RSS
 

un posibil nou inceput?

22 Dec

pe 21 decembrie am avut ocazia unui nou inceput pentru istoria acestei tari!!!

suntem pe drumul Damascului si intinderea cererilor noastre este in dependenta de faptele celor care au schimbat regimul!

avem a ne lega de noul drum al democratiei numai in masura in care suntem constienti ca asa nu se mai poate merge sau continua!!!

avem nevoie de radicalizarea schimbarii la nivel MORAL, al demnitatii si respectului FIINTEI UMANE !!

suntem, pana acum, in mascarada unei defilari a prostiei, a demagogiei, a lucrului tocmit de altii.

avem nevoie de relansarea ideii ca ROMANII sunt ei insisi potentatori ai Binelui, ai Faptei, ai progresului etc.

nun putem in continuare sa sustinem BOLSEVICII ca oameni si ca sistem, ca mod de gandire si ca reprezentari!!!

avem nevoie de respectul FIINTEI UMANE, al increderii in NOI, cei VII si muritori si nu in idei trasnite si fapte dubioase care ne coduc la isme care nu au nimic cu dorintele, asteptarile, faptele de zi cu zi ale noastre.

scopurile si idealurile noastre trebuie sa le infaptuim pe acest pamant, in aceasta lume si nu in viitorul cui??

suntem, din pacate, tocmiti prost si fara de rost democratic!!!

de ce??

sa ma explic!

atata timp cat nu dai fiintei umane respectul cuvenit, cat nu consideri LIBERTATEA UMANA idealul desavarsit, cat ideile nu circula decat cum vor unii, cat faptele nu pot fi interpretate din toate unghiuriile gandirii si concluziile nu pot fi reflectate in toate directiile – nu putem vorbi de calire, de intelepciune, de diversitate etc.

suntem in impasul lucrului prost tocmit de 25 de ani in care cei care ne-au afundat in mocirla inca sunt la conducere, inca sunt la putere, inca decid si manipuleaza multimi!

toate se petrec cu o complicitate directa a celor care zic ei sunt elitele neamului. acestea au pactizat cu stapanirea clipei si nu trezesc interesul spre schimbarea profunda a societatii!

suntem in impas….

suntem in deriva de 70 de aNI!!!

CALEA NE ESTE ASCUNSA DE SEMENII CARE AU PRIVILEGII NEBANUITE SI PARGHII PUTERNICE SA NE FACA SA CREDEM CA SUNTEM NEPUTINCIOSI SI INFRANTI!!

NU ESTE ASA SI NICI NU POATE FI!!!

UN POSIBIL NOU INCEPUT POATE FI CU 21 DECEMBRIE ,DAR DEUNDE FORTA, PUTEREA SI INTUITIA DE A
FACE FATA NOII INCREDERI A CETATENILOR ???

 

Leave a Reply