RSS
 

PRIORITĂŢILE REFORMEI EDUCAŢIEI

02 Apr

La începutul secolului XXI există un consens asupra faptului că, în întreaga lume, au loc modificări sociale, tehnologice şi de mediu fără precedent. Continua tranziţie în diviziunea muncii creează, pentru toţi factorii de decizie necesitatea de a dezvolta procesele de evaluare a educaţiei şi, de asemenea, de a analiza modalităţile de finanţare a structurilor instituţionale, în scopul adaptării dinamice a acestora la cerinţele din ce în ce mai complexe ale mediului ambiant.

Crearea unei Europe a cunoaşterii reprezintă pentru şcoală o sursă de oportunitate dar în acelaşi timp o provocare majoră. Sistemul educaţional îşi desfăşoară activitatea într-un mediu tot mai globalizat, în continuă schimbare şi caracterizat printr-o competiţie în creştere pentru atragerea talentelor, ca şi prin apariţia de noi solicitări la care trebuie să răspundă.

Influenţa schimbării politice asupra transformărilor educaţionale în România anilor după 1989 este evidentă şi rapidă. Constatăm că amploarea schimbărilor în acţiunea guvernamentală duce la inovări permanente în obiectivele, conţinuturile şi metodologiile educaţionale.

Structura sistemului educaţional din România, permite identificarea câtorva momente de tranziţie vizibile :
Legea 84/1995/Legea învăţământului
1998-1999 (primele planuri- cadru), 2001 (modificări aduse de noua guvernare), 2003-2004 (traduceri curriculare ale Legii 268) şi Legea nr. 1/2011.
Prin noua Lege a Educaţiei Naţionale, reforma sistemului educaţional românesc vizează următoarele schimbări:
1. Compatibilizarea ciclurilor de învăţământ cu cerinţele unei educaţii moderne şi cu Cadrul European al Calificărilor;
2. Modernizarea şi descongestionarea curriculumului;
3. Reorganizarea sistemului de evaluare a elevilor;
4. Asigurarea unui grad sporit de descentralizare, responsabilizare şi finanţare în sistem;
5. Asigurarea de şanse egale la educaţie pentru grupurile dezavantajate;
6. Revalorizarea învăţământului profesional şi tehnic;
7. Reformarea politicilor în domeniul resursei umane;
8. Stimularea învăţării pe tot parcursul vieţii.

Această lege este un argument în favoarea nevoii de schimbare accelerată a învăţământului sincronizând politicile şi structurile româneşti cu cele europene.

Toate acestea au însemnat, în grade diferite de percepţie şi de mobilizare, receptivitatea permanentă a mediului şcolar, o circulaţie continuă a informaţiei legate de noile reforme, moodificări, erori de interpretare, neinformare la timp asupra unor aspecte ale schimbării curriculare.
Progresele evidente care s-au realizat, în ultimii ani, sunt în domeniul infrastructurii şi al echipamentelor, al dotărilor cu tehnologii de comunicare şi informaţionale (acces la INTERNET, soft educaţional, auxiliare curriculare).

Acum, suntem întrun moment crucial, sensibil al schimbării curriculare majore. Viitoarele documente normative şi reglatoare ale reformei, trebuie să ia în considerare:
Sistemul educaţiei din Romania oferă un impresionant serviciu public şi este angajat într-o schimbare profundă pentru a ameliora calitatea învaţării, predării şi evaluării etc. Ministerul Educatiei Nationale a iniţiat schimbări importante în toate sectoarele sistemului educational şi a întreprins paşi semnificativi spre reformă institutională şi legislativă, ca de pildă: s-a înfiinţat Consiliului Naţional pentru Curriculum si Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare etc. MEN a stabilit colectivele şi termenele pentru elaborarea metodologiilor, regulamentelor şi normelor care vor asigura cadrul unitar pentru implementarea Legii Educaţiei Naţionale.

O schimbare majoră trebuie produsă asupra elementelor care definesc:
- cultura organizaţională a fiecărei şcoli;
- atitudinea faţă de învăţare pe tot parcursul vieţii şi în toate situaţiile care se ivesc şi cea faţă de învăţare şi schimbare, în rândul elevilor, cadrelor didactice şi a părinţilor.
Regândirea comunicării didactice accentuând învăţarea de tip colaborativ, cea pe cooperare, încurajând exprimarea ideilor personale , valorizarea constructivă a diferenţelor de perspectivă şi de opinie, relativizarea „adevărului”, construirea consensului etc.

Prin raportarea la tendinţele generale de evoluţie a educaţiei pe plan european şi la standardele internaţionale, la dinamica şi nevoile generate de societatea cunoaşterii şi informaţiei, la finalităţile de perspectivă ale sistemului de învăţământ se impune necesitatea identificării unui set de priorităţi care să vizeze:
La nivelul cadrelor didactice trebuie să aibă loc:
 reconsiderarea sistemului de formare iniţială şi continuă;
 eficientizarea inserţiei profesionale;
 susţinerea programelor integrate pentru mobilitatea profesorilor şi reconversia către alte activităţi;
 utilizarea eficientă a tuturor datelor despre colectivele de elevi pentru îmbunătăţirea continuă a rezultatelor şcolare;
 formarea şi dezvoltarea abilităţilor de ordin tehnic în utilizarea în mod creativ şi complex a surselor digitale de informare în procesul educaţional;
 dezvoltarea capacităţii de cercetare, de testare pentru a maximiza beneficiile învăţării;
 crearea unui nivel înalt de motivaţie a cadrelor didactice;
 operaţionalizarea unui sistem nou de evaluare a personalului didactic.
Este nevoie de o schimbare culturală în privinţa atitudinii faţă de educaţie în general şi faţă de şcoală în mod special.
La nivelul curriculumului este necesară o nouă viziune privind:
• Construirea unui curriculum care să faciliteze mobilitatea şi flexibilitatea traseelor de pregătire a fiecărui beneficiar al educaţiei.
• Noile planuri-cadru să permită tipuri variate de ieşire din sistemul de învăţământ şi în final, la terminarea studiilor preuniversitare să facă posibilă angajarea pe piaţă muncii sau continuarea formării prin programe de studii postliceale sau universitare.
• Noi modalităţi de organizare a conţinuturilor
• Diferenţierea /personalizarea curriculumului.

Curriculumul naţional se bazează pe:
- centrarea pe competenţe
- centrarea pe elev indicatori ai calităţii
- asigurarea calităţii

Toate acestea trebuie să se regăsească în noile documente curriculare oficiale, în documente de politică educaţională şi de curriculum şi în ghiduri metodologice care trebuie urgent elaborate şi puse în concordanţă cu legislaţia europeană în domeniul educaţiei, cu strategiile de dezvoltare sustenabilă, cu tradiţiile învăţământului românesc, cu nevoile comunităţilor regionale şi locale şi, nu în ultimul rând, cu nevoile beneficiarilor serviciilor educaţionale.

Legislaţia calităţii învăţământului preuniversitar (O.U.G. nr.75/2005, Legea nr. 87/2006, H.G. 21 şi 22/2007, H.G. 1534/2008) asigură optimizarea mediului şcolar în raport cu scopurile politicilor educaţionale şi cu nevoile de integrare a învăţământului românesc în spaţiul educaţional european.

 Implementarea sistemului de asigurare a calităţii şi de management în conformitate cu cadrul european pentru asigurarea calităţii în educaţie;
 Reţele şi parteneriate pentru promovarea unei culturi a învăţării permanente şi a „regiunilor de învăţare”;

Cred cu tărie că rostul şcolii în mileniul III este de a dezvolta acele atitudini, abilităţi şi deprinderi care să consolideze dezvoltarea unor oameni liberi, capabili să interiorizeze mediul social, politic, economic şi cultural în care trăiesc, să deţină în acţiunea fiecărei zile un set de valori care definesc cetăţenia democratică, europeană.

Şcoala trebuie să ofere acel spaţiu public în care fiecare elev să-şi exprime propriile puncte de vedere şi să-şi împărtăşească experienţele de învăţare şi de viaţă. Ea devine locul unde tinerii învaţă integrarea socială activă, identitatea comunitară, regională şi europeană, având o relevanţă crescută pentru existenţa lor de zi cu zi şi pentru dezvoltarea lor profesională şi personală.
Tinerii au interesul de a fi formaţi pentru viitoarea lor participare civică.

Societatea cunoaşterii solicită promovarea unor modele educaţionale alternative în care tinerii să se formeze ca personalităţi creative critice, deschise, flexibile, multidimensionale.

Se deschide un loc nou spre o cultură a comunicării eficiente, în care programele de instruire se diversifică şi se definesc prin pluralism, sensibilitate, abordări constructiviste centrate pe proiecte care caută să creeze situaţii motivante pentru curiozitatea epistemică a tinerilor.

Are loc deplasarea accentului de la asimularea cunoaşterii la producerea ei şi de la păstrarea cunoaşterii la împărtăşirea ei prin dezvoltarea nivelului de împlicare, cât şi al creativităţii la fiecare beneficiar al educaţiei.

Accentul este pus din ce în ce mai mult pe exprimarea personală, pe dezvoltarea atitudinii reflexive şi critice şi încurajarea autonomiei individuale şi de grup, pe emiterea de judecăţi subiective, stimularea imaginaţiei şi a gândirii divergente.
Toate acestea ne invită la interogaţie:
Ce învăţăm în şcoala contemporană?
Cum anume învăţăm? Ce valori promovăm?
Ţelul major al unui program de formare este acela de a favoriza dialogul şi democraţia, o diversitate de idei, trăiri şi opinii, sentimente, favorizând procesele de împlinire activă a elevului în promovarea valorilor cetăţeniei active şi responsabile.
Pentru a înţelege mesajul zilei de mâine este necesar ca în viaţa reală a şcolii, educatorii şi tinerii să pună accentul pe analiza critică a problemelor, pe promovarea unei abordări pluri şi transdisciplinare.

Numai în acest cadru, elevii sunt sprijiniţi şi încurajaţi să îşi construiască valori personale care să le fie utile în contextul propriei culturi.

Centrarea pe elev presupune focalizarea formării pe învăţare activă şi dezvoltarea multiplă a personalităţii tânărului.

În Europa de azi se pune însă problema unui palier dublu al spiritului civic, sau cetaţeniei active: naţional şi european.

„ Dimensiunea europeană”a educaţiei a căpătat un contur mult mai precis, însemnând:
-educaţia în Europa, care pune accentul pe apartenenţa la un spaţiu cultural comun;
-educaţia despre Europa, care se referă la conţinuturile şi materiile care studiază diversele aspecte ale societăţii europene;
-educaţia pentru Europa, care vizează formarea identităţii şi cetăţeniei europene.

Dificultatea majoră în calea reformei este nivelul scăzut al fondurilor alocate de Guvern pentru întreţinerea şi îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale, dotarea cu noi materiale şi echipamente şi plata unor salarii atractive cadrelor didactice. Alţi factori nefavorabili au fost identificaţi în capacitatea instituţională slabă în privinţa asumării reformei şi rezistenţa la schimbare manifestată la nivel naţional şi local.

 

Leave a Reply