RSS
 

Shimon Peres

13 Aug

Ma bucur ca avem a prezenta tarii ca pentru intai data de la infiintarea statului Israel un sef al acestei tari a venit la Bucuresti  intro vizita oficiala  intre 11-12  august 2010.

Iata , pentru istorie , textul conferinţei de presă a sefului statului prieten :

Vă mulţumesc. Preşedintele Traian Băsescu este considerat unul dintre cei mai responsabili lideri ai timpurilor noastre. Când spune «da», e «da», când spune «nu», e «nu», (…) are o poziţie puternică împotriva terorii, o poziţie responsabilă faţă de Iran, o poziţie pozitivă în ceea ce priveşte construirea păcii, încurajarea păcii între noi şi palestinieni, chiar şi între noi şi sirieni, dacă este posibil. Permiteţi-mi să fac o remarcă personală – am fost adânc mişcat că, atunci când piloţii noştri au murit, Preşedintele a lăsat deoparte agenda sa bogată, importantă, şi s-a ocupat personal de problemă, astfel încât soldaţii căzuţi să ajungă la familiile lor, în Israel, cât mai repede, să fie onoraţi cum se cuvine. V-am spus, nu era datoria unui preşedinte, dar a fost expresia celui mai înalt gest pe care o persoană căreia îi pasă de viaţa umană ar fi putut să o facă. Permiteţi-mi să spun, pe scurt, că România pentru Israel nu reprezintă doar un punct în istorie, în geografie, dar un capitol din istorie. Nu vom uita niciodată că, în perioada cea mai întunecată a Europei, în perioada nazistă, românii au salvat vieţile multor evrei de aici, 400000 de evrei, care au venit în Israel şi au contribuit şi contribuie la construirea Israelului; ei iubesc Israelul, dar nu şi-au uitat iubirea pentru România, şi-au păstrat cultura românească. Pentru aceasta, doresc să mulţumesc poporului român şi să îi spun că aceasta este o prietenie care nu se va termina şi care va continua multă vreme în viitor, nu doar în istorie. Mă simt aici ca acasă, mă simt ca într-o ţară prietenă, şi nu vorbesc doar despre trecut, ci şi despre viitor. Ştiu că România are acum probleme economice, dar permiteţi-mi să vorbesc nu ca economist, ci ca observator al evoluţiei. Celebrul autor Nabokov, care era colecţionar de fluturi, a scris odată: “când devine larva fluture?”, iar răspunsul său a fost: “Când simte durere în umeri, pentru că încep să-i crească aripile”. Cred că asta se întâmplă în România – încep să crească aripile; este dureros şi promiţător, în acelaşi timp. Trăim într-o perioadă când trebuie să zburăm şi România poate avea nişte aripi măreţe. Vom continua să ne sprijinim reciproc, astfel încât să depăşim problemele din trecut şi să zburăm împreună, către orizonturi înalte în viitor. Vă mulţumesc!

Am vizitat de trei ori România şi de fiecare dată am văzut o altă Românie. România de astăzi este diferită de celelalte două Românii pe care le-am vizitat înainte. Dacă în trecut România parte a Balcanilor, era o ţară care trăia în ameninţare, sub ocupaţie, astăzi România face parte din Europa, ceea ce este justificat atât din punct de vedere geografic, corect din punct de vedere al ştiinţei şi promiţător din punct de vedere politic. Văd o Românie democratică, care se orientează către o poziţie de vârf în Europa, care îşi foloseşte potenţialul uman impresionant şi important şi, de asemenea, binecuvântarea pământului său pentru a deveni, aşa cum poate şi trebuie să devină, o ţară măreaţă şi nu o ţară care plăteşte pentru că alţii au crezut că este mică. Ştiinţa nu are graniţe, nu este afectată de distanţe, de religie, nu ţine de origine, iar prietenia ajută la cooperare fructuoasă în vederea dezvoltării potenţialului ştiinţific. Timp de 10 mii de ani, oamenii şi-au câştigat existenţa prin pământ; toată lumea vroia să-şi păstreze pământul. În istorie cele mai multe războaie au avut loc din cauza pământului. Astăzi, oamenii îşi câştigă în mare parte existenţa mai mult prin ştiinţă, decât prin pământ. Agricultura noastră, care nu beneficiază de mult pământ, de multă apă, se datorează 95% ştiinţei şi tehnologiei. Ştiinţa nu are graniţe, dar trebuie să aibă o înţelegere şi determinare, să fie şi globală şi individuală. Israelul îşi doreşte să coopereze şi pe viitor cu noua Românie democratică şi în domeniul dezvoltării ştiinţifice. Există infrastructura necesară, se află în România peste 5000 de oameni de afaceri israelieni, jumătate de milion de cetăţeni ai Israelului vorbesc limba română, mulţi sunt oameni de ştiinţă, doctori, etc. Deci, avem o limbă comună, un sentiment comun. De asemenea, dorim să servim atât respectului deomocratic pentru viaţa umană şi agendei ştiinţifice menite să îmbunătăţească viaţa, indiferent de religie, de rasă, de origine. Ne putem servi în mod corect poporul, putem sprijini şi alte popoare şi cred că pe viitor putem aborda o agendă comună, atât la nivel guvernamental cât şi neguvernamental.

http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=12237&_PRID=

Este ceva , nu ?

Poate toate vor conduce la o normalitate in a ne privi altii si a intelege marile progrese pe care le-am realizat , dar si efortul pe care il facem de a ne putea sincroniza cu lumea civilizata !

 
2 Comments

Posted in Politica

 

Leave a Reply

 

 
 
  1. HesperusNo Gravatar

    16/08/2010 at 5:41 PM

    Mi se pare un discurs normal in conditiile in care mass media israeliana dar si cea din Statele Unite comenteaza asupra faptului ca statul Israel este cel mai izolat stat din punct de vedere politic..oricand un prieten e binevenit atunci cand nu ai niciunul sau aproape niciunul, cand rolul de pariah pare ca iti este rezervat, nu departe de Coreea de Nord, Iran sau Sudan. Comentariile cititorilor ziarului Haaretz (ca exemplu) nu au reusit sa imi arate decat ca israelienii nu au informatii despre noi decat din prisma Institutului Wiesenthal si nu sunt comentarii binevoitoare. Iar in privinta evreilor care au emigrat catre Israel se cunoaste pretul plecarii lor..scuzati-mi incoerenta din “discurs” dar vine dupa 10 ore de serviciu.

     
  2. Aurel SoareNo Gravatar

    26/08/2010 at 7:20 PM

    In istorie si in viata este bine ca patima sa nu fie !
    diferenta intre textul meu si al altora este uriasa pentru ca unghiul este diferit .
    nu trebuie sa fii imbuibat pentru a apara demnitatea umana si libertatea sa .
    bolsevicii au ucis mii de oameni pentru ca aveau idei diferite si foloseau un limbaj asemenea textului de raspuns !
    asta este !
    nu toti oamenii pot fi la fel !
    respect orice idee daca este demna de creierul care o emana !
    CA RASPUNS LA : GHEORGHE APOSTOL