RSS
 

România este pe creasta vulcanului

05 Mai

Chiar şi după aderarea la NATO, în 2004, şi la Uniunea Europeană, în 2007, România a rămas tot pe falia dintre Vest şi Est, unde se pare că a stat în întreaga sa istorie, dar, din fericire de data aceasta, pe buza interioară a faliei geopolitice şi strategice, devenind, cu alte cuvinte, o parte din periferia Occidentului, un avanpost în faţa fostului Imperiu Sovietic. Nu e puţin lucru, aş zice că a fost pasul esenţial pentru (re)încadrarea naţiunii române în spaţiul politic, economic, instituţional şi cultural la care a aspirat dintotdeauna, chiar dacă suntem încă la marginea acestei lumi, din toate punctele de vedere.

Totuşi, se cuvine făcută observaţia că de destinul dificil şi periculos de periferie a tuturor imperiilor din care am făcut parte vom scăpa numai atunci când (şi dacă) nu vom mai asigura noi frontiera răsăriteană a Occidentului iar Republica Moldova şi Ucraina, de exemplu, vor fi devenit parte a sistemului euro-atlantic, perspectivă încă destul de îndepărtată. Cu cât se mută frontiera mai la Est, cu atât este mai bine pentru România. Ideea că ar fi bine să rămânem ultimul bastion al Occidentului în faţa nebuloasei Răsăritului, căci am avea astfel ceva de câştigat, mi se pare complet greşită.

Astăzi, în al doilea Război Rece, declanşat în contextul confuz şi tensionat post-Vilnius, bătălia se duce pentru smulgerea unor noi teritorii din actuala zonă tampon a Europei, respectiv din fosta sferă de influenţă atribuită de anglo-americani sau, dacă vreţi, acceptată lui Stalin la Ialta ca un fapt împlinit, în februarie 1945. Asistăm aşadar la o nouă confruntare strategică pornită de Rusia pentru blocarea avansului Occidentului în ceea ce se numeşte, în limbajul soft al Bruxelles-ului, „vecinătatea estică a Uniunii Europene”. Frontiera Occidentului a avansat în anii 2000, înglobând practic Europa Centrală. În faţa noului proiect european de extindere spre Răsărit, iată că Rusia spune ameninţător, pentru prima dată după 1991, Niet! Până aici!

Buza exterioară a faliei de delimitare a Vestului este acum reprezentată de cele şase state ale Parteneriatului Estic al Uniunii Europene (Belarus, Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Armenia, Azerbaijan), cărora Preşedintele Putin le-a arătat clar că nu doreşte să le dea drumul spre sistemul economic şi politico-militar occidental, considerând că Rusia are drepturi şi interese specifice în această regiune care a aparţinut Uniunii Sovietice.

Aşadar, România este pe creasta vulcanului, pe versantul său de Vest. O fi bine, o fi rău? La nord de noi, ţările baltice şi Polonia par şi ele preocupate de această perspectivă nesigură a interfeţei Vest-Est. Citesc diverse opinii şi analize care încearcă să sugereze cum putem profita de pe urma statutului de avanpost al Occidentului pe falia dintre lumi. Desigur, „cota” de interes politic şi de securitate militară a regiunii creşte în această perioadă. Marile cancelarii occidentale ar trebui, teoretic, să îşi întărească zidurile îndepărtate ale cetăţii. Dar oare se întâmplă acest lucru cu adevărat? Este pregătit Occidentul să investească pentru securizarea frontierei sale răsăritene? Semnalele în acest sens sunt până în prezent relativ timide.

Mă tem că aşa-zisele „avantaje” ale periferiei sunt mult mai mici în realitate decât dezavantajele, că de fapt ştim asta cu toţii dar ne prefacem că evaluăm plusurile şi minusurile. Să le luăm pe rând. Ce se invocă pe lista beneficiilor? Poziţia geopolitică cu potenţial strategic, aflată la confluenţa civilizaţiilor şi a coridoarelor Est-Vest şi Nord-Sud, Marea Neagră acum în epicentrul zonei conflictuale, patrulată de nave de război şi survolată de avioanele de luptă ale NATO şi Rusiei, faptul că pare să fim în centrul atenţiei la summituri şi reuniuni internaţionale iar liderii occidentali ne îmbărbătează şi ne bat pe spate amical, statutul de dig al Occidentului în faţa Rusiei, transferul a cinci-şase avioane de luptă din partea Canadei sau al câtorva sute de soldaţi americani, toate acestea sunt desigur importante simbolic dar nu într-atât încât să compenseze riscul deteriorării securităţii economice, respectiv a atractivităţii investiţionale a unei zone învecinată cu războiul, fie el rece sau fierbinte. Dacă mai punem la socoteală declaraţiile iresponsabile ale Primului Ministru că „ne paşte războiul”, ce climat de încredere investiţională mai vrem să avem în economia ţării? Cum să privească pieţele şi finanţatorii străini o asemenea declaraţie a unui înalt oficial? Prima reacţie nu e să fugi de aici cu banii cât poţi de repede?

Despre relaţia centru-periferie se pot spune multe, dar de la Immanuel Wallerstein încoace lucrurile sunt destul de clare şi mai e puţin loc de speculaţii. Bogăţia se acumulează în centru, sărăcia şi dependenţa la marginea oricărui sistem social şi economic. Periferia nu e bună, oricum am lua lucrurile, din perspectivă neomarxistă sau liberală. Cu cât eşti mai aproape de centru sau, altfel spus, mai departe de zonele marginale, de conflict, cu atât şansele de a te integra în circuitele economice ale bunăstării occidentale cresc. Zonele cele mai prospere ale lumii sunt cele care au fost ferite de război şi clivaje timp de secole. Iubim desigur Occidentul, dar parcă nu aş vrea să testăm niciodată solidaritatea acestuia. Vezi cazul Ucrainei de acum, sau al Budapestei în 1956. Da, ştiu, veţi spune că putem dormi liniştiţi, căci articolul 5 veghează de zece ani pentru liniştea noastră. N-ar fi totuşi mai sigur să nu avem război la frontiere? D-voastră, ca investitori, unde v-aţi plasa banii, într-o periferie nesigură sau cât mai în centru posibil?

Şi istoria noastră mai veche e plină de pilde eroice. Cu secole în urmă, pe gloriosul nostru voievod Ştefan occidentalii îl gratulau cu scrisori de felicitare în care îl numeau „atletul creştinătăţii”, pentru că stătea singur în calea păgânilor care pofteau la bogăţiile Apusului. Plăieşii şi răzeşii moldoveni mureau în război cu turcii, otrăveau fântânile, pârjoleau grânele dar rezistau cu stoicism asaltului turbanelor din Orient, spre lauda principilor occidentali care asigurau astfel liniştea şi prosperitatea regatelor lor. Minunată pildă de eroism, dar categoric nu o mai vrem repetată în versiunea actualizată a secolului XXI. Preferăm „plictiseala” geopolitică belgiană sau olandeză suspansului de la periferia Europei.

Pentru ca această linişte strategică să devină o realitate definitivă şi în regiunea noastră, ar trebui ca Republica Moldova şi Ucraina să reuşească acum să reziste tentativelor de destructurare din partea Rusiei şi să avanseze decisiv spre Uniunea Europeană şi NATO, chiar dacă asta ar presupune modificarea constituţională a neutralităţii lor post-sovietice.

http://cursdeguvernare.ro/valentin-naumescu-sa-fii-sau-sa-nu-fii-pe-falia-dintre-lumi-despre-avantajele-si-dezavantajele-periferiei-geopolitice.html

corect.
mai mult decat o analiza, un deliciu intelectual de care tine seama cineva?

 
No Comments

Posted in Politica

 

Leave a Reply