RSS
 

Archive for ianuarie, 2011

Suprematia economica

31 Ian

Sistemul monetar dominat de dolar este un “produs al trecutului”, iar yuanul ar putea deveni noua moneda de referinta la nivel international, a declarat presedintele chinez, Hu Jintao, intr-un rar interviu pentru presa occidentala, inainte de vizita in Washington, care a inceput miercuri.

In acelasi timp, presedintele Chinei a pus accentul pe nevoia de cooperare mai stransa dintre tara sa si Statele Unite, mai ales in domenii precum energia regenerabila sau cel aerospatial.

“Nu avem decat de castigat dintr-o relatie sanataosa intre China si SUA si nu avem decat de pierdut dintr-o confruntare”, a precizat Hu Jintao, raspunzand intrebarilor adresate de The Wall Street Journalsi Washington Post.

Desi a admis ca exista diferente si probleme intre cele doua state, presedintele chinez a lasat sa se inteleaga ca pot exista compromisuri, dar a evitat mentionarea unor probleme controversate din ultimul an, cum ar fi vanzarile de arme din SUA catre Taiwan.

Pe de alta parte, Hu Jintao a respins argumentul adus de oficialii americani pentru aprecierea yuanului, anume ca ar ajuta China sa modereze inflatia.

De altfel, presedintele chinez a criticat eforturile Federal Reserve (banca centrala americana) de a incerca sa stimuleze cresterea economica prin achizitia de bonduri si mentinerea la un nivel scazut al ratei dobanzii de politica monetara, o strategie care, potrivit spuselor sale, conduce la cresterea inflatiei in tarile emergente.

“Politica monetara americana are un impact major asupra lichiditatilor si fluxurilor de capital la nivel mondial, prin urmare lichiditatile in dolari americani ar trebui mentinute la un nivel rezonabil si stabil”, a spus Hu Jintao.

Hu a adaugat ca recesiunea mondiala a reflectat absenta reglementarii in domeniul financiar si incapacitatea institutiilor financiare de a reflecta statutul in schimbare al tarilor emergente.

Aceasta parere nu apartine doar presedintelui chinez. Multe alte tari emergente, cum ar fi si Brazilia, s-au plans de faptul ca politica monetara a Federal Reserve duce la deprecierea dolarului, provocand fluxuri masive de capital inspre aceste state, un lucru care duce la inflatie.

Astfel, atat China, cat si alte tari, au cerut Federal Reserve sa ia in calcul aceste consecinte la nivel mondial, in momentul cand ia decizii. Pe de alta parte, oficialii Fed sustin ca este in interesul tuturor ca Statele Unite sa aiba crestere economica puternica, deoarece tarile emergente si nu numai depind de SUA in privinta comertului si investitiilor.

Acesta ar putea fi unul din cele mai discutate subiecte in cadrul intalnirii din Hu Jintao si presedintele american, Barack Obama, mai ales ca SUA da vina pe devalurea yuanului pentru deprecierea competitivitatii si cresterea inflatiei in multe state emergente.

Deprecierea dolarului duce la scaderea rezervelor din China

Presedintele chinez a criticat si sistemul monetar international, numindu-l un “produs al trecutului”, mai ales din cauza folosirii dolarului drept moneda pentru rezervele internationale, comert si investitii.

Potrivit analistilor, chinezii nu se tem doar de faptul ca devalorizarea dolarului va conduce la inflatie mai mare in propria tara, ci mai ales de faptul ca le scade valorea rezervelor internationale de 2,85 de trilioane de dolari.

In martie 2009, guvernatorul bancii centrale chineze, Zhou Xiaochuan, a starnit controverse cand a propus crearea unei noi monede, care sa fie alternativa dolarului.

De atunci, insa, China s-a concentrat pe promovarea propriei monede drept alternativa a celei americane. Astfel, recent, a permis schimburile valutare cu yuani in Statele Unite, dupa ce, in toamna a anului trecut, introdusese moneda pe piata financiara din Hong Kong.

Hu a numit aceste decizii drept “programe pilot”, care se potrivesc foarte bine cerintelor din piata, avand in vedere cresterea numarului tranzactiilor de acest gen.

Presedintele Chinei a adaugat ca inflatia nu este o grija prea mare, avand in vedere ca preturile sunt, in general, moderate si controlate.

( Sursa: http://www.ziare.com/economie/macroeconomie/china-si-sua-batalia-finala-pentru-suprematia-economica-1069269 )

Oricum am vedea lucrurile este sigur ca lumea isi continua drumul ei si SUA are in aceasta noua traiectorie un mers descendent .Toate au o crestere si o descrestere pe care si viata o vede si o cerceteaza in timpul cel mare .Daca China va face fata acestor mari provocari care or sa vina om vedea .Sigur acum ea este un motor al economiei mondiale si nu poate fi ocolita de nimeni .Ea are puterea de a se transforma in marea forta mondiala a economiei .

 
 

Islamul se supune lui ALLAH !

30 Ian

DE CEL PUTIN TREIZECI DE ANI MA INCANTA SPUSELE PROFETULUI MUHAMMAD SI AM FOST CEL CARE INCA STUDENT AM CAUTAT SA INTELEG OMUL DIN ISLAM .

SI AM GASIT SOLUTII SI M-AM BUCURAT !

Dar acum , in vreme mea , se intampla lucruri ciudate in unele state islamice in care oamenii nu mai sunt ai profetului , ci stapanii sunt distrugatorii doctrinei !

A apara pe cei nevoiasi , a asigura pacea caminelor in locuintele celor multi si a face ca fiecare sa aiba o multumire in fata maritorului Profet este o cinste pentru cel care conduce un regim al muslimilor in vremea de astazi .

Dar a pune tancuri , a cata a te impune in vremea in care poporul nu te mai vrea seamana a razvratire fata de mila , izbanda si binefacerea Lui Muhammad .

Cred , si nu cred ca ma insel , ca marele profet al Islamului nu da dreptul nimanui sa asupreasca fata cea de iubire a fiecarui supus al sau , ca in credinta trebuie respectat tot OMUL care este in aceasta religie si ca cei care vremelnic conduc aceste state trebuie sa plece pentru fericirea  de obste a multimilor suparate si tulburate ca echilibrul credintei lor a fost tulburat de oameni care nu mai sunt in marea placere a ideilor profetului cel bineindreptat spre Credinta in Allah !

Jos orice tiranie care nu indreptateste sa fie poporul cel mare si credincios stapan in credinta cea adevarata a Marelui profet al Islamului care este si va fi MUHAMMAD !

 

Decalog al pamantenilor

29 Ian

01.Daca vine muntele la tine, iar tu nu esti Mahomed…. FUGI!!!!….este alunecare de teren.
02.O femeie care iti spune varsta reala este fie prea tanara pentru a avea ceva de pierdut, fie prea batrana pentru a avea ceva de castigat din asta.
03.Numai dupa invidia altora iti dai seama de propria ta valoare.
04.Oamenii sunt ca vinurile. Cu timpul, fie devin din ce in ce mai buni, fie se transforma in otet.
05.Munca nu a omorat niciodata pe nimeni……dar de ce sa risti?
06.Nu este important sa castigi…este important sa-l faci pe celalalt sa piarda.

07. CAND CINEVA TE ENERVEAZA AI NEVOIE DE 42 DE MUSCHI CA SA TE INCRUNTI, DA’ AI NEVOIE DOAR DE 4 SA INTINZI MANA SI SA-I …. Zambesti!
08.Intotdeauna dragostea a fost considerata mai importanta decat banii.

Dar nimeni nu s-a intrebat cat costa o clipa de iubire din cea adevarata !
09.Nimeni nu e destul de inteligent ca sa poata convinge pe un prost ca e prost.
10. Cu cat regula e mai stricta, cu atat capul care a conceput-o e mai prost.

 
 

Ce nu avem !

28 Ian

avem nevoie de  stanga puternica , avem nevoie de un partid pe partea stanga care sa se definesca in spectrul politic cu toti repreyentantii stangii !

Suntem de izbeliste !

Suntem la un capat si nu se vede alt drum al iesirii … si acest lucru e foarte grav !

Unde sunt oamenii stangii democratice care sa antreneze masele largi de napastuiti ai acestei tari si sa propuna solutiile cele mai realiste ale unei societati in deriva ?

De ce nu suntem in cautare cand vremea este de rezolvare ?!

Nu cred ca actualele experimente ar reprezenta ceea ce noi dorim a fi in aceasta tara stanga !

Cred ca forta cea mare la aceasta vreme este iesirea din Raul absolut si acest lucru nu poate fi decat pe stanga politicii noastre .

Avem nevoie de o mare despartire de tot ceea ce a fost trtecutul de doua decenii al asa zisei stangi in Romania si de o revigorare a ei cu adevarat pe stanga vietii politice romanesti ?!

Suntem la o vreme de rascruce !

ori intelegemtimpul , ori ceea ce spunem ca este stanga va disparea si va crea un amestec eclectic de pseudovalori democratice si de stanga .

Nu putem a vedea ca marile idei ale stangii sunt terfelite pentru meschine si firave nevoi umane !

Refacerea stangii este punctul central al dinamicii vietii plitice romanesti sau nimic nu va mai fi normal in aceasta tara !

Doresc binele nostru , al celor corecti si multi din neam , si nu vad un alt mod de a fi decat de stanga !

 

Memento !

27 Ian

Astazi, 27 ianuarie a.c., este Ziua Internaţională a comemorării memoriei victimelor Holocaustului.

O zi in care amintirile sunt cele care ne fac sa ne rusinam ca a fost posibil sa se intample asa ceva in istoria recenta a umanitatii.

Seful statului nostru a afirmat astazi:

„Este pentru mine o întâmplare şi o ocazie extraordinară să particip la comemorarea Holocaustului în faţa clădirii care simbolizează în Europa lupta pentru drepturile omului. România este una din ţările care şi-a asumat Holocaustul împotriva evreilor şi împotriva populaţiei rome. În momentul de faţă, despre Holocaust se învaţă în şcoli, se învaţă în universităţi în România. Am avut tăria şi forţa să ne asumăm propria istorie.

Permiteţi-mi ca, în numele poporului român, să adresez celor care au scăpat din teroarea împotriva evreilor şi a romilor, cele mai adânci sentimente de respect şi recunoştiinţă pentru generozitatea lor. De ce vorbesc despre generozitate? Aceşti oameni trăiesc printre noi fără să ne urască. Permiteţi-mi să mă gândesc cu adânc regret că aşa ceva a fost posibil în Europa.

Acum, în perioadă de criză, sunt locuri în Europa în care se manifestă din nou rasismul. Ca oameni responsabili, ca politicieni responsabili, avem obligaţia să nu tolerăm astfel de întâmplări, fie că ele sunt promovate chiar de unele partide parlamentare europene. A tolera asemenea atitudini înseamnă că ne-am uitat istoria recentă. Vă asigur că în România acest lucru nu mai este posibil.”

( http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=12717&_PRID=lazi )

 
 

+Daniel BELL !

26 Ian

Am invatat despre el ca este un MARX al capitalismului si iata ca acum pot fi unul dintre cei care cutez a face lui un necrolog !

Daniel Bell (10.05.1919-25.01.2011) a fost un sociolog şi un profesor emerit la Universitatea Harvard , cel mai bine cunoscut pentru contribuţiile sale seminale la studiul de post-industrialism . El a fost descris ca “una dintre cele americane mari intelectuali din perioada postbelică.”

Daniel Bell s-a născut în 1919 în Lower East Side din Manhattan, în New York City . Parintii lui, Benjamin şi Anna Bolotsky, au fost iniţial cu radacinile in  Europa de Est. Ei au lucrat în industria de confectii. Tatăl său a murit când el avea opt luni, şi a crescut cu rude care trăiesc împreună cu mama şi fratele său mai în vârstă.  La vârsta de 13 ani, numele de familie a fost schimbat din Bolotsky la Bell.

Educaţie

Bell a absolvit de la City College din New York cu o diplomă de licenţă în domeniul ştiinţei şi ştiinţe sociale in 1938, si a studiat pentru încă un an la Universitatea Columbia (1938-1939). [4] [2]

Carieră

Bell a început viaţa profesională ca jurnalist, fiind managing editor al The New Leader revista (1941-1945), redactor de muncă din Fortune (1948-1958) şi mai târziu co-editor (cu prietenul său colegiu Irving Kristol) de Interes Public revista (1965-1973).  La sfarsitul anilor 1940 Bell a fost instructor în Ştiinţe Sociale la Colegiul de la Universitatea din Chicago. În 1960, Columbia ia acordat titlul de  doctor.  Ulterior, el a predat sociologie, în primul rând la Columbia (1959-1969) şi apoi la Harvard până la pensionarea sa în 1990.

Bell a fost, de asemenea, vizit Pitt profesor de Istorie şi a instituţiilor americane de la Universitatea Cambridge în 1987. El a servit ca un membru al preşedintelui Comisiei pentru tehnologia în domeniul în 1964-1965 şi ca membru al preşedintelui Comisiei privind o agendă naţională pentru anii 1980, în 1979.

Bell a primit diplome de onoare de la Harvard, Universitatea din Chicago , paisprezece alte universităţi din Statele Unite, şi Universitatea Keio din Japonia . El a primit de asemenea, un Lifetime Achievement Award din Sociologice Asociatiei Americane în 1992, şi Talcott Parsons Premiul pentru Ştiinţe Sociale de la Academia Americană de Arte şi Ştiinţe în 1993. He was given the Tocqueville Award by the French government in 1995. El a fost premiat cu Premiul Tocqueville de către guvernul francez în 1995.

Bell a fost director al Fundaţiei Suntory şi un savant în reşedinţă a Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe .

Bell a fost descris ca un “socialist în economie, un liberal în politică, şi un conservator în cultură.

Bursă Bell este cel mai bine cunoscut pentru contribuţiile sale la post-industrialism . Cele mai influente carti ale sale sunt Sfârşitul ideologiei (1960), Contradicţiile culturale ale capitalismului (1976)  şi Societatea post-industriala (1973). [8] Două dintre cărţile sale, Sfârşitul ideologiei şi Contradicţiile culturale ale capitalismului au fost enumerate de Times Literary Supplement ca printre cele 100 cele mai importante carti din a doua jumătate a secolului XX. Pe lângă Bell numai Isaiah Berlin , Claude Lévi-Strauss , Albert Camus , George Orwell şi Hannah Arendt , a avut două cărţi aşa enumerate.

În Sfârşitul ideologiei, Bell sugerează că marile ideologii  mai vechi şi derivate din secolele XIX  şi inceputul secolului XX  sunt epuizate, şi că ideologii noi vor apărea în curând.

Oricum am vedea lucrurile , a murit un om mare de cultura si unul dintre cei care au trasat pentu viitorime jaloanele unei bune intelegeri a evolutiei societatii umane si a fiecaruia dintre noi.

 

Praful ce-l spulbera vantul

25 Ian

Ce asaza omului trainicia  in aceasta viata ?

Suntem in PS, 1, 1 care afirma ca :

Fericit barbatul carele n’a umblat in sfatul necredinciosilor
si cu pacatosii’n cale nu a stat
si pe scaunul ucigasilor n’a sezut.

Deci, necredinta, pacatele si a ucide.

Dar SFATUL venit de la nedredinciosi este periculos ?

DA, afirm cu taria omului care traind cel putin o jumatate de secol am constatat ca cel care nu are o credinta , o frica de Dumnezeu,  este periculos si scandalos de firav la orice neintemeire a faptelor in sangele cel viu al credintei .

Fara de rugul aprins la apropierii de El nu faci decat a ucide bunul crez al armoniei celor indumnezeite ale lumii vazute si nevazute .

Pierdem rostul in miscarea fara de morala a acestor zile si decenii in care pilda celor care ne sunt parinti ai natiunii Fiintei  este aruncata la Rau de cei pacatosi si cu indemn de a ucide .

Nu trebuie sa introduci tu cutitul , ci faptul ca toate care le faci te conduc la disperare, la saracie, la umilinta de a nu mai putea fi om , la degradarea statutului de suftet in miscarea armonioasei clipe a vietii te face sa fii responsabilul cu distrugerea , cu dementa , cu credinta ca raul din toate nevazute s-a facut vazut.

Praful ce-l spulbera vantul va fi urma lasata de toti cei care distrug rosturi , de toti cei care introduc Raul in Fiinta, de toti cei care cladesc vifornita pentru viul disperat!

Praful ce-l spulbera vantul va aduce linistea in cale celor care au ochii plini de sange si de lacrimi !

Calea ar fi :

Sa rupem legaturile lor de pe noi
si jugul lor de pe noi sa-l azvarlim!” ( Ps.2.3.)

 

+ Cristian Paturca

18 Ian

Cantautorul Cristian Paturca, autorul “Imnului golanilor”, a murit marti,18 ianuarie 2011, in urma unei indelungate suferinte.

Paturca a decedat la domiciliul sau din Bucuresti, cadavrul sau fiind descoperit de catre un echipaj SMURD. Maries si alti revolutionari se afla la capataiul artistului.

Cristian Paturca a devenit cunoscut publicului datorita “Imnului Golanilor”, cantat pe toata durata manifestatiilor din Piata Universitatii, de la inceputul anilor ’90. Ulterior, el a fost o prezenta nelipsita de la manifestatiile anti-comuniste si pro-democratie desfasurate in Bucuresti in ultimele doua decenii. Potrivit unui material din Evenimentul Zilei, “Imnul Golanilor” a fost compus “in cinci minute, in toaleta Facultatii de Geologie a Universitatii Bucuresti”.

In decembrie 2007, Paturca a fost internat in stare grava la sectia de Terapie Intensiva a Spitalului de Pneumofiziologie “Marius Nasta” din Bucuresti. El a fost dus la sectia de Anestezie Terapie Intensiva a spitalului, cu hemoragie interna.

Medicii l-au suspectat, initial, de cancer pulmonar, insa, dupa 2 zile de tratament, starea lui s-a ameliorat.

Dupa ce hemoragia a fost oprita, pacientul a fost mutat la sectia a IV-a a spitalului, cu diagnosticul de tuberculoza pulmonara.

La 21 mai 2008, Paturca a fost evacuat din casa in care s-a nascut, situata in Bucuresti pe strada Dr Lister, imobilul fiind nationalizat si revendicat.

In martie 2010, pe cand se afla internat la Spitalul  “Victor Babes” din Capitala, Paturca a primit certificatul de revolutionar preschimbat, acesta fiindu-i inmanat de secretarul general al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revolutionarilor (SSPR), Adrian Nicolaescu.

Autoritatile l-au instiintat ca va primi o indemnizatie reparatorie lunara de aproximativ 2.000 de lei, a carei valoare nu se impoziteaza, si care se acorda numai luptatorilor care au un salariu mai mic decat salariul mediu brut. Cantautorul a primit aceasta indemnizatie si retroactiv, incepand din ianuarie 2005 (luna urmatoare depunerii cererii si documentatiei la sediul SSPR).

Autorul celebrului “Imn al Golanilor” a fost vizitat, la 20 februarie 2010, la spital de presedintele Traian Basescu, care a dorit sa se intereseze de starea sa de sanatate.

“Presedintele mi-a promis sprijin in orice moment si pentru aceasta ii multumesc foarte mult”, a spus atunci Paturca.

Una dintre ultimele aparitii publice ale lui Paturca a fost in iunie 2010, cand in timpul evenimentelor ce marcau 20 de ani de la mineriade, Paturca a sustinut un concert aniversar si si-a lansat cartea “Mi-e greu titlul de erou…”.

Imnul Golanilor (preluat de pe www.versuri.ro):

A fost o data ca-n povesti
A fost in Romania,
O mare gasca de golani,
Ce-au alungat sclavia.
Noi nu ne-am confundat nicicind
Cu “oamenii de bine”,
Numiti si neocomunisti
Cu fara de rusine.

Refren:
Mai bine haimana,
Decit tradator,
Mai bine huligan,
Decit dictator,
Mai bine golan,
Decit activist,
Mai bine mort,
Decit comunist.

Vrem libertate
Nu comunism
Si nici schimbari de forme
Si deaceea, securisti,
Sa nu ne puneti norma.
Noi nu vrem neocomunism,
Nici neolibertate,
“Democratii” originale
Si nici minciuni sfruntate.

Ne-ati intrebat ce vrem aici
Dar stie toata tara,
Noi sustinem punctul 8
De la Timisoara.
Sa cada patru-sapte-trei
Ce tine TVR,
Legind in lanturile ei,
Chiar si cuvintele !

Alegeri fara comunisti,
Fara nomenclatura,
Si nu va temeti de golani
Fara coloratura.
Din cei care au murit
Ne-am reintors naluci
Sa nu mai fie cum a fost
Macelul de atunci

( sursa: http://www.hotnews.ro/stiri-ultima_ora-8218782-murit-cristian-paturca.htm ).

A murit un simbol , un om simplu care a prins in vers si cantec esenta unei perioade , a unui mare eveniment istoric la care Romania a putut fi in fruntea Europei Rasaritene care credea ca se poate repede si usor scapa de comunisti : PIATA UNIVERSITATII.


Ne-am inselat ??!!


Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !

 

O metodologie a îndoielii

17 Ian

Pericolul uniformizării violente a spaţiului public este realitatea zilei .Peste tot  angoasele individuale si collective sunt tema zilei la mai toate televiziunile .Se cere mai mult decat  oricand  un CAPUL LUI motoc ! Violenta de limbaj , de atitudine , de comportament  a condos la agravarea unui echilibru al omeniei , a unui indoielnic indreptar al unei manifestari a democratiei intrun spatiu nepregatit pentru un real dialog .

Nu avem o putere a cuvantului pe care trebuie sa ti-l asumi , nu avem o scara a valorilor care se te apropie de spiritul diversitatii de idei , de convingeri si mai ales de fapte .

Politicul asa cum a fost el cladit dupa anii 90 sufera de mult extremism in toate , bineinteles de stanga .Dreapta cu toate nuantele ei a fost incapabila la a spera sa se impaqmanteneasca cand suvoiul conservator la noi il ducea estrema stanga remodelata si cosmetizata de neputintele noastre de a recroi un stat democratic pe baze noi, solide ale democratiei nu autentice si originale si cu plinatate de noutati de pe malurile Dambovitei milinare .

Nimicurile unei epoci care incerca sa fie rasturnata au creat strutocamila de astazi in care nu mai poti vedea diversitatea umana si mai ales intelectuala a unei societati in miscare pentru ca polii crimei , ai raului si ai nefastei repozitionari a  tarii au dus totul in malaxorul mizeriei si manjirii tuturor cu toate ale creatiei bolsevice .

A crea o zona in care diversitatea de o0pinii , de fapte sa te faca sa fii tu insuti  este de Alece in tara minunilor .A fi o mica piesa intrun scenariu pe care altii l-au realizat  si pus in practica vremii  devine regula .A fi de o alta parere , a avea altceva a spune fata de ceea ce este si a crea premisele sa gandesti tu pentru tine nu tine si poti crea idea ca ai ceva , ca nu esti pe faza , ca te op[ui marii miscarii a nimicului spre absolutul puterii care nu vremelniceste omul , ci il impietreste in mecanica malaxorului unei elite care devine nelegitima fata de sensul real al miscarii democratice a lumii civilizate.

Asumarea perseverentă a toleranţei este cu mult mai dificilă şi mai complicată din punct de vedere moral decât represiunea.” (Judith Shklar, Ordinary Vices, Belknap Press of Harvard University Press, 1984, pp. 4-5).

Cum poti crea o metodologie a indoielii  cand nu ai fost in stare ca system sa creezi o educatie a indoielii ?

A fi in indoiala mintii , a faptei , a crede ca nu toate se pot face cum unii le doresc si mai si cred ca sunt corecte si cele mai realiste masuri  este un fapt de corectitudine umana si de civilizatie .A fi spre indoiala ca ceea ce faci poate fi realizat si ALTFEL este un mic pas spre a aseza in spirit  TOLERANTA , ceea ce este greu de acceptat in conditiile unei culturi  agrar-pastorale .

O metodologie a indoielii .ar trebui sa fie cladita in SCOALA ca un univers deschis faptei democratice , ar trebui sa fie construit in familie ca un reflex al unor relatii corecte intre membrii ei , ar trebui sa fie vazuta in mediile politice ale acestei tari daca ea nu ar merge pe aceste cai  nedrepte ale descumpanirii cetatenilor ei .

“In casa istoriei umanităţii există mai multe locuinţe”( Isaiah BERLIN, in eseul “Alleged Relativism in Eighteenth-Century European Thought”-1980).

El şi-a păstrat convingerea că experienţa umană implică îndeajuns de multe spatii comune încât să ne permită să înţelegem şi să apreciem diversitatea culturală atât de necesară liberalismului.( sursa : http://www.contributors.ro/cultura/isaiah-berlin-si-destinul-valorilor-liberale/).

Ne trebuie incurajarea  gandirii proactive , a diversitatii umane , a spiritului liber ca fiecare este o valoare a unui univers infinit de fapte pe care istoria le creeaza in timpuri diferite si cu oameni diversi .Cei multi au sansa ca in momentele cheie ale devenirii lor sa sties a apeleze la acele elite care au sensul drumului spre mai multa libertate , au cheia spre un orizont moral într-o societate decenta.

Astept sa vad si la altii …???!!!

 

Foto UNIVERS !

16 Ian

Harta Universului, formată din 7 milioane de imagini

O galaxie aflată la 10 milioane de ani lumină distanţă de Pământ, fotografiată cu ajutorul observatorului Chandra  FOTO: chandra.harvard.edu

O galaxie aflată la 10 milioane de ani lumină distanţă de Pământ, fotografiată cu ajutorul observatorului Chandra FOTO: chandra.harvard.edu

Mai mulţi astronomi au realizat cea mai detaliată hartă a Universului creată vreodată. Pentru realizarea ei au fost lipite împreună şapte milioane de imagini, informează BBC News.

Realizarea hărţii Universului a început în 1998 folosindu-se un detector imagistic de 138 megapixeli. Pentru a o afişa integral imaginea, este nevoie de peste 500.000 de televizoare HD.

Timp de 12 ani, astronomii au scanat bolta cerească pentru a identifica şi descrie aproximativ o jumătate de miliard de stele şi galaxii.

Cea mai detaliată hartă a Universului

Nu degeaba trebuie sa acordam stiintei importanta ei .

Iata suntem in etapa in care avem o foto a Universului si nu este un lucru la indemana oricui !

 
No Comments

Posted in Educatie