RSS
 

Imaginar englez!!

13 Ian

Dintre intervenţiile recente pe tema migraţiei românilor sunt puţine lucruri de reţinut. Cele mai multe sunt simple exclamaţii şi contează doar ca simptom. Majoritatea covârşitoare exprimă o unanimitate care poate fi ea însăşi simptomatică în aceste momente de emoţie colectivă. Deşi nu este exclus ca destui alţii care au altă opinie mai reţinută, mai nuanţată, să evite să vorbească de teama represaliilor.

Cine citeşte de pildă comentariile din subsolurile unor pagini de internet înţelege foarte bine despre ce este vorba. Tocmai de aceea, este de menţionat un text care, deşi nu este scris de un român, ci de un britanic, este publicat pe o platformă românească, reuşind să contrabalanseze indignarea unanimă lipsită de orice reflexivitate care a cuprins media din România. Articolul se intitulează ”On Romanian Immigration To Britain” şi a apărut în 31 decembrie 2013 pe platforma Contributors, asociată Hotnews.

Este neplăcut desigur să-i auzi pe nemţi sau pe englezi spunând direct sau pe ocolite că nu mai doresc să primească imigranţi din România, dar indignarea nu este o formă de gândire. Aşadar, dacă în marea noastră parte, noi românii, nu încercăm să explicăm reacţia occidentală, preferând să condamnăm cu vocea gâtuită de indignare (aşa facem de altfel şi în politica internă, unde ne asasinăm simbolic unii pe alţii şi suntem chiar mândri de asta), englezul încearcă să înţeleagă, pe de o parte, de ce românii sunt întâmpinaţi cu rezerve, dacă nu sunt pur şi simplu refuzaţi, şi, pe de alta, de ce, în ciuda tuturor acestor manifestări, românii continuă să migreze către Vest, manifestând parcă o şi mai îndârjită voinţă de emigrare.

Textul evită cu vizibilă prudenţă calificative nefavorabile, dar caută totuşi să pună în evidenţă existenţa unor decalaje istorice care pot provoca destule neadecvări, după cum identifică în reacţia britanicilor o certă formă de ipocrizie.

”Să căutăm însă şi asemănările. Puţini britanici sau români i-ar dori pe etnicii Roma drept vecini. (…) Britanicii nu vor ca romii (sau oricine altcineva care nu merită) să primească bani de la sistemul de asigurări sociale, finanţat din taxele plătite de ei. Cu toate acestea, în Marea Britanie noi nu recunoaştem acest lucru. De fapt nu am dori să fim auziţi spunând ca ne simţim ”ameninţaţi” de musulmani, un alt grup prezentat în mod regulat în termeni stereotipi. Şi de aceea ne proiectăm sentimentele asupra unei ţinte ”sigure”, aşa cum sunt românii căci, nu-i aşa, caucazienii albi ”ca noi” nu fură şi nu susţin terorismul. Poate în felul acesta românii se vor simţi pur şi simplu ofensati şi se vor muta în altă parte.” (Julian Ross)

Autorul nu se cruţă pe sine şi nu îşi cruţă nici compatrioţii. Pe de altă parte face o observaţie cu privire la psihologia românilor care ar putea să ne pună pe gânduri şi aceasta este cu siguranţă partea cea mai interesantă a textului său :

”Cred că românii sunt adaptaţi la migraţie într-un mod ieşit din comun. Aşa cum văd eu lucrurile, esenţa identităţii naţionale româneşti este ancorată în limbă şi mituri – în sensul etnografic al termenilor – adică în ceea ce omul poate să ia oriunde cu sine. Românul nu pare a fi înrădăcinat în locuri şi peisaje istorice celebrate periodic ca în ritualurile tradiţionale britanice. Cetăţile şi oraşele din România au fost construite în bună parte de invadatori şi colonişti străini. (…) Secole de-a rândul cetăţean de rangul al doilea în toate imperiile în care a vieţuit, românul pleacă cu mai multă uşurinţă decât ne-am putea imagina noi britanicii, ducând cu sine propria indentitate naţională”. (Julian Ross)

Această caracterizare (care nu condamnă în niciun fel) este de natură să-i lase perplecşi pe mulţi români. Ea spulberă, fără să-şi dea seama, o convingere adânc întipărită, potrivit căreia autohtonia este o componentă de bază a identităţii româneşti. Structura intimă a sufletului românesc, modelată – cum spune Blaga – după ritmul ”deal-vale” sau, cu alte cuvinte, forma determinată de un peisaj unic şi distinct, este şi ea înlăturată ca şi cum nu ar fi fost. Descrierea aceasta oarecum improvizată ignoră şi contrazice, fără să-şi fi propus, tot ce au gândit mai delicat românii despre ei înşişi.

Cu toate acestea, observăm cu toţii ca pe un fapt psihologic şi sociologic că românii pleacă cu foarte multă uşurinţă şi că îşi doresc pe mai departe să plece, că se pregătesc să plece încă de pe băncile şcolii şi că se arată indignaţi atunci când cineva le sugerează că nu ar fi bine să o facă.

Aşadar oricât de mult ar contrazice reprezentările noastre despre noi înşine, britanicul ne oferă o explicaţie care funcţionează, care este, altfel spus, în acord cu observaţiile empirice. Iar dacă ”sufletul” nostru este cu adevărat ivit din acest pământ (”autohton”), aşa cum suţine cultura noastră înaltă, atunci cu siguranţă că ceva s-a petrecut între timp, ceva care a alterat relaţia cu propria tradiţie.

http://www.dw.de/o-descriere-britanic%C4%83-a-identit%C4%83%C5%A3ii-rom%C3%A2ne%C5%9Fti/a-17350491

 

Leave a Reply