de soldați rău mirositori. În salonul central, oval, cu balcoane albe, de ale căror balustrade se sprijineau odinioară frumusețile secolului XVIII la balurile nocturne și unde basoreliefurile desenau umbre blînde în lumina felinarelor monumentale, Smirnov mi-a arătat un scaun:
- Așteaptă aici, o să te duc eu la Soviet.
Grupuri de soldați se plimbau pe sub balcoane și vorbeau, fumînd și scuipînd pe parchetul delicat, lucrat într-un mozaic sofisticat. Cîțiva ofițeri se plimbau tăcuți printre ei, ascultau și în ochii lor era vizibilă umilința.
O umbră a trecutului transformă pentru o clipă locul acela în altceva: marea țarină Ecaterina, scoțîndu-și pelerina imperială în scopuri amoroase, ca să-i distreze în acele încăperi, cu glume și mascarade, pe favoriții ei, Orlov, Potemkin, Stanislav de Polonia…
Smirnov se întoarse după mine. Am traversat saloane și coridoare, încețoșate de fumul țigărilor din care soldații trăgeau și apoi le aruncau pe jos și am ajuns la marea sală de ședințe unde se întrunea Sovietul. Locul era plin de soldați înarmați și de țărani; mirosul specific, pătrunzător de plebe rusă – miros de pește pentru că-și ung încălțămintea cu untură de pește – nu era tocmai agreabil. Strigăte și agitație au însoțit urcarea la tribună a unui orator tînăr, blond și îmbrăcat ca un intelectual. Era tovarășul Skobelev, recent numit ministru.
Oare pe ce făgașe o va apuca mareea în ascensiune a revoluției ruse, m-am gîndit atunci. Și o anume cunoaștere a sufletului rus m-a făcut să presimt deja ezitările, tribulațiile, nenorocirile, care aveau să răsară din revoluție înainte ca revoluția în sine să se limpezească și să dea rezultate benefice pentru țară.
Însoțită mereu de Smirnov, care nu mai suspina, ci era de-acum rigid și serios, am vorbit cu cîțiva domni de la Cabinetul de Presă, unde unul dintre ei m-a interogat, aflînd că sînt corespondent de presă:
- Veniți din Spania ca trimisă a presei socialiste?
Cînd i-am răspuns că scriu pentru presa neutră și legalistă din țara mea, dar că admir revoluția rusă, brusc amabilitatea lui s-a transformat în răceală și indiferență.
Soldatul cel sensibil se îndepărtase și l-am pierdut din vedere și nu mi-a fost ușor să ies trecînd prin toate acele uși și coridoare păzite de santinele inflexibile.”
Decembrie 1917
”Cînd, în urmă cu patru zile, am luat hotărîrea să mă duc la Institutul Smolnîi, peste Sankt Petersburg cădea o ninsoare densă și liniștită. Voiam să mă duc și în același timp mi-era frică, de ce să nu recunosc, de locul acela îndepărtat unde funcționau toate birourile Guvernului Popular. Cum nu aveam curaj să mă duc singură și nici altcineva n-ar fi vrut să meargă cu mine, am luat-o cu mine pe devotata noastră galiciană, care nu s-a despărțit nici o clipă de noi în toată această perioadă plină de greutăți, dar nu i-am spus unde mergem. Străzile erau deja în întuneric, alunecoase ca o sticlă dată cu săpun, complet pustii la ora aceea, cinci după-amiază și cu greu am găsit un birjar somnolent pe capra unei sănii. A fost foarte surprins de adresa pe care i-am dat-o și a cerut un preț mare, dar în fine am plecat și trecînd prin succesive cartiere mizere, am dat de un edificiu enorm, care se distingea printre cocioabele din jur. Între poarta care dădea în stradă și ușa de intrare principală era un spațiu larg, grădină în alte vremuri, unde acum așteaptau automobilele personalului din guvern.
Gărzile de la intrare, țărani înarmați, se încălzeau la un foc. Mă întreabă unde merg și le răspund că merg la comisarul Troțki și îmi arată cu un gest simplu scara. Intru înăuntru și în sala de după vestibul văd așezați în jurul unei mese doi marinari, trei soldați și două tinere evreice care scriu. Repet că vreau să-l văd pe Troțki – ministru de Externe și cel mai interesant camarad al lui Lenin – și fără să ne mai ceară altceva ne întind două petece de hîrtie timbrată cu etajul și numărul biroului unde lucrează Troțki. Îi rog să-mi spună pe unde s-o iau către etajul trei și biroul 67 și tînăra evreică Sara Ivanova ne face onoarea să ne conducă personal la etajele superioare. Scările sînt multe și cu fiecare treaptă crește panica Pepei, care, cu ochi îngroziți și cu șalul căzut pe frunte, îmi spune în cea mai neaoșă galiciană:
- Coniță, un’ mă duci? Ne omoară ăștia, nu vez că umblă bagabonții înarmați? Îmi crapă inima.
Sara ne-a lăsat lîngă o ușă, unde garda roșie stătea de pază și în timp ce îi era prezentată lui Troțki cartea mea de vizită, am stat de vorbă cu ”bagabonții înarmați”. Îi informase tînăra că eram spaniole și, după ce îmi spune că a citit lucruri despre Spania, unul din acei proletari, cu ochii țintă la Pepa, începe însuflețit să laude femeile din țara mea. În acel moment s-a luat lumina și Pepa a dat un țipăt și s-a agățat de mine înspăimîntată. A fost un moment de emoție pitorească; s-a aprins din nou lumina, s-a deschis ușa și soldatul regulamentar, care intrase cu cartea mea de vizită, a spus:
- Intrați, vă rog.
Am trecut printr-o sală foarte mare, fără alte mobile decît niște scaune și cîteva mașini de scris și pe stînga, într-un mic separeu, ne aștepta Troțki. Mă invită să iau loc în singurul fotoliu care era în încăpere, în fața lui, lipit de birou; îi arată Pepei canapeaua, care completa mobilierul auster, și cu o voce plăcută spune în franceză:
- Cunosc Spania, e o țară frumoasă, de unde am amintiri plăcute, deși poliția, firește, m-a tratat prost. Am fost la Madrid, Barcelona, Valencia. Prietenul meu Pablo Iglesias se afla atunci într-un sanatoriu; mi-a părut foarte rău cînd am plecat. Politica pe care o facem e singura care se poate face acum. Lumea întreagă vrea pace și noi avem speranța să se facă această pace, nu o pace izolată, doar pentru Rusia, ci una generală, pentru toate popoarele combatante. Chiar acum am primit o telegramă de la Czernin care e de acord cu inițiativa noastră de armistițiu și cu gestiunile de pace. Nu ne vom opri, nici eu, nici camarazii mei, de pe drumul început.
- Dar atitudinea puterilor Antantei e neliniștitoare, am spus.
Troțki și-a coborît atunci pleaopele obosite peste privirea penetrantă și în zadar am așteptat un răspuns la remarca mea.
Am continuat să conversăm, doar atingînd subiectele, fără să pătrundem vreo clipă în adîncimea lor și la despărțire mi-a zis cu simplitate:
- Mă bucur că v-am cunoscut și prin intermediul dvs. trimit un salut Spaniei.
S-a întors la masa de lucru și capul i s-a înclinat spre documentele aflate acolo.
E agreabil Troțki? În orice caz nu e atrăgător. Trăsăturile israelite îi sînt accentuate de pletele bogate, revoluționare, care-i încadrează în negru fața neregulată, ascuțită. Sprîncenele și barba scurtă, foarte negre, desenează linii mefistofelice pe tenul măsliniu. Nu i se citește pe chip nici voință, nici inteligență, nimic cu potențial puternic. Ar putea trece cu ușurință drept un artist decadent și totuși e un om unic, de neînlocuit în Rusia actuală și nu cred că sînt circumstanțele speciale cele care au scos din anonimat un mediocru, ci dimpotrivă, personalitatea acestui om s-a impus circumstanțelor cu acțiuni ce țin de un plan politic deconcertant, un plan politic de o importanță covîrșitoare.”
Sofia Casanova, Revoluția bolșevică. Jurnalul unui martor, Editura Akron, Spania, 2008 , pp.53-60

 

70 de ani- de pomana?

23 Aug

În urmă cu 70 de ani, la 23 august 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, România ieșea din alianța cu Puterile Axei (Germania, Italia și Japonia), declara încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaților (Franța, Imperiul Rus, Marea Britanie, Italia și Statele Unite ale Americii) și declara război Germaniei naziste și Ungariei horthyste.

La 23 august 1939, cu câteva zile înainte de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, Germania nazistă și Uniunea Sovietică au încheiat Pactul Ribbentrop-Molotov. Prevederile protocolului adițional (anexele secrete) stabileau destinele țărilor baltice (Estonia, Lituania și Letonia), Finlandei, Poloniei și României.

După semnarea de către Franța a armistițiului cu Germania, la Compiegne, la 22 iunie 1940, prin notele ultimative din 26 și 28 iunie 1940, guvernul Uniunii Sovietice a rupt granițele românești, ocupând teritoriile Basarabiei, Nordul Bucovinei și Ținutul Herței (44.500 kmp și o populație de 3,2 milioane locuitori din Basarabia, respectiv 6.000 kmp și o populație de 500.000 de locuitori din Nordul Bucovinei).

Rapturile teritoriale au continuat prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, când Ungaria horthystă a ocupat 44.492 kmp, respectiv nord-estul Transilvaniei, cu o populație de 2.667.000 locuitori. Prin tratatul din 7 septembrie 1940, de la Craiova, Bulgaria a încorporat județele Durostor și Caliacra, cu o suprafață totală de 6.921 kmp și aproximativ 410.000 locuitori.

La 22 iunie 1941, România a intrat în război, alături de Germania împotriva URSS, în vederea reîntregirii teritoriului său. Mareșalul Ion Antonescu a ordonat armatei să treacă Prutul și să elibereze Basarabia și Nordul Bucovinei. Au fost angajate în operațiunile militare efectivele a două armate, care totalizau 12 divizii de infanterie, o divizie blindată și 6 brigăzi independente, precum și aviația militară (672 de avioane, dintre care 219 de bombardament și 146 de vânătoare).

Eliberarea Basarabiei și a nordului Bucovinei a fost finalizată la 26 iulie 1941, eveniment care a fost salutat cu satisfacție de opinia publică românească. În acțiunile din această perioadă au fost angajați peste 450.000 de militari români.

La 16 octombrie 1941, după două luni de lupte grele și mari sacrificii, trupele Armatei a IV-a române au cucerit Odesa. Pierderile Armatei Române s-au ridicat la 92.545 militari, dintre care 17.729 morți și 63.345 răniți și 11.471 dispăruți.

Începând cu 15 iunie 1942, unități militare române au fost introduse succesiv în luptele din Caucaz și Cotul Donului — Stalingrad, unde au acționat în condiții deosebit de grele de climă și de lipsuri materiale (tunuri de artilerie antitanc, mijloace de transmisiuni, muniții, echipament gros pentru iarnă, alimente și medicamente), luptând până la 3 februarie 1943. În aceste lupte, Armata Română a suferit mari pierderi materiale și umane: 155.010 ostași din 228.072 cât au avut, la 19 noiembrie 1942, cele două corpuri (a III-a și a IV-a).

Preocupările românilor în ceea ce privește scoaterea țării din război au crescut în intensitate către sfârșitul anului 1943, prin canalele deschise la Ankara și Stockholm.

În martie 1944, au început, la Cairo, convorbiri între emisarul opoziției democratice din România, Barbu Știrbei, plecat cu consimțământul lui Ion Antonescu, și reprezentanții Marii Britanii, SUA și URSS, privind desprinderea României de Reich. În 29 martie, un mesaj al generalului Maitland Wilson către mareșalul Ion Antonescu l-a informat pe acesta că guvernul sovietic era dispus să stabilească legătura cu el, cerându-i să ordone predarea trupelor române de pe Frontul de Est. Mareșalul a arătat, în răspunsul său, imposibilitatea morală de a accepta capitularea necondiționată, atât timp cât România dispunea încă de însemnate forțe militare, iar Germania a ajutat România în momente critice.

La 12 aprilie 1944, au fost reluate convorbirile româno-sovietice de la Stockholm, între reprezentanții oficiali ai celor două țări. Guvernul sovietic a transmis condițiile ”minimale” de armistițiu: frontiera din 1940, despăgubiri de război, revenirea Transilvaniei sau a ”celei mai mari părți a ei” la România. Guvernul român a respins condițiile de armistițiu la 15 mai.

La 20 august 1944, trupele Frontului 2 Ucrainean conduse de mareșalul Rodion Malinovski au declanșat ofensiva pe direcția Iași-Chișinău. Peste două zile, sovieticii se aflau pe linia Târgu Neamț-Huși-Chișinău, făcând o puternică spărtură în frontul germano-român din Moldova. Se demonstra, astfel, că țara noastră se afla la capătul rezistenței. Generalul Friessner a cerut continuarea rezistenței pe linia fortificată Focșani-Nămoloasa-Galați, lucru cu care, în general, mareșalul a fost de acord.

În dimineața zilei de 23 august 1944, politicianul Gheorghe Brătianu a făcut un nou demers pe lângă mareșal, în vederea încheierii neîntârziate a armistițiului. La orele amiezii, mareșalul Ion Antonescu a fost în audiență la regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), declarând că este dispus să semneze armistițiul după stabilizarea frontului și obținerea acordului lui Hitler. În aceste condiții, la ora 16.30, regele Mihai I a ordonat demiterea și arestarea mareșalului Ion Antonescu, conducătorul statului, și a principalului său colaborator, Mihai Antonescu, viceprim-ministru.

La ora 22.30, prin Proclamația către țară, difuzată de posturile de radio, regele anunța “ieșirea noastră din alianța cu puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite”.

În același timp, s-a anunțat formarea unui guvern de uniune națională care a fost însărcinat cu încheierea păcii cu Națiunile Unite: “din acest moment încetează lupta și orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum și starea de război cu Marea Britanie și Statele Unite”.

Guvernul român, condus de generalul Constantin Sănătescu, cuprindea, alături de militari și tehnicieni, reprezentanți ai BND: Iuliu Maniu (PNȚ), C.I. Brătianu (PNL), Constantin Titel Petrescu (PSD) și Lucrețiu Pătrășcanu (PCR) ca miniștri fără portofoliu.

În Declarația guvernului se specifica: “în domeniul politicii externe, prima măsură luată de guvern a fost acceptarea armistițiului cu Națiunile Unite. Prin reprezentanții lor, guvernul Uniunii Sovietice și guvernele din Marea Britanie și Statele Unite au garantat independența României în cadrul suveranității respectate, neamestecul lor în viața noastră de stat.”

Evenimentele din România i-au luat pe nepregătite pe germani. Ambasadorului Manfred von Killinger, în cadrul audienței de la rege, i s-a sugerat retragerea în ordine din țara noastră a armatei germane. Hitler a ordonat înăbușirea în sânge a insurecției române și formarea unui guvern militar filogerman, ceea ce s-a dovedit a fi imposibil.

Comentând desfășurarea evenimentelor din august 1944 din România, radiodifuziunea britanică relata chiar în 23 august: “gestul României va avea efecte profunde”, iar postul de radio american din Europa, din aceeași seară, sublinia: “De acum înainte România este un nou aliat în tabăra Națiunilor Unite, ea manifestând voința de a se alătura la lupta care se duce împotriva inamicului comun”.

Începând din aceeași seară, Armata Română a trecut la lupta antifascistă. În perioada 23-28 august, lupte grele s-au dat pe Valea Prahovei, în porturile dunărene, în Dobrogea, Muntenia și Oltenia. Capitala a fost teatrul unor puternice lupte între forțele germane și trupele române. Lupte grele s-au dat la Școala superioară de Război, Prefectura din Ilfov, bariera Rahova, pădurile Băneasa și Otopeni. În urma operațiunilor militare au fost capturați 6.700 de militari germani, dintre care șapte generali și 358 de ofițeri. La 28 august, Bucureștii erau eliberați prin forțe proprii.

Semnarea Convenției de armistițiu a avut loc, la Moscova, la 12 septembrie 1944, care declară România o țară înfrântă în război, consacră anexiunile sovietice din 28 iunie 1940 și impune plata unor despăgubiri de război către URSS, în valoare de 300 milioane de dolari, urmând a fi achitate în decurs de șase ani, în produse petrolifere, lemnoase etc. A fost declarat nul Arbitrajul de la Viena ”Transilvania sau cea mai mare parte a ei” revenind României.

Prin eliberarea orașelor Carei și Satu Mare, la 25 octombrie 1944, s-a încheiat eliberarea întregului teritoriu transilvan.

În cursul războiului din Est, Armata română a suferit pierderi de 624.740 militari (din care 71.585 morți, 243. 622 răniți și bolnavi, 309.533 dispăruți).

Participarea României la războiul antifascist s-a desfășurat până la 12 mai 1945, perioadă în care ostașii români au luptat pentru eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei.

Timp de peste patru decenii, până la căderea regimului comunist, 23 august a fost ziua națională a României, marcată cu serbări de stradă în toate orașele, pionieri și muncitori scoși la defilare, flori și eșarfe fluturate, cântece “patriotice și revoluționare”.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea, Anca Pandea; redactor foto: Mihaela Tufega; editor: Marina Bădulescu)

Mii si mii de nuante, de interpretari date acestui eveniment.
Toate acestea sunt posibile si inca multe altele !!!

De ce suntem in marginalii cand este vorba de interpretari posibile?

Unde suntem cu judecata asupra acestui eveniment?

Unde suntem cu perspectiva altfel fata de ceea ce s-a intamplat atunci?

Oricum, armata prin reprezentantii ei de seama, de atunci, trebuia sa judece altfel si, mai ales, in favoarea intereselor neamului nostru si sa nu lase mii de militari in urgia sovietica si in dispretul tuturor!!!

Avem nevoie de ONOARE si de DEMNITATE, de convingerea ferma ca toate se pot rezolva la scara istoriei daca in partener ai incredere, ai mereu satisfactia ca este al tau si ca el este al meu!!!!

Mai bine sa fii in valtoarea istoriei huiduit, defaimat dar cu credinta ca esti PARTENER in toate si la tot decat sa mergi din tabara in tabara si sa vezi in aceasta si un beneficiu!!

Unde este Romania democratica pe care puteam sa o cladim inca din 1944-1945?
Vorbe, visare si…infrangere pe toate planurile!!

 

Faramitarea dreptei

17 Aug

In ceea ce este la noi DREAPTA politica, o batalie surda se duce pentru a o distruge.

Nimeni nu are un proiect inchegat cu toate atuurile programatice pentru izbanda in alegeri.

Fiecare doreste pentru gruparea sa puterea, daca se poate pe toata !!!

Nu inteleg de ce nu se coalizeaza toate fortele politice de pe dreapta intrun singur partid, mare, puternic si cu un program si oameni de anvergura.

Ceva/cineva ii opreste, ii franeaza in dorinta de a fi si ei , individual vorbind, adusi in fata, la multimile flamande si la TV.

Pierd mult si vor continua urias a pierde daca nu inteleg ca nu mai au decat acum aceasta sansa de a se consolida si a incepe drumul muncii spre biruinta.

 

XX de ani-aparitia telefonului inteligent

16 Aug

Perimat conform standardelor actuale, Simon, telefonul dezvoltat de companiile americane IBM si BellSouth in 1994, ocupa un loc important in istoria tehnologiei: este primul smartphone din lume.

Simon a fost primul dispozitiv care a incorporat simultan functii PDA (Asistent Personal Digital) si tehnologia specifica telefonului mobil, potrivit Daily Mail.

A fost prevazut cu un ecran LCD verde cu tehnologie touchscreen, interactiunea fiind posibila cu ajutorul unui stylus. Printre altele, telefonul dispunea de o aplicatie de notite, de un calculator si de o agenda de contacte, iar utilizatorii puteau insera diverse aplicatii (precum harti online) si jocuri.

Noi functii extraordinare ale smartphone-ului, in curand: Ne vor schimba viata

De asemenea, Simon functiona si ca fax sau ca pager. In plus, utilizatorii aveau optiunea de a trimite sau primi e-mail-uri, insa telefonul trebuia sa fie conectat la un calculator pentru acest lucru.

Primul smartphone, desi aceasta denumire avea sa apara peste mai multi ani, a fost lansat la pretul de 899 de dolari, in SUA.

Deloc practic, in conditiile in care cantarea jumatate de kilogram si avea o lungime de 23 de centimetri, cu o baterie slaba si aparut intr-o perioada in care nu exista Internet mobil, telefonul a fost un esec comercial, pretul fiind redus la 599 de dolari dupa primele sase luni.

In total, au fost vandute aproximativ 50.000 de unitati, in special oamenilor de afaceri.

Simon IBM

Este considerat, cu toate acestea, un dispozitiv revolutionar pentru perioada in care a aparut. Simon a implinit 20 de ani de la lansare pe 16 august.

Cu aceasta ocazie, Guardian a realizat o lista a telefoanelor care au marcat evolutia smartphone-urilor de-a lungul timpului.

1996: Smartphone-urile Nokia Communicator, care aratau ca telefoane obisnuite la exterior, se deschideau ca un laptop, oferind acces la tastatura QWERTY si la un ecran LCD aproape la fel de mare ca telefonul insusi.

Nokia Communicator

2000:Ericsson R380 a fost primul telefon prezentat pe piata sub denumirea de smartphone. Mic si usor ca un telefon mobil normal, a fost primul dispozitiv care a utilizat sistemul de operare Symbian.

Ericsson R380

2002: Smartphone-ul Palm Treo, dezvoltat initial de compania Handspring, care a fost cumparata de Palm, a dispus de o serie de functii integrate, precum posibilitatea de a accesa calendarul in timpul unei convorbiri sau de a trimite e-mail-uri.

Palm Treo

2003: Cu seria BlackBerry Quark, ce a anticipat smartphone-urile moderne, utilizatorii dispozitivelor BlackBerry au putut renunta la casti pentru a efectua apeluri telefonice.

Blackberry Quark

2007: Lansarea primului iPhone, cu un design atractiv si o interfata prietenoasa, a contribuit in mod decisiv la popularitatea uriasa cunoscuta de smartphone-uri.

iPhone

2008:HTC Dream sau T-Mobile G1 a fost primul smartphone care a folosit sistemul de operare Android.

HTC Dream

2010:Samsung Galaxy, primul dispozitiv din cea de-a treia serie de smartphone-uri cu Android lansata de sud-coreeni, a devenit principalul rival al iPhone-ului.

Smartphone-ul ieftin creat de Google: Cand va fi el lansat

Samsung Galaxy S

2011: La lansare, Droid Razr de la Motorala a fost cel mai subtire smartphone din lume, cu o grosime de 7,1 milimetri.

Droid Razr

2013/2014: iPhone 5S, cel mai recent telefon lansat de Apple, a fost smartphone-ul care s-a vandut cel mai bine anul trecut. A fost primul din serie prevazut cu sistem de recunoastere pe baza de amprenta digitala. De o functie similara dispune si Galaxy S5, lansat la inceputul acestui an.

Un nou smartphone de senzatie de la Samsung, cu carcasa metalica (Video)

iPhone 5S Galaxy S5

http://www.ziare.com/ibm/lansare/20-de-ani-de-la-aparitia-telefonului-inteligent-evolutia-in-imagini-a-smartphone-ului-1316826

 

9.299 !

12 Aug

Acesta este numărul prahovenilor cărora le-a expirat perioada de încasare a indemnizaţiei de şomaj (deci rămaşi fără niciun venit) adică aproape dublu faţă de efectivul şomerilor care încasează subvenţia respectivă.

Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Prahova, aproape 9.400 din totalul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii trecute (adică două treimi), îşi aveau domiciliul în mediul rural. Pe de altă parte, la fel ca şi în lunile anterioare, cei mai mulţi dintre prahovenii aflaţi în căutarea unui serviciu (respectiv 4.330 de persoane) aveau vârsta cuprinsă între 40 şi 49 de ani, iar cei mai puţini ( 974 de persoane) între 25 şi 29 de ani.

Judeţele în care au fost înregistrate cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului sunt:
Vaslui (10,64 la sută),
Teleorman (9,73 la sută),
Mehedinţi (9,62 la sută),
Dolj (8,84 la sută),
Galaţi (8,44 la sută).

 

Papa Francisc – 10 sfaturi

31 Iul

Iata cele 10 sfaturi pe care Papa Francisc le ofera celor care vor o viata mai fericita.

1. “Traieste si lasa si pe altii sa traiasca”. Fiecare om ar trebui sa urmeze acest principiu, spune Papa.

2. “Daruieste-te pe tine celorlalti”. Oamenii trebuie sa fie deschisi si generosi cu ceilalti, a spus Francisc, “pentru ca daca te retragi in tine, risti sa devii egoist. Iar apa care balteste, se strica”.

3. “In viata trebuie sa ramai calm”. Papa, care a fost profesor de literatura si a predat in licee, folosea o imagine dintr-un roman al scriitorului argentinian Ricardo Guiraldes, in care protagonistul, gaucho-ul Don Segundo Sombra, isi rememoreaza felul in care si-a trait viata.

4. “Un sentiment sanatos al odihnei”. “Consumerismul ne-a adus anxietate in viata”, spune Papa, si i-a sfatuit pe parinti sa isi pastreze timp pentru a se juca cu copiii lor si sa inchida televizoarele atunci cand se aseaza la masa in familie.

5. Duminicile ar trebui sa ramana zile de repaos. Muncitorii ar trebui sa tina de duminici, pentru ca “duminica este pentru familie”, a spus Papa.

6. Trebuie gasite cai noi de a crea locuri de munca demne pentru tineri. “Trebui sa fim creativi in ceea ce-i priveste pe tineri. Daca nu au oportunitati, vor ajunge sa se drogheze” si vor fi mult mai vulnerabili, fiind tentati uneori sa se sinucida, a spus Papa.

7. Natura trebuie respectata si protejata. Degradarea mediului “este una dintre cele mai mari provocari din viata noastra”, a spus Inaltul Pontif. “Cred ca una din intrebarile pe care nu ni le punem este: nu cumva se sinucide omenirea cu aceasta folosire fara discriminare si tiranica a naturii?”.

8. Sa nu fim negativisti. “Nevoia de a vorbi de rau alti oameni indica pretuirea de sine foarte scazuta”. Asta inseamna ca “ma simt atat de neinsemnat incat, in loc sa ma inalt eu, trebuie sa ii cobor pe altii”, a spus Papa. “E foarte sanatos sa scapi de toate sentimentele negative”.

9. Nu face prozelitism, respecta credinta altora. “Ii putem inspira pe cei care ne privesc comunicand cu ei. Dar cel mai rau lucru dintre toate este prozelitismul religios, care paralizeaza: ‘Vorbesc cu tine pentru ca vreau sa te conving’. Nu. Fiecare persoana dialogheaza, si in primul rand isi ofera propria identitate. Biserica creste prin atragere, nu prin prozelitism”, a spus Papa.

10. Lucreaza pentru pace. “Traim intr-o perioada de mari razboaie, iar nevoia de pace trebuie strigata. Uneori, pacea da impresia ca e tacuta, dar nu e niciodata tacuta, pacea e ceva ce trebuie sa se impuna si sa fie dinamica”, a mai spus Papa Francisc.

http://www.ziare.com/international/papa/cele-10-sfaturi-date-de-papa-francisc-pentru-o-viata-mai-fericita-1314126

 

RO-UE

30 Iul

Romania a primit de la bugetul Uniunii Europene 24,67 miliarde euro, dupa aderarea in 2007 si pana la finalul primului semestru din 2014, si a platit in aceasta perioada catre UE 10,2 miliarde euro.

Soldul fluxurilor este in favoarea Romaniei cu 14,46 miliarde euro, potrivit Raportului privind situatia economica si bugetara pe primele sase luni ale anului 2014 al Ministerului Finantelor Publice (MFP).

Dupa aderare, in 2007, Romania a primit de la UE fonduri pre-aderare de 2,66 miliarde euro si fonduri post-aderare de 22,01 miliarde euro, din care fonduri structurale si de coeziune – 9,07 miliarde euro, fonduri pentru dezvoltare rurala si pescuit – 5,644 miliarde euro, plati din Fondul European pentru Garantare Agricola (FEGA) pentru fermieri – 5,936 miliarde euro, alte fonduri post-aderare – 1,35 miliarde euro.

Bugetul UE a primit, in sfarsit, unda verde – cum se impart banii pana in 2020

In primul semestru din 2014, Romania a primit de la bugetul UE 3,58 miliarde euro si a platit 1,005 miliarde euro, soldul fluxurilor fiind favorabil Romaniei cu 2,58 miliarde euro.

In prima jumatate a anului in curs, Romania a primit fonduri structurale si de coeziune de 1,74 miliarde euro, fonduri pentru dezvoltare rurala si pescuit – 521,35 milioane euro si platile FEGA pentru fermieri – 1,29 miliarde euro.

Programul autoritatile romane prevede atragerea de la UE a 7,86 miliarde euro in 2014.

http://www.ziare.com/economie/ministerul-finantelor-publice/cati-bani-a-primit-romania-dupa-aderare-de-la-bugetul-ue-1313922

 

Nud de tara

27 Iul

Majoritatea romanilor nu are acces la retelele de canalizare, jumatate dintre familii nu au niciun membru salariat, iar majoritatea localitatilor isi deverseaza apele uzate direct in rauri, in lipsa statiilor de epurare. Acesta este tabloul Romaniei primitive din secolul XXI, membra a Uniunii Europene, potrivit celor mai recente masuratori nationale si europene. Toate acestea in conditiile in care 13,9 miliarde de euro a pompat Uniunea Europeana in dezvoltarea Romaniei in perioada 2007-31 martie 2014, ca sold pozitiv dupa scaderea contributiei tarii la bugetul UE. Si: cel mai iubit presedinte – Ceausescu.

Cel mai sarac popor din UE, dupa bulgari

Dintre cele 28 de tari ale Uniunii Europene, Romania avea in anul 2011 cea mai mare pondere a populatiei aflate in intervalul veniturilor cele mai reduse, potrivit celui de-al Saselea raport asupra coeziunii economice, sociale si teritoriale, emis, miercuri, de Comisia Europeana.

Dintre cele 8 regiuni de dezvoltare in care este impartita Romania, 6 erau in zona produsului intern brut pe cap de locuitor ca putere de cumparare sub 50% din media UE. Singura cu PIB pe locuitor ca putere de cumparare situat intre 50% si 75% din media UE era Regiunea Vest (cu judetele Timis, Arad, Caras-Severin si Hunedoara). De asemenea, regiunea Bucuresti-Ilfov era singura regiune romaneasca peste media europeana ca PIB pe cap de locuitor.

Conform celor mai recente date Eurostat, romanii au in medie o putere de cumparare de 54% din media europeana, penultima din UE, doar inaintea Bulgariei (47% din PIB-ul pe cap de locuitor ca putere de cumparare al UE).

Potrivit sursei citate, regiunea de dezvoltare Nord-Est din Romania si regiunea Severozapaden din Bulgaria au cel mai mic PIB pe cap de locuitor ca putere de cumparare, 7.200 de euro pe an, reprezentand doar 29% din media europeana (25.100 de euro pe an). Regiunea romaneasca Nord-Est cuprinde judetele moldovenesti Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava si Vaslui.

In perioada cea mai severa a crizei economice, 2008-2011, Romania a fost lovita cel mai greu de recesiune, dupa Grecia, dintre tarile UE. Toate cele 8 regiuni de dezvoltare ale tarii au fost in recesiune, iar 3 dintre ele (Centru, Nord-Est si Nord-Vest) au avut o scadere a PIB mai adanca de -3%, potrivit raportului european citat.

Intr-un contrast total fata de restul tarii, regiunea Bucuresti-Ilfov a cunoscut o crestere a puterii de cumparare pe cap de locuitor de la mai putin de 50% din media UE in anul 1995 la circa 120% din media UE in 2011.

La nivelul Uniunii Europene, din cauza crizei economice, in perioada 2009-2012 procentul persoanelor aflate in stare de saracie severa a crescut de la 8% la 11%. In Romania, in anul 2011, 30% din populatie era in stare de saracie severa, doar in Bulgaria procentul fiind mai mare – 44%, conform raportului european citat.

Ca o particularitate, in Romania si in general in tarile foste comuniste populatia saraca este grupata mai degraba in mediul rural si in orasele mici, in timp ce in vestul Europei persoanele sarace se afla mai degraba in marile metropole.

Din acest punct de vedere, gradul redus de urbanizare din Romania este sinonim cu saracia si subdezvoltarea socio-economica a populatiei tarii: numai zona Bucurestiului si Ilfovului are statut predominant urban, 16 judete sunt intermediare, iar 24 sunt predominant rurale.

Munca la romani – una din doua familii nu are niciun salariat

Aproape una din doua familii din Romania nu are niciun membru salariat, potrivit datelor Institutului National de Statistica, prezentate pe blogul ziaristului Dan Popa. Din totalul de 7,4 milioane de familii de romani, 3,6 milioane sunt familii fara niciun membru salariat/angajat. De asemenea, 2,1 milioane de familii au un singur membru salariat/angajat.

In aprilie 2014, in Romania erau 4,4 milioane de salariati, dintre care un sfert lucrau in sectorul bugetar, potrivit datelor de la Ministerul Muncii si Ministerul Finantelor.

Conform raportului Comisiei Europene privind dezvoltarea regionala, Romania sta mai bine la ocuparea fortei de munca decat alte state membre, dar sufera scaderi ale productivitatii muncii.

“Toate statele-membre mai putin dezvoltate au cunoscut scaderi in ocuparea fortei de munca, intre anii 2008 si 2012, si cresteri in productivitate, cu exceptia Romaniei si Ungariei, care sunt in cazul opus”, arata Comisia.

In perioada mentionata, Romania a cunoscut stagnarea ratei de ocupare a fortei de munca, iar productivitatea muncii a scazut cu 1,1%. Ungaria a avut o scadere a productivitatii muncii mai mare, -1,4%, insa maghiarii au avut o crestere a ratei de ocupare cu 0,3%. Doar Luxemburgul a mai avut o scadere mai abrupta a productivitatii muncii decat Romania si Bulgaria (-2,5%), iar rata sa de ocupare a avut o scadere de 0,5%. Desigur, Luxemburg, care are cel mai ridicat PIB pe cap de locuitor din Uniunea Europeana (66.700 de euro pe an, adica 266% din media UE), are de unde sa scada si la productivitatea muncii.

Conform Eurostat, in Romania rata de ocupare a fortei de munca pentru grupa de varsta 20-64 de ani a stagnat la 63,8% in perioada 2005-2012, in conditiile in care obiectivul tarii este de 70%.

Educatia – putina si ineficienta

Strans legata de piata muncii este educatia. Circa 22% din populatia cu varste de 25-64 de ani a Romaniei are doar educatie scazuta, tara situandu-se undeva la mijlocul clasamentului european in aceasta privinta. Spre comparatie, in Portugalia ponderea celor cu educatie scazuta este de 60%, in Bulgaria este de circa 18%, in Ungaria, de circa 17%. In schimb, in Letonia, Cehia si Slovacia, ponderea acestei categorii de populatie este de circa 5-8%.

In privinta adultilor cu studii superioare, Romania are cea mai mica pondere a acestei categorii in randul persoanelor cu varste intre 25 si 64 de ani: circa 15% la nivel national, in anul 2013.

De asemenea, in perioada 2011-2013, abandonul scolar a depasit 16% la categoria de varsta 18-24 de ani, in 4 dintre cele 8 regiuni ale Romaniei. Doar Portugalia si Spania au mai multe regiuni cu nivelul maxim al abandonului scolar.

Nici la scoala, insa, tinerii romani nu deprind abilitati pe care sa le poata utiliza ca adulti. La testele PISA, care masoara capacitatea practica in scriere, matematica si stiinte, peste 30% dintre elevii romani de 15 ani s-au clasat sub nivelul al doilea din sase. Rezultate atat de slabe au mai fost in Bulgaria si Cipru, dintre statele membre UE.

Jumatate din populatie, fara acces la canalizare

In secolul XXI, mare parte din populatia Romaniei merge la ceea ce eronat se numeste WC-ul din curte (WC inseamna water-closet, closetul cu apa).

Potrivit unui buletin INS din 18 iulie 2014, in anul 2013, in Romania 9.342.026 locuitori aveau locuintele conectate la sistemele de canalizare, acestia reprezentand 46,8% din populatia tarii.

Restul de 53,2% nu au, asadar, acces la un sistem de canalizare, insa din statitistici nu este clar daca intre acestia intra si cei cu closete cu apa de la hidrofor, care au evacuarea in fose septice sapate in curte.

Tot datele INS ne dau indicii suplimentare: “populatia cu locuintele conectate la sistemele de canalizare prevazute cu statii de epurare, in anul 2013, a fost de 8.883.583 persoane, reprezentand 44,5% din populatia tarii”. Asadar 2,1% din populatie dispune de locuinte cu acces la canalizare, dar fara statie de epurare. Abia aici ar putea sa fie cuprinsi cei cu fose septice, dar nu este foarte limpede. Insa, in tot cazul, datele statistice ne indica o pondere foarte mare dintre romani care merg la “WC” in curte si in secolul XXI.

In mediul urban, 82,9% dintre romani aveau acces la canalizare, insa la tara procentul era de numai 4,7% in anul 2013.
In privinta apelor uzate, statisticile europene plaseaza Romania in cea mai grava situatie din Uniune. In anul 2010, in 4 dintre cele 8 euroregiuni romanesti apele uzate ramaneau necolectate in proprorie de peste 50% din volumul generat.

In 7 regiuni ale Romaniei, apele uzate care totusi erau colectate erau supuse unui tratament riguros doar in proportie de 10-25%. Apele uzate netratate sunt o provocare ecologica, mare parte dintre acestea ajungand in rauri.

Drumuri proaste, economie izolata

“Viteza pe drumurile de legatura intre localitati ramane scazuta, in comparatie cu restul statelor UE in Polonia Tarile Baltice, Romania si Bulgaria”, se arata in cel de-al Saselea raport asupra coeziunii economice, sociale si teritoriale, emis, miercuri, de Comisia Europeana.

Din punct de vedere al densitatii autostrazilor, Romania, cu 1,5 km autostrada/1000 km2, se situeaza cu mult sub media europeana de 35 km/1000 km2, pe pozitia 27 din 31 de tari europene analizate, si, respectiv, mult sub media est-europeana de 12,3 km/1000 km2, pe ultima pozitie, din 9 tari est-europene analizate, indica un raport al Consiliului Concurentei din august 2013.

Romanii au numai 550 km de autostrada in exploatare, la o suprafata totala a tarii de aproape 239.000 km patrati. Spre comparatie, bulgarii au deja in exploatare 562 km de autostrada, la o suprafata totala a tarii de nici 111.000 km patrati.

Lipsa conexiunilor rapide cu restul Uniunii Europene adancesc starea de subdezvoltare a tarii, prin izolarea de Piata Unica. “O Piata Unica pe deplin integrata nu este posibila fara conexiuni bune intre diversele parti. Conexiunile care traverseaza granitele nationale lipsesc in multe cazuri, in special in statele membre central si est-europene, despartind centrul UE de periferie si ingreunand dezvoltarea comertului intra-UE”, avertizeaza raportul DG Regio.

Statul de drept – foarte slab, calitatea guvernarii – si mai slaba

Perceptia asupra guvernarii si statului de drept
Perceptia asupra guvernarii si statului de drept
Foto: Hotnews
In anul 2012, Romania era penultima in Uniunea Europeana, inaintea Bulgariei, in privinta perceptiei populatiei asupra statului de drept, conform unui studiu al Bancii Mondiale, citat de raportul european. Indicatorul statului de drept masoara perceptia publica asupra modului in care legile sunt aplicate.

In privinta perceptiei populatiei asupra eficientei guvernarii, Romania era chiar ultima in UE. Eficienta guvernarii masoara capacitatea statului de a asigura servicii publice la standarde inalte, eficienta si independenta serviciilor publice si abilitatea de a crea si aplica politici publice.

Ceausescu – cel mai iubit presedinte

In privinta preferintelor politice, romanii considera ca cel mai bun presedinte al tarii a fost dictatorul Nicolae Ceausescu.

Potrivit unui barometru INSCOP facut public in 17 iulie 2014, Nicolae Ceausescu ocupa primul loc in top, 24,7% dintre romani considerandu-l cel mai potrivit presedinte pe care l-a avut Romania, relateaza Agerpres.

Pe locul al doilea in acest clasament se situeaza Ion Iliescu, cu 19,1% din optiunile publicului, Traian Basescu ¬ pe locul al treilea, cu 14,2%, iar Emil Constantinescu ¬ pe patru, cu 9,7%.

Potrivit sociologilor, romanii au uitat lipsurile din perioada comunista si isi doresc un stat care sa le ordoneze viata cotidiana.

“In realitate, vorbim despre o falsa pozitivare a unui Nicolae Ceausescu care este asociat cu o perioada perceputa ca mai ordonata din punct de vedere al vietii cotidiene, dar ale carei lipsuri s-au mai uitat. Pozitivarea relativa a lui Ceausescu vine si in scopul evidentierii imaginii totusi defavorabile pe care publicul o are cam despre toti presedintii postdecembristi ai Romaniei”, explica sociologul Darie Cristea.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-17738993-romania-primitiva-din-rapoarte-europene-nationale-cei-mai-multi-cetateni-fundul-curtii-lipsa-autostrazilor-izoleaza-europa-jumatate-dintre-familii-nu-nici-salariat.htm

Este un studiu in care ne vedem adevarata fata a realitatii.
Suntem ceea ce este si nu ceea ce ne inchipuim ca suntem.
Avem a vedea o cliopa fata realitatii si daca ne trezim putem lua masurile care se impun.

 

Mlastina mentala

26 Iul

dictatura administrativa si mediatica dirijata politic

aceasta „perfecta dirijare externa “ se transforma intr-o dictatura pe care cei mai multi nici nu o percep ca atare, caci au renuntat demult sa fie curiosi sau sa-si mai puna intrebari, prea ocupati fiind cu palavrageala pe net, continua verificare a mesajelor, e-mailurilor si a banalitatilor postate pe platformele de socializare.
Manipulare, dezinformare, trucare, minciuni si minciuni vandute ca adevar multimilor.

Intrun cuvant se vinde prostimii paine si circ si se mimeaza o democratie de doi bani!!!

Nimeni nu doreste ca EDUCATIA sa innobileze fiinta umana, ca societatea sa aduca mai multe foloase implinirii umane individuale!!

Toti vor sa ne tina ocupati cu prostii de adormit mintea si gandirea umana.

Am avea programat spre daruirea sufleteasca si implinire o anume responsabilitate individuala, unde a gandi singur sa nu fie o dificultate, unde a te indoi sa fie atuul persoanei, unde a simti pe cont propriu ar fi solutia spre satisfactie.

A trage propriile concluzii din ceea ce vezi, admiri, detesti, vrei, ceri etc. te-ar face sa nu mai fi manipulat permanent, sa cutezi a te dezvolta dupa abilitatile tale, dupa dorintele si asteptarile proprii.

Cei mai multi dintre contemporanii mei au mari probleme pentru ca totul se reduce la facebook, la email, la internet si nu au capacitatea de a sesiza adevarul, de a trage concluzii sau de a invata din greseli.

Traim intro mlastina mentala in care primii care au de profitat sunt politicienii, cei care prin prostirea cetatenilor incearca sa se mentina la putere.

Avem grave probleme de existenta individuala si sociala, avem obstacole istorice si inapoiere cat cuprinde si nu avem constientizarea lor la nivel politic si nu avem masuri globale in consecinta.

 

Al cincilea tortionar – Constantin Istrate

08 Iul

nstitutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER) a prezentat, luni, cazul unui alt tortionar – Constantin Istrate, anuntand, totodata, ca s-a cerut Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie inceperea urmaririi penale.

Istrate are acum 88 de ani si a fost, in perioada in care e acuzat ca a comis crimele impotriva umanitatii, loctiitor al comandantului de la Colonia de Munca Onesti si loctiitor al comandantului de la Penitenciarul Gherla.

Tortionarul Visinescu, trimis in judecata pentru infractiuni contra umanitatii

“Istrate Constantin, din punct de vedere biografic, se incadreaza in categoria sociala defavorizata oarecum. A fost un om simplu, nu a beneficiat de posibilitati materiale foarte bune si din aceasta cauza a avut potential racolabil in sistemul penitenciar. S-a nascut in judetul Suceava, a implinit anul acesta 88 de ani si este vorba despre unul dintre cei mai cunoscuti si cruzi ofiteri din sistemul penitenciar comunist. Acesta a recurs la torturi si pedepse brutale, fiind responsabil si de aplicarea unui regim de detentie care a dus la decesul a peste 200 de detinuti politici”, a declarat Cosmin Budeanca, director general al Institutului, intr-o conferinta de presa.

Care este stadiul dosarului tortionarilor si cand se vor finaliza investigatiile

Investigatiile desfasurate in ultimele luni de IICMER au scos la iveala o serie de probe care indica fapte groaznice pe care locotenent major (r) Constantin Istrate le-a savarsit in timpul in care a indeplinit functia de loctiitor al comandantului pentru paza si regim la Colonia de munca Onesti (decembrie 1953-mai 1954), respectiv la Penitenciarul Gherla (august 1957-noiembrie 1958, martie 1959-octombrie 19262) dar si in timpul in care a fost comandant al Penitenciarului Gherla (decembrie 1958 pana in martie 1959).

Potrivit IICCMER, Constantin Istrate a impus persoanelor aflate in executarea pedepsei un regim de detentie inuman care depasea ca duritate limitele prevazute de regulamentul de organizare si functionare a Directiei Generale a Penitenciarelor.

Al patrulea tortionar a fost deconspirat – omora cate un om pe zi

Acest tip de regim extrem de dur aplicat in cadrul celor doua unitati penitenciare poate fi calificat drept unul de exterminare prin raportare la conditiile inumane de detentie responsabile pentru decesul a numerosi detinuti, potrivit raportului prezentat de Mediafax.

Regimul de detentie a fost aplicat in mod intentionat si sustinut de catre Istrate Constantin si poate fi caracterizat prin lipsa hranei, a medicamentelor si ingrijirii medicale, abuzuri si nu in ultimul rand prin numarul mare de decese survenite.

Conform documentelor care atesta decesul detinutilor, identificate in Arhiva Administratiei Nationale a Penitenciarelor, in intervalul decembrie 1953 – mai 1954, cand sublocotenentul Istrate Constantin a fost loctiitor al comandantului pentru paza si regim de la colonia de munca Onesti, a decedat un detinut imediat dupa transferul din Bacau.

Pedeapsa pentru tortionari – sa-ti petreci ultimii ani aratat cu degetul – Interviu

De asemenea, conform certificatelor oficiale de deces sau documentelor care atesta decesul detinutilor identificate in Arhiva Administratiei Nationale a Penitenciarelor, respectiv arhiva Penitenciarului Gherla, Arhiva Consiliului National pentru studierea Arhivelor Securitatii si la Primaria Municipiului Gherla, in perioada cuprinsa intre 1 august 1957 si 31 octombrie 1962, dar si in perioada in care Constantin Istrate a fost comandant al acestei unitati au decedat 216 detinuti, noua dintre acestia in cele trei luni in care el a fost comandant.

Lista celor 35 nu este corecta

In ce priveste celebra lista a celor 35 de tortionari facuta publica de vechea conducere a IICCMER, Dinu Zamfirescu, presedintele Consiliului stiintific, a explicat ca aceasta a fost intocmita fara verificari anterioare riguroase, motiv pentru care mai multe persoane care se regasesc pe ea au fost acuzate pe nedrept.

Tortionarul care a scapat de judecata. A lucrat la CEC, familia n-a stiut nimic, dar a facut mai multe victime decat Visinescu

“Incercam sa demontam un mit pe care presa l-a preluat cu placere, dar noi l-am cercetat si am constatat ca nu este adevarat. Cu ceva timp in urma s-a facut un anunt bomba ca exista 35 de tortionari care sigur vor fi trasi la raspundere ca urmare a incalcarilor drepturilor omului pe care le-au comis.

In momentul in care s-a facut acest anunt nu s-a facut o cercetare anterioara mai serioasa.

Eu, in calitate de presedinte al Consiliului stiintific, nu am fost anuntat ca se va face acest anunt oficial, asa ca am ramas si eu destul de mirat mai ales ca jurnalistii m-au cautat sa ma intrebe despre asta si eu nu eram la curent.

Ulterior, au inceput sa se faca cercetari pe aceasta tema despre aceasta categorie de persoane care au comis in exercitiul functiei lor o serie de incalcari ale drepturilor omului asupra detinutilor politici pe care ii aveau in administrare. De la acest anunt, din 35, astazi este al cincilea care e adus in atentia opiniei publice”, a povestit Dinu Zamfirescu, in conferinta de presa.

Lista altor 35 de tortionari din lotul Visinescu si Ficior

Acesta a dat si cateva exemple relevante pentru demontarea mitului celor 35.

“Cercetandu-se acesti potentiali infractori, sa le spunem, s-a constatat despre unul dintre ei, care a fost comandant la Targu Jiu, ca nu se semnaleaza ca s-ar fi produs decese in acel penitenciar cat a fost el comandat. Un altul nu putea fi comandant pentru ca, in momentul respectiv, la vremea aia, avea vreo 5 ani. Dumitru Pavel este numele lui.

Un alt exemplu este un colonel, Neamtu Mihai, de la Penitenciarul Botosani, care era loctiitor de comandant pentru spate, deci nu avea nicio legatura cu administrarea Penitenciarului Botosani.

Tortionarul Ficior: Sunt tapul ispasitor. Eu am facut comunismul in Romania?

Atunci cand s-a anuntat aceasta bomba nu s-a analizat prea serios, nu s-au intreprins cercetari anterioare si s-a lansat pur si simplu o lista, stiindu-se doar ca aceste persoane au fost comandanti ai diverselor locuri de detentie”, a conchis Zamfirescu.

Constantin Istrate este al patrulea tortionar pentru care IICCMER solicita Parchetului inceperea urmaririi penale pentru savarsirea de infractiuni contra umanitatii.

Anterior, IICCMER a mai solicitat procurorilor sa ii cerceteze pe tortionarii Alexandru Visinescu, Ioan Ficior si Florian Cormos, iar in cazul lui Iuliu Sebestyen, decedat in octombrie 2013, Institutul a prezentat rezultatul investigatiilor.

http://www.ziare.com/nicolae-ceausescu/comunism/al-cincilea-tortionar-cine-e-constantin-istrate-responsabil-pentru-moartea-a-peste-200-de-detinuti-1309911