RSS
 

Felicitari si plecaciune!

24 Oct

Felicitari Ion MANOLE si Alexandru Postica, avocati ai Asociatiei Promo-Lex din Chisinau, care au castigat un proces la CEDO istoric pentru noi, pentru istoria unui spatiu oropsit al romanismului!

Felicitari pentru curajul lor, pentru stradania si pentru rezultatul sacrificiului lor, pentru grija manifestata fata de semenii nostri oropsiti si plini de nevoi care au ca tel final apararea IDENTITATII lor!

Federatia Rusa va trebui sa plateasca despagubiri de peste un milion de euro acelor familii din Transnistria al caror drept de a invata in alfabetul latin este incalcat de administratia separatista de la Tiraspol. Ion Manole explica, intr-un interviu pentru HotNews.ro, cine isi asuma cele mai mari riscuri in Transnistria: avocatul implicat intr-un proces impotriva Rusiei, parintii care nu renunta la alfabetul latin sau copiii lor care, pentru a merge la scoala, trec zilnic prin punctele de control ale separatistilor si armatei ruse.

In procesul intentat Rusiei si castigat pe 19 octombrie la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, familiile copiilor de peste Nistru au fost reprezentate de doi avocati ai Asociatiei Promo-Lex din Chisinau: Ion Manole si Alexandru Postica.

Iata povestea:

Din 1989, limba romana cu grafie latina a devenit oficiala pe teritoriul Republicii Sovietice Moldovenesti de atunci. Inclusiv in Transnistria limba romana a intrat in scoli. Intre 1989 – 1992, toate scolile din regiunea transnistreana invatau dupa manualele autoritatilor de la Chisinau cu grafie latina. Dupa razboiul din 1992, administratia de la Tiraspol a cerut ca scolile sa treaca inapoi la grafia latina. Atunci au existat mai multi parinti care au cerut sa ramana sub controlul Ministerului Educatiei de la Chisinau. Si atunci au inceput problemele pentru cei care incercau sa lupte pentru acel drept. Pana la urma au rezistat doar 8 scoli care si astazi sunt in subordinea ministerului de la Chisinau, care le finanteaza.

Decizia CEDO reconfirma ca Federatia Rusa nu poate fi mediator, nu poate fi pacificator, ci ea este parte a acelui conflict nerezolvat si joaca in continuare un rol destul de mare.

In 2004 au fost tentative de a inchide cele 8 scoli din regiune. A fost atacat liceul din Tiraspol unde s-au inregistrat distrugeri, manualele au fost aruncate la gunoi. Scolile au fost inconjurate de catre militia transnistreana. Cei de la orfelinatul din Tighina au reusit sa patrunda inapoi in institutie si s-au blocat inauntru. Anuntand deja OSCE-ul si opinia publica, cei de la Tiraspol nu au mai indraznit sa-i evacueze cu forta, mai ales ca usile erau inchise pe dinauntru. Si i-au lasat fara apa, fara mancare, le-au deconectat energia electrica. Autoritatile Republicii Moldova nu au putut interveni. Chiar daca aveam acolo politia constitutionala, ei nu au fost in stare sa intervina pentru ca exista riscul escaladarii unui conflict. Exista imagini, inregistrari video cu ce s-a intamplat acolo…

In vara lui 2004 au fost atacate scolile din Bender, Tighina, Rabnita si Tiraspol. Scoala de la Grigoriopol era deja evacuata din 2002.
Pana in 2004, guvernul de la Chisinau a oferit 1 milion de dolari liceului Evrika din orasul Rabnita pentru a-si cladi o scoala noua. In 2004, administratia transnistreana le-a luat cladirea noua, care sta si astazi goala. Guvernul de la Chisinau le-a inchiriat o fosta gradinita de copii de la Uzina Metalurgica. Dar in aceasta gradinita nu sunt conditii: nu au sali de sport, nu au lumina necesara, nu au laboratoare. Si de opt ani de zile administratia locala refuza sa discute subiectul.
Liceul Teoretic Stefan cel Mare din orasul Grigoriopol a fost evacuat din 2002. Copiii zilnic parcurg 35 de kilometri prin punctele de control. In perioada 2002-2004, persoanele care verificau copiii intrau in autobuze inarmati, injurau,
umileau copiii si profesorii. Era o situatie foarte tensionata. Iarna ei sunt nevoiti sa circule noapte si acum pentru ca termina orele la 7 seara si parintii isi fac griji enorme pentru viata si securitatea acestor copii.
Liceul Alexandru cel Bun din Tighina are probleme cu sediile. Sediul lor a fost preluat si ei sunt acum impartiti in trei edificii aflate in diferite colturi ale orasului.

(http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13482307-ion-manole-avocatul-care-invins-rusia-cedo-trebuie-cineva-apere-acei-oameni-care-nevoie-dar-nu-bani-daca-nu-noi-atunci-cine.htm)

Poate asemenea acte ar trebui sa fie mai mult mediatizate, incurajati oamenii sa-si sustina drepturile identitatii lingvistice , religioase etc.
Plecaciune celor care din munca si prinosul lor intelectual au pus bazele unei fericiri generale pentru niste copii care se luptau cu un sistem ticalosit si de vechi apucaturi.

 

Leave a Reply