RSS
 

Reuniunea de la Deauville

01 Noi

Reuniunea de la Deauville a liderilor Rusiei, Germaniei si Frantei


Cancelarul german Angela Merkel a avut o întâlnire de două zile cu preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi cu preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, la Deauville, pe coasta franceză a Canalului Mânecii. Reuniunea a fost consacrată politicii economice şi de securitate comune.

Situatia inainte de inceperea convorbirilor era aceasta :

Şi această reuniune se desfăşoară în condiţii de maximă securitate, perimetrul fiind închis ermetic. Nimeni nu are voie să se plimbe pe faleză, nimeni nu are voie să intre în mare.

Fiecare dintre participanţi vine la întâlnire cu o agendă proprie. Astfel, preşedintele Franţei a declarat prin purtătorul său de cuvânt că este vorba de consultări asupra tuturor temelor relevante în acest moment. Nicolas Sarkozy va conduce în viitorul apropiat două forumuri importante: reuniunile la vârf ale G8 şi G20.

La rândul ei, Angela Merkel demonstrează mai mult pragmatism: “Astfel de reuniuni în cerc restrâns sunt importante fiindcă se poate discuta deschis şi consistent despre modalităţile de cooperare internaţională”, a spus şefa executivului de la Berlin. Ea doreşte să sondeze împreună cu cei doi preşedinţi agenda reuniunii G20 şi căile de rezolvare a temelor controversate înaintea reuniunii la vârf a NATO de la Lisabona.

NATO şi Rusia

… aceasta pare să fie tema centrală la Deauville. Angela Merkel a rezervat acestei teme un spaţiu amplu pe blogul propriu. Merkel a evidenţiat: “Vom discuta despre ameliorarea cooperării dintre NATO şi Rusia. Vremurile războiului rece au trecut o dată pentru totdeauna.”

În termeni asemănători s-a exprimat la Paris şi secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen. El l-a invitat pe preşedintele Rusiei la reuniunea NATO de la Lisabona, chiar dacă nu a primit încă un răspuns oficial din partea Kremlinului. Poate că Merkel şi Sarkozy vor putea pune o vorbă bună la Deauville. Rassmusen a subliniat: “Aş dori cu plăcere să văd un parteneriat strategic între Rusia şi NATO.”

Alianţa Nord-Atlantică şi Rusia se confruntă cu probelme comune, care ar putea fi soluţionate împreună, a mai declarat responsabilul. Între acestea se numără situaţia din Afganistan, terorismul, pirateria şi, desigur, scutul antirachetă. “M-aş bucura dacă reuniunea trilaterală de la Deauville ar facilita o discuţie pe acest subiect cu preşedintele Rusiei, în cadrul reuniunii NATO de la Lisabona.”

O temă fierbinte este în context planificatul scut antibalistic pentru Europa. Merkel şi Sarkozy trebuie să-l convingă pe Medvedev că noua strategie nu este îndreptată împotriva Rusiei. Medvedev, în schimb, ar dori să obţină sprijin pentru o arhitectură de securitate europeano-rusă. Această dorinţă a trezit deja suspiciunile americanilor, care se întreabă de când discută europenii şi ruşii despre politica de securitate fără ei.

La această chestiune, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Sarkozy a replicat sec: “A existat deja o reuniune similară în 2003, la care au luat parte Putin, Chirac şi Schroeder şi o alta în 2006, cu participarea Angelei Merkel.”

( sursa : http://www.dw-world.de/dw/article/0,,6121930,00.html).

Ce a fost pe acolo? Iata :

Noi geopolitici europene. În loc de o Uniune Europeană aflată în flancul ambiţiilor de extindere spre Est ale NATO, se conturează o Europă “trilaterală”, care susţine ambiţiile europene ale Turciei şi aduce Rusia la bord.

O nouă ordine tripolară

Dar acum, perspectivele pentru această ordine europeană unipolară se evaporă. Rusia, care nu a apreciat  niciodată NATO sau extinderea UE, este suficient de puternică pentru a cere deschis o nouă arhitectură a  securităţii. Turcia, frustrată de modul în care unele state UE au blocat negocierile de aderare, urmăreşte din ce în ce mai mult o politică externă independentă şi este în căutarea unui rol mai extins. Fără a mai pune la socoteală că SUA – ocupată pe deplin cu Afganistanul, Iranul şi ascensiunea Chinei – a încetat să mai fie o putere europeană cu normă întreagă. Deci se profilează la orizont o Europă multipolară.

Ca rezultat, mai degrabă decât o singură ordine multilaterală centrată în jurul UE şi NATO, vedem acum emergenţa a trei poli – Rusia, Turcia şi UE – care sunt toate pe cale să îşi dezvolte propriile “politici de vecinătate“, concepute pentru a-şi întări respectivele lor sfere de influenţă care se suprapun în Balcani, Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală. Desigur, un război între marile puteri este puţin probabil. Dar concurenţa este în creştere iar instituţiile existente au fost incapabile de a preveni criza din Kosovo în 1998-99, de a încetini cursa înarmărilor în Caucaz, de a preveni tăierile aprovizionării cu gaze a UE în 2008, de a preveni războiul ruso-georgian sau de a opri instabilitatea în Kârgâzstan în 2010 – ca să nu mai vorbim de a face progrese în rezolvarea celorlalte aşa-numite conflicte îngheţate ale continentului.

Paradoxul central este că UE a petrecut o mare parte din ultimul deceniu apărând un sistem pe care  propriile guverne îl consideră disfuncţional. Ei au rezistat cererilor Moscovei de a repune în discuţie securitatea, pentru a proteja status quo-ul. Dar, pentru că instituţiile oficiale au ajuns să fie blocate de rivalitate, UE, Rusia şi Turcia operează din ce în ce mai mult ocolindu-le. De exemplu, unele state membre ale UE au recunoscut independenţa Kosovo, în ciuda opoziţiei ruse; Rusia a recunoscut independenţa Abhaziei şi Oseţiei de Sud, în ciuda opoziţiei UE; iar Turcia a cooperat cu Brazilia în formularea unui răspuns la ameninţarea nucleară a Iranului, fără să se consulte cu NATO. Liderii europeni, prin apărarea unei iluzii de ordine, riscă să facă din dezordine o realitate.

Ordinea de zi potrivită, participanţii greşiţi

Şi aici intervine summit-ul de la Deauville. El are ordinea de zi potrivită, dar participanţii greşiţi. Credem că, mai degrabă decât să negocieze un nou tratat sau să organizeze o nouă reuniune între Paris, Berlin şi Moscova, UE ar trebui să încropească un simplu “trialog de securitate” cu puterile care vor da forma  securităţii sale în secolul 21 – Rusia şi Turcia. Dacă UE ar propune un astfel de forum, ar scăpa de obligaţia de a da răspunsuri defensive propunerii lui Medvedev din 2008 de un nou tratat de securitate. Oferind Turciei un loc în capul mesei – în paralel cu negocierile de aderare – liderii UE ar putea ajuta să menţină în viaţă identitatea europeană a Turciei, canalizând în acelaşi timp puterea ei culturală, economică şi militară în vecinătate. Şi dacă Lady Ashton – şeful politicii externe a UE – ar fi prezentă la negocieri, mai degrabă decât Berlinul şi Parisul, statele membre ar curma anomalia care o reprezintă faptul că UE, unul dintre principalii furnizori de securitate în Europa, nu este reprezentată în niciuna dintre instituţiile de securitate ale continentului.

UE are nevoie de o nouă abordare strategică, care să nu fie concentrată în jurul prevenirii războaielor între puterile Europei, ci care să le ajute să convieţuiască într-o lume în care ele se află la periferie şi unde un vecin în faliment poate fi la fel de înfricoşător ca unul puternic. Scopul ar trebui să fie crearea unei discuţii trilaterale mai degrabă decât crearea unei Europe tripolare. Înfiinţarea unui trialog simplu ar putea da o nouă viaţă vechii ordini instituţionale şi – pentru a-l parafraza pe Lordul Ismay – ar ajuta a menţine UE unită, Rusia post-imperială şi Turcia europeană.

( sursa :http://www.presseurop.eu/ro/content/article/369351-noi-reguli-pentru-o-europa-multipolara ).


Ceva concluzii ce se pot trage :

1. Lumea se confirma din nou, una tot mai pronuntat multipolara.Cele trei mari puteri continentale s-au intalnit pentru a trata in comun despre Europa, dar si despre chestiuni globale, facand abstractie de SUA.

2. Pentru fiecare dintre participanti, acest format in trei este unul oportun. Rusia baga in fata, si astfel, proiectul de securitate europeana al presedintelui Medvedev. Germania nu vrea sa para ca nazuieste sa devina vioara intai in acest spatiu, nici ca ar dori sa reinstituie o axa Berlin-Moscova. Franta tine sa aminteasca statutul ei de mare putere, care devine de fapt tot mai mult o traditie, iar presedintele Sarkozy, in pierdere de viteza, are sansa de a se afirma ca protagonist international, mai ales ca tara sa va detine (prin rotatie) presedintia G20.

3. In timp ce Rusia participa la convorbiri avand spate asigurat de relatiile sale tot mai stranse si mai confidente cu China, cele doua puteri vesteuropene nu se pot baza pe un sprijin din partea puternicului aliat american, ceea ce le ofera si atuuri, dar si dezavantaje.

4. Asa cum Statele Unite au tot mai multa nevoie de Rusia in gestionarea unor probleme globale (limitarea inarmarilor, neproliferarea, Orientul Mijlociu Extins), si tandemul conducator franco-german al UE trebuie sa recurga la cooperarea cu Rusia pentru propulsarea Europei Unite ca actor global (care intarzie sa se produca) si rezolvarea unor probleme politice, de securitate, energetice etc. Insa si Rusia are nevoie de Occident, caci altfel pariul cu moodernizarea asumat de presedintele Medvedev ar fi de neconceput.

5. Consultarea ruso-vesteuropeana de la Deauville – caci de fapt despre asta e vorba – e folositoare ambelor parti inainte de apropiata reuniune la varf a G20 si mai ales inainte de summitul NATO de la Lisabona, unde se asteapta sa se stabileasca viitoarea menire si viitoarele tinte ale Aliantei, a carei ratiune de a fi este tot mai incerta si unde se profileaza tendinte centrifuge accentuate.

( sursa : http://www.inforusia.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=3268:deauville-o-reuniune-ce-trebuia-sa-aiba-loc&catid=47:politica&Itemid=69 ).

Ce o fi o sa vedem in zilele si in anii urmatori .Tare mi-e a zice ca cava s-a pus la cale , ceva parca cu iz de Pact geopolitic pentru o noua Europa a celor vechi si puternici care pe grumazul micilor si neimportantilor au recladit in harti si in cuvinte o configurati numai de ei stiuta acum .

Dar istoria ne va da cheia , cheile si vom intelege …Sigur…!?!

 

Leave a Reply