RSS
 

Geniala mutare-dublă beatificare

27 Apr

Astăzi, Biserica Catolică canonizează doi papi, Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea.

Ceremonia festivă va avea loc în Piaţa Sf. Petru din Vatican şi va fi condusă de Papa Francisc. La ceremonie participă şi papa emerit Benedict al XVI-lea.

Se aşteaptă ca la eveniment să asiste peste 1 milion de credincioşi din diferite ţări. La Roma vor fi luate măsuri de securitate fără precedent.

Mii de jurnalişti au fost acreditaţi la ceremonie. Corporaţia de televiziune Sky va transmite ceremonia de canonizare în format 3D împreună cu televiziunea din Vatican şi companiei Sony. Ea va putea fi urmărită în 500 de cinematografe din întreaga lume.
Mai mult: http://romanian.ruvr.ru/news/2014_04_27/Astazi-vor-fi-canonizati-doi-papi-Ioan-al-XXIII-lea-Si-Ioan-Paul-al-II-lea-2001/

Cei doi Papi, Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea, au îmbrăţişat poziţii antagonice cât timp s-au aflat în fruntea Bisericii Romano-Catolice. Iar Suveranul Pontif actual s-a poziţionat undeva la mijloc. De aceea se poate vorbi despre o mutare de şah genială.

Ioan Paul al II-lea, care a doborât toate recordurile în privinţa vizitelor pastorale, a jucat un rol de frunte la unificarea politică a Europei. În acelaşi timp, el a impus un curent conservator în interiorul Bisericii Romano-Catolice. Ioan al XXIII-lea, în schimb, a “deschis larg toate uşile şi ferestrele, pentru a lăsa aerul proaspăt să pătrundă în biserică”, după cum a afirmat un istoric. El a iniţiat conciliul Vatican II cu ale sale reforme liberale.

Orice beatificare cade în seama Papei care o desăvârşeşte, indiferent dacă el a iniţiat sau nu procesul beatificării. În acest fel, Suveranul Pontif în funcţie dezvăluie ce apreciază şi ce nu. Or, prin decizia de a-i trece în rândul sfinţilor simultan şi pe conservatorul polonez şi pe reformatorul italian, Papa Francisc se plasează undeva la mijloc. Dar Francisc nu accentuează în context discrepanţele dintre cele două pontificate, ci elementele de complementaritate existente.

Numai astfel poate Francisc edifica punţile de care este urgent nevoie, între diversele curente din sânul Bisericii Romano-Catolice. Cu un an în urmă, imediat după instalarea smeritului şi carismaticului iezuit Francisc pe tronul apostolic, în culisele Vaticanului, dar nu numai acolo, a izbucnit un adevărat război între tradiţionalişti şi liberali. Următoarele hotărâri ale Suveranului Pontif, pe care le va lua de exemplu în toamnă, în cadrul sinodului consacrat moralei sexuale catolice sau în direcţia descentralizării hotărârilor ecleziale, vor fi edificatoare, atât în privinţa voinţei sale de reformă, cât şi a aliaţilor pe care şi-i i-a ales.

Prin această dublă beatificare, Papa Francisc şi-a păstrat, vizibil pentru toată lumea, toate porţile deschise.

http://www.dw.de/geniala-mutare-de-%C5%9Fah-a-papei-francisc/a-17591633

 

Leave a Reply