RSS
 

Presedintia-40 de ani!

28 Mar

Astazi se implinesc 40 de ani de la instituirea functiei de presedinte in Romania.
Nimeni nu a zis nimic!!
Poate asa trebuie!
Eu incerc a puncta evenimentul care a avut loc:

Deţinerea puterii absolute a fost confirmată în cadrul Plenarei CC al PCR din 25-26 martie 1974, care, alături de modificarea statutului partidului, numirile şi schimbările din funcţii, a hotărât în unanimitate instituirea funcţiei de preşedinte al RSR şi înaintarea către Marea Adunare Naţională a propunerii alegerii lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de Preşedinte al RSR.

Pentru ca schimbările instituţionale preconizate să îndeplinească criteriile de legalitate, se impunea modificarea Legii fundamentale şi a Regulamentului de funcţionare a M.A.N., noile prevederi fiind aprobate în cadrul aceleiaşi Plenare din data de 26 martie. Acestea vizau principalele atribuţii ale Marii Adunări Naţionale, ale Consiliului de Stat şi ale Consiliului de Miniştri, introducând în cadrul “Titlului III. Organele supreme ale puterii de stat”, o nouă secţiune intitulată Preşedintele Republicii Socialiste România. Articolul 69 din Constituţie prevede caracterul funcţiei, mandatul, jurământul şi atribuţiile. Conform actului fundamental: Preşedintele Republicii Socialiste România este şeful statului şi reprezintă puterea de stat în relaţiile interne şi internaţionale ale Republicii Socialiste România – art. 69(1), şi este comandantul suprem al forţelor armate şi preşedintele Consiliului Apărării Republicii Socialiste România – art. 69(4).

Atribuţii:
1. Prezidează Consiliul de Stat;
2. Prezidează şedinţele Consiliului de Miniştri atunci când apare necesar;
3. Numeşte şi revocă, la propunerea preşedintelui Consiliului de Miniştri, vicepreşedinţii Consiliului de Miniştri, miniştrii şi preşedinţii altor organe centrale ale administraţiei de stat, care fac parte din Consiliul de Miniştri; numeşte şi revocă pe conducătorii organelor centrale de stat, care nu fac parte din Consiliul de Miniştri; numeşte şi revocă pe membrii Tribunalului Suprem.
4. În timpul în care Marea Adunare Naţională nu este întrunită în plenul său, numeşte şi revocă pe preşedintele Tribunalului Suprem şi pe procurorul general;
5. Acordă gradele de general, amiral şi mareşal;
6. Conferă decoraţiile şi titlurile de onoare; autoriză purtarea decoraţiilor conferite de alte state;
7. Acordă graţierea;
8. Acordă cetăţenia, aprobă renunţarea la cetăţenie şi retrage cetăţenia română; aprobă stabilirea domiciliului în România pentru cetăţenii altor state;
9. Acordă dreptul de azil;
10. Stabileşte rangurile misiunilor diplomatice, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai Republicii Socialiste România;
11. Primeşte scrisorile de acreditare şi de rechemare ale reprezentanţilor diplomatici ai altor state;
12. Încheie tratate internaţionale în numele Republicii Socialiste România; poate da împuterniciri, în acest scop, preşedintelui ori unor membri ai Consiliului de Miniştri sau unor reprezentanţi diplomatici;
13. În interesul apărării Republicii Socialiste România, al asigurării ordinii publice sau securităţii statului, proclamă, în caz de urgenţă, în unele localităţi sau pe întreg teritoriul ţării, starea de necesitate.

O dată aprobată modificarea Constituţiei, nu a rămas decât punerea în scenă a spectacolului „alegerii” în funcţie. Discuţiile privind desfăşurarea ceremoniei s-au purtat în şedinţa C.Ex., desfăşurată cu o zi înaintea evenimentului. Propunerile au fost făcute de către Emil Bodnăraş şi vizau înaintarea propunerii către preşedintele MAN, supunerea la vot (vot deschis), urmând desfăşurarea întregii ceremonii (primirea eşarfei tricolore, rostirea jurământului, intonarea Imnului Republicii, discursului preşedintelui învestit). Sunt discutate şi o serie de detalii precum locul exact al depunerii jurământului, plasarea drapelului tricolor şi a steagului partidului, poziţia colaboratorilor apropiaţi etc. Rând pe rând, membrii C.Ex. se întrec în propuneri care mai de care mai măgulitoare, de la prezenţa unei gărzi militare cu drapel până la completarea ceremoniei cu salve de tunuri. Responsabil în cadrul Secretariatului CC al PCR cu Secţia Propagandă şi Agitaţie, Leonte Răutu propune transmiterea ceremoniei în direct la televiziune, turnarea unui film in legătura cu acest moment şi prezenţa, în toate oraşele ţării, în instituţii, a portretului preşedintelui şi a drapelelor.

Ceremonia desfăşurată la sediul MAN a fost una fastuoasă, demnă de un suveran, culminând cu înmânarea „sceptrului prezidenţial” de către Stefan Voitec, în faţa plenului Marii Adunări Naţionale. Legitimarea actului a fost dată şi de prezenţa numeroasă şi reprezentativă. În lojile oficiale ale sălii de şedinţe se regăsesc membrii noii echipe de conducere, alături de vechi ilegalişti fideli secretarului general (Ion Gh. Maurer, Emil Bodnăraş, Maxim Berghianu, Elena Ceauşescu, Gheorghe Cioară, Lina Ciobanu, Florian Dănălache, Constantin Drăgan, Emil Drăgănescu, Janos Fazekas, Petre Lupu, Manea Mănescu, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Pană, Dumitru Popescu, Gheorghe Rădulescu, Leonte Răutu, Gheorghe Stoica, Virgil Trofin, Ilie Verdeţ şi Vasile Vâlcu). Participă de asemenea membri supleanţi şi secretari ai CEx. al CC al PCR, membri ai Consiliului de Stat, ai guvernului, conducători de instituţii centrale şi organizaţii obşteşti, oameni ai muncii, academicieni, oameni de ştiinţă şi cultură, ziarişti români şi străini, şefi ai misiunilor diplomatice etc.

Pe un fond general „solemn”, de „mare însufleţire”, cu „îndelungi ovaţii, „urale nesfârşite”, „aclamaţii puternice”, „puternice aplauze”, aşa cum prezenta Scânteia desfăşurarea întregii ceremonii, are loc „întronarea” primului preşedinte al RSR. Emil Bodnăraş, vicepreşedinte a Consiliului de Stat, înaintează propunerea de alegere a Preşedintelui Republicii:

„Pentru alegerea preşedintelui Republicii, a primului preşedinte al Republicii Socialiste România, propun Marii Adunări Naţionale, în numele Comitetului Central al Partidului Comunist Român şi al Consiliului Naţional al Frontului Unităţii Socialiste, candidatura omului care a dat atât de mult patriei şi poporului său, cauzei mari a socialismului, colaborării paşnice între popoare, progresului civilizaţiei umane şi păcii – secretarul general al Partidului Comunist Român, tovarăşul Nicolae Ceauşescu”. (Scânteia, 29 martie 1974)

La ora 11.37, deputaţii MAN aleg şi proclamă în unanimitate pe Nicolae Ceauşescu în funcţia de preşedinte al RSR. În numele MAN, Stefan Voitec se adresează preşedintelui ales:

„În aceste momente solemne ale învestiturii dumneavoastră în înalta funcţie de preşedinte al R.S.R. şi comandant suprem al forţelor armate, în numele Marii Adunări Naţionale, vă rog să primiţi simbolurile demnităţii şi prestigiului, ale puterii de stat, ale autorităţii suverane a poporului român, ale voinţei sale de a se dezvolta liber şi independent, pe calea socialismului şi comunismului” (Scânteia, 29 martie 1974).

Nicolae Ceauşescu primeşte din mâna lui Ştefan Voitec eşarfa tricoloră cu stema ţării şi sceptrul. Obiectul care a suscitat cele mai multe controverse a fost fără îndoială sceptrul, care aşa cum îl prezenta Silviu Curticeanu „în mâna lui Ceauşescu a devenit grotesc şi tragic, un însemn al unei puteri dictatoriale absolute”. Dacă eşarfa tricoloră primită simboliza naţiunea română, sceptrul se dorea a fi însemnul prezidenţial al puterii de stat şi de comandant suprem al forţelor armate. Interesant este faptul că în şedinţa C.Ex. din 27 martie, desfăşurată cu o zi înainte de eveniment, singurul simbol asupra căruia s-a convenit a fi înmânat a fost eşarfa tricoloră.

Revenind la ritualul desfăşurat în sediul MAN, Ceauşescu rosteşte, cu mâna pe Constituţia R.S.R., jurământul în faţa plenului şi semnează documentul, după care urmează intonarea Imnului de stat şi arborarea drapelelor de partid şi de stat. Ceremonia se încheie cu discursul omagial al lui preşedintelui M.A.N. şi cuvântarea „suveranului”, întregul eveniment fiind transmis în direct la radio şi televiziune.

Gest ironic sau nu, Salvador Dali îi trimite o telegramă preşedintelui RSR în care îşi arată aprecierea pentru „demersul istoric de instaurare a sceptrului prezidenţial”, telegramă publicată în Scîn­teia la 4 aprilie 1974.

Momentul 28 martie 1974 rămâne în istoria comunismului românesc drept oficializarea dictaturi personale a lui Nicolae Ceauşescu şi totodată „primul semn palpabil al derulării unui scenariu dinastic”, încheiat în mod violent 15 ani mai târziu.

http://ceausescunicolae.wordpress.com/2013/05/04/intronarea-presedintelui-nicolae-ceausescu-28-martie-1974/

 
 

Leave a Reply