RSS
 

Un UNU format din TOŢI!

07 Noi

Lumea progresează. Astăzi, noi toţi, de pe orice meridian şi paralelă a Terrei, înţelegem că suntem conectaţi, că suntem fără de ieşire din această stare.
De aceea, trebuie să ne folosim toate puterile spirituale şi materiale, fizice şi interioare, să construim, să schimbăm „calităţile” egoiste din fiecare din noi, în calităţi de dăruire. Aşa putem să ne conectăm unii cu alţii.
Visul OM-ului a devenit realitate. Mintea, creierul şi emoţiile devin piatra luptei, alegerii, frământării, folosirii în grad înalt a conexiunii de spirit între semenii noştri.
Din noaptea istoriei, parcă am trecut, prin vis, la conexiune, la dorinţa de a te conecta şi de a îndrepta în secunda dorinţei de dăruire a Forţei care ne însoţeşte şi ne ajută să fim ceea ce avem ca misie: împlinirea Luminii.
„Fântâna” este dorinţa noastră plină, este urcarea noastră treaptă cu treaptă spre corectare, spre înclinaţia bună, spre apropierea de Puterea Lui. Ea este, de fapt, izvorul tainicei descoperiri a stării noastre interioare, o altă fază pe acest drum vremelnic a căderilor şi urcărilor noastre spirituale, este descoperirea începutului drumului lucrător al fiecăruia dintre noi.
Cu alte cuvinte, ca să obţi piatra trecerii pe aici, mărturia înclinaţiei spre cel din tine şi spre cel de lângă tine avem nevoie de dorinţa sfinţită de a lucra la descoperirea „scării lui IACOB” care ne poate conduce spre scopul Creaţiei. Deci, punctul de început este să ajungi la fântână, aşa cum a fost cu Moise, cu Iacob etc.
Apoi să aflăm Scara spre care să urcăm spre Casa Lui. Inevitabil este cu putinţă dacă ne dedicăm acestei ascensiuni.
„ Credinţa de deasupra Raţiunii” vă dă cheia pentru a învinge tot răul vremii pe care o trăiţi.
În acest fel învăţaţi că, conectându-vă inimile cu ceilalţi, „ ca un OM cu o singură inimă”, veţi avea FORŢĂ, ÎNCREDERE, NĂDEJDE şi DORINŢĂ de a iubi toată Creaţia.
Învăţăm clipă de clipă să ne comportăm în acest fel în grup şi să acumulăm toate forţele care există între noi oamenii şi, astfel, putem urca treaptă cu treaptă noua scară ivită cu 125 de trepte.
Fiecare acumulează în felul său toate forţele care acţionează într-o comunitate şi cunoscând mai mult cele care avansează în Marea Lume trecută, prezentă şi viitoare ne îndreptăm viaţa spre mai înalt.
Aşa este o cale de urmat. În orice alt fel e imposibil sau este posibil dar cu RĂUL existent în istoria popoarelor de la geneză până acum.
Pur şi simplu, devenim un UNU format din toţi. Numai aşa putem progresa, putem spera la construirea unui CARACTER puternic, înălţător de curat şi simplu în desfăşurare.
Depăşind ego-ul ne putem înălţa spre drumul în care iubirea pentru ceilalţi este PACEA noastră, a tuturor.
Totul funcţionează după Legea: „ Ei au împrumutat de la Mine, şi Eu strâng! ”
Să vă fie dăruirea drum şi jertfă, cale spre IUBIREA sufletelor cu care o să vă întovărăşiţi în această viaţă!
Să vă primiţi răsplata după sudoarea dată ca sacrificiu semenului!
Să nu suciţi, prin minciună, ALBUL în negru pentru o ridicare trecătoare a vieţii!

 
 

Leave a Reply