RSS
 

Zadarnica memorie

24 Dec

Anul acesta a fost recitită şi comentată Proclamaţia de la Timişoara cu un interes politic renăscut, poate şi datorită manifestaţiilor de stradă, care au stimulat apetitul pentru schimbare. Totuşi, chiar dacă lectura textului e utilă celor care caută tonul potrivit pentru manifeste politice asemănătoare, ideile Proclamaţiei nu mai sunt actuale. Putem spune astăzi că Proclamaţia de la Timişoara a intrat în istorie în sensul că şi-a epuizat conţinutul viu şi că nu mai poate fi inserată în mişcările prezentului.

Probabil că vor fi destul dintre aceia care vor protesta citind aceste cuvinte, deoarece se face prea des confuzia dintre ceea ce este adevărat, nobil, exemplar şi ceea ce este actual. A spune că Proclamaţia de la Timişoara nu mai este actuală nu echivalează cu devalorizarea ei. Aşa cum scrie Charles Péguy (citat de A. Finkielkraut în “Memoria zadarnică”) “Pentru fiecare om şi pentru fiecare eveniment vine un moment, vine o oră anume, sună pentru fiecare ceasul trecerii sale în istorie”.

În sens riguros, Proclamaţia de la Timişoara ar inspira mai curând o revizuire radicală a sistemului economic actual care nu poate fi cu adevărat posibilă. Costi Rogozanu remarca pe Vox Publica un aspect trecut cu vederea în toţii anii din urmă şi anume că George Şerban şi Societatea Timişoara care a validat textul fără modificări, nu doreau “copierea sistemelor capitaliste occidentale, care îşi au neajunsurile şi inechităţile lor”. Soluţiile sale, deşi luau distanţă explicită faţă de economia planificată, continuau să acorde statului un rol important. Propunerile Proclamaţiei semănau mai mult cu sistemul iugoslav care îngăduise libera iniţiativă şi manifestase deschidere faţă de Occident, dar pe fondul unui etatism socialist. În toate privatizările statul ar fi conservat majoritatea acţiunilor.

Un alt aspect trecut de regulă cu vederea, deşi era cel puţin la fel de incisiv ca Punctul 8, avea în vedere natura capitalului care ar fi urmat să participe la privatizare. Proclamaţia solicita ca “în fiecare oraş să fie înfiinţate comisii de inventariere a averilor foştilor privilegiaţi ai puterii, corupţiei şi penuriei”, în aşa fel încât banii murdari să fie excluşi de la procesul privatizării. Acest punct 10 al Proclamaţiei propunea o răsturnare socială mai abruptă decât ar fi presupus-o lustraţia, dar împotriva căreia s-au coalizat tacit categorii mult mai largi şi mai diverse de persoane. Dacă profitorii puterii erau uşor de identificat (adică fără controversă), nu era deloc la fel de uşor de stabilit cine au fost profitorii “corupţiei şi penuriei”, deşi fiecare ştia la ce se referă.

Punctul 8 a făcut o mare carieră, fără să ajungă nici el să fie aplicat vreodată, dar se ignoră şi în cazul său că accentul cădea, pe lângă activiştii PCR, pe ofiţerii de Securitate, omişi din dezbaterile ulterioare. Dar în mod ciudat a fost uitat şi faptul că lustraţia se referea la primele trei legislaturi de după revoluţie până când reconcilierea naţională ar fi redevenit posibilă. Mai sunt destule persoane care consideră şi astăzi că lustraţia ar fi necesară, dar ei nu mai gândesc demult în spiritul Proclamaţiei de la Timişoara, pentru care interdicţiile electorale erau ceva tranzitoriu, o formă de terapie socială şi nu o sentinţă morală definitivă.

În ciuda faptului că se mai vorbeşte încă despre actualitatea Punctului 8, acesta este poate alături de Punctul 10 aspectul care marchează cel mai puternic distanţa de neacoperit dintre faptele prezentului şi cele ale trecutului. Se vede aici cel mai bine (cum spune tot Charles Péguy) “incompatibilitatea totală”, “necomunicarea, incomensurabilitatea” dintre evenimentul real şi evenimentul istoric.

http://www.dw.de/recitind-proclama%C5%A3ia-de-la-timi%C5%9Foara/a-17317696

Vine o vreme cand toate se platesc!!!

Prea multa mizerie in jurul nostru cladita de 24 de ani pe minciuna si pe intimidare.
prea mult neadevar exprimat prin minti bolnave, infecte de raul bolsevic, anchilozate in putrefactia minciunii extemelor daunatoare firii omului normal.

Toate ne-au cuprins si ne imbata in infectii inutile pentru un neam mereu ingenunchiat de vanturile si putrefactiile celor mareti ai clipei .

unde poate fi acea memorie care sa adune , incet si tainic, nu ceea ce doresc ei sa vedem, sa stim, sa fim ci ceea ce cu simtamant a fost spre Raul nostru cel mare si neschimbator.

Doamne, va veni o vreme a acestui NEAM in care rosturile Lui sa fie ale tuturor in educatie, in fire, in intelesuri si in dragoste!!

Cat mai poate rabda mizeria minciunii in mijlocul nostru si cat mai suntem in acordul incetarii de a dialoga la rosturile firii normale ale unui neam ostenit si infrigurat de umbre ale manipularilor mai marilor clipei!!!

 

Leave a Reply