RSS
 

Archive for martie, 2012

Joachim Gauck

18 Mar

Fostul pastor originar din RDG Joachim Gauck a fost ales, duminica,18 MARTIE 2012, presedinte al Germaniei.

Joachim Gauck este, de fapt, omul de care, în conştiinţa publică, n-ar mai fi nevoie: un apărător est-german al drepturilor civice. Dictatura împotriva căreia a luptat nu mai există. După instalarea Angelei Merkel în fruntea cancelariei germane, a pierit şi nevoia existenţei unui est-german la conducerea ţării.

Numele lui Joachim Gauck a început să fie vehiculat începând cu 1999. Pe atunci era mai renumit decât miniştrii din guvernul lui Gerhard Schröder. Gauck era, de aproape nouă ani, “responsabil federal pentru studierea arhivelor Securităţii din fosta RDG”, şeful unei autorităţi căreia, deseori, i se spunea simplu “Oficiul Gauck”. Cei aproape 2700 de subordonaţi ai săi au prelucrat arhivele STASI şi au verificat atent trecutul candidaţilor la funcţii publice, de unde şi apariţia verbului “gaucken”.

În 1999, preşedintele Uniunii Creştin-Sociale (CSU), Edmund Stoiber, l-ar fi trimis cu dragă inimă pe Gauck în lupta pentru şefia statului, ca şi contracandidat al social-democratului Johannes Rau. Dar Joachim Gauck a refuzat. Din cauza susţinerii de care se bucura Rau, pastorul est-german n-ar fi avut nicio şansă. Şi nici în 2010, când social-democraţii şi ecologiştii l-au nominalizat în mod suprinzător, n-ar fi reuşit să ajungă în fruntea statului.

Acum doi ani, Gauck nu mai era o personalitate în vogă. După zece ani la conducerea “Instituţiei Gauck” a devenit, cu un oarecare succes, moderatorul unui talk-show. Din 2003 deţinea funcţia de preşedinte al organizaţiei “Împotriva uitării – Pentru democraţie”. În toţi aceşti ani, Joachim Gauck a fost la mare căutare ca partener de interviu, un bun cunoscător al societăţii civile.

După retragerea lui Horst Köhler, în 2010, SPD şi ecologiştii au sperat că liberalii şi creştin-democraţii aflaţi la conducere vor accepta oferta opoziţiei şi că Gauck va deveni candidat comun. Dar planurile lor nu coincideau cu dorinţa cancelarului Angela Merkel de a-şi impune propriul candidat. Astfel, Christian Wulff a fost ales preşedinte, în cel de-al treilea tur, cu 625 de voturi.

Deşi şi de această dată candidatul cancelarului Merkel ar fi avut şansa să capete majoritatea în cel de-al treilea tur din cadrul Adunării Federale, Coaliţiei i-a fost greu să găsească persoana potrivită. Între timp, social-democraţii şi ecologiştii rosteau deja numele lui Joachim Gauck. Odată cu decizia liberalilor (FDP) de a-i sprijini candidatura la preşedinţie, Angela Merkel şi Uniunea n-au mai avut de ales şi au intrat în horă.

În mod ciudat, Angela Merkel va colabora cu un preşedinte pe care, iniţial, nu l-a vrut, dar cu care se înţelege mai bine decât cu social-democraţii şi ecologiştii care l-au propus. Gauck însuşi spune că este un “conservator liberal, de stânga”.

Joachim Gauck s-a numărat printre criticii mişcării “Occupy-Wall-Street”. Pe Thilo Sarrazin, a cărui carte privind eşuata integrare a imigranţilor musulmani a făcut să curgă râuri de cerneală în 2010, la numit “îndrăzneţ”. Gauck se detaşează de teoria lui Sarrazin, apreciind că autorul ar fi încălcat regulile corectitudinii politice.

Copilăria lui Gauck a fost marcată de trimiterea la muncă silnică a tatălui său într-un lagăr stalinist, în 1951. Pe atunci, Joachim Gauck avea 11 ani. Regimul RDG-ist i-a respins dorinţa de a deveni jurnalist, aşa că s-a înscris la teologie. În Biserica Evanghelică a descoperit o anumită doză de libertate. A ştiut să profite de ea aşa încât să nu ajungă la închisoare, deşi era permanent în vizorul securităţii. Într-unul din multele documente STASI se menţionează că Gauck era “un anti-comunist incorigibil, care consideră că socialismul şi comunismul sunt doar nişte fenomene temporare”.

Ca preot, la Rostock, Gauck s-a remarcat prin predici critice la adresa regimului. În 1989, la slujbele de duminică, vorbea despre schimbarea societăţii. În toamna aceluiaşi an, la Rostock, aveau loc ample demonstraţii. După primele alegeri parlamentare libere din RDG (martie 1990) a devenit deputat şi coordonator al Comisiei speciale însărcinate cu verificarea desfiinţării Ministerului pentru Siguranţa Statului. Pe 2 octombrie 1990, în ziua Reunificării, Gauck a fost numit şef al Autorităţii pentru studierea arhivelor STASI.

Unii apărători ai drepturilor cetăţeneşti din fosta RDG îi reproşează lui Joachim Gauck că mai degrabă s-a strecurat prin vechiul regim decât să-i ţină piept. Dar toate acestea nu mai joacă niciun rol acum. Important e ce va face de acum înainte preşedintele Joachim Gauck.

In varsta de 72 de ani, independent politic, Gauck a obtinut 991 de voturi din cele 1.232 exprimate in cadrul Adunarii Federale desemnate sa aleaga presedintele, o functie mai mult onorifica, relateaza Mediafax.

Joachim Gauck a candidat si in 2010. Gauck este un personaj foarte respectat datorita activitatii sale. Recunoscut pentru activitatea pentru apararea drepturilor si libertatilor personale in perioada de sfarsit a dictaturii comuniste est-germane, Gauck a prezidat timp de zece ani organismul desemnat sa gestioneze numeroase dosare ale STASI, politia politica a RDG, dupa caderea Zidului Berllinului.

Noul presedinte a fost desemnat de un corp electoral de 1.240 de persoane, format din 620 de deputati si un numar egal de reprezentanti ai landurilor. Adunarea Federala si-a inceput lucrarile la ora 12:00 (13:00 ora Romaniei). Scrutinul a avut loc la Reichstag, in sediile Bundestag (Camera Deputatilor), si a inceput in jurul orei 12:15.

Gauck a fost cotat cu sanse maxime de castig pentru ca toate partidele reprezentate in Bundestag, cu exceptia stangii radicale Die Linke, au convenit asupra numelui sau.

Stanga radicala si-a anuntat sustinerea fata de contacandidata lui gauck, Beate Klarsfeld, in varsta de 73 de ani, cunoscuta pentru lupta impotriva nazismului. Klarsfeld locuieste de multa vreme in Franta si va veni duminica in Germania, insotita in special de reprezentanti ai Asociatiei fiilor si fiicelor deportatilor evrei din Franta, pe care a infiintat-o impreuna cu sotul ei, Serge.

Scrutinul prezidential din martie a fost organizat in urma demisiei conservatorului Christian Wulff, , la 17 februarie 2011, in urma unui scandal de coruptie.

Potrvit reglementarilor, sunt prevazute maxim trei tururi de scrutin. Un candidat este ales atunci cand obtine majoritatea absoluta. Exceptie face cel de-al treilea tur de scrutin, unde este necesara doar majoritatea simpla. Mandatul prezidential in Germania este de cinci ani. Presedintele ocupa o functie in special onorifica, dar el poate fi o autoritate morala.
(SURSA :http://www.dw.de/dw/article/0,,15812997,00.html; http://www.hotnews.ro/stiri-international-11775664-alegeri-prezidentiale-germania-fostul-pastor-joachim-gauck-este-cotat-cele-mai-mari-sanse-castig.htm).

Este o alta viziune despre societate, despre oameni!!
Merita acest OM acest efort la sigur pentru ca este un faptuitor al reasezarii Binelui si Dreptatii sociale
Sa fie DE BUN AUGUR !

 

Brancusi- 55!

17 Mar

Astazi se implinesc 55 de ani de la moartea lui Constantin Brancusi, cel mai mare sculptor roman si unul din artistii renumiti ai secolului al XX-lea.
A murit la ora 2.00 noaptea si unele cronici ii da ca data a mortii 16 martie .acesta e motivul!!
Cu el patrudem si noi in marea galerie a lumii artistice.
El este in stalp, un hotar, o coloana a modernismului si a marii arte monumentale si abstracte a lumii.

Brâncuși a eliberat sculptura de preponderența imitației mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a realității, a preconizat exprimarea esenței lucrurilor, a vitalității formei, a creat unitatea dintre sensibil și spiritual. În opera sa el a oglindit felul de a gândi lumea al țăranului român. Prin obârșia sa țărănească și-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești. Brâncuși a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realității.

Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât și importanța acordată luminii și spațiului sunt trăsăturile caracteristice ale creației lui Brâncuși. Opera sa a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.

 

MOLDOVA-Noul presedinte!

16 Mar

917 zile au trecut pana cand Republica Moldova sa aiba un nou presedinte, ales de catre Parlament. Nicolae Timofti a primit 62 de voturi, cu unul mai mult decat necesar, de la toti deputatii prezenti, inclusiv de la neafiliati, care au fost convinsi, dupa intalniri repetate cu liderii AIE sa il sustina. Personaj controversat – dar cine nu este controversat in R. Moldova, am auzit adesea – noul presedinte de la Chisinau a pledat mereu pentru limba si identitatea romaneasca. Pe langa atragerea de antipatii, atitudinea sa pare o premisa buna pentru dinamica relatiilor bilaterale.

Am incercat, din momentul in care judecatorul Nicolae Timofti a devenit oficial candidatul Aliantei pentru Integrarea Europeana de la Chisinau pentru presedintia tarii, sa aflu mai bine cine este de fapt acesta, care este atitudinea sa fata de Romania si modul in care vede relatiile bilaterale. Este adevarat, presedintele propus de AIE si votat de ea a convenit sa ii adopte politica, sa ii sustina programul de guvernare – si atunci pozitionarea fata de Romania si fata de relatiile bilaterale pot fi usor cunoscute, insa cum AIE este atat de eterogena, cu opinii diferite pe aceasta tema, mi s-a parut important sa aflu atitudinea personala a presedintelui moldovean.

Presa de la Chisinau a conturat imaginea unui om controversat: incriminat ca reprezentant, pana la urma, al vechiului sistem, sau cel putin al unui sistem de justitie care trebuia reformat, dar si om providential in acest moment, singurul care a intrunit acceptul tuturor celor trei lideri ai AIE.

Daca ne referim la controverse, judecatorul Timofti ar fi pe lista celor responsabili de pierderea la CEDO a unei cauze de catre statul moldovean. Cotidianul Flux a fost condamnat de justitia din R. Moldova pentru ca a publicat citate dintr-o scrisoare deschisa adresata Consiliului Europei si OSCE, in care un procuror era denuntat pentru ca a acuzat o femeie de afaceri pentru furt si fals, fara sa o fi interogat. Flux a dat in judecata statul si a castigat la CEDO, Curtea de la Strasbourg considerand ca i-a fost incalcata libertatea de expresie si obligand Moldova sa plateasca o despagubire de 3000 de euro cotidianului.

Au existat opinii ca ar fi “omul lui Plahotniuc”, controversat om de afaceri din R. Moldova, sau ca provenienta sa dintr-un sistem corupt, precum cel juridic din Moldova, il inscrie si pe el pe aceasta lista a coruptilor. Fostul consilier prezidential de pe vremea lui Voronin, Sergiu Mocanu, chiar il trece pe o lista a mafiotilor. Sa avem insa in vedere ca si Mocanu este un om controversat.

Un om decent, sustinator al limbii romane si identitatii romanesti

De altfel, mi s-a spus adesea cand am vorbit la Chisinau, cine nu e controversat aici? Numai ca – lasand la o parte eventualele pete negre – surse de a caror echidistanta nu ma pot indoi mi l-au caracterizat si in alti termeni: “este ceea ce s-ar numi un om decent”, mi s-a spus, un om destul de discret, dar “bun specialist, profesand o serie de principii cu discretie si hotarare”.

Ceea ce mi s-a parut important din ce am aflat si ce ma interesa, de altfel, cel mai mult, a fost atitudinea sa fata de Romania, limba romana si romanism. Mi s-a parut extrem de decent raspunsul lui in interviul dat inainte votului din Parlament, acum doua zile, cand Nicolae Timofti a spus ca unirea cu romania nu este “subiectul fierbinte al momentului” si ca “nu exista conditii pentru unire”. “Nu stiu daca Romania este gata sa primeasca o tara atat de saraca precum Republica Moldova pentru a-i fi parte integranta. Niciuna dintre cele doua parti nu este pregatita pentru o astfel de discutie”, a spus actualul presedinte.

Timofti este o persoana care a pledat intotdeauna pentru limba romana si identitatea romaneasca, ceea ce i-a atras si destule antipatii, dar, din aceasta perspectiva, probabil ca este o alegere benefica si dinamicii relatiilor bilaterale dintre Romania si Moldova.

Moldovenii il cunosc ca pe un sustinator al reformei justitiei, o persoana cu viziuni progresiste, proeuropene, care pledeaza pentru respectarea Constitutiei. De altfel, Constitutia a fost cuvantul-cheie in toate discursurile pe care le-a avut din momentul anuntarii sale drept candidat al AIE si pana acum, in discursul de dupa votul din Parlament si din fata multimii.

“Nu voi fi presedintele unui grup de oameni, ci al tuturor cetatenilor, condus de Constitutie”, a spus el zilele trecute, in timp ce in Parlament a indicat faptul ca: “Voi asigura conlucrarea dintre puterile de stat conform Constituţiei”.

Ziarul Timpul ii face urmatoarea caracterizare: “Pe parcursul activitatii sale s-a manifestat ca un bun profesionist, un judecator corect si nepartinitor, organizator chibzuit, receptiv la tot ce este nou. Pentru principialitatea manifestata nu intotdeauna a fost agreat de conducerea de varf. A participat activ la promovarea reformei de drept si judecatoresti, fiind membru al Consiuliului Coordonator pentru reforma de drept si judecatoreasca si membru al Consiliului Superior al Magistraturii”.

Viziunea de politica externa a presedintelui

Adresându-se deputatilor moldoveni înaintea votului, Timofti a promis că va promova integrarea europeană si neutralitatea Moldovei precum si reformele, în special în domeniul justitiei.

Rusia isi dorea in R. Moldova un presedinte care sa accepte prezenta trupelor ruse in Transnistria, autonomie pentru Tiraspol si secesionisti in guvernul de la Chisinau, scria zilele trecute presa din R. Moldova. Timofti sugereaza o politica externa “desteapta, si cu vestul si cu estul”, este ceea ce trebuie sa aiba o tara mica.

Cat despre Transnistria, “singura cale e cea a dialogului”, a spus acesta diplomatic in interviul acordat zilele trecute. De la tribuna Parlamentului, acesta a mai spus: „Numai întărirea încrederii între cele două maluri ale Nistrului poate ajuta la reîntregirea ţării. Conflictul transnistrean poate fi rezolvat doar pe cale paşnică şi eu salut reluarea negocierilor în formatul 5+2”, citeaza www.union.md, care adauga ca presa transnistreana considera ca in Timofte Tiraspolul va avea “un partener oficial pentru negocieri”.

Timofti este un proeuropean, si a anuntat ca prima vizita oficiala o va face la Bruxelles, pentru a arata angajamentul Republicii Moldova pentru parcursul european al acesteia.

Presedintele ales – un compromis fericit. Si necesar

Cunoscatorii stiu ca intre liderii AIE exista o mare neincredere si au existat temeri – intemeiate sau nu – ca ar putea exista deputati moldoveni care sa fie atrasi de comunisti de partea lor, pentru a nu vota nici de aceasta data presedintele.

Comentatorii de la Chisinau spuneau ca Marian Lupu a fost indepartat de presedintie, spre satisfactia premierului Vlad Filat, in timp ce Mihai Ghimpu e nemultumit pentru ca nu stie daca va mai fi ales in functia de presedinte al Parlamentului.

Existau astfel premisele unor mari nemultumiri, iar coeziunea aratata de cei trei lideri cand au anuntat candidatura lui Nicolae Timofti putea fi una falsa, cum a mai fost in diferite ocazii. Dar probabil s-au gandit asa cum era logic (daca logica functioneaza in politica): aveau nevoie de o persoana respectata, neutra, care nu ar putea schimba echilibrul de putere in Alianta.

Ramane insa de vazut ce fel de presedinte va fi Nicolae Timofti. Si aici parerile sunt impartite si comentatorii de la Chisinau au adoptat o expresie foarte familiara noua: vor avea “un presedinte jucator” sau doar o marioneta in mainile liderilor Aliantei, un lider de fatada?

Raspunsul pare sa il fi dat chiar Timofti, atunci cand a spus ca nu va fi presedintele unui grup de oameni, ci al tuturor, condus de Constitutie. Iar Constitutia ii ofera niste prerogative incontestabile presedintelui si oarecum paradoxale: chiar daca e votat de Parlament, nu ales prin scrutin direct al cetatenilor, poate dizolva Parlamentul si poate propune un nou prim ministru.

Vremurile se arata interesante la Chisinau, acum cand criza politica prelungita de imposibilitatea alegerii presedintelui a fost depasita. Acum proba de foc este alta, dupa cum bine imi spunea Nicu Popescu, expert al think tank-ului European Council on Foreign Relations de la Londra si fost consilier al premierului Filat: principalul test pentru Alianta este viteaza realizarii reformelor.​
( sursa: http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-11761808-nicolae-timofti-noul-presedinte-moldova-putea-castig-pentru-relatiile-bilaterale-romania-republica-moldova.htm).

Avem , in sfarsit , un presedinte in Republica Moldova!
Este de bun augur ca este si cu simtaminte romanesti.
este bine ca putem dialoga cu seful statului si ca starea de provizorat a incetat.
sa ii uram zile multe, sanatate si putere de munca pentru a intari statul si a aduce oamenilor o mica raza de lumina in fericire si pace !

 

Suedia-fara cash!

15 Mar

Suedia a fost prima tara europeana care a introdus bancnotele, in 1661, si ar putea fi si prima care renunta la ele.

Una din cele mai dezvoltate tari din lume, Suedia, este la un pas de decizia de elimina folosirea banilor cash, in favoarea metodelor elecronice, relateaza Associated Press.

In cele mai multe orase, nu se mai accepta cash pentru plata biletelor pentru transportul in comun, acestea fiind cartele prepaid sau cumparate cu un SMS de pe telefonul mobil. Un numar din ce in ce mai mare de magazine nu mai accepta decat carduri de debit sau credit, iar unele sedii de banci, unde se efectueaza tranzactii electronice, nu mai detin deloc bani cash.

“In unele orase, nu mai poti intra intr-o banca si sa folosesti bani cash”, se plange Curt Persson, presedintele Organizatiei Nationale a Pensionarilor din Suedia.

Potrivit spuselor sale, acest lucru este o adevarata problema pentru batranii din zonele rurale, care nu au carduri de credit sau nu stiu cum sa le foloseasca.

Declinul utilizarii de bani cash este vizibil si in biserici. De exemplu, in Biserica Carl Gustaf din Karlshamn, vicarul Johan Tyrberg a instalat, recent, un reader de carduri, pentru a le fi mai usor enoriasilor sa faca donatii.

Bancnotele si monedele reprezinta doar 3 la suta din economia Suediei, in comparatie cu o medie de 9 procente in zona euro si 7% in SUA.

Renuntarea la cash are si avantaje nebanuite. Potrivit Asociatiei Bancherilor Suedezi, rata criminalitatii a scazut semnificativ. Astfel, numarul furturilor din banci din Suedia a scazut de la 110, in 2008, la numai 16, in 2011, cel mai scazut nivel din istorie.

De asemenea, mai putine tranzactii cu bani cash inseamna si mult mai putine cazuri de mita, in comparatie cu tarile in care cultura banilor cash este mai puternica, gen Italia sau Grecia, potrivit profesorului de economie Friedrich Schneider, de la Universitatea Johannes Kepler din Austria.

“Daca oamenii folosesc mai mult carduri, sunt mai putin implicati in activitati economice ilegale”, a spus profesorul, expert in economia subterana.

Pe de alta parte, poate creste riscul crimelor cibernetice. Numarul fraudelor computerizate a crescut la 20.000, in 2011, fata de 3.304, in 2000.

Oscar Swartz, fondatorul primului provider de Internet din Suedia, Banhof, sprijina ideea unei economii fara cash, insa sustine ca alte metode de plata trebuie sa fie introduse in schimb.

Totusi, nu este o surpriza ca Suedia este in fruntea acestui curent “fara cash”, avand in vedere accentul pus pe tehnologie si inovatie. Pentru al doilea an la rand, Suedia a fost pe primul loc in Raportul Global despre Tehnologia Informatiei, publicat de Forumul Economic Mondial. De asemenea, Economist Intelligence Unit a plasat Suedia pe primul loc in randul economiilor digitale, in 2010. Ambele topuri masoara cat de mult au integrat tarile respective tehnologia in economii.

Desi cei mai multi experti nu cred ca banii cash vor disparea cu totul prea curand, sunt de acord ca aceasta metoda de plata se va diminua, pe masura aparitiei altor optiuni.
( Sursa:http://www.ziare.com/bani/bancnote/suedia-prima-tara-fara-bani-cash-1156646).

E posibil asa ceva , dar te costa ??
Pentru noi ar fi bine ca s-ar face curatenie la marea coruptie pe care o avem!
Pentru cei multi ai tarii ar fi imposibil pentru ca nu avem cele tehnice necesare si nici popor instruit pentru asa ceva !
Si in fine ce sa pui pe card si cat comision sa dai bancilor cand veniturile sunt de mini cersator !!
Cred ca aici este prima problema !
Ca experiment ma bucura incercarea dar reusita nu vfad intro tara europeana si mai ales la noi !!!

 

Gata!Ajunge!Restabilirea normalitatii

11 Mar

Salariile bugetarilor ar trebui majorate cu 15%, a declarat duminica, la Pro Tv, presedintele Traian Basescu, care a afirmat ca au fost indeplinite conditiile economice pentru aceasta decizie. “Conditiile de revenire la salarizarea anterioara reducerii s-au indeplinit la 31 decembrie 2011. Ca sef al statului eu nu pot sa mint ca nu s-au indeplinit criteriile de revenire pe salarii”, a afirmat el, la emisiunea Dupa 20 de ani.

Presedintele a precizat ca salariile ar trebui sa creasca cu circa 15% pentru a reveni la salariile anterioare: “15% si cu 15% fac 25% pentru ca s-a aplicat procentul la o suma mult mai mica”, a precizat Basescu, care a subliniat ca exclude o noua reducere a veniturilor populatiei in cazul unei recesiuni in Europa in toamna acestui an.

Iata mai jos cele mai importante declaratii facute de Traian Basescu:

Majorarea salariilor si reducerea CAS

Numarul de salariati in aprilie 2009 era de 1.396.129 salariati. In ianuarie, cifra era de 1.196.067
De la intrarea in acordul cu FMI, cand ne-am angajat sa reducem populatia bugetara, si s-a produs o reducere cu 200.000 de salariati in sectorul bugetar.
In 2009 anvelopa salariala pentru bugetari era 9,6% din PIB iar obiectivul pentru 2014 era 7% din PIB
Cifrele ministerului de Finante arata ca am atins 6,94% la finele anului trecut.
In numele prudentei, guvernul a spus discutam acest lucru dupa primul trimestru
In 2010 s-a stabilit ca e o masura temporara. Ar fi fost varianta sa spunem ca avem inca un deficit mare la fondul de pensii si tinem reduse salariile bugetarilor
Eu nu am stabilit marirea salariilor, am cerut parlamentului sa analizeze posibilitatea revenirii la revenirea salariilor inainte de reducerea lor
Daca nu eram prudenti ar fi trebuit ca de la 1 ianuarie 2012 sa majoram salariile, dar semnalul din decembrie, cu reducerea exporturilor, toamna secetoasa, cand s-a ratat rapita, ne-au facut ca din prudenta sa facem analiza in aprilie
Nici eu nu am exclus vreodata discutia legata de reducerea CAS
Exista o presiune foarte puternica a mediului de afaceri, indreptatita, dar imi pot exprima parerea ca nu e momentul reducerii CAS
Reducerea CAS inseamna marirea deficitului fondului de pensii
Austeritatea absoluta nu e o solutie pentru iesirea din criza
Nu sunt un adept al cresterii prin consum, dar privind la ce urmeaza sa se intample in UE – recesiune in a doua parte a anului – trebuie compensata cu ceva reducerea exporturilor
Aceasta masura a reintregirii salariilor va fi de natura sa stimuleze consumul
In 2010 s-a stabilit ca e o masura temporara. Ar fi fost varianta sa spunem ca avem inca un deficit mare la fondul de pensii si tinem reduse salariile bugetarilor
Eu nu am stabilit marirea salariilor, am cerut parlamentului sa analizeze posibilitatea revenirii la revenirea salariilor inainte de reducerea lor
Daca nu eram prudenti ar fi trebuit ca de la 1 ianuarie 2012 sa majoram salariile, dar semnalul din decembrie, cu reducerea exporturilor, toamna secetoasa, cand s-a ratat rapita, ne-au facut ca din prudenta sa facem analiza in aprilie
Nici eu nu am exlclus vreodata discutia legata de reducerea CAS
Exista o presiune foarte puternica a mediului de afaceri, indreptatita, dar imi pot exprima parerea ca nu e momentul reducerii CAS
Reducerea CAS inseamna marirea deficitului fondului de pensii
Austeritatea absoluta nu e o solutie pentru iesirea din criza
Nu sunt un adept al cresterii prin consum, dar privind la ce urmeaza sa se intample in UE – recesiune in a doua parte a anului – trebuie compensata cu ceva reducerea exporturilor
Aceasta masura a reintregirii salariilor va fi de natura sa stimuleze consumul
Investitiile straine s-au prabusit in toata Europa
Aici a fost si batalia guvernelor, sa incerce sa substituie lipsa investitiilor externe prin investitii guvernamentale
Am putea remarca nu numai partea negativa, ci si partea pozitiva: Romania a avut cel mai mare procent din PIB in investitii guvernamentale in UE pe 2010
Categoric exclud noi taieri de salarii (daca recesiunea se reinstaleaza in Europa in toamna acestui an)
Romania nu mai poate ajunge in situatia din 2009 si 2010
Romania e mult mai pregatita, avem o rezerva creata din imprumuturi
Salariile ar trebui sa creasca cu circa 15% pentru a reveni la salariile anterioare
15% si cu 15% fac 25% pentru ca s-a aplicat procentul la o suma mult mai mica
Marirea ar trebui facuta o singura data
Daca facem o marire de 15% practic media anuala ar fi de circa 7%
O astfel de masura nu aduce nimic pentru putere dar este o chestiune de echitate
Trebuie scarmanat un pic la cheltuielile materiale, care au crescut mult. Am avut o discutie cu premierul in acest sens.
( http://www.hotnews.ro/stiri-esential-11718678-traian-basescu-pro-conditiile-pentru-revenirea-salarizarea-anterioara-reducerii-fos-indeplinite.htm ).

CORECT.
Avem dreptul la normalitate si la un trai decent garantat de Constitutia Romaniei.
Nu poti sa faci REFORME in aparatul administrativ,
la sanatate si in invatamant cu umilirea materiala a celor care lucreaza in aceste sectoare!!!
Este corect ca trebuie pus parul in toate aceste sectoare dupa o cumpanire clara a celor care sunt de primit si a celor care trebuie sa le dam.
Trebuie si in aceste sectoare sa stim clar ca nu toate gunoaiele, resturile au drepturi , ci numai alele persoane care sunt in standardele profesiaonale ale functiei pe care o indeplinesc!
Sa se reduca cheltuielile!!!
DE ACORD IN TOTALITATE !
In primul rand , de ce nu facem un parlament asa cum poporul prin referendumul avut l-a cerut ?
De ce nu respectam suveranitatea sacra a POPORULUI???
De ce nimeni nu se sesizeaza ca nu e bine ca ca sunt multe interese majore care incalca vointa poporului clar exprimata ???
Cine e mai mare ca decizia poporului roman ??
Asta chiar nu stiu sim cred ca acest fapt duce la descalificarea tuturor oamenilor politici responsabili ca ceilalti sunt nevinovati!!!!

De ce nu facem repede si cu folos pentru natiune reorganizarea administrativa a tarii ??

Cine ne impiedica ??

Ce oameni politici sunt impotiva? De ce ??
Poporul si aici a spun DA , raspicat si din 2009 si pana acum nimeni nu a miscat nimic ??

Cum este posibil ca ceea ce poporul afirma elitapolitica sa infirme ?
Cine sunt ei daca nu reprezentantii alesi ai poporului si atunci cum isi permit sa atace deciziile acestui electorat ?

Bani sunt multi si avem destui daca toate acestea devin realitati!

De ce avem nevoie in secolul XXI de 41 de judete , cand si 10 sunt prea multe ??
Asa am scapa de mafia si raul deja instituit la nivelul fiecarui judet de acum.
Asa am distruge clanurile, clicile, conjuncturile de partid de la fiecare judet de astazi si am tinde este o minima normalitate a cetateanului liber in tara sa !!
El stapanul tarii sale si angatatii acesteia in slujba lui!!
Doamen o veni si o asemenea vreme !!
Sa dea Domnul sa fie dar sa fiu si eu viu !
Oare ??

 
 

In memoriam-Ctin MANOLIU!

09 Mar

Astazi, 9 martie 2012 a fost inmormantat Constantin MANOLIU ( 11 ianuarie 1928 – 7 martie 2012 ), in cimitirul Bobalna din Campina.
Un fapt banal in viata unei Cetati!
Pentru mine o clipa de reflectie si multa amaraciune!

Sa ma explic!

L-am cunoscut de la venirea mea in institutie si pana la iesirea dumnealui la pensie, aproape zi de zi si apoi din cand in cand.
un OM, blajin, calm, trecut prin viata cea mare cu toate rautatile si meschinele ei faceri.
Fin cunoscator al vietii din toate unghiurile cele normale ale ei.
Vesel, plin de bucurie in orice adunare, doritor de a face bine, sugubat si calm, bland si omenos.
De fapt un moldovean, de langa Prut , dintrun judet al Covurvuiului, acum desfiintat de mult.
A terminat ISTORIA, a cochetat cu haina militara atat cat a fost un crai al tineretii sale. A trecut cu greu prin comunism, a fost prudent si dibaci cu vremurile, le-a facut prietene din rautatea zilelor rosii.

Pana aproape de 40 de ani a fost necasatorit , apoi a fost impreuma cu o doamna la fel de aplecata spre linistea vietii ca Domnia Sa.

A plecat din acest loc pentru Reintalnirea cu Lumina cred ca destul de suparat, dar si impacat cu cele care i-au fost scoase in cale din voia sa sau a celor din jur.

Grea povara sa cresti lastare care sunt din alt pom si care prinse in portaltoiul nou dau mereu si mereu roade stricate , nepline de seva vietii , aspectului firii si a putintei de a reda macar ceea ce a primit!
Poate cel care ne creeaza stie mult mai mult decat plapandele noastre firi!

Intro asa zisa capela din cimitirul citat era alaturi de inca un trup care plecase spre alte zari de noi nestiute.
O incapere care nu avea nimic comun cu ceea ce este zis, plina de mizerie, total neingrijita, plina de paiejeni etc. pastra vremelnic trupul unui om care toata viata s-a ingrijit de tot ceea ce este detaliu, frumos si placut ochiului.

O mica si firava slujba la capatai apoi repede spre groapa. Niste fete amarate de barbati neingrijiti si nerostuiti spre acest moment erau in preajma si faceau cele care se cuvin acum.

A mai spalat circul, mizeria situatiei preotul care, nu stiu cum si din ce unghere ale sufletului sau a gasit de cuviinta sa adreseze cateva cuvinte micii adunari, in majoritate de intelectuali, de oameni dedicati cartii si invatamantului. A vorbit frumos, clar, cu suflet despre Omul care i-a dat o lectie de smerenie in permanenta, care era la locul sau si daca nu stiai cine este aveai impresia ca este un taran, cu respect si cu sfiala firii se adresa lui si altora, cerandu-le iertare daca a mai gresit in cele pe care le realiza la un moment dat. Minunat a sesizat ca cine lucreaza ca profesor in Cantemir este mai mult decat la facultate un apostol, un dascal adevarat pentru viitori ofiteri ai Romaniei. Prin cuvantul sau si-a mai sters din vina pe care eu i-am gasit-o privind starea locului, modul de a face slujba, neducerea in biserica a mortului etc.

Ma gandeam cata vina are aceasta Biserica pentru ca nu a stiut, avand la picioare tot poporul pentru a face ordine, educatie, spirit de disciplina si de a invata pe cei multi ce este cu aceasta viata care si la moarte trebuie sa fie asezata in smerenie, frumos si grija mare de cel raposat. Suntem blestemati sa fim saraci cu duhul la propriu, sa fim caraghiosi pur si simplu, sa balcanizam si ruralizam locul care este indumnezeit altfel.
Un sentiment de jena , de rusine , de neputinta dar si de revolta am avut !!

Domnule profesor, ” ba si director” cum a zis preotul, am un mare respect fata de Dumneavoastra si mereu veti fi in mintea mea ca un om deosebit, ca un coleg deschis cultului eroilor neamului, iubitor de Tara, de Traditii, de Ortodoxie.

Dumezeu sa-l ierte de toate pacatele cele cu voie si fara de voie si sa-l primeasca in locul cel vesnic din Trecerea noastra!

 

Tinerete in alb si rosu

07 Mar

Astazi am urmarit un spectacol in care tineri frumosi – fete si baieti – imbracati in culori vii au dat un spectacol pentru cele care ne ofera viata.

Erau clipe in care albul si rosul erau impreuna si ma incantau.

Albul poate fi si ceea ce spunem: puritate, gingasie, dorinta de apropiere de Inalt , dar in alta perspectiva ma duce spre LUMINA, spre orbirea firii pamantesti si aplecarea spre Absolutul necuprinderii noastre in firea pamanteasca.
Poate ne-a fost dat pentru a ne cladi scara de valori incepand cu el : cel de Necuprins in priviri pamantesti, cel dat abisului din noi pentru a putea sa ne ridicam la cele care sunt de imbratisat si la cele care sunt de simtire si care au intransele lipsa patimii curgatoare din OM.
Poate era si l-am luat ca un dat pentru ca nu-l putem cuprinde cu mintea cea pamanteasca , a unui fir de huma care cata sa fie nu numai viu , ci si cu putere de a infranfe cel Neclintit si stanca in mersul nostru catre o tinta anume.
Poate nici nu este decat o inchipuire a noastra in relatie directa cu toata diversitatea de culori pe care o percepem ca o minunatie, ca o creatie a taramului luat din Raiul Ceresc.

Rosul este iubire, lupta, sange.Este o culoare in schimb, una iritanta si de multe ori apropiata de curentul de stanga din viata politica , adica de acei oameni care doresc schimbare radicala , multe si rapide reforme , daca se poate pe masuri la limita constitutionalitatii si legii pentru cei multi si neaparati de relele vietii neiertatoare.
Poate fi Viata , simbolul ei , este zvacnirea unui creat la dragostea Creatorului, este poate Efortul celui care doreste sa fii acum , aici si in aceste conditii.
Poate este descatusarea Creatorului si dorinta Lui de a primi , mereu si mereu fara de echivalenta in faptele noastre, in miscarea noastra care numai haotica nu poate fi !
Poate este putere, framantare de Eu launtric si mistuire permanenta spre a fi Tu si nu altul , sprea a da semenilor si nu tie Lumina Lui.De asta ne-a creat, nu?
Poate este intruparea unei decizii Supreme de a fi OMUL pe aceasta intindere care nu-si avea rostul fara de el si poate rosul sa fie intaiul creat, ADAMA care prin devenirea lui trebuia sa fie Altfel de vietuitoare si plin de farmec dumnezeiesc.

Frumusetea vine din clipa in care s-a decis ca lui ADAMA sa – se faca un semen , care sa poata avea o inchinare spre multiplicarea firii pamantesti si spre haosul devenirii celor care vor fi in numele pamantului de origine trecatori.

Eva=viata si poate si aplecare spre trecator si infinit in izgonirea din Rai.

Apropiind albul cu rosul am dat de Lumina si cu ea ne incaltam in acasta trecere la pornire si cu ea ne incheiem trecerea cu duhul care iese si se impreuneaza cu Absolutul din El.
Lumina astfel vazuta este si nu poate fi decat TINERETE!

De aceea, salut tineretea lor si Lumina Lumii!

 

Donatie Ioana Maria Banu

02 Mar

Universitatea Oxford a primit cea mai mare donaţie din cei 900 de ani de existenţă, din partea unei românce: Mica Ertegun, văduva fondatorului casei de discuri Atlantic Records, Ahmet Ertegun. Cele 26 de milioane de lire sterline (41 milioane dolari) vor fi folosite, în primă fază, pentru acordarea a 15 burse pe an, studenţilor axaţi pe profilul uman (literatură, istorie, muzică).

Ulterior vor fi acordate 35 de burse pe an. Mica Ertegun, pe numele ei adevărat Ioana Maria Banu, este un cunoscut designer de interioare în New York. De o modestie remarcabilă, românca l-a întrebat pe reporterul cotidianului britanic Daily Telegraph, care i-a solicitat un interviu, dacă este chiar necesar să vorbească despre bani.

“Avem deja peste 1.000 de aplicanţi. Vă puteţi imagina? Ahmet era turc, eu sunt româncă. Cu cât amesteci mai mult oameni diferiţi, cu atât mergi mai departe. Îmi doresc să văd cât mai mulţi oameni din afara Angliei câştigând aceste burse. Mi-ar plăcea să văd oameni din Afganistan, din Orientul Mijlociu, musulmani, creştini, toate rasele şi religiile”, spune Mica.

Chris Patten, cancelarul Universităţii Oxford, a declarat că donaţia acoperă o nevoie reală. “Deşi poate fi relativ uşor să strângem fonduri pentru educaţia postuniversitară în matematică şi ştiinţe, este destul de greu să facem asta pentru profilul uman, chiar şi la Oxford, unde studenţii excelează la limbi moderne sau istorie, de exemplu”, a spus el.

Românca spune că nu va lua parte la procesul de selecţie. “Oamenii de la Oxford vor decide asta. Nu pot să evaluez cât de multe ştie un om, pentru că, probabil, eu ştiu mai puţine decât ei”, spune Mica.

În calitate de fondator al casei de discuri Atlantic Records, Ahmet Ertegun, care a murit în 2006, a ajutat la lansarea carierei unor cântăreţi precum Eric Clapton, Ray Charles, Rolling Stones sau Led Zeppelin.

“Pentru Ahmet şi pentru mine, una dintre marile bucurii ale vieţii a fost să studiem istoria, muzica, limbile străine, literatura, arta şi arheologia”, spune Mica. “Noi nu am mers niciodată la Oxford pe vremea când Ahmet trăia, dar când am venit prima dată aici mi s-a părut absolut magic. Desigur, New York-ul are bani. Dar Oxfordul are cultura”.

În ciuda donaţiei extrem de generoase, doamna Ertegun se mulţumeşte să spună doar că este “frumos să faci ceva productiv”. “Noi am fost foarte, foarte comozi. Nu am avut copii. Ce altceva aş putea să fac, să cumpăr diamante? Mulţi oameni dau bani către spitale, însă pentru mine acest lucru a fost mult mai interesant”, a mai declarat Mica pentru Daily Telegraph.

Fuga din România

Doamna Ertegun a trăit mai bine de 60 de ani, în Statele Unite. Tatăl său, George, a fost doctor şi ministru în vremea familiei regale, ajungând la închisoare după venirea comuniştilor la putere, în 1947. La insistenţele tatălui său, pentru a ieşi în siguranţă din ţară, Mica s-a măritat cu un aristocrat, Ştefan Grecianu. Pe atunci avea doar 16 ani, iar el 31. “Ruşii ne-au dat două trenuri. Regele Mihai era în unul; mătusile sale erau în celălalt, în care eram şi noi. Trecerea graniţei în Albania a fost cel mai fericit moment al vieţii mele”, îşi aminteşte Ertegun.

Au ajuns în Elveţia fără niciun ban, croindu-şi drum prima dată către Paris, unde Mica a lucrat pentru scurt timp ca model pentru Dior, şi apoi a mers în Canada, unde au cumpărat o fermă de pe malul lacului Ontario, cu ajutorul unui prieten care le-a împrumutat bani.

“Când am ajuns acolo erau vaci şi găleţi pentru muls. Dar nu ştiam cum se face asta. A fost ridicol. Şi în România aveam vaci, dar şi oameni care le mulgeau”. Mai târziu au transformat-o într-o fermă de păsări. “Aveam 5.000 de păsări. Trebuia să colectăm ouăle de trei ori pe zi”.

În 1960, a mers la New York unde a încercat să facă lobby pentru eliberarea tatălui său, care suferea de cancer şi era pe moarte, însă eforturile sale au eşuat, iar el a murit în închisoare. Dar, la o cină, Mica l-a cunoscut pe Ahmet Ertegun, fiul ambasadorului turc la Washington, cel care avea să-i devină soţ

Cei doi s-au căsătorit în 1961. “Mi-a fost greu să divorţez de soţul meu, pentru că îl plăceam foarte mult. Dar Ahmet era cum nu mai cunoscusem pe nimeni: civilizat şi cultivat. Iar eu eram îndrăgostită”, spune Mica.

Ioana Maria Banu a contribuit cu bani şi în România, la ridicarea unui centru cultural dedicat operei marelui sculptor Constantin Brâncuşi, la Târgu Jiu.
( sursa:http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/cea-mai-mare-donatie-din-istora-universitatii-oxford-a-fost-facuta-de-o-romanca-afla-povest.html).
Ma incanta asemenea gesturisi mai mult cand citesc ca este romanca .
felicitari1
Poate era bine sa fie catre o Universitate din romania , dar este bine si asa1
Dumnezeu sa-i dea sanatate si mult bine inimii ei !

 
 

Martisor

01 Mar

În prag de primavara doresc naturii umane de sex feminin sa aiba multa sanatate!
Sa va bucurati de clipele care vin si sa nu simtiti greutatea urcusului spre culmi!
Fericire, multe bucurii, nastere de prunci sanatosi si pentru cele care ii aveti, multa ravna in cresterea lor !
Cel Preainalt sa va lumineze calea, sa va dea mii de impliniri si milioane de zambete la Marea traire a vietii!
Sa incantati Lumea si sa aveti parte de marile deschideri pe care viata le ofera celor care sunt optimisti si stiu sa vada Lumina in orice clipa a trecerii!

O primavara frumoasa, cu bucurii in suflet si realizari cat mai multe alaturi de cei dragi Dumneavoastra!

P.S. Este a 700+a postare pe blog!!!