RSS
 

Elemente de proiectare curriculară

12 Noi

În societatea cunoaşterii şcoala are ca scop să înzestreze pe fiecare elev cu acele cunoştinţe, abilităţi şi deprinderi care să-i permită să îşi realizeze potenţialul propriu la un nivel maximal, pentru a putea fi competitiv pe o piaţă a muncii mondială, unde oferta de oportunităţi de inserţie socio – profesională este dinamică, largă şi complexă.
Această perioadă aduce în educaţie mari transformări de perspectivă, şi anume:
• dispare logica unică a cauzalităţii şi certitudinea că anumite acţiuni, decizii şi stiluri ale educaţiei conduc spre scopurile dorite;
• dispariţia unor repere clare pentru pedagog care nu mai stă pe un teren stabil şi nu mai are certitudinea lucrului „adevărat”, „teoria” nu mai este „dat teoretic”, iar discursul pedagogic se desfăşoară în spiritul ştiinţei înţeleasă ca paralogie, vizând mai multe adevăruri, favorizând jocul diferenţelor, se acceptă faptul că nu există o singură soluţie corectă, ci mai multe soluţii posibile şi temporare, se concentrează atenţia asupra noului, ineditului, neobişnuitului, încercându-se, astfel, să se evite dominanţa discursurilor singulare sau chiar taxonomice şi îngheţarea ideologică a cunoaşterii;
• inexistenţa unei realităţi infailibile; ceea ce facem astăzi, poate fi
mâine perimat.
În contextul dezvoltării unor noi paradigme educaţionale, una dintre tendinţele de dezvoltare a didacticii din ultimele decenii se înscrie într-o nouă grilă de concepte şi abordări, care aduce cu sine schimbări majore în educaţia contemporană, în definirea modalităţilor de accedere la cunoaştere. Este vorba de interesul acordat integrării curriculare a viziunii transdisciplinare.
Procesul de proiectare curriculară, ca proces dinamic, este deschis analizei şi intervenţiei cu scop de optimizare, ceea ce permite cadrului didactic să adapteze şi să regrupeze conţinuturile propuse de programa şcolară în vederea realizării de activităţi cu caracter inter şi transdisciplinar.
Provocările curriculare actuale pun în centrul lor unele caracteristici ale transformării procesului educaţional, ca de exemplu:
a) auto-reflexivitatea care constă supunerea continuă a anumitor teme ale pedagogiei reinterpretării, reevaluării şi revizuirii;
b) decentrarea şi interculturalitatea care urmăreşte reconsiderarea culturilor marginale, iar la nivelul clasei răsturnarea raportului putere-cunoaştere din relaţia profesor-elev ca urmare a pierderii privilegiului informaţional şi al sursei unice, cât şi promovarea interacţiunilor dintre toţi participanţii la procesul educaţional;
c) deconstrucţia presupune abordarea din perspective noi, variate, reinterpretarea şi reconsiderarea construcţiilor teoretice, ideilor; fragmentarea acestora pentru relevarea posibilelor contradicţii şi prezumţii;
d) non-universalismul/ non-esenţialismul/ non-totalitarismul ce revalorizează diferenţele locale, interpretările alternative şi perspectivele multiple;
e) utilitatea se referă la importanţa însuşirii acelor cunoştinţe relevante pentru viaţa individuală şi socială, astfel şcoala cât şi indivizii trebuie să răspundă la întrebări referitoare la relevanţa studiilor şcolare pentru rolul de viitor angajat, cetăţean şi pentru propria dezvoltare personală, cât şi despre modalităţile concrete de utilizare a cunoştinţelor după ieşirea de pe băncile şcolii;
f) dialogul şi democraţia care cultivă toleranţa faţă de o diversitate de idei, trăiri, sentimente, opinii, interpretări, favorizând procesele de negociere şi implicare;
g) promovarea alternativelor metodologice/ educaţionale, învăţarea prin cooperare, metodele interactive de grup;
h) renunţarea la graniţa dintre ştiinţe, ambivalenţă, discontinuitate, descentralizare, fragmentare, toleranţă, incertitudine, globalism, indeterminare, imanenţă, individualism, umanizarea tehnologiei, promovarea valorilor noi, diversificarea comunicării.
În opinia noastră, abordarea trasdisciplinară a curriculumului este un demers dificil de realizat, presupune o disponibilitate mare a cadrului didactic cu privire la volumul şi durata activităţilor desfăşurate. Aceasta reprezintă facilitatorul realizării transferului minim şi necesar de abilităţi pentru rezolvarea de probleme, în contexte noi, pe baza experienţei acumulate , de la profesor la elev.
Un model al acestei perspective transdisciplinare l-am realizat şi îl prezint în figura alăturată.

Numai aşa putem afirma că noile paradigmele ale educaţiei oferă cadrul de manifestare a agenţilor educaţionali la nivelul societăţii cunoaşterii în vederea eficientizării acesteia.
În acest cadru, activităţile manageriale ale profesorilor în clasa de elevi (proiectare curriculară, decizii curriculare, organizarea structurală şi acţională a activităţii didactice, coordonarea activităţilor, evaluarea continuă şi reglarea operativă a procesului curricular) trebuie proiectate pentru eficientizarea procesului educaţional în sensul integrării conţinuturilor disciplinelor de studiu, predării în maniera integrată în vederea dezvoltării competenţelor disciplinare şi, mai ales, transversale ale celor care învaţă, utilizarea metodei proiectelor în organizarea şi desfăşurarea învăţării.
Evidenţierea unei asemenea viziuni a proiectării curriculare are la bază existenţa unor atitudini profesionale esenţiale, ca:
- Integrarea principiilor de concepere a modelului, a conceptelor vehiculate, a metodologiei şi instrumentelor invocate, în sistemul valorilor profesionale ale cadrelor didactice;
- Adoptarea unei atitudini profesionale de receptivitate la inovaţiile din domeniul curricular;
- Aplicarea consecventă a principiilor deontologice în construcţia şi dezvoltarea produselor curriculare la nivelul organizaţiei şcolare, în toate ipostazele specifice.
Posibilitatea întrevederii unor efecte formative în practica managerială şi curriculară, prin sugerarea unor modalităţi de optimizare a programelor de formare continuă a cadrelor didactice, trebuie să fie realizată din două perspective:
- dezvoltarea competenţelor acţional-metodologice dezirabile aplicării strategiilor şi metodologiilor invocate;
- exersarea unor comportamente şi conduite prevăzute în schema de mai sus, prin crearea cadrului favorabil, care susţine inovarea metodologică în domeniul curriculumului operativ.
În acest cadru emoţia joacă un rol important în procesul de predare-evaluare – învăţare prin crearea unui mediu plăcut şi stimulativ.
Am încercat o schimbare de paradigmă educaţională, privind către un model deschis spre toate resursele inteligenţelor multiple care să anticipeze educaţia pentru viitor. Aceasta presupune nu numai cunoaşterea celor mai importante forme disciplinare, ci şi capacitatea de a le folosi flexibil pentru a rezolva noi probleme şi de a crea noi direcţii de gândire.
Prin activarea imaginaţiei, a creativităţii, elaborarea de portofolii, realizarea de proiecte, accentul pe analiză şi ameliorare şi mai puţin pe sancţiune şi control, creştem responsabilitatea personală a elevilor în actul învăţării, devenind mai motivaţi şi dezvoltând prin munca în echipă relaţiile de colaborare şi capacitatea de socializare.
Acum preponderent devine contextul cultural în care se structurează şi se instituţionalizează proiectarea curricumului.
Generaţiile mondializării, aflate sub semnul internetului, al blogului, al twitter-ului, al facebook-ului etc. trebuie să se îndrepte pe calea creaţiei culturale în diversitate, dialogului şi toleranţei fiind deplin responsabile cu valorile de circulaţie universale şi atente la pregătirea viitorului.
Relaţiile dintre educator şi educat devin deschise, bazate pe sprijin reciproc, pe dialog constructiv şi pe cooperare.
Profesorul trebuie să fie preocupat constant de formarea şi dezvoltarea personalităţii elevilor, intervenind, sfătuind, îndrumând sau corectând permanent procesul individual de învăţare.
Lecţia în acest nou cadru este dinamică, ţinând cont de specificul nevoilor, preferinţelor, rezistenţelor şi participării elevilor.
Scopul final al proiectării curriculare este calitatea care trebuie generată şi îmbunătăţită la toţi subiecţii educaţiei, nu numai în cadrul orelor de curs, ci şi în acţiunile educaţiei non formale şi extracurriculare.

Pentru ca acest lucru să fie realizat superior este necesară îndeplinirea unor elemente de forţă motivaţională ancoră cum ar fi: propunerea unor obiective operaţionale tangibile, abordarea problemelor în realismul dimensiunilor, identificarea resurselor concrete aflate în şcoală şi a variantelor cele mai eficiente de soluționare a temelor din curriculum, luarea deciziilor privind metoda, tehnicile şi procedeele didactice şi organizatorice optime şi directe cele mai accesibile clasei de elevi; identificarea limitelor şi a acelor căi care nu conduc la performanţa dorită în actul de predare- învăţare –evaluare, chiar dacă sunt valide didactic.
Profesorii ar trebui să devină mai flexibili şi mai permisivi în raport cu unele aşteptări ale elevilor, cum ar fi libertatea de expresie, participarea la adoptarea unor decizii, comunicarea şi înţelegerea reciprocă, egalitatea, fără a face rabat de la valorile ei clasice (competenţă, calitatea muncii, efortul intelectual, continuu, obiectivitatea.
De aceea, a căuta mai hotărât noi modalităţi şi tehnici pentru transferul de informaţie este pivotul regenerării încrederii adolescenţilor în şcoală, creşterea performanţelor şcolare ale fiecărui participant la actul propriei lui formări.
Viziunea optimistă privind acţiunea pozitivă a educaţiei în dezvoltarea personalităţii, elevilor ne poate conduce la realizarea unui colectiv tolerant, antrenat, deschis la dialog liber, unde partenerii actului educaţional (profesorul-elevii) se acceptă, comunică, se înţeleg, se respectă, se ajută, se creează un univers afectiv, un mediu adecvat de sănătate emoţională, prin natura şi modul personal de raportare a fiecăruia la valorile, normele şi credinţele împărtăşite de fiecare întro atmosferă interrelaţională specifică unei organizaţii şcolare de tip democratic european.
Variabilele specifice programului curricular (variabile curriculare, activităţi şi situaţii manageriale şi de instruire):
- analiza de nevoi educaţionale;
- proiectarea modular-integrată,centrată pe obiective de natură interdisciplinară şi transdisciplinară;
- strategii interactive;
- strategii ale instruirii constructiviste;
- conţinuturi procedurale;
- activităţi extraşcolare;
- activităţi de parteneriat educaţional;
- evaluarea formativă;
- metode alternative de evaluare;
- managementul implicativ la nivelul clasei de elevi.
Efectele formative ale programului curricular:
- dezvoltarea gândirii interdisciplinare,creatoare, critice;
- dezvoltarea capacităţii de transfer a cunoştinţelor;
- stimularea imaginaţiei creatoare;
- facilitarea dezvoltării structurilor metacognitive;
- stimularea dezvoltării sentimentelor intelectuale, estetice, a ethosului activităţii de cunoaştere prin efort propriu;
- dezvoltarea unor trăsături şi însuşiri ale personalităţii (motivaţia, interese cognitive, conduite corespunzătoare învăţării prin cooperare); atingerea unor finalităţi generale, chiar la nivelul acestei vârste şcolare: descoperirea conexiunilor între fenomene, procese, sesizarea complexităţii unor fenomene istorico-sociale, culturale, interiorizarea valorilor culturale, estetice;
- realizarea unor obiective ale noilor educaţii: educaţia pentru pace, educaţia pentru comunicare, educaţia axiologică etc.;
- facilitarea dezvoltării de capacităţi, deprinderi, strategii care să faciliteze metacogniţia;
Efectele formative ale programului curricular sunt evidenţiate prin următoarele categorii generale ale rezultatelor elevilor:
- capacităţi de utilizare a surselor monodisciplinare, pluridisciplinare capacităţi de utilizare a surselor monodisciplinare, pluridisciplinare şi interdisciplinare, în studiul temelor istorice;
- capacităţi de investigare şi interpretare a personalităţilor, faptelor şi proceselor istorice, prin aplicarea unei metodologii de natură interdisciplinară; deprinderi de muncă intelectuală, în mod individual şi în grup; dobândirea de cunoştinţe declarative şi procedurale, în mod activ;
- capacităţi de comunicare orală şi scrisă, prin corelarea adecvată a limbajului ştiinţific, literar si artistic: interese cognitive şi motivaţii pentru studiul temelor istorice sau specifice
altor discipline/module, în manieră interdisciplinară.
De aceea, spre deosebire de abordarea tradiţională a proiectării curriculare, această perspectivă conferă un loc important elaborării şi construirii cotidiene şi negociate a conţinuturilor învăţării cu elevii clasei, ca subiecţi ai propriei formări. Se promovează astfel: cultivarea unei continue stări problematizante la elevi, în care permanent aceştia să-şi pună întrebări şi să caute răspunsuri în care educatorul creează şi menţine un context de „problem-solving”, în care elevii să îşi construiască propria lor cunoaştere avându-l pe educator ca ghid.
Elevii trebuie să fie stimulaţi să se îndoiască de lucrurile aparent indiscutabile şi să propună o schimbare de perspectivă, se admite faptul că multe lucruri pot fi privite şi din alte perspective şi că învăţarea este întotdeauna şi o deschidere de noi posibilităţi.
Crearea de oportunităţi de a face conexiuni între cunoştinţele învăţate în şcoală şi cele pe care le dobândeşte pe căi non-formale şi formale, înţelegând utilitatea lor dezvoltarea autonomiei elevilor şi auto-conducerii grupului clasa, cultivarea motivaţiei intrinseci şi a plăcerii de a învăţa; negocierea rolurilor şi a regulilor „jocului didactic”, evitarea etichetărilor şi experienţelor de învăţare, implicării liceului în viaţa comunităţii locale sunt fundamentale în practica educativă.
In funcţie de modul cum intervine profesorul, interdisciplinaritatea şi transdisciplinitatea se fac prin: corelaţii obligatorii şi minimale, prevăzute de programele şcolare sau impuse de logica predării noilor cunoştinţe sau conexiuni disciplinare sistematice şi elaborate, care constituie expresia unei viziuni bi- pluridisciplinare sau transdisciplinare.
Înseamnă că avem nevoie în secolul al XXI-lea de un viitor cetăţean, actual elev care să aibă o minte :
- disciplinată, în sensul de cunoaştere aprofundată a uneia sau mai multor discipline care să asigure tinerilor reuşita la locurile de muncă solicitante ale secolului al XXI-lea;
- sintetică, care să permită persoanei să selecteze şi prelucreze un volum mare de informaţii pentru a lua decizii juste în probleme personale şi profesionale;
- creatoare, prin cultivarea imaginaţiei într-o lume din ce în ce mai automatizată;
- respectuoasă, care să asigure armonia relaţiilor sociale diverse;
- etică, menită să cultive responsabilitatea cetăţenilor faţă de problemele societăţii actuale.
Este necesară o pregătire a profesorilor pentru organizarea interdisciplinară a conținuturilor, în sensul că modalitatea cea mai viabilă de activitate va fi lucrul în echipe de profesori care vor colabora la elaborarea şi desfăşurarea curriculumului unei clase, precum şi la dimensionarea unor conţinuturi (prin planuri, programe, manuale), deschizând perspective reale viziunii interdisciplinare şi transdisciplinare.
In continuare este nevoie de o schimbare de mentalitate, în primul rând a dascălilor ca agenţi principali ai reformei învăţământului, deoarece se remarcă o reticenţă în ceea ce priveşte proiectarea şi realizarea activităţilor integrate de acest fel.
Numai considerând elevul centrul pivotant în jurul căruia o şcoală îşi croieşte activităţile vom avea reuşită profesională şi socială.
Activele strategice ale şcolii –proiectul de dezvoltare instituţională, planurile operaţionale, proiectarea macrocurriculară etc – devin brand instituţional când strategia se reflectă în faptele, în reuşitele absolvenţilor pe treptele devenirii lor.
Numai aşa şcoala îşi finalizează eficient menirea pentru care a fost creată: bunăstarea cetăţenilor printr-o educaţie de calitate, democratică, competitivă la nivel naţional şi mondial.

 
 

Leave a Reply

 

 
 
  1. Teodor GHITESCUNo Gravatar

    05/06/2017 at 2:37 PM

    Premizele, incertitudinii, inconsistenţei teoriei şi relativitatii existentiale sunt incorecte din punctul de vedere al abordarii sistemice a cunoaşterii şi managementului educational (nivelul de varf actual si in perspectiva previzibila).
    Ele deriva din insiunarea dogmelor politice liberale, manipulatoare,in educaţie, care aplica speculativ unele din principiile generale ale functionalitatii sitemelor.
    Este eronat tratata paradigma “societatii bazate pe cunoastere”: societatea umana se deosebeste, de la aparitia ei, de oricare alt biosistem tocmai prin “cunoaştere umana”. Fara cunoastere oamenii sunt simple animale evoluate (maimute)!
    Problema proiectarii curriculare educationale moderne consta in alinierea continuturilor, tehnologiilor isi metodelor la nivelul de varf mondial al rezultatelor ştiinţelor fundamentale, care acum consta in abordarea sistemica şi modelare simulativa socioeconomica! Si asta ar trebui sa inceapa incă de la nivelul primar, dar pregatirea personalului didactic, in cadrul facultatilor de profil, este inexistenta in Romania (si nu numai).
    Noi inca ii invatam pe copiii nostrii “sa descopere roata” ca performanta educationala!