RSS
 

+Constantin Ciuceanu 1925-2017

08 Ian

Pe 4 ianuarie 2017 a încetat din viaţă, la spitalul Elias din Bucureşti eminentul luptător anticomunist inginer Constantin Ciuceanu, la vârsta de 91 de ani. El a fost fratele lui Radu Ciuceanu, directorul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului

Constantin Ciuceanu s-a născut la Arad în 1925, a copilărit la Craiova și s-a stabilit la București. A fost fiul istoricului Ștefan Ciuceanu, fondatorul Muzeului de Istorie al Olteniei, și fratele profesorului Radu Ciuceanu, directorul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului. Începând de la vârsta de 20 de ani, fără a fi membru al vreunui partid politic, Constantin Ciuceanu a luptat în rezistența armată anticomunistă în cadrul organizației clandestine „Mișcarea Naţională de Rezistenţă din Oltenia” condusă de generalul Iancu Carlaonţ. Așa cum se știe, poporul român a fost singurul dintre popoarele europene ocupate de sovietici care n-a capitulat şi care, retrăgându-se în munţi, a luptat împotriva puterii comuniste impuse de Stalin şi mercenarii lui în România. Între anii 1948-1950, tânărul Constantin Ciuceanu a rezistat ascuns în Munții Făgăraș și a luptat în cadrul unui grup de partizani. În timpul regimului comunist, Constantin Ciuceanu a colaborat clandestine cu Nicolae Stroescu-Stînișoară, directoru l secției române a postului de radio „Europa liberă”, precum și cu alți jurnaliști ai postului, comunicând informații despre abuzurile, fărădelegile și crimele regimului dictatorial condus de Nicolae Ceaușescu, aflându-se în atenţia Securităţii printr-un consistent dosar de umărire informativă. În decembrie 1989, la vârsta de 63 de ani, Constantin Ciuceanu a fost unul dintre luptătorii cu merite deosebite în revoluția anticomunistă din București. Înmormântarea a avut loc sâmbătă 7 ianuarie 2017, la cimitirul Bellu din București.

 
 

Leave a Reply