RSS
 

Archive for noiembrie, 2012

EU-Strategia reorganizarii invatamantului

22 Noi

Comisia Europeana a prezentat o noua strategie de reorganizare a invatamantului, obiectivul principal fiind consolidarea “rezultatelor invatarii”. In prezent, rata somajului in randul tinerilor este de 23% la nivelul Uniunii Europene, insa exista peste 2 milioane de locuri de munca vacante care nu pot fi ocupate. In acest context, Europa are nevoie de o reorganizare radicala a modului in care sistemele de invatamant si formare contribuie la dezvoltarea competentelor necesare pe piata muncii, informeaza executivul european.

Noua strategie de reorganizare a invatamantului pune accent pe cunostintele si competentele pe care elevii le dobandesc in scoala. Documentul publicat pe site-ul executivului european arata ca “simplul fapt de a fi participat la procesul educational nu mai este suficient. In plus, mai trebuie imbunatatite considerabil si cunostintele elementare in materie de citit, scris si socotit si trebuie dezvoltate sau consolidate competentele antreprenoriale si spiritul de initiativa”.

Descarca de aici Strategia Reorganizarea Invatamantului

Strategia propune intensificarea folosirii tehnologiei informatiei si a comunicatiilor (TIC), formarea periodica a profesorilor, consolidarea legaturilor dintre scoala si angajatori, apropierea intreprinderile de sala de clasa si intensificarea activitatilor de invatare intr-un mediu profesional. Ministrii educatiei din UE sunt incurajati sa-si intensifice cooperarea in acest domeniu la nivel national si european. Printre punctele cuprinse in Strategie se numara si introducerea unui nou criteriu de referinta pentru invatarea limbilor straine, precum si dezvoltarea educatiei antreprenoriale.

Reorganizarea invatamantului, pe scurt:

Dezvoltarea competentelor transversale (de natura transdisciplinara) si a celor elementare la toate nivelurile. Acest lucru este valabil mai ales in cazul competentelor antreprenoriale si IT.
Introducerea unui nou criteriu de referinta pentru invatarea limbilor straine: pana in 2020, cel putin 50% dintre tinerii de 15 ani ar trebui sa cunoasca o limba straina (42% in prezent) si cel putin 75% ar trebui sa studieze o a doua limba straina (61% in prezent).
Sunt necesare investitii pentru a crea sisteme de invatamant si formare vocationala de nivel mondial si pentru a spori nivelurile de invatare intr-un mediu profesional.
Statele membre trebuie sa imbunatateasca recunoasterea calificarilor si a competentelor, inclusiv a celor dobandite in afara sistemului oficial de educatie si formare.
Tehnologia, in special internetul, trebuie exploatata la maximum. Scolile, universitatile si institutele vocationale si de formare trebuie sa permita un acces mai larg la educatie prin resursele educationale deschise.
Aceste reforme trebuie sprijinite de profesori bine pregatiti, motivati si intreprinzatori.
Atat la nivel national, cat si la nivelul UE este necesar sa se dezbata problema finantarii educatiei – in special a invatamantului vocational si a celui superior.
Este esential sa se adopte o abordare bazata pe parteneriate. Sunt necesare atat fonduri publice, cat si fonduri private pentru stimularea inovarii si favorizarea schimburilor productive dintre mediul academic si sectorul intreprinderilor.

Context

Prognozele indica faptul ca, in 2020, peste o treime dintre locurile de munca din UE vor putea fi ocupate numai de absolventi de invatamant tertiar (invatamant postliceal si universitar). Potrivit acestor studii, pentru persoanele cu un nivel redus de calificare vor fi disponibile numai 18% dintre locurile de munca.

In prezent, 73 de milioane de europeni, adica aproximativ 25% dintre adulti, au un nivel scazut de educatie. Aproape 20% dintre tinerii de 15 ani sunt analfabeti, iar in cinci tari, peste 25% dintre acestia au un nivel scazut al competentelor de citire (Bulgaria – 41%, Romania – 40%, Malta – 36%, Austria – 27,5% si Luxemburg – 26%). Abandonul scolar ramane la niveluri inacceptabil de ridicate in mai multe state membre: 26,5% in Spania si 23,2% in Portugalia (obiectivul UE este de sub 10%). Dintre adulti, mai putin de 9% participa la formarea pe tot parcursul vietii (obiectivul UE este de 15%).

Comisia Europeana anunta de asemenea ca pe 5 decembrie va prezenta un pachet de masuri privind ocuparea fortei de munca in randul tinerilor. Acesta include o “propunere de garantie pentru tineret”, prin care li se cere statelor membre sa se asigure ca fiecare tanar primeste o “oferta de calitate” in materie de angajare, formare sau completare a studiilor in termen de patru luni de la terminarea scolii sau de la angajare. Propunerea prevede utilizarea fondurilor UE si a Fondului social european.

Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educatie, a declarat ca “reorganizarea invatamantului nu este doar o chestiune de bani: desi este adevarat ca trebuie sa investim mai mult in educatie si formare, este limpede ca sistemele de invatamant trebuie sa fie modernizate si dotate cu un mod de functionare mai flexibil pentru a raspunde necesitatilor reale ale societatii contemporane”. Potrivit oficialului, “Europa va reveni la o crestere sustinuta numai prin formarea de profesionisti inalt calificati si adaptabili care sa poata contribui la inovare si antreprenoriat. Realizarea de investitii eficiente si bine orientate este esentiala in acest sens, insa nu ne vom atinge obiectivele reducand bugetele pentru educatie.”

Strategia Reorganizarea Invatamantului – Situatia in Romania

Comisia Europeana publica in cadrul Strategiei privind Reorganizarea Invatamantului si o analiza a sistemelor de educatie pe tari. Citeste mai jos, pe scurt, cateva date despre invatamantul in Romania:

Procentul tinerilor (18-24 ani) care parasesc timpuriu sistemele de educatie si de formare profesionala: 17,5% in Romania in 2011 / media UE 13,5%.
Rata de participare la invatamantul postliceal (30-34 de ani): 20,4% in Romania in 2011 / media UE 34,6%
Participarea in Educatia timpurie (la varsta de 4 ani, inainte de invatamantul primar obligatoriu, precizeaza Comisia Europeana): 82,1% in Romania in 2010 / media UE 92,3%
Rata de angajare a absolventilor (varsta 20-34 ani) care au iesit dintr-un ciclu de invatamant sau de formare cu trei ani inainte de anul de referinta: 70,4% in Romania in 2011 / media UE 77,2%
Participarea adultilor (25-64 ani) la procesul de invatare pe tot parcursul vietii: 1,6% in Romania in 2011 / media UE 8,9%
Competente scazute (pentru elevii de 15 ani) la

- citit: 40,4% in Romania in 2009 / media UE 19,6%
- matematica: 47% in Romania in 2009 / media UE 22,2%
- stiinte: 41,4% in Romania in 2009 / media UE 17,7%

Competente TIC – procentul persoanelor cu varste cuprinse intre 16 si 74 de ani cu competente informatice ridicate: 10% in Romania in 2011 / media UE 27%
Antreprenoriat – procentul persoanelor cu varste cuprinse intre 18 si 64 de ani care cred ca au competentele si cunostintele necesare pentru a incepe o afacere: 42% in Romania in 2011 / media UE 43%
Domeniile absolventilor de invatamant tertiar:

- educatie si formare profesionala: 1,5% in Romania in 2010 / media UE 9,6%
- umanist si arta: 8,3% in Romania in 2010 / media UE 11,5%
- stiinte sociale, afaceri-administratie si drept: 60% in Romania in 2010 / media UE 35,7%
- matematica, stiinte si tehnologie: 17,1% in Romania in 2010 / media UE 21,9%
- agricultura si domeniul veterinar: 1,6% in Romania in 2010 / media UE 1,6%
- sanatate: 8,8% in Romania in 2010 / media UE 15,1%
- servicii: 2,7% in Romania in 2010 / media UE 4,2%

Cheltuielile publice cu educatia, procent din PIB: 4,24% in Romania in 2009 / media UE 5,41%
(ww.hotnews.ro/stiri-esential-13659261-strategia-europeana-reorganizare-invatamantului-elevii-trebuie-deprinda-scoala-competentele-cerute-piata-muncii.htm).

Cat mai multe despre subiect gasiti la :

http://ec.europa.eu/education/news/rethinking_en.htm.

E nevoie de TREZIRE la nivel national si sa avem grija mare incotro indreptam noul curriculum national???????

Comisia Europeană

Comunicat de presă

Bruxelles, 19 noiembrie 2012

Un studiu relevă necesitatea unui accent sporit asupra competențelor IT și antreprenoriale în școli

Conform unui nou raport al Comisiei Europene, formarea competențelor IT, antreprenoriale și cetățenești deține un rol fundamental în pregătirea tinerilor pentru piața actuală a muncii, dar, în general, școlile nu acordă suficientă atenție acestor competențe transversale, față de competențele de bază în domeniul alfabetizării, al matematicii și al științelor. Problema este parțial generată de dificultățile de evaluare. De exemplu, numai în 11 țări europene [Belgia (comunitatea flamandă), Bulgaria, Estonia, Finlanda, Franța, Irlanda, Letonia, Lituania, Malta, Polonia și Slovenia] există proceduri standardizate de evaluare a aptitudinilor cetățenești, care au drept obiectiv dezvoltarea gândirii critice și a participării active în școală și societate. Acest tip de testare este complet inexistent pentru competențele IT și antreprenoriale în oricare dintre cele 31 de țări care au participat la sondaj (cele 27 de state membre ale UE, Croația, Islanda, Norvegia și Turcia). Raportul subliniază, de asemenea, progresele înregistrate în formarea a șase dintre cele opt competențe-cheie definite la nivelul UE pentru învățarea pe tot parcursul vieții sub formă de cunoștințe, abilități și atitudini.

„Numai prin dotarea copiilor și a tinerilor cu competențele necesare, inclusiv cu competențe transversale, vom asigura mijloacele prin care Uniunea Europeană va putea să rămână competitivă și să valorifice oportunitățile economiei bazate pe cunoaștere”, a afirmat Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret. „Acest studiu ne indică aspectele care ar putea fi ameliorate și, cel mai important, măsurile care trebuie luate pentru a crea mai multe oportunități pentru tineri. Reorganizarea sistemelor de învățământ, o inițiativă de politică pe care o voi lansa mâine, va contura propuneri concrete în acest sens.”

Competențele transversale sunt, în general, formate în cadrul altor discipline, iar programele naționale din majoritatea țărilor acoperă domeniile IT, antreprenoriat și cetățenie. Dar această situație nu este generalizată. În nouă țări [Germania, Țările de Jos, Italia, Grecia, România, Irlanda, Danemarca, Belgia (comunitatea flamandă) și Croația] educația antreprenorială nu este acoperită în mod explicit în ciclul primar, în timp ce competențele digitale sunt abordate în toate școlile primare, cu excepția celor din Croația.

În mod surprinzător, formarea competențelor digitale în cadrul unor discipline precum științele, matematica și limbile străine este încă un lucru neobișnuit în școli. Raportul de față arată că integrarea formării IT, antreprenoriale sau cetățenești în disciplinele de bază poate atrage necesitatea ca școlile să își modifice sistemele de predare, precum și să stabilească obiective în materie de învățare și unele metode adecvate de evaluare.

Raportul furnizează dovezi analitice pentru factorii de decizie și sprijină abordarea noii strategii a Comisiei Europene, „Reorganizarea sistemelor de învățământ”, care va fi adoptată mâine (20 noiembrie). În cadrul acesteia sunt conturate măsurile pe care statele membre trebuie să le adopte pentru a asigura crearea, prin intermediul sistemelor de învățământ și formare, a competențelor necesare în mediul de lucru modern.

Context

În 2006, la nivelul UE au fost definite opt competențe-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții sub formă de cunoștințe, abilități și atitudini. Acestea sunt: comunicarea în limba maternă; comunicarea în limbi străine; competența matematică și competențe de bază privind știința și tehnologia; competența digitală; competențe sociale și civice; spiritul de inițiativă și cel antreprenorial; capacitatea de a asimila tehnici de învățare; conștiința și expresia culturală.

Aceste competențe sunt fundamentale într-o societate bazată pe cunoaștere, astfel încât să se acopere nevoile aferente pieței muncii, coeziunii sociale și cetățeniei active. Obiectivul urmărit este să se asigure un nivel mai mare de flexibilitate și adaptabilitate, satisfacție și motivare. Raportul conturează progresele necesare în formarea acestor competențe și sugerează măsuri pentru a asigura adaptarea furnizorilor de activități de educație și formare la dinamica cerințelor în materie de competențe. Nici capacitatea de a asimila tehnici de învățare și nici conștiința și expresia culturală nu au făcut obiectul raportului.

Raportul compilează informații din șapte rapoarte recente din rețeaua Eurydice și acoperă învățământul general obligatoriu și secundar în cele 31 de țări europene participante. Anul de referință este 2011-2012.

Eurydice

Raportul este elaborat la solicitarea Comisiei de către rețeaua Eurydice, care cuprinde 38 de unități naționale situate în 34 de țări (statele membre ale UE, Croația, Elveția, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Serbia și Turcia). Rețeaua Eurydice este coordonată și administrată de Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură a UE.

 

Dispar profesorii !!

19 Noi

O fi bine ?
O fi rau?
Sigur ceva trebuie sa ne dea de gandit si …poate sa actionam!
O societate care distruge mersul firesc spre educatie nu are decat de …pierdut, nu ?

In ultimii trei ani, din învățământ „au dispărut“ peste 40.000 de cadre didactice. Ce cale au apucat acești oameni și ce i-a determinat să renunțe la „cea mai nobilă profesie“?

Anca Radian, fostă profesoară de istorie pentru ciclul gimnazial, spune că, „e greu să arăt cu degetul spre un singur motiv. Salariul era batjocură, elevii sunt sub orice critică, în pauze nu auzeam decât bârfe. Eram convinsă că pot demonstra că se poate face ceva în sistemul ăsta absurd, așa că pierdeam mult timp căutând metode de a atrage copiii spre materia mea. La un moment dat, am realizat că îmi ratez viața încercând să mut munții din loc. Am avut o șansă și am luat decizia corectă. Am plecat.“ Șansa a constat în intrarea într-un proiect cu finanțare europeană câștigat de un ONG clujean. La câteva luni de când a început colaborarea pe proiect, și-a dat demisia din învățământ.

În alt capăt al țării, în Iași, Vera Tudosie s-a retras și ea, anul trecut, „fără niciun regret“. „Mi-a plăcut mult meseria asta și am făcut multe eforturi să ajung titular pe un post decent. Și totuși, nu mai aveam timp pentru nimic, eram epuizată de dezinteresul generalizat al elevilor, profesorilor, directorilor, inspectorilor… Apoi, aveam două masterate în matematică, simțeam că merit mai mult.“ Acum are o mică firmă de IT, pentru care și soțul său a renunțat la meseria anterioară.

Spune că poate în sfârșit să petreacă timp cu cei doi copii și că, în privința câștigurilor, nu există termen de comparație. Pe de altă parte, povestește cazul unei colege care și-a luat concediu fără plată (legea le permite profesorilor să lipsească de la catedră un an de zile), iar acum a ajuns să lucreze în agricultură, în Germania, „de unde a jurat că nu se mai întoarce. Și ca ea sunt multe“.

4 din 10 profesori își fac bagajele

Întrebați ce cred că vor profesa peste cinci ani, 41% din respondenții sondajului „Viața tânărului profesor”, realizat acum câteva luni de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, au declarat că vor renunța, cu siguranță, la învățământ (în timp ce, detaliu deloc de ocolit, 29% spun că încă nu s-au decis).

Ce vor face după încheierea carierei la catedră? Fie se văd tot în țară, dar activând în mediul privat (60% din opțiuni), fie vor alege să plece din țară (25%), fie, a treia cea mai populară opțiune, își vor lansa propria afacere (10%).

Principalele motive ale evadării din sistem sunt, în ordine, salariul prea mic, dotarea slabă a şcolilor, lipsa de respect faţă de profesori și incoerenţa legislativă. (Un alt motiv, nu întotdeauna valabil și nici transparent, este valoarea mare a șpăgilor acordate pentru un loc de titular, de ordinul miilor de euro).

Potrivit reprezentanților Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, „calitatea personalului continuă să fie o problemă la nivelul întregului sistem. Astfel, lipsa cadrelor didactice calificate, a celor titulare, precum şi lipsa abilităţilor privind activitatea de cercetare ştiinţifică constituie motivele cele mai importante de neîndeplinire a nivelului minim de calitate din școli. La fel, aproape 1 din 6 cadre didactice sunt noi, iar aproape un sfert fac naveta – această stare afectând negativ rezultatele elevilor.“ Conform calculelor instituției, fluctuația personalului din educație ajunge la 30%-40%.
(sursa:http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/10-din-profesori-au-plecat-restul-174319.html)

 
 

Lăcomia

18 Noi

1. Veniţi acum, voi bogaţilor, plângeţi şi vă tânguiţi de necazurile care vor să vină asupra voastră.
2. Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre le-au mâncat moliile.
3. Aurul vostru şi argintul au ruginit şi rugina lor va fi mărturie asupra voastră şi ca focul va mistui trupurile voastre; aţi strâns comori în vremea din urmă.
4. Dar, iată, plata lucrătorilor care au secerat ţarinile voastre, pe care voi aţi oprit-o, strigă; şi strigătele secerătorilor au intrat în urechile Domnului Sabaot.
5. V-aţi desfătat pe pământ şi v-aţi dezmierdat; hrănit-aţi inimile voastre în ziua înjunghierii.
6. Osândit-aţi, omorât-aţi pe cel drept; el nu vi se împotriveşte.
7. Drept aceea, fiţi îndelung-răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată, plugarul aşteaptă roada cea scumpă a pământului, îndelung răbdând, până ce primeşte ploaia timpurie şi târzie.(Iacob 5; 1-7)

Dragii mei fraţi creştini,

În duminica a XXVI-a după Rusalii Biserica noastră dreptmăritoare creştină aminteşte credincioşilor săi o pildă rostită de dumnezeiasca gură a Mântuitorului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos ucenicilor săi, şi anume pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina. Această pildă este deosebit de adâncă în înţelepciune şi în sensul în care ar trebui să meargă viaţa normală a societăţii şi mai ales este foarte actuală în condiţiile societăţii umane actuale, când consumismul, exagerarea accelerarii motoarelor economice în scopul obţinerii de profit neţinând cont de oamenii care contribuie la obţinerea acestuia.

16. Şi le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina.
17. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele?
18. Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele;
19. Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te.
20. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?

După cum observăm din această pildă, bogatului respectiv i-a rodit în acel an pământul foarte mult. În bucuria sa, acesta neaşteptându-se la atâta belşug, se gândea cu îngrijorare ce va face cu excesul de roade care nu mai aveau loc în hambarele sale. Până aici totul pare normal şi firesc. Este păcat de roade să se irosească stricându-se sub cerul liber. Dumnezeu a dat roada câmpului şi este păcat să nu avem grijă de ele lăsându-le neculese.
Însă din acest punct gândirea acestui om deraiază de la drumul firesc şi negândindu-se şi la cei care duc lipsă, apropiaţii lui, rudele sale sarace, lucrătorii lui cu ajutorul cărora a produs acel belşug, se gândeşte numai la el şi se hotăreşte să îşi mărească hambarele, stricându-le pe cele vechi şi clădind altele noi, pentru a încăpea toată recolta strânsă.
În iubirea sa egoistă de sine acesta se bucură de belşugul căpătat şi se găndea deja cum va trăi mulţi ani înainte odihnindu-se, mâncând, bând si veselindu-se.
Şi ne spune Sfânta Evanghelie că în acel moment, când îmbogăţitul gândea astfel, Dumnezeu a grăit în gândul acestuia următoarele:
“Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?”
Acest mesaj poate fi interpretat atât literar, întocmai cum se aude, dar are şi un înţeles mult mai adânc. Modul său de gândire, cu adevarat nebunesc, de a păstra numai pentru el acel prinos de roade, ne arată întunericul spiritual în care trăieşte acest om. El nu cunoaşte legile lui Dumnezeu, care ne învaţă să ne iubim aproapele ca pe noi înşine, şi neţinând cont de cuvântul lui Dumnezeu trăieşte în întunericul spiritual al demonilor care ne învaţă contrarul, nepasarea faţă de aproapele, nemilostivirea şi părerea de sine că ţie ţi se cuvine totul deoarece este afacerea ta proprie. Deci, în această noapte spirituală în care trăieşte omul lacom de arginţi şi de averi, oricând demonii pot lua sufletul său prin moarte, mergând cu aceştia în intunecatul iad pe vecie. După moartea omului, toată munca lui, toată averea lui se va risipi prin împărţirea ei fiilor sau altor moştenitori, iar mai apoi se va uita numele acestuia şi toate câte a strâns el pe pământ, în timp ce sufletul acestuia priveşte din iad cum munca sa pentru care şi-a vândut sufletul se risipeşte şi se distruge.
De fapt, acest mod de gândire materialist, ateu şi egocentrist este fundamental gândirii societăţii umane actuale. Societatea globalizată actuală are ca motor principal de funcţionare “obţinerea de profit”, care în principiu este benefic progresului societăţii, dar dus la extreme datorită lăcomiei şi lipsei de dragoste faţă de aproapele fiecăruia, duce la crearea unei falii enorme între membrii societăţii, împărţindu-se în două mari categorii: unii foarte săraci şi alţii foarte bogaţi, nemaiexistând o clasă socială mijlocie. De fapt pînă în momentul obţinerii profitului totul este normal, dar când se ajunge la repartizarea acestuia omul lacom, iubitor de averi şi trufaş îşi bagă în buzunar tot prinosul, iar cei apropiaţi ai lui, care l-au ajutat să creeze acel profit, sunt uitaţi. Lucrătorii săi cărora le-a plătit munca la o valoare mult mai mică faţă de cea reală sunt furaţi pur şi simplu, iar conform (Iacob 5; 4) “Dar, iată, plata lucrătorilor care au secerat ţarinile voastre, pe care voi aţi oprit-o, strigă; şi strigătele secerătorilor au intrat în urechile Domnului Sabaot” această faptă este un păcat de moarte spirituală – lăcomia.
Aceasta este exact situaţia actuală a societăţii noastre. Lăcomia şi setea de putere a oamenilor a ajuns la cote alarmante. Nu mai există omenie, dragoste faţă de oameni, faţă de cei aproiaţi ţie, rude, prieteni, salariaţii tăi, orice om pe care îl cunoşti şi care se află într-o suferinţă. Este un capitalism sălbatic, exact ca la începuturile acestuia, care merge pe principiul machiavelic, cei slabi să moară iar cei care pot să se salveze să o facă indiferent de mijloace.
Vedem în jurul nostru oameni săraci, oameni care aparent nu au probleme, dar în realitate sunt în necazuri şi greutăţi mari, de care nimănui nu le pasă. Lăcomia oamenilor de afaceri, bancherilor şi tuturor oamenilor în general pe fondul politicilor partinice pentru cei bogaţi duse de cei aflaţi la conducerea politică a societăţii, duce la un blocaj atât de comunicare şi întrajutorare între aceştia, cât şi la un blocaj financiar datorat zgârceniei celor care au acumulat averi imense pe care nu doresc să le folosească în folosul societăţii.
Da, Cuvântul lui Dumnezeu spune să fi milostiv cu cei săraci, cu cei neputincioşi, cu cei care au ajuns într-o stare de decadenţă umană de unde nu mai pot să se ridice. Mentalitatea de azi a celor îmbogăţiţi din bunătatea lui Dumnezeu este aceea de a desconsidera pe cei săraci, îndemnându-i “să muncească şi ei” precum a făcut-o aceştia, neţinând cont că ascensiunea lor în carieră este datorată numai lui Dumnezeu Care le-a dat sănatate, gânduri bune şi au avut anumite uşi deschise la momentul oportun. Omul nu poate face nimic în viaţă fără voia lui Dumnezeu, Tatăl nostru Cel din ceruri. De aceea parabola citită astăzi în sfintele biserici se potriveşte perfect cu situaţia societăţii umane de azi. Este mai actuală ca oricând această situaţie amintită de Mântuitorul Iisus Hristos acum două milenii.
Criza financiară mondială de azi este cauzată exact de către bogaţii cărora le-au rodit afacerile peste aşteptări şi în loc să împartă prinosul lor cu cei apropiaţi lor, au mărit afacerile lor atât de mult încât nu mai pot să le controleze şi pun pe alţii să le conducă şi cărora le cer să înmulţească şi mai mult, şi mai mult, fără limită rodnicia ţarinilor lor. Aceşti oameni extremi de bogaţi au drept scop controlul mondial şi chiar îl au. Unii dintre ei au puteri asupra unor ţări şi chiar continente întregi, au puterea de a subjuga financiar economii şi ţări, punându-le condiţii dezonorante, cu scopul de a fi şi mai asupriţi şi mai dependenţi de ei.
Aceşti oameni care nu îl iubesc pe Dumnezeu, atei şi materialişti dialectici, în nebunia lor nu conştientizează că o dată şi o dată mor, nu cred în viaţa de apoi, în Dumnezeu şi nu cred că vor da socoteala fiind pedepsiţi pe vecie la chinuri neimaginabile. Aceşti oameni lipsiţi de dragoste faţă de aproapele sunt tot mai mulţi în ziua de azi, fie că sunt bogaţi fie că sunt săraci. Şi dacă nu mai există omenie şi dragoste faţă de semeni nu poate exista decât desconsiderare, ură, lipsă de respect, egocentrism, lăcomie şi sete de putere. Toate aceste păcate de moarte duc la blocaj al societăţii. Este de fapt o criză morală, nu financiară.

Dar care ar fi soluţia deblocării acestei situaţii deosebit de grave în care se află întreaga planetă? Este o întrebare la care încearcă să răspundă fel de fel de analişti economico-finaciari, mari economişti şi politicieni. Din câte soluţii veţi auzi niciuna nu se referă la însănătoşirea mentalităţii societăţii umane. Nimeni nu se referă la programe de însănătoşire morală a societăţii, la eradicarea lăcomiei, la promovarea valorilor morale, nu neaaparat creştine, dar care au esenţă divină. Nimeni nu o să vă vorbească despre promovarea împăcării între oameni, despre dragostea faţă de semenii aflaţi în nevoi şi suferinţe, despre propuneri de legi sau proiecte care să determine o mai mare grijă faţă de nevoile celor de jos. Privind din punct de vedere al doctrinelor politice, îndemnul lui Dumnezeu de a ajuta pe cei săraci, de a împărţii cu aceştia tot ceea ce nu îţi este de folos sau îţi prisoseşte ar fi acuzat de populism ieftin, de o mentalitate comunistă, egalitaristă, cu un puternic impact asupra celor bogaţi care se văd nevoiţi să împartă prinosul ţarinilor cu cei apropiaţi lor. Această acţiune de distribuire a prinosului ţarinii către cei apropiaţi este contrară lăcomiei, setei de avere şi de putere care macină societatea umană astăzi. Deci ca o soluţie pentru îmbunătăţirea vieţii sociale ar fi exact lupta cu aceste păcate, care trebuie să fie din proprie iniţiativă, nu impusă din exterior. Aceasta se numeşte în termeni religioşi pocăinţă. Numai părându-ne rău fiecăruia de faptul că puteam să ajutăm pe cineva cu ceva şi nu am făcut-o, că aveam posibilitatea de a ajuta pe cel nevoiaş şi nu am făcut-o, că nu ne-am dezlipit inima de bogăţii, că am fost nemilostivi şi zgârciţi cu cei apropiaţi nouă, sau că nu ne putem vindeca de lăcomie, doar aşa o societate se poate vindeca. Dacă fiecare membru al acesteia se căieşte de aceste lucruri şi nu numai de acestea ci de tot păcatul, doar atunci o comunitate umană poate fi mai coezivă, mai puternică şi mai dezvoltată.
Într-un singur cuvânt, singura soluţie de redresare a vieţii sociale este POCĂINŢA.
Sfânta spovedanie, apropierea de Dumnezeu, apropierea de Biserică, dragostea faţă de oameni, ajutorul reciproc, omenia şi buna cuviinţă sunt singurele medicamente ce pot însănătoşi spiritual pe oameni. Dar cum în aceste vremuri tulburi de pe urmă aceste valori sunt desuete şi străine oamenilor nu trebuie decât să ne aşteptăm la o mai mare adâncire a crizei morale mondiale, la o mai mare apăsare asupra celor săraci şi deci la o înrăutăţire şi mai mare a vieţii sociale.
Pentru a primi ajutorul lui Dumnezeu, trebuie sa-I facem loc în sufletul nostru, dar pentru aceasta este nevoie de o curăţire spirituală prin Sfânta Spovedanie.
Rămâne la latitudinea fiecăruia dintre dumneavoastră de a vă curăţii sufletele şi de a primi pe Dumnezeu în inimile dumneavooastră. Câţi dintre noi facem acest lucru în zilele noastre? Câţi cerem iertare lui Dumnezeu pentru toate faptele noastre rele? Avem noi nădejdea că îşi va întoarce faţa Dumnezeu spre noi dacă oamenii zilelor noastre nu mai trăiesc după legile Lui? Acestea sunt întrebări ale căror răspunsuri ne spun dacă ne mai revenim sau nu.
Să nădăjduim la Bunul Dumnezeu că ne va lumina cumva minţile, că ne va face să ne întoarcem cu faţa către El şi către apropiaţii noştrii pe care să îi respectăm şi să îi iubim ca pe noi înşine. Să fim mai amabili, mai omenoşi, mai darnici, mai răbdători, mai puţin avari şi lacomi.
(sursa:http://bisericaromanilor.blogspot.ro/2012/11/cauza-reala-crizei-financiare.html).
Un punct de vedere, poate religios, dar poate fi un punct de discutie si de invataminte ca asa nu se poate la nesfarsit si cei multi vor dori si ei si aici fericirea clipei vietii lor.

 

Mugurii verzi ai mlădiţei!

16 Noi

A vorbi despre rostuirea noastră trupească de a ne strădui din toate puterile pentru a strânge, pentru a ne îmbogăţi averea şi corpul material este un tablou care se apropie de kitch în frământarea acestor timpuri tulburate unde plângerea şi scrâşnirea dinţilor în întunericul cel mai dinafară este regula celor fără de Lumină.
Aşa că mă îndrept a vorbi despre lucrurile nepieritoare ale sufletului, despre mugurii cei verzi ai mlădiţei care cutează a prinde puterea Cuvântului şi tăria flăcării Focului pentru a creşte, pentru a întoarce din robia rătăcirii pustiul de nepregătire, neîngrijire, neglijenţă şi neîmpărtăşire pe care clipa prezentă şi trecutul nostru îl doresc spre o linişte îngheţată din care valorile morale lipsesc.
O istorioară plină de învăţăminte o doresc a vă semăna în lăcaşul sufletului vostru. Iată:
Doi călători au rătăcit mult timp într-o pustietate ajungând la marea primejdie de a muri de sete şi foame. Şi totuşi…în zare se iveşte un pom înalt, cu umbra deasă. Cu speranţă şi bucurie au ajuns la el. Lângă copac au găsit o traistă. Crezând că întrânsa este mâncare au desfăcut-o repede, dar vai! În ea erau monede de aur, multe, dar ele nu puteau astâmpăra foamea şi setea lor şi au murit. Puţin mai departe era un izvor cu apă limpede şi cu mlădiţe multe pe margine, dar ei nu au ştiut şi fără de putere fiind au pierit acolo.
Poate aşa este şi cu noi în pustiul uriaş al acestei lumi nesătulă pentru bogăţia de zi cu zi a ceea ce se vede: maşini, case etc.
Care este hrana pe care aceste vremuri o dau sufletului nostru? Unde avem a ne împlini în duhul nostru cu bucuria apei cele limpezi şi vie a puterii sufleteşti lăuntrice?
Pierzania celor sufleteşti ne pustieşte viaţa, înrobind-o monedelor de aur din traistă. A ne sili să ne schimbăm faţa cea nevăzută a Chipului Nepieritor este scopul acestei vieţi.
Credinţa vie că în chipul celuilalt semen este şi chipul meu, raza mea de Lumină ne face să bucurăm Creaţia, clipa trimiterii noastre în aceste pământeşti zile.
Plânsetul, chinul, somnul, rătăcirea pun stăpânire pe noi şi greu va fi la tămăduirea noastră nemaifiind vindecătorul acelor oameni din ţinutul Gherghesa printre noi.
Ca un vis frumos, fericirea noastră este lupta nemuririi sufletului viu, a acelei scânteie de dumnezeire, care preţuieşte mai mult decât valoarea materială a lumii întregi.
Nouă oamenilor ne spune inima despre voinţă, sentiment sau raţiune. Sufletul nostru ar trebui să se folosească de trup ca de un instrument şi nu invers.
Aşa cum se foloseşte artistul de vioară ca să cânte melodiile ce-i plac sau să creez ceea ce izvorăşte din interiorul său spre marea bucurie a sa.
Fără de el, este acum ceea ce vedem în jurul nostru. Fără de el, am fi călători fără ţintă, muritori fără speranţă, călători fără de atingerea scopului bucuriei vieţii. Monedele nu au dat salvarea vieţii, iar apa cea de aproape nu a fost văzută pentru că nu vedeau Lumina.
În aceste vremuri, nici mai bune, nici mai rele decât cele ale omului de milioane de ani, întâmpinaţi cu linişte sufletească tot ceea ce ziua vă aduce, primind totul cu sufletul curat, liniştit şi cu mare credinţă că pentru toate este o cale dreaptă de urmat spre o rezolvare cu dreptate a unui lucru.
A te purta cu dreptate şi înţelepciune cu toţi cei care au chipul ca al nostru, netulburând şi nesupărând pe nimeni pentru faptele mărunte, trecătoare ale unei zile!
Călăuziţi-vă de învăţătura cea mare a vieţii, nădăjduind între Lumină, iubind toată Creaţia şi iertând tot ce este muritor/trecător!
„O, de-ar fi îngăduit omului să stea de vorbă cu Dumnezeu, cum stă de vorbă un om cu prietenul său” (Iov, 16, 21) ce mare minunăţie ar fi! Dar acest lucru e cu neputinţă! De aceea a te mângâia în visurile tale cu prietenia semenului este o clipă de maximă bucurie pe care merită să o realizezi în fiecare zi a Marii noastre Treceri.

 

Privire standard – PIB RO

14 Noi

În premieră absolută, au fost date publicității datele privind evoluția Produsului Intern Brut al României în date comparabile de la 1862 încoace.

Datele sunt incluse în lucrarea ”Produsul Intern Brut al României 1862- 2000 Serii statistice seculare și argumente metodologice”, elaborată de Victor Axenciuc cu sprijinul INS și susținerea Băncii Naționale a României.

Din noianul de tabele migălite de autor am selectat evoluția PIB, exprimat în dolari SUA la valoarea din anul 2000 și la paritatea puterilor de cumpărare standard ( ajustat cu nivelul prețurilor), atât în expresia la nivel național cât și ca valoare pe locuitor, pentru a ne putea face o idee asupra modului în care a evoluat nivelul de trai potrivit acestui indicator sintetic .

Motivul pentru care anul de început este anul 1862 îl constituie faptul că, în mod formal, unirea dintre principatele Moldovei și Țării Românești a avut loc la 24 ianuarie 1862, odată cu instituirea unui Parlament comun. Până atunci, ele aveau un domnitor comun dar funcționau în mod separat din punct de vedere legal.

Se poate observa că primul PIB al României a fost calculat la ceva mai mult de 2 miliarde de dolari ( la valoarea din anul 2000), la proclamarea regatului din 1881 urcase la peste 3 miliarde dolari și a trecut de 6 miliarde dolari la sfârșitul secolului XIX. De remarcat că pragul de 1.000 dolari pe locuitor a fost atins încă din anul 1892 și reiterat în 1900, după reculul la doar 738 dolari în 1899.

Realizarea României Mari a adus în 1920 o creștere a PIB cu circa 50%, până la aproape 12 miliarde dolari, dar și o diminuare de circa 25% a PIB pe locuitor ( cauzată și de distrugerile din timpul războiului), până la 761 dolari/locuitor. Valoare comparabilă cu cea din anul 1879 (!), când PIB/locuitor a fost de 754 dolari/locuitor.

Revenirea peste pragul de 1.000 dolari pe locuitor s-a făcut de-abua în anul 1926 iar avansul până nivelul maxim interbelic de 1.164 dolari atins în 1939 a fost destul de lent. Interesant este că, în pofida crizei din 1929 – 1993, pragul a fost păstrat ( nivelul minim de 1.011 dolari a fost atins în 1932) iar nivelul PIB din 1928 a fost păstrat pe toată perioada crizei.

În 1944, PIB-ul coborâse în apropierea reperului de 10 miliarde dolari iar în 1946, pe fondul secetei a coborât sub 8 miliarde dolari, adică sub valoarea echivalentă din 1914. Odată demarată refacerea economică de după război, evoluția a fost foarte rapidă. PIB/locuitor s-a dublat în 1950 și s-a triplat în 1953, pentru a ajunge aproape de patru ori maimare în 1955, an în care a depășit și nivelul de 40 miliarde dolari.

România a urcat la peste 50 miliarde dolari în 1961 și a intrat în era Ceaușescu cu 70 miliarde dolari, la un PIB/locuitor de aproape 3.700 dolari pe locuitor. Au urmat o serie de cincinale în care progresul pe baza tehnologiilor importate din Occident a fost rapid. Bariera celor 100 miliarde dolari a fost spartă în anul 1970, 150 miliarde dolari în 1975 iar în 1979 ajunsesem deja la 203 miliarde dolari și un PIB/locuitor de aproape 9.000 dolari.

După doi ani de recul, 1982 a marcat revenirea peste pragul de 200 miliarde dolari dar ritmul de creștere a scăzut considerabil, nivelul maxim atins în perioada socialistă fiind plasat în anul 1987, cu aproape 240 miliarde dolari și 10.500 dolari pe locuitor. Evenimentele din decembrie ne-au găsit la nivelul de circa 225 miliarde dolari și 9.700 dolari pe locuitor, după care a urmat o prăbușire rapidă.

În 1992, mai aveam un PIB de doar 168 miliarde dolari, la nivelul anului 1976, iar cuantumul pe persoană era mai jos de 7.400 dolari pe locuitor. Revenirea ce a durat până în 1996 nu ne-a dus decât până la 197 miliarde dolari și 8.700 dolari pe locuitor, pentru ca, urmare a unei noi perioade de criză, să ajungem în anul 2000 la doar 178 miliarde dolari ( similar cu anul cutremurului, 1977) și mai puțin de 8.000 dolari pe locuitor.

Aici se oprește seria statistică riguros calculată în lucrarea amintită și, pentru referință la zi avem numai datele neajustate la valorile transpuse în dolari cu valoarea lor din anul 2000. Astfel, în 2011, PIB-ul a fost de circa 190 miliarde dolari, cu valoarea lor la zi, și un PIB pe locuitor de circa 11.600 dolari ( tot cu valoarea lor la zi).

O interogare pe site-ul usinflationcalculator.com ne dă un dolar 2011 mai slab cu 30,6% decât cel din 2000 ca putere de cumpărare dar nu avem la dispoziție și datele privind evoluția relativă a prețurilor pentru a putea face conversia exactă la paritatea puterilor de cumpărare standard.

Dacă nu am ține cont de această evoluție, am fi tot la 9.000 dolari pe locuitor, dar comparația în timp pentru nivelul de trai nu se poate face direct, deoarece acum se poate cumpăra orice produs sau serviciu pe când înainte de 1989 accesul la diverse mărfuri era mult mai dificil, urmare a lichidării forțate a datoriei externe.
(http://cursdeguvernare.ro/premiera-in-compararea-datelor-pib-ul-romaniei-de-la-cuza-la-basescu-ce-si-cum-l-a-influentat.html)

Greu este de a analiza fara teama de partinire aceste date uimitoare asupra marelui efort al acestui neam in timpul a peste 160 de ani.

Suntem intro epoca in care ne prabusim de 25 de ani in continuu !!!!!!1

Nu stiu ce strategie am putea avea in viitor pentru a depasi anul 1987, cand nu avem o elita care sa stabileasca un scop al dezvoltarii, un tel al implicarii subiectilor politici, o strategie acceptata de majoritatea electoratului.

“Vai de biet roman, saracu/ Indarat da tot, ca racu”.

Dar mersul acesta inapoi trebuie sa se opreasca la un moment dat, nu ??

 

Elemente de proiectare curriculară

12 Noi

În societatea cunoaşterii şcoala are ca scop să înzestreze pe fiecare elev cu acele cunoştinţe, abilităţi şi deprinderi care să-i permită să îşi realizeze potenţialul propriu la un nivel maximal, pentru a putea fi competitiv pe o piaţă a muncii mondială, unde oferta de oportunităţi de inserţie socio – profesională este dinamică, largă şi complexă.
Această perioadă aduce în educaţie mari transformări de perspectivă, şi anume:
• dispare logica unică a cauzalităţii şi certitudinea că anumite acţiuni, decizii şi stiluri ale educaţiei conduc spre scopurile dorite;
• dispariţia unor repere clare pentru pedagog care nu mai stă pe un teren stabil şi nu mai are certitudinea lucrului „adevărat”, „teoria” nu mai este „dat teoretic”, iar discursul pedagogic se desfăşoară în spiritul ştiinţei înţeleasă ca paralogie, vizând mai multe adevăruri, favorizând jocul diferenţelor, se acceptă faptul că nu există o singură soluţie corectă, ci mai multe soluţii posibile şi temporare, se concentrează atenţia asupra noului, ineditului, neobişnuitului, încercându-se, astfel, să se evite dominanţa discursurilor singulare sau chiar taxonomice şi îngheţarea ideologică a cunoaşterii;
• inexistenţa unei realităţi infailibile; ceea ce facem astăzi, poate fi
mâine perimat.
În contextul dezvoltării unor noi paradigme educaţionale, una dintre tendinţele de dezvoltare a didacticii din ultimele decenii se înscrie într-o nouă grilă de concepte şi abordări, care aduce cu sine schimbări majore în educaţia contemporană, în definirea modalităţilor de accedere la cunoaştere. Este vorba de interesul acordat integrării curriculare a viziunii transdisciplinare.
Procesul de proiectare curriculară, ca proces dinamic, este deschis analizei şi intervenţiei cu scop de optimizare, ceea ce permite cadrului didactic să adapteze şi să regrupeze conţinuturile propuse de programa şcolară în vederea realizării de activităţi cu caracter inter şi transdisciplinar.
Provocările curriculare actuale pun în centrul lor unele caracteristici ale transformării procesului educaţional, ca de exemplu:
a) auto-reflexivitatea care constă supunerea continuă a anumitor teme ale pedagogiei reinterpretării, reevaluării şi revizuirii;
b) decentrarea şi interculturalitatea care urmăreşte reconsiderarea culturilor marginale, iar la nivelul clasei răsturnarea raportului putere-cunoaştere din relaţia profesor-elev ca urmare a pierderii privilegiului informaţional şi al sursei unice, cât şi promovarea interacţiunilor dintre toţi participanţii la procesul educaţional;
c) deconstrucţia presupune abordarea din perspective noi, variate, reinterpretarea şi reconsiderarea construcţiilor teoretice, ideilor; fragmentarea acestora pentru relevarea posibilelor contradicţii şi prezumţii;
d) non-universalismul/ non-esenţialismul/ non-totalitarismul ce revalorizează diferenţele locale, interpretările alternative şi perspectivele multiple;
e) utilitatea se referă la importanţa însuşirii acelor cunoştinţe relevante pentru viaţa individuală şi socială, astfel şcoala cât şi indivizii trebuie să răspundă la întrebări referitoare la relevanţa studiilor şcolare pentru rolul de viitor angajat, cetăţean şi pentru propria dezvoltare personală, cât şi despre modalităţile concrete de utilizare a cunoştinţelor după ieşirea de pe băncile şcolii;
f) dialogul şi democraţia care cultivă toleranţa faţă de o diversitate de idei, trăiri, sentimente, opinii, interpretări, favorizând procesele de negociere şi implicare;
g) promovarea alternativelor metodologice/ educaţionale, învăţarea prin cooperare, metodele interactive de grup;
h) renunţarea la graniţa dintre ştiinţe, ambivalenţă, discontinuitate, descentralizare, fragmentare, toleranţă, incertitudine, globalism, indeterminare, imanenţă, individualism, umanizarea tehnologiei, promovarea valorilor noi, diversificarea comunicării.
În opinia noastră, abordarea trasdisciplinară a curriculumului este un demers dificil de realizat, presupune o disponibilitate mare a cadrului didactic cu privire la volumul şi durata activităţilor desfăşurate. Aceasta reprezintă facilitatorul realizării transferului minim şi necesar de abilităţi pentru rezolvarea de probleme, în contexte noi, pe baza experienţei acumulate , de la profesor la elev.
Un model al acestei perspective transdisciplinare l-am realizat şi îl prezint în figura alăturată.

Numai aşa putem afirma că noile paradigmele ale educaţiei oferă cadrul de manifestare a agenţilor educaţionali la nivelul societăţii cunoaşterii în vederea eficientizării acesteia.
În acest cadru, activităţile manageriale ale profesorilor în clasa de elevi (proiectare curriculară, decizii curriculare, organizarea structurală şi acţională a activităţii didactice, coordonarea activităţilor, evaluarea continuă şi reglarea operativă a procesului curricular) trebuie proiectate pentru eficientizarea procesului educaţional în sensul integrării conţinuturilor disciplinelor de studiu, predării în maniera integrată în vederea dezvoltării competenţelor disciplinare şi, mai ales, transversale ale celor care învaţă, utilizarea metodei proiectelor în organizarea şi desfăşurarea învăţării.
Evidenţierea unei asemenea viziuni a proiectării curriculare are la bază existenţa unor atitudini profesionale esenţiale, ca:
- Integrarea principiilor de concepere a modelului, a conceptelor vehiculate, a metodologiei şi instrumentelor invocate, în sistemul valorilor profesionale ale cadrelor didactice;
- Adoptarea unei atitudini profesionale de receptivitate la inovaţiile din domeniul curricular;
- Aplicarea consecventă a principiilor deontologice în construcţia şi dezvoltarea produselor curriculare la nivelul organizaţiei şcolare, în toate ipostazele specifice.
Posibilitatea întrevederii unor efecte formative în practica managerială şi curriculară, prin sugerarea unor modalităţi de optimizare a programelor de formare continuă a cadrelor didactice, trebuie să fie realizată din două perspective:
- dezvoltarea competenţelor acţional-metodologice dezirabile aplicării strategiilor şi metodologiilor invocate;
- exersarea unor comportamente şi conduite prevăzute în schema de mai sus, prin crearea cadrului favorabil, care susţine inovarea metodologică în domeniul curriculumului operativ.
În acest cadru emoţia joacă un rol important în procesul de predare-evaluare – învăţare prin crearea unui mediu plăcut şi stimulativ.
Am încercat o schimbare de paradigmă educaţională, privind către un model deschis spre toate resursele inteligenţelor multiple care să anticipeze educaţia pentru viitor. Aceasta presupune nu numai cunoaşterea celor mai importante forme disciplinare, ci şi capacitatea de a le folosi flexibil pentru a rezolva noi probleme şi de a crea noi direcţii de gândire.
Prin activarea imaginaţiei, a creativităţii, elaborarea de portofolii, realizarea de proiecte, accentul pe analiză şi ameliorare şi mai puţin pe sancţiune şi control, creştem responsabilitatea personală a elevilor în actul învăţării, devenind mai motivaţi şi dezvoltând prin munca în echipă relaţiile de colaborare şi capacitatea de socializare.
Acum preponderent devine contextul cultural în care se structurează şi se instituţionalizează proiectarea curricumului.
Generaţiile mondializării, aflate sub semnul internetului, al blogului, al twitter-ului, al facebook-ului etc. trebuie să se îndrepte pe calea creaţiei culturale în diversitate, dialogului şi toleranţei fiind deplin responsabile cu valorile de circulaţie universale şi atente la pregătirea viitorului.
Relaţiile dintre educator şi educat devin deschise, bazate pe sprijin reciproc, pe dialog constructiv şi pe cooperare.
Profesorul trebuie să fie preocupat constant de formarea şi dezvoltarea personalităţii elevilor, intervenind, sfătuind, îndrumând sau corectând permanent procesul individual de învăţare.
Lecţia în acest nou cadru este dinamică, ţinând cont de specificul nevoilor, preferinţelor, rezistenţelor şi participării elevilor.
Scopul final al proiectării curriculare este calitatea care trebuie generată şi îmbunătăţită la toţi subiecţii educaţiei, nu numai în cadrul orelor de curs, ci şi în acţiunile educaţiei non formale şi extracurriculare.

Pentru ca acest lucru să fie realizat superior este necesară îndeplinirea unor elemente de forţă motivaţională ancoră cum ar fi: propunerea unor obiective operaţionale tangibile, abordarea problemelor în realismul dimensiunilor, identificarea resurselor concrete aflate în şcoală şi a variantelor cele mai eficiente de soluționare a temelor din curriculum, luarea deciziilor privind metoda, tehnicile şi procedeele didactice şi organizatorice optime şi directe cele mai accesibile clasei de elevi; identificarea limitelor şi a acelor căi care nu conduc la performanţa dorită în actul de predare- învăţare –evaluare, chiar dacă sunt valide didactic.
Profesorii ar trebui să devină mai flexibili şi mai permisivi în raport cu unele aşteptări ale elevilor, cum ar fi libertatea de expresie, participarea la adoptarea unor decizii, comunicarea şi înţelegerea reciprocă, egalitatea, fără a face rabat de la valorile ei clasice (competenţă, calitatea muncii, efortul intelectual, continuu, obiectivitatea.
De aceea, a căuta mai hotărât noi modalităţi şi tehnici pentru transferul de informaţie este pivotul regenerării încrederii adolescenţilor în şcoală, creşterea performanţelor şcolare ale fiecărui participant la actul propriei lui formări.
Viziunea optimistă privind acţiunea pozitivă a educaţiei în dezvoltarea personalităţii, elevilor ne poate conduce la realizarea unui colectiv tolerant, antrenat, deschis la dialog liber, unde partenerii actului educaţional (profesorul-elevii) se acceptă, comunică, se înţeleg, se respectă, se ajută, se creează un univers afectiv, un mediu adecvat de sănătate emoţională, prin natura şi modul personal de raportare a fiecăruia la valorile, normele şi credinţele împărtăşite de fiecare întro atmosferă interrelaţională specifică unei organizaţii şcolare de tip democratic european.
Variabilele specifice programului curricular (variabile curriculare, activităţi şi situaţii manageriale şi de instruire):
- analiza de nevoi educaţionale;
- proiectarea modular-integrată,centrată pe obiective de natură interdisciplinară şi transdisciplinară;
- strategii interactive;
- strategii ale instruirii constructiviste;
- conţinuturi procedurale;
- activităţi extraşcolare;
- activităţi de parteneriat educaţional;
- evaluarea formativă;
- metode alternative de evaluare;
- managementul implicativ la nivelul clasei de elevi.
Efectele formative ale programului curricular:
- dezvoltarea gândirii interdisciplinare,creatoare, critice;
- dezvoltarea capacităţii de transfer a cunoştinţelor;
- stimularea imaginaţiei creatoare;
- facilitarea dezvoltării structurilor metacognitive;
- stimularea dezvoltării sentimentelor intelectuale, estetice, a ethosului activităţii de cunoaştere prin efort propriu;
- dezvoltarea unor trăsături şi însuşiri ale personalităţii (motivaţia, interese cognitive, conduite corespunzătoare învăţării prin cooperare); atingerea unor finalităţi generale, chiar la nivelul acestei vârste şcolare: descoperirea conexiunilor între fenomene, procese, sesizarea complexităţii unor fenomene istorico-sociale, culturale, interiorizarea valorilor culturale, estetice;
- realizarea unor obiective ale noilor educaţii: educaţia pentru pace, educaţia pentru comunicare, educaţia axiologică etc.;
- facilitarea dezvoltării de capacităţi, deprinderi, strategii care să faciliteze metacogniţia;
Efectele formative ale programului curricular sunt evidenţiate prin următoarele categorii generale ale rezultatelor elevilor:
- capacităţi de utilizare a surselor monodisciplinare, pluridisciplinare capacităţi de utilizare a surselor monodisciplinare, pluridisciplinare şi interdisciplinare, în studiul temelor istorice;
- capacităţi de investigare şi interpretare a personalităţilor, faptelor şi proceselor istorice, prin aplicarea unei metodologii de natură interdisciplinară; deprinderi de muncă intelectuală, în mod individual şi în grup; dobândirea de cunoştinţe declarative şi procedurale, în mod activ;
- capacităţi de comunicare orală şi scrisă, prin corelarea adecvată a limbajului ştiinţific, literar si artistic: interese cognitive şi motivaţii pentru studiul temelor istorice sau specifice
altor discipline/module, în manieră interdisciplinară.
De aceea, spre deosebire de abordarea tradiţională a proiectării curriculare, această perspectivă conferă un loc important elaborării şi construirii cotidiene şi negociate a conţinuturilor învăţării cu elevii clasei, ca subiecţi ai propriei formări. Se promovează astfel: cultivarea unei continue stări problematizante la elevi, în care permanent aceştia să-şi pună întrebări şi să caute răspunsuri în care educatorul creează şi menţine un context de „problem-solving”, în care elevii să îşi construiască propria lor cunoaştere avându-l pe educator ca ghid.
Elevii trebuie să fie stimulaţi să se îndoiască de lucrurile aparent indiscutabile şi să propună o schimbare de perspectivă, se admite faptul că multe lucruri pot fi privite şi din alte perspective şi că învăţarea este întotdeauna şi o deschidere de noi posibilităţi.
Crearea de oportunităţi de a face conexiuni între cunoştinţele învăţate în şcoală şi cele pe care le dobândeşte pe căi non-formale şi formale, înţelegând utilitatea lor dezvoltarea autonomiei elevilor şi auto-conducerii grupului clasa, cultivarea motivaţiei intrinseci şi a plăcerii de a învăţa; negocierea rolurilor şi a regulilor „jocului didactic”, evitarea etichetărilor şi experienţelor de învăţare, implicării liceului în viaţa comunităţii locale sunt fundamentale în practica educativă.
In funcţie de modul cum intervine profesorul, interdisciplinaritatea şi transdisciplinitatea se fac prin: corelaţii obligatorii şi minimale, prevăzute de programele şcolare sau impuse de logica predării noilor cunoştinţe sau conexiuni disciplinare sistematice şi elaborate, care constituie expresia unei viziuni bi- pluridisciplinare sau transdisciplinare.
Înseamnă că avem nevoie în secolul al XXI-lea de un viitor cetăţean, actual elev care să aibă o minte :
- disciplinată, în sensul de cunoaştere aprofundată a uneia sau mai multor discipline care să asigure tinerilor reuşita la locurile de muncă solicitante ale secolului al XXI-lea;
- sintetică, care să permită persoanei să selecteze şi prelucreze un volum mare de informaţii pentru a lua decizii juste în probleme personale şi profesionale;
- creatoare, prin cultivarea imaginaţiei într-o lume din ce în ce mai automatizată;
- respectuoasă, care să asigure armonia relaţiilor sociale diverse;
- etică, menită să cultive responsabilitatea cetăţenilor faţă de problemele societăţii actuale.
Este necesară o pregătire a profesorilor pentru organizarea interdisciplinară a conținuturilor, în sensul că modalitatea cea mai viabilă de activitate va fi lucrul în echipe de profesori care vor colabora la elaborarea şi desfăşurarea curriculumului unei clase, precum şi la dimensionarea unor conţinuturi (prin planuri, programe, manuale), deschizând perspective reale viziunii interdisciplinare şi transdisciplinare.
In continuare este nevoie de o schimbare de mentalitate, în primul rând a dascălilor ca agenţi principali ai reformei învăţământului, deoarece se remarcă o reticenţă în ceea ce priveşte proiectarea şi realizarea activităţilor integrate de acest fel.
Numai considerând elevul centrul pivotant în jurul căruia o şcoală îşi croieşte activităţile vom avea reuşită profesională şi socială.
Activele strategice ale şcolii –proiectul de dezvoltare instituţională, planurile operaţionale, proiectarea macrocurriculară etc – devin brand instituţional când strategia se reflectă în faptele, în reuşitele absolvenţilor pe treptele devenirii lor.
Numai aşa şcoala îşi finalizează eficient menirea pentru care a fost creată: bunăstarea cetăţenilor printr-o educaţie de calitate, democratică, competitivă la nivel naţional şi mondial.

 
 

ÎNALTĂ RECUNOAŞTERE

04 Noi

Poate farmecul devenirii excelenţei în Colegiul Militar Liceal “Dimitrie Cantemir” nu-şi putea găsi desăvârşirea decât întrun nou cadru emoţionant ce l-am trăit în ziua de sâmbătă, 3 noiembrie 2012, comanda instituţiei noastre, colonel dr. Constantin Moraru, comandantul Colegiului Militar Liceal “Dimitrie Cantemir” şi profesorul dr. Aurel-Constantin Soare, director adjunct.

De-a lungul unor ani de trudă, de visare şi de încordare a concordanţei dintre proiecţii şi realitate, multe lucruri s-au schimbat în Cantemir, în viaţa întregului colectiv de cadre militare, profesori şi elevi, a celor mai implicaţi.
O perioadă lungă de efort continuu, dar frumoasă, în care ne-am dezvoltat, am suferit dar am şi zâmbit mulţumiţi. Toate acestea sunt uitate când îţi atingi obiectivele, când îţi propui să obţii titlul de Şcoală Europeană, de excelenţă în evaluarea externă a ARACIP-ului în anul în care colegiul a împlinit 100 de ani de nobilă existenţă.

Iată-ne, acum, la un eveniment istoric în viaţa instituţiei centenare: primirea Colegiului Militar Liceal “Dimitrie Cantemir” în Asociaţia “Alianţa Colegiilor Centenare” , club extrem de select, poate fără a exagera, de elită al învăţământului preuniversitar românesc, unde sunt membre 52 de colegii naţionale.

Alianţa Colegiilor Centenare presupune atingerea unui număr de criterii de performanţă, precum: vechimea de cel puţin 100 de ani a şcolii aspirante, existenţa unui număr de minim 10 personalităţi de anvergură naţională şi a unui număr de circa 20 de personalităţi regionale şi locale care au absolvit liceul; un corp profesoral înalt calificat cu preocupări de cercetare şi studiu vizibile; media de bacalaureat în ultimii cinci ani în jur de 8,00; media de admitere în colegiu în ultimii cinci ani în jur de 8,00; rezultate deosebite în concursurile judeţene şi naţionale etc.

Alianţa Colegiilor Centenare este o organizaţie profesională, nonguvernamentală din care fac parte colegii şi licee care au mai mult de 100 de ani de existenţă. Organizaţia s-a constituit cu patru ani în urmă, are 51 de membri din toate zonele geografice ale ţării şi desfăşoară activităţi multiple menite a crea un sentiment de apartenenţă la o comunitate intelectuală şi profesională al cărui scop este acela de a recunoaşte şi promova valorile autentice în Educaţie.

În sala bibliotecii de la Colegiul Naţional “Sfântul Sava” din Bucureşti a avut loc primirea noastră în această alianţă.

Comandantul colegiului, colonel dr. Constantin Moraru, a prezentat istoria şcolii, rezultatele remarcabile ale ei din ultimii ani, afirmând că este o onoare să fim şi noi membrii ai acestei alianţe, dar în acelaşi timp şi Colegiul Militar Liceal “Dimitrie Cantemir” va îmbogăţi această organizaţie cu specificul ei, cu personalităţile ei remarcabile (academicieni, generali, scriitori, oameni de stat).

Au fost puse multe întrebări şi au fost date tot atâtea răspunsuri detaliate despre cultura organizaţională a unui liceu vocaţional, cu profil militar.

Cu această ocazie, adresăm un gând sincer de recunoştinţă înaintaşilor mănăstireni, profesori şi elevi ai acelui corp de elită care au construit un brand al performanţei în perioada interbelică.

Faptul că liceul a fost primit în Alianţa Colegiilor Centenare este o onoare deosebită, care ne face să fim mândri şi profund recunoscători. Acest fapt reprezintă o recunoaştere a calităţii unei instituţii liceale şi reflectă, totodată, interesul Alianţei Colegiilor Centenare pentru a ne coopta ca membri.

Este prima instituţie liceală cu profil militar primită în alianţă.

Mulţumim pentru această înaltă recunoaştere a performanţei cantemiriste tuturor educatorilor şi elevilor care au ştiut să se mobilizeze în toată această perioadă pentru a afirma în constelaţia marilor licee româneşti Cantemirul, cetate de înţelepciune şi creuzet pentru călirea personalităţilor Armatei României în secolul al XXI-lea.

Suntem conştienţi că activitatea Cantemirului primeşte în acest fel un sprijin de excepţională importanţă, o susţinere morală care ne obligă în acelaşi timp la creşterea exigenţelor în activitatea elevilor, a educatorilor şi în promovarea susţinută a valorilor perene de educaţie europeană.