RSS
 

Archive for martie 29th, 2014

Romania – NATO – 10 ani!

29 Mar

În urmă cu 10 ani, la 29 martie 2004, România devenea stat membru cu drepturi depline al Alianţei Nord-Atlantice (NATO), acesta fiind considerat unul dintre cele mai mari succese ale politicii româneşti din 1989 până în prezent.
Integrarea în structura nord-atlantică a fost un proces îndelungat, a cărui constantă a fost larga susţinere a poporului român, pentru care calitatea de membru al Alianţei echivalează cu garanţia securităţii şi stabilităţii pe plan extern. Un rol activ al României în cadrul NATO reprezintă o condiţie esenţială pentru promovarea intereselor naţionale la nivel inter-aliat şi integrarea preocupărilor de securitate ale României în procesul decizional al Alianţei Nord-Atlantice.
România şi-a depus oficial candidatura la NATO în 1993 şi, un an mai târziu, a fost primul stat care a răspuns invitaţiei de a participa la Parteneriatul pentru Pace (PfP), devenind astfel primul stat din Europa Centrală şi de Est care a aderat la PfP.
În aprilie 1999, NATO a lansat Planul de Acţiune în vederea admiterii de noi membri (MAP – Membership Action Plan). Pe baza acestuia, România şi-a pregătit propriul Plan Naţional de pregătire pentru Aderare (PNA), care stabilea obiective, măsuri şi termene de realizare în vederea aderării la Alianţă.
La Summit-ul NATO de la Praga, din 21 noiembrie 2002, pe baza evaluării progreselor înregistrate de statele candidate, şefii de state şi de guverne ai ţărilor membre NATO au decis invitarea României, alături de alte şase state – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia, să înceapă convorbirile pentru aderare la Alianţa Nord-Atlantică.
Protocoalele de aderare la NATO pentru România şi pentru celelalte şase state invitate să adere au fost semnate în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Bruxelles, la 26 martie 2003.
La 29 martie 2004, România a aderat la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice.
Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului României la sediul NATO. Începând cu anul 2005, „Ziua NATO” se sărbătoreşte în România în prima duminică a lunii aprilie.

Dezvoltarea capabilităţilor în Armata României este parte integrantă a procesului de planificare a apărării şi are drept scop constituirea unui pachet de forţe care să asigure îndeplinirea misiunilor naţionale şi a angajamentelor internaţionale asumate, astfel:
 derularea activităţilor pentru implementarea Obiectivelor Forţei 2008, respectiv a noilor Ţinte de capabilităţi 2013;
 derularea proiectelor/programelor de dezvoltare a capabilităţilor în cadrul angajamentelor naţionale asumate anterior conceptului NATO Smart Defence (concept ce vizează utilizarea cu maximum de eficienţă a resurselor alocate pentru apărare, în scopul respectării nivelului de ambiţie al Alianţei şi menţinerii capacităţii de îndeplinire a misiunilor), cât şi în cadrul acestuia;
 derularea proiectelor pentru realizarea capabilităţilor prin cooperare bilaterală.

În esenţă, în cei 10 ani, anterior apariţiei conceptului Smart Defence (înainte de 2010), Armata României şi-a asumat participarea la şase programe/proiecte:
 Sistemul Aliat de Supraveghere Terestră – Allied Ground Surveillance (AGS);
 Forţa Aeropurtată NATO de Avertizare Timpurie şi Control – NATO Airborne Early Warning and Control (NAEW&C);
 Sistemul de Comandă-Control Aerian al NATO – Air Command and Control System (ACCS);
 Apărarea împotriva rachetelor balistice – Ballistic Missile Defence (BMD);
 Modulul NATO de comunicaţii şi informatică dislocabil – Deployable Communications Module (DCM E);
 Capabilitatea de transport aerian strategic – Strategic Airlift Capability (SAC).

În cadrul conceptului „Smart Defence”, România vizează 46 din cele 148 de proiecte, împărţite în cadrul celor trei domenii (Tier) astfel:
 participă la 16 din cele 27 proiecte cuprinse în Tier 1 (proiecte care au o naţiune lider şi se apreciază că pot fi implementate);
 interesată de 22 din 54 de proiecte cuprinse în Tier 2 (proiecte pentru care a fost manifestată o dorinţă moderată de participare a naţiunilor şi nu a fost identificată o naţiune lider);
 interesată pe termen lung de 8 din cele 67 de proiecte incluse în Tier 3 (proiecte care nu pot fi dezvoltate deocamdată din cauza resurselor insuficiente şi a interesului scăzut manifestat de naţiuni, dar care prezintă un bun potenţial pentru dezvoltarea ulterioară).
sursa: MApN-ROMÂNIA – NATO
Primii zece ani

 
 

Jens Stoltenberg-secretar general al NATO

29 Mar

După danezul Anders Fogh Rasmussen, un alt scandinav devine secretar general al NATO, conform deciziei pe care au luat-o reprezentanţii statelor membre în Alianţa Nord-Atlantică.

Jens Stoltenberg deţine momentan funcţia de şef al grupării parlamentare a formaţiunii social-democrate Partidul Muncitorilor din Norvegia. Stoltenberg a fost de asemenea de două ori prim-ministrul ţării sale. Prima oară, din 2000 până în 2001. În 2005, a revenit în funcţia de premier, pe care a păstrat-o până în 2013.

Rezultatele de la alegerile din 2013 au consfinţit faptul că social-democraţii lui Stoltenberg rămân a doua forţă politică a ţării, însă coaliţia care guvernase Norvegia până la acea vreme n-a reuşit să obţină un număr suficient de mandate. Astfel, guvernul a fost preluat de conservatoarea Erna Solberg.

Proba de foc Utöya

Stoltenberg a ajuns în atenţia presei din întreaga lume odată cu atentatul pus la cale de Breivik, pe insula Utöya, într-un centru al tineretului social-democrat, şi care s-a soldat cu 70 de victime.

După atentat, Stoltenberg, el însuşi fost şef al organizaţiei de tineret a social-democraţilor, a preluat rolul de tătuc al naţiunii, făcând constant apel la calm, uneori chiar şi cu lacrimi în ochi.

“Răspunsul norvegian la violenţă este mai multă democraţie, mai multă deschidere şi mai multă implicare din punct de vedere politic”, spunea la acea vreme Stoltenberg. Pentru unii analişti, momentele care au urmat atentatului de pe insula Utöya au fost adevărate probe de foc pentru politicianul Stoltenberg.

Marea provocare – Rusia

Jens Stoltenberg va fi un şef al NATO cu orientări mai degrabă politico-civile, decât unui cu orientare militară, spune Harald Stanghelle, ziarist la cel mai important cotidian din Norvegia, Aftenposten. În opinia acestuia, “Stoltenberg va fi mai mult secretar decât general”.

Jurnalistul subliniază însă că noul şef al NATO are deja relaţii foarte bune cu mulţi preşedinţi şi şefi de guvern din ţările NATO, mai ales cu Obama, Merkel şi Cameron. În plus, Franţa pare să fie o mare susţinătoare a norvegianului.

Fără îndoială, cea mai importantă situaţie pe care va trebui să o gestioneze Stoltenberg este criza din Crimeea. Anexarea acestei peninsule de către Rusia este considerată de unii specialişti drept cea mai importantă degradare a relaţiilor între NATO şi Moscova, după intervenţia URSS în Cehoslovacia în 1968.

Încă de la apariţia primelor tensiuni în Ucraina, cu precădere americanii au sugerat aliaţilor europeni ai NATO să aloce sume şi mai mari în domeniul apărării, solicitare care devine din ce în ce mai insistentă.

Din acest punct de vedere, viitorul secretar general al NATO pare a împărtăşi părerea colegilor americani, fiind singurul premier european care, în vreme ce miniştrii celorlalte NATO scădeau bugetele pentru apărare, a decis alocarea de sume suplimentare în acest domeniu.

Unitatea NATO devine prioritatea unui secretar general al Alianţei, care, în tinereţea lui, era un oponent al acestei organizaţii.

http://www.dw.de/jens-stoltenberg-noul-secretar-general-al-nato/a-17530078