RSS
 

In memoriam-Ctin MANOLIU!

09 Mar

Astazi, 9 martie 2012 a fost inmormantat Constantin MANOLIU ( 11 ianuarie 1928 – 7 martie 2012 ), in cimitirul Bobalna din Campina.
Un fapt banal in viata unei Cetati!
Pentru mine o clipa de reflectie si multa amaraciune!

Sa ma explic!

L-am cunoscut de la venirea mea in institutie si pana la iesirea dumnealui la pensie, aproape zi de zi si apoi din cand in cand.
un OM, blajin, calm, trecut prin viata cea mare cu toate rautatile si meschinele ei faceri.
Fin cunoscator al vietii din toate unghiurile cele normale ale ei.
Vesel, plin de bucurie in orice adunare, doritor de a face bine, sugubat si calm, bland si omenos.
De fapt un moldovean, de langa Prut , dintrun judet al Covurvuiului, acum desfiintat de mult.
A terminat ISTORIA, a cochetat cu haina militara atat cat a fost un crai al tineretii sale. A trecut cu greu prin comunism, a fost prudent si dibaci cu vremurile, le-a facut prietene din rautatea zilelor rosii.

Pana aproape de 40 de ani a fost necasatorit , apoi a fost impreuma cu o doamna la fel de aplecata spre linistea vietii ca Domnia Sa.

A plecat din acest loc pentru Reintalnirea cu Lumina cred ca destul de suparat, dar si impacat cu cele care i-au fost scoase in cale din voia sa sau a celor din jur.

Grea povara sa cresti lastare care sunt din alt pom si care prinse in portaltoiul nou dau mereu si mereu roade stricate , nepline de seva vietii , aspectului firii si a putintei de a reda macar ceea ce a primit!
Poate cel care ne creeaza stie mult mai mult decat plapandele noastre firi!

Intro asa zisa capela din cimitirul citat era alaturi de inca un trup care plecase spre alte zari de noi nestiute.
O incapere care nu avea nimic comun cu ceea ce este zis, plina de mizerie, total neingrijita, plina de paiejeni etc. pastra vremelnic trupul unui om care toata viata s-a ingrijit de tot ceea ce este detaliu, frumos si placut ochiului.

O mica si firava slujba la capatai apoi repede spre groapa. Niste fete amarate de barbati neingrijiti si nerostuiti spre acest moment erau in preajma si faceau cele care se cuvin acum.

A mai spalat circul, mizeria situatiei preotul care, nu stiu cum si din ce unghere ale sufletului sau a gasit de cuviinta sa adreseze cateva cuvinte micii adunari, in majoritate de intelectuali, de oameni dedicati cartii si invatamantului. A vorbit frumos, clar, cu suflet despre Omul care i-a dat o lectie de smerenie in permanenta, care era la locul sau si daca nu stiai cine este aveai impresia ca este un taran, cu respect si cu sfiala firii se adresa lui si altora, cerandu-le iertare daca a mai gresit in cele pe care le realiza la un moment dat. Minunat a sesizat ca cine lucreaza ca profesor in Cantemir este mai mult decat la facultate un apostol, un dascal adevarat pentru viitori ofiteri ai Romaniei. Prin cuvantul sau si-a mai sters din vina pe care eu i-am gasit-o privind starea locului, modul de a face slujba, neducerea in biserica a mortului etc.

Ma gandeam cata vina are aceasta Biserica pentru ca nu a stiut, avand la picioare tot poporul pentru a face ordine, educatie, spirit de disciplina si de a invata pe cei multi ce este cu aceasta viata care si la moarte trebuie sa fie asezata in smerenie, frumos si grija mare de cel raposat. Suntem blestemati sa fim saraci cu duhul la propriu, sa fim caraghiosi pur si simplu, sa balcanizam si ruralizam locul care este indumnezeit altfel.
Un sentiment de jena , de rusine , de neputinta dar si de revolta am avut !!

Domnule profesor, ” ba si director” cum a zis preotul, am un mare respect fata de Dumneavoastra si mereu veti fi in mintea mea ca un om deosebit, ca un coleg deschis cultului eroilor neamului, iubitor de Tara, de Traditii, de Ortodoxie.

Dumezeu sa-l ierte de toate pacatele cele cu voie si fara de voie si sa-l primeasca in locul cel vesnic din Trecerea noastra!

 

Leave a Reply