RSS
 

O onoare !

12 Oct

Germania la Bucuresti !

Cu adevarat aveam nevoie de o asemenea vizita si de un mesaj mai apasat ca interesele Germaniei sunt si in aceasta parte a Europei.

Doamna  cancelar spune mai mult si printre randuri si mai mult . Germania doreste sa-si extinda zona de interes politic si economic si in aceasta Europa .  Cam tarziu , dar tot e bine .

Unde sunt ai nostrii care sa sustina o apropiere grabnica de acesta tara si mai ales de spiritul ei ?

Iata-pentru istorie- declaratiile oficiale:

Declaraţia de presă comună
a preşedintelui României, Traian Băsescu,
şi a cancelarului Republicii Federale Germania, Angela Merkel
(Palatul Cotroceni, 12 octombrie 2010)

Preşedintele României, Traian Băsescu: Bună ziua! Încep prin a mulţumi doamnei Cancelar pentru vizita pe care o face în România. Este pentru noi o onoare şi, în acelaşi timp, o încurajare de a continua procesul de integrare în Uniunea Europeană. Am avut discuţii pe o paletă largă de subiecte, cum ar fi relaţia bilaterală, necesitatea creşterii nivelului de performanţă a justiţiei româneşti în baza Mecanismului de Cooperare şi Verificare, probleme legate de accesul României în spaţiul Schengen, probleme legate de strategia României pentru integrarea populaţiei rome, strategia energetică a Uniunii Europene şi susţinerea pentru proiectul Nabucco, dar şi luarea în consideraţie a proiectului AGRI, strategia Dunării, Summit-ul NATO şi Summit-ul OSCE din acest an, Balcanii de Vest şi, de asemenea, ne-am oprit asupra problematicii legată de Republica Moldova. Cam acestea au fost subiectele pe care le-am discutat. Vă rog, doamna Cancelar!

Cancelarul Republicii Federale Germania, Angela Merkel: Vă mulţumesc! În primul rând, doresc să mulţumesc pentru primirea călduroasă aici, la Bucureşti. Într-adevăr, am vorbit despre toată gama relaţiilor germano-române. Avem o relaţie foarte strânsă în ceea ce priveşte cooperarea noastră prietenoasă în cadru european şi la Consiliul European. Am discutat despre felul în care România poate să folosească mai bine fondurile europene, să absoarbă fondurile, pentru că aceste fonduri pot să contribuie la dezvoltarea economică şi Germania poate să acorde şi asistenţă în acest sens.

Am abordat şi domeniul de justiţie pentru întreprinzători germani care doresc să investească şi pe viitor în România. Este important să existe transparenţă, claritate în acest domeniu. Domnul Preşedinte a subliniat că o serie de norme legale au fost adoptate şi au fost implementate. Am discutat despre efectele crizei economico-financiare şi eu ştiu că în România, în momentul de faţă, sunt aplicate nişte măsuri destul de dure. Eu cred, ca şi domnul Preşedinte, că odată create structurile, acest lucru ar constitui o bază pe care se poate construi o creştere economică, dar acest proces de restructurare în România merită totuşi o recunoaştere foarte mare.

Am abordat şi problemele – dincolo de relaţiile germano-române – despre strategia dunăreană. Există un interes comun să fie rezolvate problemele în Republica Moldova şi în Transnistria, precum şi în Balcanii de Vest. Am promis domnului Preşedinte că Germania – în ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen – că noi vom aplica o apreciere echitabilă a celor realizate în ultimii ani şi, pe această bază, vom hotărî în noiembrie. Germania sprijină drumul României în direcţia unor controale mai severe la graniţă şi pentru a face parte din spaţiul Schengen. Eu pot să spun, în concluzie, că este o vizită importantă. M-am întâlnit şi cu reprezentanţii minorităţii germane şi mă bucur astăzi de perspectiva vizitei de la Cluj. Vreau să mulţumesc, de asemenea, pentru integrarea minorităţii germane. Această minoritate este o punte de legătură între România şi Germania, o contribuţie esenţială pentru relaţiile noastre strânse. Încă o dată, vă mulţumesc pentru ospitalitatea dumneavoastră!

Preşedintele României, Traian Băsescu: Şi eu vă mulţumesc mult, doamna Cancelar!

Departamentul de Comunicare Publică
12 Octombrie 2010

 

Leave a Reply