RSS
 

Archive for septembrie, 2013

Ministerul Educatiei- denumiri!

29 Sep

Am realizat, sper ca este si bine, care au fost de-a lungul timpului postdecembrist denumirile acestui minister!!!

ele sunt in numar de zece.

Iata-le:

MINISTERUL EDUCATIEI

MINISTERUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI (MI) 30 decembrie 1989 -28 iunie 1990

MINISTERUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI şi ŞTIINŢEI (MIS) 28 iunie 1990 – 19 noiembrie 1992

MINISTERUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI (MI) 19 noiembrie 1992-5 decembrie 1997

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE (MEN) 5 decembrie 1998-19 iunie 2003

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII şi TINERETULUI (MECT)
19 iunie 2003-11 martie 2004

MINISTERUL EDUCAŢIEI şi CERCETĂRII (MEC) 11 martie 2004 -28 decembrie 2004

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII şi TINERETULUI (MECT)
29 decembrie 2004-22 decembrie 2008

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII şi INOVĂRII (MECI)
23 decembrie 2008-27 aprilie 2012

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI şi SPORTULUI (MECTS)
27 aprilie 2012 -21 decembrie 2012

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE (MEN)
21 decembrie 2012 -astăzi

Sunt multe si cred ca nu o sa inceteze cu modificarile in timp.

Orice noua coalitie politica invingatoare si formatoare de guvern o sa vina sa ne dea o noua denumire ministerului.

A intrat ca obicei, bineinteles prost, dar asta este!!!

 
 

O comunitate de idealuri

28 Sep

Asa ar trebui sa fie educatia din Romania:o comunitate de idealuri!!

Si nu este asa pentru ca de 24 de ani nu avem un proiect de educatie solid, competent si care sa priveasca spre viitor!!

” România are nevoie de resurse umane bine pregătite, de o tânără generație căreia spiritul de elită și competitivitatea să îi ghideze evoluția viitoare.

Globalizarea economică și culturală ne obligă zilnic la un efort educațional suplimentar.

Acest lucru se poate realiza prin adaptarea ofertei educaționale în raport cu cererile reale de pe piața muncii actuale, dar, mai ales, viitoare.

Oferta educațională …trebuie să fie adaptată cerințelor pieții muncii.

De aceea,…segmentul educatie al societatii romanesti are și obligația față de societate de a intui dezvoltările viitoare și de a forma tineri încrezători în puterea lor de a schimba România, tineri care să-și asume curajos acest salt în viitor.

Dar e greu cu saracie si cu resurse minimale, aproape de disperare si nefolositoare motivatiei muncii!!!

Idealurile unei noi societati nu pot fi transmise decat cu credinta si cu sufletul impacat si din acest punct de vedere lucrurile au scapat de sub control din 2009 cu taierea brutala a salariilor, a oricaror drepturi salariare care motivau performanta, aplecarea spre creativitate, spre nou etc.

“împreună trăim într-o comunitate de idealuri și de valori care ne inspiră alegerile și acțiunile.”

Împreună avem așteptări mari de la o Românie a cărei voce trebuie să conteze, tot mai mult, în lume și este șansa noastră să facem această voce cât mai bine auzită.

Susane Kastner, membru al Bundestagului din mai 1989, din partea SPD, şefa grupului parlamentar germano-român şi şefa Forumului Germano-Român a declarat recent ca :

“educaţia zace în România în sărăcie şi mi-aş dori ca pentru educaţie să se facă mai mult, inclusiv în beneficiul economiei şi al relaţiilor economice.” http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/deutsche-welle-educatia-din-romania-zace-in-saracie-187023.html

http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14546&_PRID=lazi

E greu sa pricepi si sa rezolvi cand esti la guvernare!!!

 

Visinescu von Ficioru=nimicuri!

19 Sep

Avem a vedea in aceste zile doi dintre marii tortionari ai neamului: unul visinescu si un altul, ficioru.

au fost candva comandanti de lagar comunist.

media ne anunta ca mai sunt in viata 32 de asemenea exemplare!!

Si ce?

Unii zic ca iata adevarul iese si sangele nevinovat este salvat prin dreptatea care o sa se faca !

Poate o sa vedem ceva si o sa scriem cand vor fi condamnati irevocabil de o instanta din romania pentru grozaviile facute !

oare vom vedea asa ceva la noi candva??

Acum este praf in ochii multimii!!

Sa ma explic!!!

Aceasta familie mare, nobila , a lui Visinescu von ficioru este neamul tot care a contribuit la consolidarea regimului criminal bolsevic, nu?

Amaratii acestia de criminali notorii au fost sustinuti si sunt sustinuti de statul nostru, nu!
au pensii cu adevarat nesimntite.

Si ce?

Ne rad cu multa dementa in nas, ne sfideaza, pentru ca ei stiu ca tot ceea ce ei au facut era sustinut de aparatul de partid, de mii de politruci platiti din banii nostri sa me umileasca, sa ne ucida, sa ne distruga , ca sute si sute de secretari ai partidului, de prim secretari, de securisti erau calaii cei mari, care dadeau linia de mira a vietii pe care sa o traim cum ei vor, ca membrii biroului politic executiv ai CC ai PCR erau mai marii calailor acestia si sunt liberi si respectati in aceasta murdara societate care in cei 24 de ani nu a fost in stare sa aleaga neghina de graul cel bun si inca confunda planurile existential-morale.

Acesti amarati au ucis, au umilit, au batjocorit oameni pentru ideile lor, au fost executantii fideli ai unui regim odios care era aparat si realizat de capii lui, de sefii si subsefii partidului si de organele de coercitie ale acestui regim opresiv.

unde sunt acestia chemati in judecata, la bara sa dea seama?

Ba , unii ne-au fost ani intregi indrumatori in biata democratie!!

despre ce vorbim, ar spune o fata de a mea!!

RAUL este profund, e in structura noului asezamant care s-a intocmit nemoral si poate nedrept.

Curatarea unei comunitati de raul facut nu este un act de dreptate , ci o minima cerinta de a putea merge pe un drum al onoarei umane, de a putea sa crezi ca se poate trai in demnitate, ca poti ave incredere in semenul de langa tine , pe care sa sti ca nu-i turnator, tradator, ucigas de suflete sau de oamnei etc.

Cand or fi posibile toate si pe la noi?

doamne ce cumplite vremuri avem , cu rasturnari de valori imense!!

Ce am facut 24 de ani de ne-am gasit acum sa-i deranjam pe visinesti si ficioresti?

de ce de 24 de ani nu ne-am miscat si sa-i aratam cu degetul pe cei care au adus, au construit si au dezvoltat bolsevismul la noi acasa?

Nimicuri!!!

care dor, care ucid suflete!!

Pana cand?

 

Democratie+educatie!

18 Sep

Cu ocazia deschiderii noului an şcolar, Preşedintele, Traian Băsescu, a adresat un mesaj în care a spus printre altele: ”Nu putem vorbi despre democraţie consolidată fără o educaţie de calitate”. Este perfect adevărat. Preşedintele are dreptate să facă o corelaţie între democraţie şi nivelul de educaţie al cetăţenilor săi. Dar ce înseamnă o educaţie consolidată? În România acest lucru nu este foarte clar. De fapt astăzi, când vechea autoritate a şcolii s-a destrămat, nicăieri în lume nu este simplu de definit ce înseamnă o bună educaţie.

Dar chiar dacă este greu de spus ce conţinuturi şi ce metode ar trebui să adopte, este limpede că o bună educaţie oferă individului în primul rând spirit critic. Într-o mai mare măsură decât o persoană needucată, una bine educată nu poate fi minţită şi convinsă uşor. Asta nu înseamnă că omul educat se pricepe la toate, de la sistemul de sănătate la minerit şi agricultură, dar el are capacitatea de a se informa mai uşor şi de a aprecia mai bine calitatea unei argumentaţii. El discerne mai rapid impostura sau reaua intenţie şi se poate orienta prin hăţişul de non-sensuri, contradicţii sau argumente sofistice. Un om educat este mai atent decât altul la ceea ce aş numi etica argumentaţiei, adică forţa de a accepta ceea ce e logic şi raţional, chiar şi atunci când merge împotriva propriilor interese.

Dar poate şi mai importantă este capacitatea omului educat de a imagina empatic punctul de vedere al celuilalt şi de a îmbrăţişa mai multe perspective simultan. Fără această empatie, dialogul ar fi imposibil şi dacă la noi nu se dialoghează aproape deloc, dacă asistăm la discursuri complet paralele e şi din cauza unei educaţii insuficiente inclusiv în categoria celor ”educaţi”. Educaţia aduce cu sine inevitabil un anumit soi de relativism care interzice posturile rigide şi fanatismul de orice specie.

Dar urmarea nu este tot timpul pe placul oamenilor politici, deoarece oamenii educaţi sunt primii care pretind clarificări şi care declanşează mişcări de protest. Iată de ce preşedintele Traian Băsescu a avut dreptate, deşi nu este clar dacă a înţeles până la capăt care sunt consecinţele afirmaţiei sale. Democraţia consolidată pretinde ca societatea să exercite un control eficient asupra guvernelor, prin dezbatere şi critică susţinută. Fără un control public permanent, guvernele tind să obţină putere nelimitată.

Democraţia consolidată nu înseamnă că cei mulţi au dreptate mereu, ci că puterea politică este legată intim de mecanismul de dezbatere critică al societăţi şi că este receptivă la forţa argumentelor. Într-o democraţie consolidată un guvern este atent la protestele publice îndreptate împotriva măsurilor sale şi este dispus să facă corecturile necesare.

O societate de oameni educaţi este în primul rând foarte exigentă şi, de aceea, ne putem întreba dacă preşedintele e conştient de consecinţele afirmaţiilor sale. Într-o societate inteligentă şi critică, un proiect ca acela de la Roşia Montană nu ar fi putut avansa atât de mult şi clasa politică s-ar fi ferit să se transforme în avocatul ei. Într-o societate educată şi cu pronunţat spirit critic un deputat care pledează pentru utilizarea cianurilor într-un sit ca acela de la Roşia Montană şi-ar fi pierdut demult onorabilitatea. În sfârşit, într-o democraţie consolidată ar fi de neconceput ca primul ministru să-şi schimbe opiniile cu 180°, într-o chestiune atât de sensibilă şi cu urmări atât de grave.

Pe scurt, o societate educată nu ar fi îngăduit ca oamenii care se află astăzi în fruntea ţării să urce atât de sus şi să ia atâtea decizii greşite, bazându-se pe manipularea unor majorităţi apatice şi lipsite de spirit critic.

http://www.dw.de/rela%C5%A3ia-dintre-educa%C5%A3ie-%C5%9Fi-calitatea-unei-democra%C5%A3ii/a-17090580

Ce sa demonstram , ca nu avem nici, nici????

Ca suntem mult mai grijuli la a da niste bani amarati unei categorii socioprofesionale ajunsa la pragul disperarii, umilintei maxime si saraciei?

Ca dascalii se imbraca de la second hand, ca mananca prost si ca nu isi permit sa aiba materiale de comunicare moderne, materiale didactice la zi, informatii fidele din surse actuale mondiale etc.

Cred, si nu gresesc, ca toate acestea se vrea a fi aici si acum, se doreste o incetinire de a fi a noastra ca identitate majora in zona aceasta a Europei.

Si cozi de topor avem si pentru …EXPORT….mondial….!!!!!

 
No Comments

Posted in Educatie

 

Model moral:Marina Chirca!

17 Sep

Marina Chirca, singura femeie care a ajutat neîntrerupt grupul de rezistenţă anticomunistă din Nucşoara (judeţul Argeş), a murit la finalul acestei săptămâni.

Toma Arnăuţoiu, liderul partizanilor din Făgăraş, spunea despre ea că a fost „cea mai devotată” grupului de luptători. De fapt, Marina Chircă a fost cea mai devotată dragostei adevărate pentru România.

Marina Chirca s-a născut la 18 iulie 1915.

Avea 98 de ani dar, când îi simţeai forţa din glas, nu putea să nu ţi se strângă inima muritoare. Parcă adunase toată istoria tragică a acestui popor în graiul său, aşa tărie avea.

Marina Chirca a rămas una dintre eroinele discrete ale României. Toma Arnăuţoiu, ultimul luptător anticomunist din Munţii Fărăgaş, spunea despre ea că a fost „cea mai devotată“ grupului, iar asta e, poate, cea mai frumoasă recunoaştere a curajului său. Şi trebuie spus că, între femeile din Nucşoara care-i sprijineau pe partizani, se afla şi Elisabeta Rizea, cunoscută ca simbol al luptei anticomuniste.

Marina Chirca a fost acolo, aproape de sufletul partizanilor, de la început până la sfârşit. E aproape imposibil de imaginat această abnegaţie când cea mai mică legătură cu luptătorii anticomunişti era de-ajuns să-i semneze condamnarea. Dar Marina Chirca a rezistat. Şi anchetelor de la Securitate, şi duşmăniei unor săteni, şi singurătăţii, şi sărăciei.

Un cuvânt n-a spus! A rezistat cinci ani ascunsă în podul casei unor străini, dormind pe o uşă de grajd, a rezistat carcerei comuniste şi a avut inteligenţa de a nu se prinde în nicio capcană a Securităţii. Ca o temerară dintr-o altă lume, a rezistat. Şi-apoi, a rămas în picioare în faţa tuturor dezamăgirilor pe care I le-a adus România postdecembristă. Nu s-a luptat cu uitarea, a lăsat-o să vină şi a tolerat-o conciliant.

Dar, atunci când te-mpotriveşti istoriei, nu recunoaştere aştepţi. Marina Chirca a vrut atât: să fie ştiute războaiele şi patimile eroilor ei, eroii acelei Românii absente, prea absente despre trecutul nostru recent, prea recent. N-a spus vreodată că sunt, în exact aceeaşi măsură, şi patimile, şi războaiele ei. Pentru ea a vrut doar liniştea. Marina Chirca trăia în cei mai modeşti 10 metri pătraţi din inima Făgăraşilor, în satul Slatina (comuna Nucşoara). Pe pereţii proaspăt văruiţi aşezase un frumos covor şi ştergare cu model, iar soba o acoperise cu hârtie albă, curată. De deasupra patului, o veghea Maica Domnului. O oază peste care parcă n-a trecut timpul. Am găsit-o îmbrăcată ţărăneşte, citind din Vechiul Testament. Am răscolit amintiri dureroase, am vorbit despre trădare, sărăcie şi muncă. Marina Chirca şi-a deschis inima, pur şi simplu, în faţa unor străini. La despărţire, ne-a dăruit o pungă cu ouă de ţară. „Cum să plecaţi cu mâna goală? Asta avem noi aici, şi-avem destul şi pentru noi.” Şi, după toate acestea, tot ea a fost cea care ne-a mulţumit. Aşa fac cei cu sufletul curat. „Bandita asta le-a adus armament! De ce n-aţi omorât-o până acum?“ Marina Chirca: Să mă-ntrebi, dragul mamii, că de-aia ai venit! Bogdaproste, Dumnezeu să te ţie sănătos! Să mă-ntrebi, să nu ieşi supărat de la mine că n-ai spus ceva! Nu sunt bolnavă, nu nimic. „Weekend Adevărul“: Eraţi în relaţii bune cu familia Arnăuţoiu înainte de a pleca Toma şi Petre în munţi? Marina Chirca: Ne-aveam bine cu ei. De la domnul Iancu am învăţat şcoală. Ei au plecat în pădure fără să ştiu eu. După ce-au plecat, i-aţi ajutat cu mâncare şi cu de toate… Aveam doi mânzaţi, să-i facem de jug. Se făcuseră boii de doi ani. I-am tăiat pe amândoi şi i-am făcut pastramă. Aveam o putină de lemn cu cercuri şi-am pus acolo. Veneau din pădure când aveau nevoie şi luau. Ciocăneau la uşă: „Să ştii c-am venit“. Atât. Aşa au cărat carnea. Câteodată vorbeam cu ei, câteodată doar luau mâncarea şi plecau în pădure. Am adus armament: două puşti automate. Am făcut desagi pe care-i strângi la gură. Am băgat patul puştilor în desagi, iar ţevile le-am învelit cu ziare. „Ce-aveţi acolo?“, mă întreba lumea. „Nişte lumânări de cununie, mă duc să cunun!“ Le-am mai adus un aparat de radio şi o trusă de medicamente de la Arsenescu de-acasă. Cum stabileaţi întâlnirile? Venea câte unul şi îmi spunea: „În săptămâna cutare vii acolo“. Şi eu ţineam minte. Mă duceam în pădure. Mă duceam cu sapa la spinare. Când mă vedea cineva, spuneam că mă duc să pun muşuroaie pe câmp. Sau luam floare de fân, să pun pe câmp, să crească iarbă. Odată s-au dus pe Valea Largă. Ninsese, dar puţin. Am venit şi le-am dat patru meltice de mălai. Tică (n. r. – Tică Jubleanu) şi cu Petrică (n. r. – Petre Arnăuţoiu) au venit. Unul a luat două meltice, altul două. Dac-au văzut că e zăpadă pe jos, au mai cojit fagi, au pisat-o şi au amestecat-o cu mălai. Au făcut mămăligă. Ce era să mănânce dac-a nins? Au mâncat aşa până a ieşit primăvara. Nu mai puteau să iasă, că le luau urma. Nu ieşeau pe zăpadă. Era Securitatea peste tot.

Toma Arnăuţoiu m-a întrebat cum face să o moşească pe Maria Plop. I-am spus, i-am dat un mosorel de aţă, foarfecă. A făcut bine. El a fost singur acolo. Apoi, mă duceam cu mâncare, cu hăinuţe. V-aţi întâlnit şi dumneavoastră cu Securitatea. Au venit să mă-ntrebe de Aurel. „Unde e bărbatu-tău? A venit azi-noapte? Ai vorbit cu el?“ „Păi, de ce n-aţi venit să ne prindeţi? Nu l-am mai văzut de-atâta timp.“ Când l-au prins pe Aurel, m-au luat şi pe mine. M-au dus la miliţie, la Nucşoara, şi, de-acolo, m-au luat la miezul nopţii şi m-au pus într-o căruţă. Ploua rău tare. Pe la Domneşti, în căruţă, au început: „Bandito, spui tu şi ţâţa pe care-ai supt-o de la maică-ta când te-or băga într-o cămaşă de forţă acum.“ M-au dat jos şi m-au băgat într-o maşină. Nici n-am apucat să bag şiretul la ghete că am ajuns în Câmpulung. Cu maşina, cu „rândunica“. Acolo, mai eram cu cineva în celulă, care mi-a spus: „Să nu-ţi fie frică! Şi la 12 noaptea te iau la anchetă!“. Aşa a fost. M-a luat. Am spus: „Să trăiţi!“. „Ei, doamnă, te rog să-mi spui de partizani.“ Avea o grămadă de bani pe o masă, m-a luat şi mi-a arătat un apartament în Câmpulung. „Uite, îţi dau apartamentul ăla, îţi dau banii. Să-mi spui de ei ce ştii, când vor veni.“ „Nu ştiu, domnule. Dac-aş şti, v-aş spune. Dar nu ştiu. Dacă aud, vin şi vă spun.“ Mi-au dat drumul. Tragica epopee a lui Toma Arnăuţoiu, eroul din munţi, spusă de Marina Chirca Şi tot aşa, 10 ani, iar după ce au fost prinşi, aţi fugit. Au pus trei oameni sub un nuc să mă păzească noaptea. Am pus apă şi busuioc într-o sticlă şi m-am dus la părinte: „Părinte, eu fug. Că dacă mă prinde?“ Noaptea nu puteam, că erau miliţienii. Am fugit ziua. Am luat o traistă cu două rânduri de haine. Am lăsat tot acasă. Şi pe băieţi i-am lăsat. La podul ăla de la vale am fugit prin pădure. Ne-am dus (n.r. – Marina Chirca şi sora sa, Ana Simion) şi-am stat în Corbi, sub un jgheab mare, două nopţi şi două zile. Mai ieşeam şi mai mâncam câte-o ţâr’ de frunză de fag, că mâncare n-am luat. Am plecat pe-un potop mare de ploaie. Am făcut un foc şi ne-am zvântat acolo, pe câmp. O femeie ne-ntreabă: „De unde veniţi, fetelor?“.„De la mănăstire.“ „Stingeţi focul când ’oţi pleca!“ „Stingem!“ Doar am sosit la jgheab, acolo, şi am văzut maşinile ca rândunicile la popa Andreescu. Dac-au văzut că am plecat, au luat pe popa. Ca rândunicile treceau maşinile! Ce să vezi? Că lui Andreescu i-au rupt piciorul şi tot n-a spus. I-a scos un dinte, „Spune!“, alt dinte, „Nu ştiu!“, alt dinte, „Spune!“, până i-au scos toţi dinţii din gură şi tot n-a spus. Unde v-aţi dus? Am văzut nişte oi în satul Corbi: „Oile astea se duc în sat. Hai să ne ţinem după ele“. Am venit de la jgheab în sat şi nu ştiam unde să ne ducem. Am mers la un fin: „Fine, ne laşi şi pe noi să ne culcăm, că e noapte?“ „Păi, de unde veniţi? Haida, să vă las.“ Dimineaţa, a văzut că nu mai plecăm.

Aţi stat cinci ani ascunse în podul unei case. Păi, fă socoteala. Am plecat din ’58. Iar în ’63 le-a dat drumul băieţilor mei. Am mai stat într-un coteţ de porc o lună. Am mai venit prin sat în miezul nopţii. Nu ne-a primit nimeni. Dacă-i prindea, îi băga la puşcărie. Băieţilor le-a dat drumul mai devreme, ca să mă duc eu la ei să-i văd. Da’ ce?, eu eram proastă să mă duc? Mi-a părut bine că le-au dat drumul, dar ce era să fac? Ioanei îi duceam orez în cratiţă. Vine rar aici şi mi-e dor de dumneaei. E om bun. Era şi mă-sa bună. Ştiu omul după inimă, şi care-i rău, şi care-i bun. Ieşeaţi din ascunzătoare? Ce mâncaţi? Seara, după ce se-ntuneca, şi dimineaţa, până să se lumineze… Când ieşeau merele, mâncam mere. Cartofii îi curăţam şi îi mâncam acolo, în pod. Am stat pe-un cătăroi de lemn şi pe-o uşă de grajd. Am cerut un pieptar cu mâneci de lână, pe care l-am aşternut peste lemn. Mai puneam un flanel. Şi, de-acoperit, am luat o cojoacă. Dar era plin de păduchi! Aoleu, ce să fac? Şi-n cap se suiseră păduchii! M-am dus la gârlă, m-am schimbat şi am azvârlit cojocul cât toate zilele. Dar pe urmă nu mai aveam haine. M-am dus într-o noapte la un frate de-al lui tata, tocmai la Brădet. Am mers toată noaptea, până s-a făcut ziuă. Am strigat şi-am strigat. Mai era o oră până la ziuă. Dacă nu mi-a răspuns, am plecat. Mai târziu, mi-a dat o femeie de la Corbi un costum de haine de sus până jos, dar nu mi-a dat încălţăminte. Mi-am luat nişte pătălâgi de-ale lor, de-acolo, şi m-am dus în Corbi, la magazin. Am pus o broboadă în cap, miliţianul era în spatele meu, dar nu m-a cunoscut. Am luat şoşoni, ciorapi şi-am plecat. Tragica epopee a lui Toma Arnăuţoiu, eroul din munţi, povestită de Marina Chirca – partea a II-a Cum v-au prins? Au venit la noi. Eu, din pod, m-am băgat sub pat. Sora mea a rămas sus. Dar ce să vezi? Prima dată sub pat au venit, după aia s-au suit în pod. Când ne-au prins, era puhoi de lume să vadă. Când m-au judecat, mi-au dat 20 de ani de condamnare, cu averea confiscată. „Ai stat 5 ani în pod, mai stai 15 la noi.“ Nouă zile n-am mâncat. Nici apă n-am băut. M-am îmbolnăvit aşa, ca femeia, de supărare. Am făcut greva foamei. De ce mi-a dat 20 de ani? Am căzut pe mâinile lui Aurică Enache, ăsta de l-a împuşcat Jubleanu în mână şi-n picior. Vai!, ce m-au bătut, mă mir că mai sunt! „Cine e?“ „Chirca Marina.“ „Bandita asta le-a adus armament să ne omoare! De ce n-aţi omorât-o până acum?“ M-au dus la Bucureşti şi m-au băgat într-o cameră singură. Un an de zile singură. Mi-e necaz că i-au prins. Ei nu sunt de vină. Dacă nu-i dădea hoţul ăsta în mână, un an tot mai stăteau. Ieşeau şi ei după decret.

Ieşeau, nu mai stăteau în pădure. V-aţi eliberat cu decretul, în ’64. La Bucureşti, la sediul Securităţii, deschide unul vizeta: „Ai avut noroc doamnă, a venit decretul. Nu trebuie să mai fie un deţinut politic în interiorul puşcăriei“. M-a dus la două călugăriţe. Am stat noaptea. Dimineaţa, călugăriţele mi-au spus că-mi dă drumul acasă, dar m-au dus la Jilava. Acolo erau un miliţian şi o miliţiancă. „Fir-ai a hârea, bandito! Tu eşti bandita Chirca Marina, de-ai adus armament?“ „Nu mai ai voie să m-atingi c-un deget, c-a venit decretul!“ M-a dus într-un coteţ. Nu era uşă, era fereastră fără geam. Mi-a dat un stutoi de mămăligă, iar seara m-a luat: „Ce-ai făcut pe unde-ai fost? Ţi-a plăcut?“ „Am fost bătută şi omorâtă şi vreţi să-mi placă?“ „Hai, că vă dăm drumul, nu vă mai ţinem, dar să nu mai spui la nimeni“. „Ne daţi acum, după ce ne-aţi omorât în bătăi.“ „Hai, că sunteţi cei mai tari de pe pământ, c-aţi putut rezista.“ Cum aţi găsit acasă? N-aveam nici ce mânca, nici lingură să mănânc cu ea. Când au venit băieţii mei, n-au mai găsit nimic. Am avut două vaci cu lapte, una abia fătase, şapte porci şi-o scroafă – un porc era boşorog –, 17 oi şi haine ca la om acasă. Tot ce era – hainele băieţilor, ale mele – tot le-a confiscat. Porcul care-a fost boşorog l-a fript pe grătar aci. Când au venit, n-aveau cu ce să se îmbrace, cu ce să se învelească. Deloc. Le-a dat un vecin o pocladă băieţilor (n.r. – ţesătură din lână nevopsită). Bărbatu-meu a venit cu două săptămâni sau trei înaintea mea. Şi cum v-aţi descurcat? Eu m-am dus la munte. Am făcut 10 ani pe munte. Am făcut mâncare la oameni. Eram şi la magazie, unde vindeam scule… A fost greu, dar a trecut. Dar le-am făcut de parcă ni le-a dat Dumnezeu! A trecut, domnule, ne-a ajutat Dumnezeu. Pe El l-am avut mare şi puternic. Am trecut prin foc şi prin apă, dar tot am trecut. Tot neamul Chirca a făcut puşcărie Marina Chirca şi fiul său, Gheorghe (73 de ani) „Pe data de 15 mai 1951, Marina Chirca ne-a spus că organele de miliţie au sesizat de faptul că fiul său (n.r. – Gheorghe, în vârstă de 11 ani) a cumpărat de la Cooperativă multe ţigări – 400 bucăţi – şi au fost cercetaţi la postul de miliţie din comuna Nucşoara [...] Marina Chirca l-a învăţat pe fiul său să declare că el a furat de acasă 500 de lei şi şi-a cumpărat ţigări“, este consemnat în interogatoriul luat lui Petre Arnăuţoiu la 6 februarie 1959. La 29 iunie 1958 însă, după arestarea grupului, n-a mai scăpat. La fel ca mama sa, Gheorghe Chirca s-a împăcat cu trecutul său. Povesteşte de parcă totul i s-ar fi întâmplat ieri, dar fără regrete şi uri. „Ne-a dus la Jilava, apoi la Insula Mare a Brăilei. Acolo făceam dig pe lângă Dunăre. Dacă nu făceai norma… bătăiţă! Stăteai la poartă până-ţi venea rândul. Punea cearşaful ud pe fund, te băga cu capul sub pat şi-ţi trăgea cu funia. De la 5 la 25. Un picior pe-o mână, alt picior pe cealaltă, unul pe ceafă şi două – pe picioarele tale. Nu mai puteai să mişti. 12 ore munceam. Când am ajuns acolo aveam aproape 80 de kilograme. În ’63, ajunsesem la 35. Eu n-am recunoscut nimic-nimic. La judecată, chiar acuzarea a spus că nu sunt vinovat. La urmă, mi-a dat 8 ani. Şi mie, şi fratelui.“ Puşcărie a făcut toată familia Chirca, dar poate cea mai cinică tactică a Securităţii i-a fost aplicată Anei Simion, sora Marinei Chirca. Agentul cu numele conspirativ Mihail Mohor, cunoscut în sat sub numele de Vasile Linie, a primit misiunea de a se apropia cât mai mult de Ana Simion, pentru a o seduce. În dosarele Securităţii scria chiar aşa: „starea sufletească a Anei trebuie exploatată“, iar biata femeie cade în capcana sinistră a agentului: acceptă căsătoria. Mohor inventează necesitatea birocratică a unui voiaj prenupţial, cu singurul scop de a o îndepărta pe Ana de sora sa şi de a smulge informaţii de la viitoarea sa soţie. Toată această acţiune, desfăşurată pe durata mai multor ani, are însă un succes minor, fiindcă Ana nu ştie care-i locul de ascunzătoare al „bandiţilor“. Din cauza remuşcărilor insuportabile de a-şi trăda familia, din pricina fricii sau a singurătăţii, Ana suferă o cădere şi se îmbolnăveşte. Neliniştile ei culminează însă cu un act de raţiune: îi lasă un bilet lui Mohor, în care îşi anunţă plecarea, fără să dea vreun indiciu despre destinaţia sa: se întoarce la sora sa, alături de care fuge din Slatina şi alături de care se ascunde, timp de cinci ani, în podul unei case.

http://adevarul.ro/cultura/istorie/marina-chirca-nucsoara-partizan-anticomunist-1_5234dbc9c7b855ff5683abf9/index.html

Un Om care mai rar am avut in epoca contemporana!

Un modest trecator prin aceasta lume nedreapta care a stiut sa apere valori, credinta si sangele fratilor sai de suferinta, de bejenie, de chin.

Dumnezeu sa o ierte !