RSS
 

Archive for mai, 2014

RO-alegeri UE

25 Mai

n perioada 22-25 mai, in cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, cetatenii cu drept de vot se vor prezenta la urne pentru alegerea celor 751 de eurodeputati pentru un mandat de cinci ani.

- 22-25 mai: alegeri in cele 28 de state membre UE. Pe 22 mai in Marea Britanie si Olanda, pe 23 mai in Irlanda si Cehia, pe 24 mai in Letonia si Slovacia, iar pe 25 in celelalte tari europene. Niciun rezultat oficial nu va putea fi difuzat inainte de inchiderea ultimelor birouri de vot, la ora 21.00 GMT (24.00 ora Romaniei), in Italia, relateaza AFP.

- 751 de deputati. Numarul de deputati trimis de fiecare stat membru variaza in functie de demografie. Astfel tara cu cel mai mare numar de deputati, 96, este Germania, iar tarile cu cel mai mic numar, sase, sunt Luxemburg, Malta si Cipru. Franta alege 74 de deputati, iar Romania 32.

Alegerile au loc pe liste in toate tarile. Majoritatea au o circumscriptie unica. Exista mai multe regiuni in cinci tari, intre care Franta, Italia si Marea Britanie. Jumatate dintre ele impun un anumit prag pentru a fi ales, cum ar fi cazul, intre altele, al Frantei, Italiei sau Poloniei.

- 1979. Parlamentul European este ales pentru cinci ani prin sufragiu universal direct din 1979. In acest an, PE va fi ales pentru a opta oara. Anterior, institutia era formata din reprezentanti ai parlamentelor nationale.

- 43 la suta. Rata de participare a scazut cu fiecare scrutin. In 1979 a fost de 63 la suta, dupa care a scazut la 43 la suta 20 de ani mai tarziu. Rate record de absenteism sunt asteptate in aceast an.

- 7 grupuri. Eurodeputatii nu se reunesc pe nationalitati, chiar daca preocuparile si interesele nationale joaca un rol in cazul votului. Ei se reunesc pe afinitati politice. Parlamentul numara astfel sapte grupuri: centru-dreapta al PPE, socialisti, liberali, ecologisti, stanga radicala, conservatori (in principal britanici, polonezi si cehi), eurosceptici (in principal polonezi si britanici). Extrema dreapta aspira la crearea unui al optulea grup in jurul Frontului National francez si al Partidului Libertatii olandez.

- 4 functii. Dupa scrutin, vor fi alesi cei patru lideri principali ai institutiilor europene, incepand cu presedintele Comisiei. Pentru prima data, sefii de stat si de guvern vor trebui sa tina cont de rezultatul alegerilor. Nu exista garantii ca vor alege unul dintre liderii de grup.

Ulterior vor fi desemnati comisarii europeni, unul pentru fiecare stat, inclusiv seful diplomatiei UE. Sunt in joc, de asemenea, presedintia Parlamentului si a Consiliului european.

- un sediu, doua locuri de munca. In virtutea tratatelor, sediul Parlamentului este la Strasbourg, unde au loc 12 sesiuni plenare pe an. In fapt, deputatii nu merg decat patru zile pe luna in Franta. Restul timpului ei lucreaza in comisie la Bruxelles, unde a fost construita o cladire gigantica ce gazduieste un hemiciclu.

http://www.ziare.com/alegeri/alegeri-europarlamentare-2014/europenii-chemati-la-urne-pentru-a-alege-cei-751-de-europarlamentari-1300110

 

România este pe creasta vulcanului

05 Mai

Chiar şi după aderarea la NATO, în 2004, şi la Uniunea Europeană, în 2007, România a rămas tot pe falia dintre Vest şi Est, unde se pare că a stat în întreaga sa istorie, dar, din fericire de data aceasta, pe buza interioară a faliei geopolitice şi strategice, devenind, cu alte cuvinte, o parte din periferia Occidentului, un avanpost în faţa fostului Imperiu Sovietic. Nu e puţin lucru, aş zice că a fost pasul esenţial pentru (re)încadrarea naţiunii române în spaţiul politic, economic, instituţional şi cultural la care a aspirat dintotdeauna, chiar dacă suntem încă la marginea acestei lumi, din toate punctele de vedere.

Totuşi, se cuvine făcută observaţia că de destinul dificil şi periculos de periferie a tuturor imperiilor din care am făcut parte vom scăpa numai atunci când (şi dacă) nu vom mai asigura noi frontiera răsăriteană a Occidentului iar Republica Moldova şi Ucraina, de exemplu, vor fi devenit parte a sistemului euro-atlantic, perspectivă încă destul de îndepărtată. Cu cât se mută frontiera mai la Est, cu atât este mai bine pentru România. Ideea că ar fi bine să rămânem ultimul bastion al Occidentului în faţa nebuloasei Răsăritului, căci am avea astfel ceva de câştigat, mi se pare complet greşită.

Astăzi, în al doilea Război Rece, declanşat în contextul confuz şi tensionat post-Vilnius, bătălia se duce pentru smulgerea unor noi teritorii din actuala zonă tampon a Europei, respectiv din fosta sferă de influenţă atribuită de anglo-americani sau, dacă vreţi, acceptată lui Stalin la Ialta ca un fapt împlinit, în februarie 1945. Asistăm aşadar la o nouă confruntare strategică pornită de Rusia pentru blocarea avansului Occidentului în ceea ce se numeşte, în limbajul soft al Bruxelles-ului, „vecinătatea estică a Uniunii Europene”. Frontiera Occidentului a avansat în anii 2000, înglobând practic Europa Centrală. În faţa noului proiect european de extindere spre Răsărit, iată că Rusia spune ameninţător, pentru prima dată după 1991, Niet! Până aici!

Buza exterioară a faliei de delimitare a Vestului este acum reprezentată de cele şase state ale Parteneriatului Estic al Uniunii Europene (Belarus, Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Armenia, Azerbaijan), cărora Preşedintele Putin le-a arătat clar că nu doreşte să le dea drumul spre sistemul economic şi politico-militar occidental, considerând că Rusia are drepturi şi interese specifice în această regiune care a aparţinut Uniunii Sovietice.

Aşadar, România este pe creasta vulcanului, pe versantul său de Vest. O fi bine, o fi rău? La nord de noi, ţările baltice şi Polonia par şi ele preocupate de această perspectivă nesigură a interfeţei Vest-Est. Citesc diverse opinii şi analize care încearcă să sugereze cum putem profita de pe urma statutului de avanpost al Occidentului pe falia dintre lumi. Desigur, „cota” de interes politic şi de securitate militară a regiunii creşte în această perioadă. Marile cancelarii occidentale ar trebui, teoretic, să îşi întărească zidurile îndepărtate ale cetăţii. Dar oare se întâmplă acest lucru cu adevărat? Este pregătit Occidentul să investească pentru securizarea frontierei sale răsăritene? Semnalele în acest sens sunt până în prezent relativ timide.

Mă tem că aşa-zisele „avantaje” ale periferiei sunt mult mai mici în realitate decât dezavantajele, că de fapt ştim asta cu toţii dar ne prefacem că evaluăm plusurile şi minusurile. Să le luăm pe rând. Ce se invocă pe lista beneficiilor? Poziţia geopolitică cu potenţial strategic, aflată la confluenţa civilizaţiilor şi a coridoarelor Est-Vest şi Nord-Sud, Marea Neagră acum în epicentrul zonei conflictuale, patrulată de nave de război şi survolată de avioanele de luptă ale NATO şi Rusiei, faptul că pare să fim în centrul atenţiei la summituri şi reuniuni internaţionale iar liderii occidentali ne îmbărbătează şi ne bat pe spate amical, statutul de dig al Occidentului în faţa Rusiei, transferul a cinci-şase avioane de luptă din partea Canadei sau al câtorva sute de soldaţi americani, toate acestea sunt desigur importante simbolic dar nu într-atât încât să compenseze riscul deteriorării securităţii economice, respectiv a atractivităţii investiţionale a unei zone învecinată cu războiul, fie el rece sau fierbinte. Dacă mai punem la socoteală declaraţiile iresponsabile ale Primului Ministru că „ne paşte războiul”, ce climat de încredere investiţională mai vrem să avem în economia ţării? Cum să privească pieţele şi finanţatorii străini o asemenea declaraţie a unui înalt oficial? Prima reacţie nu e să fugi de aici cu banii cât poţi de repede?

Despre relaţia centru-periferie se pot spune multe, dar de la Immanuel Wallerstein încoace lucrurile sunt destul de clare şi mai e puţin loc de speculaţii. Bogăţia se acumulează în centru, sărăcia şi dependenţa la marginea oricărui sistem social şi economic. Periferia nu e bună, oricum am lua lucrurile, din perspectivă neomarxistă sau liberală. Cu cât eşti mai aproape de centru sau, altfel spus, mai departe de zonele marginale, de conflict, cu atât şansele de a te integra în circuitele economice ale bunăstării occidentale cresc. Zonele cele mai prospere ale lumii sunt cele care au fost ferite de război şi clivaje timp de secole. Iubim desigur Occidentul, dar parcă nu aş vrea să testăm niciodată solidaritatea acestuia. Vezi cazul Ucrainei de acum, sau al Budapestei în 1956. Da, ştiu, veţi spune că putem dormi liniştiţi, căci articolul 5 veghează de zece ani pentru liniştea noastră. N-ar fi totuşi mai sigur să nu avem război la frontiere? D-voastră, ca investitori, unde v-aţi plasa banii, într-o periferie nesigură sau cât mai în centru posibil?

Şi istoria noastră mai veche e plină de pilde eroice. Cu secole în urmă, pe gloriosul nostru voievod Ştefan occidentalii îl gratulau cu scrisori de felicitare în care îl numeau „atletul creştinătăţii”, pentru că stătea singur în calea păgânilor care pofteau la bogăţiile Apusului. Plăieşii şi răzeşii moldoveni mureau în război cu turcii, otrăveau fântânile, pârjoleau grânele dar rezistau cu stoicism asaltului turbanelor din Orient, spre lauda principilor occidentali care asigurau astfel liniştea şi prosperitatea regatelor lor. Minunată pildă de eroism, dar categoric nu o mai vrem repetată în versiunea actualizată a secolului XXI. Preferăm „plictiseala” geopolitică belgiană sau olandeză suspansului de la periferia Europei.

Pentru ca această linişte strategică să devină o realitate definitivă şi în regiunea noastră, ar trebui ca Republica Moldova şi Ucraina să reuşească acum să reziste tentativelor de destructurare din partea Rusiei şi să avanseze decisiv spre Uniunea Europeană şi NATO, chiar dacă asta ar presupune modificarea constituţională a neutralităţii lor post-sovietice.

http://cursdeguvernare.ro/valentin-naumescu-sa-fii-sau-sa-nu-fii-pe-falia-dintre-lumi-despre-avantajele-si-dezavantajele-periferiei-geopolitice.html

corect.
mai mult decat o analiza, un deliciu intelectual de care tine seama cineva?

 
No Comments

Posted in Politica