RSS
 

Archive for the ‘Societate’ Category

Cetatea corupta

14 Ian

Într-o dimineață, stăpânul unei cetăți a fost trezit de niște strigăte care se auzeau din piața aflată lângă palatul său: „Hai la mere! Mere dulci cum n-ați mai gustat!”
Ridicându-se indispus din pat și privind pe fereastră, văzu un târgoveț ce vindea într-adevăr mere, înconjurat de o mulțime de mușterii. Trebuie să fie tare bune merele alea, își spuse mai-marele cetății și, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic și îi porunci: „Ia cinci galbeni și mergi în piață de cumpără mere de la târgovețul acela”.
Primul sfetnic îi ordonă paharnicului: „Uite patru galbeni, du-te și cumpără mere de ei”. Paharnicul se adresă la rândul său stolnicului: „Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgovețul care-și laudă acum marfa sa”. Stolnicul îl chemă pe primul străjer, îi dădu doi galbeni și îl trimise în piață. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveț și îl luă la rost: „Hei, ce tot strigi așa?” Ai tulburat somnul mai-marelui cetății, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ți confisc căruța asta cu mere”. Zis și făcut. Întors la șeful său, străjerul se lăudă: „Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruța cu mere a târgovețului”. Primul străjer se duse la stolnic: „M-am târguit cu negustorul de mere și cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reușit să cumpăr un sac cu mere”. Stolnicul i-a raportat imediat paharnicului: „Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă de mere”. Paharnicul dosi jumătate din cantitate și apoi merse la primul sfetnic: „Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”. Iar primul sfetnic se înfățișă dinaintea stăpânitorului cetății și glăsui: „Măria Ta, am îndeplinit porunca luminăției Tale. Numai că de acei cinci galbeni n-am reușit să cumpăr decât cinci mere.
Mai-marele cetății mușcă dintr-un măr și cugetă: „Un măr să coste un galben… Scump, foarte scump. Și cu toate astea, târgovețul acela avea o mulțime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine în cetatea noastră. Ia să măresc eu birurile…”

http://ziarullumina.ro/cetatea-corupta-118963.html

 

+Constantin Ciuceanu 1925-2017

08 Ian

Pe 4 ianuarie 2017 a încetat din viaţă, la spitalul Elias din Bucureşti eminentul luptător anticomunist inginer Constantin Ciuceanu, la vârsta de 91 de ani. El a fost fratele lui Radu Ciuceanu, directorul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului

Constantin Ciuceanu s-a născut la Arad în 1925, a copilărit la Craiova și s-a stabilit la București. A fost fiul istoricului Ștefan Ciuceanu, fondatorul Muzeului de Istorie al Olteniei, și fratele profesorului Radu Ciuceanu, directorul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului. Începând de la vârsta de 20 de ani, fără a fi membru al vreunui partid politic, Constantin Ciuceanu a luptat în rezistența armată anticomunistă în cadrul organizației clandestine „Mișcarea Naţională de Rezistenţă din Oltenia” condusă de generalul Iancu Carlaonţ. Așa cum se știe, poporul român a fost singurul dintre popoarele europene ocupate de sovietici care n-a capitulat şi care, retrăgându-se în munţi, a luptat împotriva puterii comuniste impuse de Stalin şi mercenarii lui în România. Între anii 1948-1950, tânărul Constantin Ciuceanu a rezistat ascuns în Munții Făgăraș și a luptat în cadrul unui grup de partizani. În timpul regimului comunist, Constantin Ciuceanu a colaborat clandestine cu Nicolae Stroescu-Stînișoară, directoru l secției române a postului de radio „Europa liberă”, precum și cu alți jurnaliști ai postului, comunicând informații despre abuzurile, fărădelegile și crimele regimului dictatorial condus de Nicolae Ceaușescu, aflându-se în atenţia Securităţii printr-un consistent dosar de umărire informativă. În decembrie 1989, la vârsta de 63 de ani, Constantin Ciuceanu a fost unul dintre luptătorii cu merite deosebite în revoluția anticomunistă din București. Înmormântarea a avut loc sâmbătă 7 ianuarie 2017, la cimitirul Bellu din București.

 
 

Istoricul Mihnea Berindei

20 Iun

Mihnea Berindei s-a nascut pe 22 martie 1948 la Bucuresti si a urmat cursurile Facultatii de Istorie a Universitatii Bucuresti, intre anii 1966-1970, specializandu-se in istoria Imperiului Otoman.

A emigrat in Franta unde a absolvit, in 1972, Ecole Pratique des Hautes Etudes (EPHE).

Dupa prabusirea regimului comunist, Mihnea Berindei s-a implicat in crearea Grupului pentru Dialog Social iar in anii 2000 a participat la restituirea pentru istorici a arhivelor Partidului Comunist din Romania.

A facut parte din Comisia Prezidentiala pentru Investigarea Dictaturii Comuniste din Romania.

Istoricul Mihnea Berindei a murit duminica dimineata,19 iunie 2016, la Venetia

 
 

Victor Atanasie Stanculescu

19 Iun

Victor Atanasie Stănculescu s-a născut la data de 10 mai 1928, în orașul Tecuci (județul Galați). A muncit ca brigadier pe șantierul național de la Bumbești—Livezeni, unde a ajuns instructor de șantier și apoi instructor sanitar al șantierului. A urmat cursurile Școlii Militare de Ofițeri de Artilerie din Sibiu (absolvită la 30 decembrie 1949), apoi Facultatea de Artilerie din cadrul Academiei Militare “I.V. Stalin” din București (absolvită în anul 1952) și ulterior un curs postuniversitar în cadrul Academiei de Studii Economice din același oraș.

După absolvirea Școlii de ofițeri, este avansat la gradul de locotenent și repartizat la Centrul de Instrucție al Artileriei “Mihai Bravu”. A urmat apoi Academia Militară, fiind coleg cu viitorul general Vasile Milea și la 23 august 1952 a fost înaintat la gradul de locotenent-major. A urmat o carieră militară strălucită. La data de 5 septembrie 1952, după două săptămâni de la precedenta avansare, este înaintat la gradul de căpitan “la excepțional”.

Și-a depus candidatura de membru PMR la 22 decembrie 1954, într-o cerere transmisă Organizației de bază a UM 04348 Timișoara, motivând necesitatatea admiterii sale în partid: „astăzi, când reacțiunea internațională caută prin toate mijloacele să atace țările socialismului, cred că voi putea duce cu mai multă tărie lupta pentru întărirea capacității de apărare a țării noastre“. Criticile la adresa sa au fost că nu are o activitate practică și că este delăsător. Pentru a lichida aceste lipsuri, a urmat cursuri de pregătire politică la Universitatea serală de marxism-leninism. A fost admis ca membru al PMR în martie 1957 [2].

Este repartizat în anul 1952 în funcția de șef de Stat Major al Artileriei Corpul 38 Armată din Timișoara (1952-1955). Va îndeplini apoi funcțiile de șef secție în Marele Stat Major, șef de direcție și apoi locțiitorul șefului Marelui Stat Major și șeful Direcției Organizare, Mobilizare, Planificare, înzes­trare din Marele Stat Major. În anul 1955 a fost avansat la gradul de maior și apoi în anul 1960 la cel de colonel.

În anul 1968, în perioada invaziei sovietice în Cehoslovacia, este înaintat la gradul de general-maior (cu o stea).

Remarcat pentru cunoștințele economice dobândite, este desemnat să conducă Direcția economică a Ministerului Apărării Naționale. Îndeplinește apoi funcțiile de adjunct (1981-1986) și apoi prim-adjunct (1986-1989) al ministrului apărării naționale.

În paralel, a fost președinte al Federației Române de călărie și pentatlon modern (1971-1990).

Activitatea sa în zilele Revoluției[modificare | modificare sursă]
La data de 17 decembrie 1989, având funcția de ministru adjunct al apărării naționale, a fost trimis de Vasile Milea la Timișoara pentru a reprima revoluția. Ceaușescu a fost foarte mulțumit de activitatea lui, întrucât l-a numit comandant militar unic al Timișoarei. Întors la București în noaptea de 21-22 decembrie, s-a deplasat la Spitalul Militar din București, unde l-a rugat discret pe comandantul spitalului, un bun prieten de-al lui, să-i pună un picior în ghips, pentru a se sustrage în acest fel de implicarea pe mai departe în reprimarea revoluției. Totuși s-a prezentat la Comitetul Central al PCR, la chemarea lui Nicolae Ceaușescu, și a fost numit de acesta ministru al apărării naționale în locul lui Vasile Milea, care s-a sinucis în jurul orei 9.30 dimineața (pe 22 decembrie).

După fuga soților Ceaușescu din clădirea CC la 22 decembrie 1989, generalul Victor Stănculescu a trecut de partea Revoluției și a transmis telefonic, la ora 13:30, Ordinul nr. 38 care prevedea următoarele: “Unitățile militare de pe întreg teritoriul țării se retrag în cazărmi, în ordine și calm, fără a se lăsa provocate, dezarmate sau dispersate. Unitățile militare care sunt angajate în fața sediilor comitetelor județene de partid vor calma spiritele, fără să tragă, după care se retrag în cazărmi. În unități se va organiza apărarea cazărmilor și a tuturor obiectivelor militare. [3]

De asemenea, el a preluat conducerea Armatei Române, scoțând-o de sub ordinele comandantului suprem al forțelor armate care rămăsese Nicolae Ceaușescu. În nota telefonică nr. 39 transmisă tot atunci, el dădea următorul ordin către Armată: “Se vor executa numai ordinele primite de la ministrul Apărării Naționale. Față de cele ordonate, comandanții militari să asigure paza obiectivelor civile de importanță deosebită cu subunități înarmate, care să nu tragă decât în situația în care sunt atacate de grupuri înarmate cu arme de foc. Pentru stabilirea priorităților în asigurarea pazei, comandanții militari să se pună de acord cu reprezentanții organelor locale. Militarii care asigură paza acestor obiective să poarte pe brațul stâng banderolă tricoloră” [3].

Generalul Victor Stănculescu a devenit membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale și a avut unul din principalele roluri în organizarea procesului soților Ceaușescu și în executarea acestora la 25 decembrie 1989 [4], participând la proces ca delegat al FSN, alături de Gelu Voican-Voiculescu și Virgil Măgureanu.

Prin Decretul președintelui Consiliului Frontului Salvării Naționale, Ion Iliescu, din 28 decembrie 1989, Victor Stănculescu a fost înaintat în gradul de general-colonel (cu 3 stele) [5].El a dat ordinul de impuscare a sotilor CEAUSESCU.

La data de 28 decembrie 1989, prin Decretul CFSN nr. 8/1989, a fost numit în funcția de ministru al economiei naționale, conducând un minister nou format prin reorganizarea Comitetului de Stat al Planificării. La data de 16 februarie 1990, este eliberat din funcția de ministru al economiei naționale, fiind numit în funcția de ministru al apărării naționale, unde l-a înlocuit pe generalul Nicolae Militaru. A îndeplinit această funcție până la data de 30 aprilie 1991, când a avut loc o remaniere a guvernului condus de Petre Roman. La data de 13 mai 1991, Victor Stănculescu a fost înaintat în gradul de general de armată (cu 4 stele) și trecut în rezervă [6].

A lucrat apoi ca consilier principal la firma “Balli”.

A fost judecat în două procese: cazul Motorola, și celălalt pentru rolul său jucat în reprimarea revoluției din 1989.

Judecarea sa pentru rolul avut în Revoluție[modificare | modificare sursă]
În anul 1990 o comisie guvernamentală de anchetă a evenimentelor din 1989 condusă de Viorel Oancea a propus trimiterea sa în judecată pentru participare la reprimarea revoluției. Acest lucru s-a întâmplat abia în 1997. În anul 1999 a fost condamnat de Curtea Supremă la 15 ani închisoare pentru omor deosebit de grav săvârșit prin reprimarea revoluției din Timișoara, hotărâre confirmată în 2000 în urma recursului. Ca urmare a recursului în anulare promovat de procurorul general Tănase Joița, aceste hotărâri judecătorești au fost casate în 2004 [7], dar după rejudecare, au fost reconfirmate în 2007. În octombrie 2008 Curtea Supremă a respins recursul generalului Stănculescu la decizia din 2007, acesta ispășindu-și în prezent în închisoare sentința pronunțată în 1999. Prin aceeași hotărâre, a fost degradat militar, urmând a fi scos din evidențele militare.

Potrivit motivării sentinței dată publicității în 5 decembrie 2007, Victor Atanasie Stănculescu a făcut parte din comandamentul care a condus acțiunea de reprimare a manifestațiilor de la Timișoara și a exercitat cu „vădit exces de zel” atribuțiile ce i-au revenit în cadrul acelui comandament. Aceasta a dus și la numirea sa de către Nicolae Ceaușescu, în seara de 20 decembrie 1989, în funcția de comandant militar unic al municipiului Timișoara.

Magistrații ÎCCJ au susținut că Victor Stănculescu (ca și alți comandanți militari de atunci) nu era obligat să pună în executare ordinul lui Nicolae Ceaușescu, de deschidere a focului împotriva revoluționarilor, fiind vorba de un ordin „ilegal și neconstituțional”, potrivit motivării deciziei din 15 octombrie 2008. Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) susțin, în motivare, că, potrivit regulamentelor militare, comandanții poartă întreaga răspundere a legalității ordinelor date sau transmise, ceea ce nu înlătură caracterul penal al faptei, așa cum au invocat foștii generali, pe motiv că nu ar fi făcut altceva decât să execute „ordinul dat de comandantul suprem”, adică ordinul dat de Nicolae Ceaușescu.[8]

A fost căsătorit cu Elena Stănculescu și au avut împreună o fiică (născută în 1954). La data de 21 decembrie 2003, soția sa, în vârstă de 68 ani, s-a sinucis aruncându-se de la etajul doi al imobilului în care locuiau, în timp ce generalul era acasă și dormea.

Înainte de a-și lua viața, ea a scris un bilet în care explica gestul și o scrisoare-testament în care dădea amănunte privind averea familiei. În bilet ea își justifica gestul prin anii de mizerie în care a trăit prin târârea soțului ei prin tribunale, în loc ca acesta să fie considerat erou. „Opt ani de mizerie umană. Motorola? Timișoara? Cine dintre cei de azi ar fi fost acolo unde sunt. Toți sunt eroi. Ce făceați dacă nu era Stănculescu? Scârbă, ură și dezgust. Ajunge. Nu se poate mai mult. Să fiți blestemați” [9][10].

La 20 mai 2014, după ispășirea a cinci ani din cei 15 ani de închisoare la care a fost condamnat, Victor Stănculescu a fost eliberat condiționat. [11]

În 24 martie 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins plângerea lui Victor Stănculescu și a coinculpatului său din proces, Mihai Chițac, cu privire la pretinsele nereguli din procesul prin care au fost condamnaț.

Fostul general Victor Atanasie Stanculescu, in varsta de 88 de ani, a incetat din viata, duminica,19 iunie 2016, intr-un camin de batrani din judetul Ilfov, dupa ce recent suferise un accident vascular cerebral.

 
 

Romania-cu viteze complet diferite

30 Apr

I.

Avem poli de crestere economica, unde business-ul este pe un trend ascendent
1.1. Bucuresti-Ilfov
1.2. Timis-Arad
1.3. Constanta

II.

Avem zone cu potential si o dezvoltare ceva mai temperata
2.1. Brasov
2.2. Cluj
2.3. Arges
2.4. Galati

III.

Avem zone unde business-ul stagneaza sau chiar regreseaza, cu consecinte directe asupra nivelului de trai

3.1. Vaslui
3.2. Botosani
3.3. Olt
3.4. Mehedinti
3.5. Giurgiu
3.6. Ialomita
3.7. Calarasi
3.8. Harghita
3.9. Covasna
3.10. Salaj.

In toate aceste judete economia locala este la pamant, fiind vorba de zone monoindustriale in care productia industriala este o himera, comertul este afectat de veniturile mici ale populatiei, iar perspectivele atragerii investitorilor sunt blocate de inexistenta unor masuri administrative menite sa ofere facilitati celor care vor sa deschida unitati de productie, indiferent de domeniu.

Acest contingent de judete este, din pacate, majoritar la nivelul Romaniei.

Aceasta dezvoltare inegala a Romaniei poate amplifica fenomenul de enclavizare, cu efecte chiar mai grave la nivel national.

 

Am vazut nedreptate

29 Apr

“Vreau sa spun ca ma tulbura profund ca am facut parte dintr-o asemenea organizatie criminala. Imi este rusine ca am vazut nedreptate si niciodata nu am facut nimic in legatura cu asta si cer iertare victimelor pentru actiunile mele. Imi pare foarte, foarte rau”

Un fost gardian de la Auschwitz, in varsta de 94 de ani

 

Ion Ficior-20 de ani de inchisoare

30 Mar

Fost comandant al Coloniei de munca de la Periprava, Tulcea, Ion Ficior este acuzat de infractiuni contra umanitatii.

El este acuzat ca, in perioada 1958-1963, cand a condus Colonia de munca Periprava, a introdus si coordonat un regim de detentie represiv, abuziv, inuman si discretionar impotriva detinutilor politici.

Anchetatorii au mai stabilit ca detinutii erau supusi unui tratament inuman caracterizat printr-o izolare completa de familii si de orice alte persoane, conditii de cazare mizerabile, frigul insuportabil din baraci, sanctiunile fizice pentru abateri minore, hrana deficitara, detinutii fiind in permanenta infometati si insetati, avand dureri pe care nu le puteau ameliora din cauza lipsei medicamentelor si, nu in ultimul rand, conditiile de munca inumane la care erau supusi acestia.

 
 

Intalnirea istorică, privată-Papa Francisc si Patriarhul Kiril

12 Feb

Prima intalnire dintre Papa Francisc, conducatorul Bisericii Catolice, si Patriarhul rus Kiril, liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, a avut loc vineri seara, pe “teren neutru”, pe aeroportul din Havana, Cuba, dupa cum a comentat presa internationala. Intalnirea privata a celor doi lideri religiosi, care s-au imbratisat la inceputul intrevederii, a durat doua ore, timp in care cei doi au pledat pentru unitatea crestinilor si intensificarea legaturilor dintre cele doua biserici – catolica si ortodoxa. La finalul intalnirii, Papa Francisc si Patriarhul Kiril au prezentat o declaratie comuna, una dintre concluziile acesteia fiind “Impreuna pentru pace, viata, familie si impotriva terorismului”, relateaza cotidianul italian La Stampa.

Cei doi lideri crestini s-au imbratisat in debutul intalnirii, iar Papa Francisc i-a spus Patriarhului Kiril: “Draga frate, in sfarsit!”. De asemenea, suveranul pontif a repetat de mai multe ori “Suntem frati”, potrivit AFP.

In declaratia comuna, cei doi lideri religiosi pledeaza pentru incetarea conflictului separatist din estul Ucrainei si a persecutiilor care vizeaza crestinii din Orientul Mijlociu si impotriva inegalitatilor economice din lume, care favorizeaza migratia pe criterii economice.

De asemenea, Papa Francisc si Patriarhul Kiril cer comunitatii internationale “sa puna capat violentei si terorismului” in Siria si Irak, sa contribuie la pacea in regiune si sa furnizeze ajutor umanitar.

“Cele doua Biserici pot coopera pentru a proteja crestinii din intreaga lume”, a afirmat Patriarhul Kiril.

 
 

Alexandru Vulpe (1931-2016)

11 Feb

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a domnului academician Alexandru Vulpe, biserica Mavrogheni, Bucureşti, joi, 11 februarie 2016:

Am aflat cu tristeţe vestea trecerii din această viaţă a domnului academician Alexandru Vulpe, președintele Secției de Științe Istorice și Arheologie a Academiei Române și directorul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” din București. Domnul academician Alexandru Vulpe, o personalitate de seamă a științei istorice și arheologice românești, s-a născut la data de 15 iunie 1931, în familia renumitului cercetător și profesor de istorie veche a spațiului românesc, Radu Vulpe. După studiile superioare urmate la București între anii 1950-1954, perioadă în care a dobândit o solidă formație în domeniul arheologiei și al studiilor clasice, regretatul academician Alexandru Vulpe s-a consacrat pentru tot restul vieții cercetării și punerii în lumină a mărturiilor de istorie străveche și veche a spațiului carpato-danubiano-pontic, precum şi a întregului areal carpato-balcanic din primul mileniu înainte de Hristos și până în primul secol al erei creștine.

În acest context, domnia sa a fost un strălucit continuator al domeniului de cercetare al tatălui său, Radu Vulpe, care la rândul lui s-a numărat printre ucenicii şi continuatorii ilustrului Vasile Pârvan. Urmându-și din tinerețe tatăl pe șantierele arheologice, marele om de ştiinţă Alexandru Vulpe a făcut din istoria și civilizația traco-geto-dacilor centrul cercetărilor sale ştiinţifice de-a lungul întregii vieți. De la Popeștii de pe Argeș, presupusa localizare a celebrei cetăţi Argedava a lui Burebista, pe care a explorat-o și a făcut-o cunoscută public tatăl său, Radu Vulpe, în deceniile șase-șapte ale secolului trecut, fiul acestuia, Alexandru, a cercetat un alt sit arheologic de rezonanță, cel al necropolei hallstatiene de la Ferigele care a constituit și tema tezei sale de doctorat, susținută cu deosebite aprecieri în anul 1968, sub coordonarea științifică a altui corifeu al cercetării istoriei vechi, profesorul Ion Nestor. După ce din anul 1965 a lucrat ca cercetător principal la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București, regretatului academician Alexandru Vulpe i s-a încredinţat în anul 1990 responsabilitatea de Șef al Secției de Arheologie Preistorică, iar din anul 1999 a fost numit directorul acestui prestigios for ştiinţific al Academiei Române. În răstimpul de peste o jumătate de veac al acestei bogate activități de cercetător, istoricul şi arheologul Alexandru Vulpe a coordonat numeroase șantiere arheologice în diferite părți ale țării, concretizate în ample lucrări monogafice, în studii de detaliu sau sinteză pe o largă paletă tematică din cadrul istoriei străvechi și vechi a României. Dintre multiplele aspecte ale civilizației traco-geto-dacice pe care le-a studiat, o atenţie deosebită a acordat cercetării riturilor și ritualurilor funerare din epoca bronzului până în perioada de apogeu a civilizației statului geto-dac din secolele I î.Hr. – I d.Hr.

De asemenea trebuie să menţionăm în mod deosebit aportul său la cunoașterea trecutului pământului românesc cu rezonanța unor sinteze de amplă respirație prin contribuţia la elaborarea „Dicționarului de istorie veche a României” (1978) şi a volumului I al tratatului de „Istoria Românilor” (2001), pentru care a îndeplinit, cu înaltă competență și probitate științifică, pe lângă calitatea de autor și pe aceea de coordonator. Pe plan internațional, după ce, în anul 1976, a fost ales membru corespondent al Institutului Arheologic German și membru al Consiliului Permanent al Uniunii Internaționale de Științe Pre și Protoistorice (fiind ales membru al Comitetului Executiv al acestui for științific în anul 1991), istoricul Alexandru Vulpe a susținut numeroase conferințe în centre universitare germane de tradiție, precum cele din Berlin, Bonn, Heidelberg, Frankfurt am Main, Saarbrüken, Münster, Marburg, Geissen. În anul 1996, Alexandru Vulpe a devenit membru corespondent al Academiei Române, apoi, în anul 2009, a fost ales membru titular al acesteia și președinte al Secției de Științe Istorice și Arheologie a Academiei, demnitate pe care a slujit-o cu multă responsabilitate până la moarte. Recunoașterea meritelor sale deosebite în domeniul cercetării arheologice și istorice, precum și în cel al culturii românești, în general, a fost pregnant subliniată prin decorarea sa, în anul 2000, cu ordinul „Steaua României” în grad de comandor, precum și prin calitatea de profesor emerit al Facultății de Istorie al Universității din București (2002). Academicianul Alexandru Vulpe a fost un fiu credincios al Bisericii Ortodoxe Române, aducând în ultimii ani de viaţă o importantă contribuţie, în calitate de membru al comisiei mixte a Patriarhiei Române şi Academiei Române, la elaborarea lucrării Monahismul Ortodox Românesc. Istorie, contribuţie şi repertorizare (volumul I, apărut la editura BASILICA a Patriarhiei Române în anul 2014).

Acum, la plecarea sa la Domnul, academicianul Alexandru Vulpe ne lasă o vie și luminoasă amintire de erudit cărturar, devotat arheologiei şi istoriei românești, ale cărui valoroase contribuţii de cunoaștere şi aprofundare se evidenţiază, pentru totdeauna, alături de cele ale iluştrilor săi înaintași.

Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos Cel înviat din morţi să odihnească sufletul său luminos împreună cu drepţii, să aline durerea familiei îndoliate şi a tuturor celor care l-au cunoscut, l-au preţuit şi iubit. Veşnica lui pomenire din neam în neam!

† DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

http://www.napocanews.ro/2016/02/a-murit-istoricul-si-arheologul-roman-academicianul-alexandru-vulpe-1931-2016-citeste-mesajul-lui-pf-daniel.html

 
 

Istorie- plan cadru-Poziția Academiei Române

10 Feb


Academia Română în frunte cu istoricul clujean Ioan Aurel Pop și 500 de intelectuali au făcut zilele trecute un apel către Ministerul Educației și Cercetării să nu se renunțe la orele de limba latină, să nu fie reduse orele de istorie și de literatură română. Sunt puse în pericol identitatea națională și chiar fomarea europeană a copiilor români.

Punct de vedere adresat domnului prof. dr. ing. Adrian Curaj, Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice

PUNCTUL DE VEDERE AL ACADEMIEI ROMÂNE PRIVIND PLANUL-CADRU PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL GIMNAZIAL DIN ROMÂNIA

Academia Română a luat act cu îngrijorare de propunerile formulate în cadrul celor trei variante ale Planului-cadru pentru învăţământul gimnazial din România de către Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi care se află acum în dezbatere publică.

Subiectul major care îngrijorează mediul academic şi care se regăseşte la nivelul tuturor celor trei variante, nelăsând nicio posibilitate de opţiune profesorilor, este reducerea numărului de ore, până la dispariţia din programă, la discipline fundamentale de studiu, menite să formeze atât cultura generală, cât şi conştiinţa istorică şi identitară a noilor generaţii. Astfel, măsurile propuse de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei anunţă: dispariţia singurei ore de limba latină în gimnaziu, la clasa a VIII-a, amputarea unei ore de limba şi literatura română la clasele a V-a şi a VI-a şi diminuarea drastică a numărului de ore de istorie, oricum insuficiente în urma reducerilor impuse de ultimul plan-cadru din 2001.

Semnalăm că toate cele trei domenii de studiu vitregite de actuala propunere sunt materii cu un puternic caracter identitar, contribuind împreună la dezvoltarea conştiinţei naţionale, europene şi umaniste a tinerei generaţii. Studiul limbii latine, limbii şi literaturii române şi istoriei (naţionale şi universale) oferă copiilor repere existenţiale, orientându-i ca cetăţeni ce aparţin unui popor european, vorbitori ai unei limbi de origine latină, înrudită cu alte câteva limbi europene descendente din acelaşi trunchi comun, purtători ai unor valori culturale şi etnice care s-au aflat întotdeauna în deplin respect şi armonie cu valorile altor popoare.

Identitatea românească nu poate fi înţeleasă fără componenta sa latină, indentitatea europeană, la rândul ei, nu poate ignora această componentă. Să nu uităm eforturile Şcolii Ardeleane, iluminismul românesc, de a argumenta originea latină a poporului şi a limbii româneşti în Transilvania. Să nu uităm că însuşi statul român s-a constituit, la 1859, în jurul ideii de unitate a tuturor celor „de gintă latină“. În acest context, prima misiune a Academiei Române, la 1866, a fost să alcătuiască gramatica şi dicţionarul limbii române şi să redacteze tratatul de istoria românilor, tocmai pentru a susţine şi cultiva conştiinţa identităţii noastre. Or, acum, propunerile acestui nou Plan-cadru compromit printr-un singur gest, insuficient cântărit, eforturile a generaţii de intelectuali responsabili şi pun sub semnul pericolului însăşi identitatea noastră.Consecinţele nu vor întârzia să apară, iar Istoria nu va fi îngăduitoare.

Academia Română atrage deci atenţia asupra pericolului reprezentat de excluderea studiului limbii latine şi diminuarea numărului de ore la limba şi literatura română şi istorie, discipline care, alături de componenta lor identitară amintită, au cea mai importantă vocaţie formativă dintre toate disciplinele – dacă ar fi să amintim numai dezvoltarea gândirii logice, a capacităţii de exprimare, a creativităţii, a spiritului civic şi a celui democratic, înţelegerea integratoare, în spiritul valorilor umaniste.

Vârsta gimnazială, cuprinsă între 10-15 ani, este cea mai propice dezvoltării unei personalităţi armonioase, deopotrivă sensibilă, raţională şi creativă. Istoria cu deosebire oferă o perspectivă largă asupra realităţii, situată în orizontul devenirii, şi asigură, astfel, cadrul de integrare şi Calea Victoriei 125, sector 1, 010071 Bucureşti-România capacitatea de a răspunde provocărilor prezentului. Limba şi literatura română dezvoltă capacitatea de înţelegere a noţiunilor, conceptelor, fenomenelor, dar şi sensibilitatea, bunul gust, receptarea estetică. Şi, desigur, atât de necesara capacitate de exprimare corectă şi de structurare a unui discurs cu sens. Latina consolidează cunoştinţele de gramatică, de logică, furnizează terminologia pentru majoritatea ştiinţelor exacte şi, nu în ultimul rând, este purtătoarea unor valori care au stat la baza construirii civilizaţiei europeane moderne şi contemporane.

Procesul pedagogic, actul educativ este, cum sperăm că se ştie, complex şi dificil. El necesită timp, strategie inteligentă, atenţie sporită, răbdare şi chiar delicateţe. O trecere rapidă printr-o multitudine de discipline compromite posibilitatea de fixare şi aprofundare şi conduce la superficialitate şi ineficienţă.

În acest context, semnalăm un alt viciu fundamental al actualului Plan-cadru şi anume tendinţa de a avea la nivelul învăţământului gimnazial cât mai multe materii cu doar o oră de studiu pe săptămână, periclitând astfel instruirea solidă şi educaţia.

Membri ai Academiei Române au semnalat în repetate rânduri insuficienţa numărului de ore la disciplina istorie, inconsistenţa programelor şi deficienţele manualelor. Specialişti din institutele de cercetare ale Academiei Române au adresat memorii şi au propus Ministerului Educaţiei sprijin şi consiliere în elaborarea ghidurilor de predare şi în perfecţionarea cadrelor didactice.

Academia Română vă solicită, domnule Ministru, să dispuneţi reanalizarea celor trei variante alte actualului Plan-cadru pentru învăţământul gimnazial, alocarea unui număr optim de ore pentru disciplinele limba latină, la clasa a VIII-a, limba şi literatura română şi istorie pentru întreg ciclul V-VIII, precum şi pentru celelalte discipline de studiu, elaborarea atentă a unor programe echilibrate, care să ţină cont de principiile interdisciplinarităţii şi complementarităţii, astfel încât învăţământul gimnazial să-şi îndeplinească în mod real misiunea: aceea de a forma cultura generală a elevilor şi a pune bazele dezvoltării armonioase a tinerei generaţii.

Academia Română îşi exprimă deplină încredere în implicarea şi decizia dumneavoastră.

BIROUL PREZIDIULUI ACADEMIEI ROMÂNE

http://www.expunere.com/academicienii-in-frunte-cu-istoricul-clujean-ioan-aurel-pop-se-ridica-impotriva-ciuntirii-istoriei-a-latinei-si-a-limbii-romane-in-scoli-70-80-la-suta-dintre-termenii-utilizati-de-un-inform.html