RSS
 

Incremeniti ?

09 Oct

Suntem captivi unei logici a aderarii la UE, ne comportam ca si cum am fi in continuare postulanti, suntem incremeniti in proiect. Mai mult, avem un complex de inferioritate fata de Occident, care ne defineste provincialismul si ne inhiba actiunea politica externa si arunca in confuzie permanenta proiectul intern. Aceasta dura caracterizare ii apartine sefului diplomatiei, Teodor Baconschi, si a facut-o la o conferinta privind obiectivele Romaniei pana in 2020, organizata de Europuls.

“Suntem de 4 ani aproape membri, iar in mare masura, in cultura noastra administrativa si politica, nu am depasit logica aderarii si ne comportam ca si cum am fi in continuare postulanti”, crede ministrul de externe. El spune ca parcursul post-aderare este chiar si mai anevoios decat cel din perioada pre-aderare.

“Vorba celebra a unui filosof nu mai putin celebru <<am incremenit in proiect>>. Intr-un fel, perioada asta de post-aderare pare si mai dificila, si mai confuza decat etapa precedenta. Cel mai suparator exemplu este legat de incapacitatea noastra de a absorbi fonduri structurale. O facem intr-o proportie atat de modesta incat am realizat recordul dubios de a fi contributori neti la bugetul Uniunii, fara sa reusim sa capturam aceste enorme resurse pentru a accelera iesirea Romaniei din subdezvoltarea economica“, a spus ministrul, criticand dur situatia actuala, mediul administrativ si politic, mai degraba ca un om politic – ceea ce a devenit de curand prin inscrierea in PDL – decat ca un diplomat.

Cauzele: “e un rau structural mostenit din tranzitie, dar este si efectul pervers al contraselectiei care a operat in constitutirea elitelor noastre politice“, sustine Baconschi.

Discursul politic al ministrului de externe a continuat cu temele pe care Romania le are pentru urmatorii 10 ani, teme “foarte limpezi, pana si presa noastra a reusit sa le fixeze pe agenda publica”.

“Trebuie sa reformam statul, incepand cu legea fundamentala, Constitutia, trebuie sa ne reinventam identitatea nationala, rolul institutiilor publice si trebuie sa rescriem in termenii unui pact social modern contractul politic dintre stat si cetateni”, crede Teodor Baconschi.

In tot acest tablou cenusiu pictat de ministrul de externe exista si o veste buna: “nu mai suntem singuri sau prinsi in clestii unor imperii, ci actionam ca stat membru cu drepturi in principiu egale si ne putem prevala de toate tratatele pentru a cere si oferi solidaritate si pentru a stimula politicile de coeziune.

Numai ca aceasta calitate de stat membru – al UE si NATO – trebuie combinat cu un slogan liberal, ‘prin noi insine”, un slogan “mai actual ca oricand”.

E cu totul impropriu sa ne asteptam ca, dupa ce ne-am dobandit statutul de SM, sa fim tinuti de manuta in continuare ca un minor cu probleme. Avem fata de fostul Occident, categoria geopolitica depasita, un permanent complex de inferioritate care ne defineste provincialismul, ne inhiba actiunea politica externa si arunca in confuzie permanenta proiectul intern“, spune ministrul.

Pe de alta parte, el recunoaste ca Romania are o imagine proasta si culpabilizeaza presa pentru asta, care “exagereaza de obicei, cultivand un ton de apocalipsa, de sfarsit de lume”.

“Perceptia asupra Romaniei este proasta, dintr-un masochism partizan mediatic si intern nu facem decat sa o adancim: hotul si cersetorul roman, intr-o societate nauca, prinsa undeva intra balcanism si fostul spatiu sovietic, n-am reusit sa fabricam in discursul public si sa interiorizam valorile care ne-ar putea redresa constiinta de sine, legatura creativa cu traditia – ma refer la marea traditie intelectuala – si mai avem si aceste clauze de monitorizare, de pilda MCV asupra justitiei, care agraveaza sentimentul nostru de singuratate.

E adevarat ca asa suntem, desi mass media exagereaza de obicei, cultivand un ton de apocalipsa, de sfarsit de lume, admitand ca multe elemente din aceasta perceptie generica asupra Romaniei sunt reale”, spune ministrul Teodor Baconschi.

Este insa momentul ca lucrurile sa se schimbe, sustine el si sa privim spre 2020, care este si o etapa de consolidare a UE, fixata prin Tratatul de la Lisabona. Pentru Romania – care in 2019 va detine presedintia prin rotatie a UE pentru prima data de la aderare – va fi un test al administratiei romane si un moment de bilant si de planuri” care sa ne aduca intr-o situatie noua si mai buna”.

( sursa: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7905974-audio-teodor-baconschi-suntem-aproape-4-ani-nu-depasit-logica-aderarii-suntem-incremeniti-proiect.htm)

Daca toate de aici sunt si adevarate, si cum ar fi altfel, ca doar este ministrul meu de externe, este foarte grav !

El constata poate realist a situatie , o stare , dar el ce a realizat pentru a modifica situatia ?

Daca nu e in stare poate se vor mai gasi oameni patrioti care sa amelioreze raul existent, nu ?

 

Leave a Reply