RSS
 

+Acad.Florin Constantiniu(08.04.1933-13.04.2012)

14 Apr

Istoricul Florin Constantiniu a absolvit studiile secundare la Colegiul ‘Sf. Sava’ şi pe cele superioare la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1951-1956). În 1968 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema: ‘Relaţiile agrare din Ţara Românească în secolul al XVIII-lea’.

Din anul 1957 a fost cercetător în cadrul Institutului de Istorie ‘Nicolae Iorga’ din Bucureşti. În 1977, 1983 şi 1987 a făcut cercetări în Franţa şi SUA.

A fost autorul a numeroase cărţi, studii şi articole, apărute în ţară şi străinătate, referitoare la istoria medie, modernă şi contemporană a României: ‘Un proiect românesc de coaliţie antiotomană din ultimul sfert al sec. XVI’ (1963); ‘Relaţiile agrare din Ţara Românească în sec. XVIII’ (1972), lucrare distinsă cu Premiul ‘N. Bălcescu’ al Academiei Române;’De la Mihai Viteazul la fanarioţi. Observaţii asupra politicii externe româneşti’ (1975); ‘Geneza feudalismului românesc: încadrare tipolitică’ (1978); ‘Sensibilităţi şi mentalităţi în societatea românească a sec. XVII’ (1980); ‘Însemnările unui agent secret britanic din ajunul insurecţiei române din august 1944′ (1982), ‘Constantin Mavrocordat’ (1985); ‘Între Hitler şi Stalin. România şi Pactul Ribbentrop-Molotov’ (1991); ‘Dictatul de la Moscova (26-28 iunie 1940) şi relaţiile sovieto-germane’ (1993); ‘Trecerea Nistrului. 1941. O decizie controversată’ (1995, în colaborare); ‘O istorie sinceră a poporului român’ (1997, cunoscând mai multe ediţii ulterioare, ultima în 2008); ‘De la războiul fierbinte la războiul rece’ (1999); ‘PCR, Pătrăşcanu şi Transilvania’ (1945-1946) (2001); ’1941. Hitler, Stalin şi România’ (2002) ş.a.

A colaborat la elaborarea unor volume colective ‘Istoria României’ (vol. III, 1964); ‘Istoria lumii în date’ (1969); ‘Istoria României în date’ (1971); ‘Istoria poporului român’ (1971); ‘România în anii celui de-al doilea război mondial’ (3 vol., 1989); ‘Sovietizarea României. Percepţii anglo-americane’ (1993); ‘Misiunile lui A.I. Vîşinski în România’ (1997).

În 2008, academicianul Florin Constantiniu a fost acuzat de Şerban Rădulescu Zoner în cartea sa “Securitatea în Institutul de istorie ‘Nicolae Iorga’”, că istoricul a colaborat cu Securitatea, sub numele Chris.

A fost distins cu premiul Nicolae Bălcescu al Academiei Române în 1972, dar şi cu Ordinul Naţional ‘Pentru Merit’ în grad de cavaler (2000).
( sursa:http://www.romanialibera.ro/cultura/oameni/academicianul-florin-constantiniu-a-incetat-din-viata-260817.html)
A fost membru corespondent din 29 ianuarie 1999 si membru titular din 2006 al Academiei Romane.

L-am cunoscut, l-am audiat de multe ori, am ascultat multe interventii ale Domniei Sale la TV sau la radio si din toate am ramas cu un respect deosebit pentru un OM de calitate.

Stia sa nu-si tradeze ceea ce era la el sfant : NEAMUL ROMANESC si nimic altceva .
De aici multe inflexiuni, actiuni de antipatii de la unii cosmopoliti etc.
Era mai putin agreat de cercuri europene, deschise la altceva decat esenta trairilor despre un popor in negasire de cale .
Dorea sa fie si identitatea Lui respectata pentru ceea ce este, sa avem Oameni de stat verticali si nesovaielnici, drepti cand e vorba de interesele noastre de Neam, de Limba si de Ortodoxie.
Nu a avut in ultimul timp multi adepti , dar timpul va discerne dreptatea Lui si va da roade operei pe care a realizat-o sau nu.

Ceea ce imi pare rau este ca s-a sfarsit fizic in aceasta saptamana a patimilor in care se zice ceva mai mult decat ingrozitor de noua lui primire!
Ce traditie!
Poate de asta nu e prea buna !!!??

Sau platim ceea ce nu gandim
si poate si ceva mai mult?

Dumnezeu sa-l aiba in pacea Lui!

 
 

Leave a Reply

 

 
 
  1. Ianchelevici SapsaNo Gravatar

    15/04/2012 at 8:48 AM

    Dumnezeu sa-l odihneasca!

    Totodata un Paste Fericit Dumneavoastra si familiei!

    PS: cu regret observ ca blogul Dvs. devine un fel de clona a site-ului hotnews.ro. Nu ar strica mai multe editoriale si analize personale, ca, vorba aceea, aveti cu ce Domnule!

    Toate cele bune!