RSS
 

Aburii realitatii

08 Aug

ca sa modifici un sistem de educatie ar trebui sa ai acordul tuturo fortelor politice sanatoase , normale si democratice dintro tara .Apoi , este necesar de stabilit o lista de prioritati , adica aci pasi absolut necesari fara de care nu putem vedea decat caruta inaintea cailor.

cred ca Funeriu este bine intentionat .

Cred ca doreste sa scape rapid de trecutul anchilozat din educatie .

Cred ca il anuma ganduri bune pentru reforma educatiei in aceasta tara .

dar de la credinta mea la realitate sunt mii de etape pe care poti sa le mai arzi numai in masura in care proiectul schimbarii iti este foarte clar conturat si exista vointa general-politica de a face aceste schimbari radicale .stire recenta vine a ne spune :

Potrivit ministrului, schimbarea profundă a sistemului educaţional vizează mai multe etape, în care ultima este redactarea unor noi manuale.

“Trebuie mai întâi să definim care este cadrul de referinţă curricular, respectiv cum trebuie să arate, spre exemplu, copilul român la opt ani din punct de vedere educaţional. După cadrul de referinţă, stabilim prin ce procese ajungem la acest rezultat. Apoi ne ocupăm de schimbarea sistemului de evaluare, rescriem planul cadru şi efectiv programa. În paralel începe formarea profesorilor şi punerea în practică a elementelor (itemilor) de evaluare. Ar fi foarte bine dacă am avea o bază de itemi la nivel UE. Când ai foarte clar ce se învaţă, adică programa, cum trebuie să arate un copil, ce şi cum se evaluează, iar formarea profesorilor este în derulare, abia atunci începe scrierea noilor manuale”, a adăugat ministrul Educaţiei.

Funeriu a mai spus că vrea ca noile programe să fie realizate după un concept consolidat, care să rămână valabil mult timp, axat exclusiv pe componenta ştiinţifică a curriculum-ului, un curriculum ştiinţific.

“Aş vrea ca până la sfârşitul lunii octombrie să avem deja gata un cadru de referinţă, care va intra în dezbatare publică. Felul cum am vrea să arate elevul român trebuie să fie subiectul unei dezbateri publice. În funcţie de proiecţia dezbaterii publice vor fi realizate noile programe. Dacă am gata programa, pot începe să scriu manualele. Sigur, doar clasele de început de ciclu încep pe noua programă şi cu noile manuale, clasa întâi, a cincea şi a noua, mă rog, a zecea”, a adăugat Funeriu.

Ministrul Educaţiei îşi doreşte ca manuale să fie mai bune, mai atractive şi mai relevante.

“Una dintre cele mai importante competenţe ale unei persoane este să facă alegeri juste. Faptul că avem multe manuale, calitatea alegerii depinde de calitatea persoanelor. Un profesor bun va alege un manual bun. Manualele care vor fi pe piaţă evident vor fi avizate de MECTS”, a conchis ministrul Daniel Funeriu.”

( sursa : http://www.mediafax.ro/social/funeriu-noi-programe-de-studiu-pregatite-pentru-anul-scolar-2011-2012-tot-atunci-si-noi-manuale-6802470 )

TIMPUL ne-a mancat orice initiativa laudabila .

Timpul a distrus orice inceput care avea picioare de lut .

]Timpul distruge orice realitate din capul nostru care o vedem pana si noi utopica .

Timpul ne conduce de cele mai multe ori la armonia istemului si la acele masuri care au acoperire in bani , in fonduri pentru a schimba in capul oamenilor din societate proiectia la ceea ce suntem si apoi in viata reala .

Timpul ne e prieten numai in masura in care intelegem sensul istorie , al miscarii ideilor si al facerii faptelor cu multimi de oameni antrenati in a infaptui ceva peren

Timpul – zic , mai marii lumii capitaliste costa bani , dar si alte multe resurse care toate pot fi irosite daca mereu si mereu o luam de capat , de la alt capat sau de la capatul care pana acum nu a ajuns nimeni sa inceapa .

Aburii realitatii ne fac sa nu vedem suficient de bine mediul economic, social , politic si mai ales cultural si religios din care suntem si vom fi .Aici e cheia , aici este modalitatea de a schimba cu credinta ca ceva in bine se va face si in Romania .

Cum/de ce  avem reprezentanti ai BOR in comisiile din parlament si nu avem reprezentanti ai parintilor , ai elevilor , ai agentilor economici , ai psihologilor etc ?

Cine va face parte din grupul care va stabili planurile cadru de invatamant ?

Cine va fi organismul care va hotari  cum se face o programa scolara , realista,  pe competente ?

Cine va da startul ca avem evaluatori de manuale asa cum si-ar dori elevii si cum vrea Europa,  pe competente ?

Cine va da banii – multi ai dracului !- pentru a face formarea reala a cadrelor didactice pentru noile cerinte ?

Si toate acestea cand se pot face ?

Pana in octombrie ? Care an ?

Daca suntem seriosi ceea ce ne-am propune acum , am realiza proiectul , l-am test , am vedea obiectiile si ceea ce nu merge  din multe motive , am putea pune in practica peste sapte -zece ani , dar cu toatre noi si facute in cunostinta de cauza la parinti , la elevi si mai ales la profesori .

Ca daca la catedra nu se intampla nimic , nimic este si de orice proiect venit de oriunde , chiar si de la Capitala .

 

Leave a Reply