RSS
 

La noi cand ?

26 Iul

” Cambodgia: Un lider al Khmerilor Rosii a fost condamnat la 35 de ani de inchisoare pentru crime impotriva umanitatii

de R.M. HotNews.ro
Luni, 26 iulie 2010, 7:55 Actualitate | Internaţional
Fostul director al centrului de tortura S-21 din perioada regimului Khmerilor Rosii (1975-1979), Kaing Guek Eav, supranumit “Duch”, a fost condamnat la 35 de ani de inchisoare pentru crime impotriva umanitatii de un tribunal sub egida Natiunilor Unite, anunta Reuters.

Aproximativ 15.000 de persoane au fost torturate si executate aici.

Este primul oficial al regimului condus de Pol Pot care este judecat de un tribunal recunoscut international. Procesul a debutat in martie 2009 si a fost marcat de o serie de incidente legate, printre altele, de presiunile politice exercitate asupra curtii, formata in proportie egala din judecatori cambodgieni si straini.

Premierul Hun Sen a acuzat chiar judecatorii straini ca “primesc ordine din partea guvernelor lor”, potrivit France24.fr.

Procurorii cerusera initial o pedeapsa de 40 de ani de inchisoare impotriva barbatului in varsta de 67 de ani.

In cursul procesului, “Duch” s-a scuzat in mai multe randuri si si-a recunoscut vinovatia in calitate de director al centrului. Dar el a argumentat ca nu a torturat si nu a ucis pe nimeni, fiind doar o simpla rotita in mecanismul khmerilor rosii, acuzati de uciderea aproape doua milioane de oameni.

Alti patru oficiali ai fostului regim comunist urmeaza sa fie judecati de acest tribunal in 2011. “Fratele numarul 1″, Pol Pot, a decedat in urma unei crize de paludism in iunie 1998, izolat intr-o baza rebela din sud-estul Cambodgiei.”

Sunt incantat de stire si ma gandesc :
La noi cand ?

Cand vom fi in stare sa restabilim dreptatea si sa condamnam crimele realizate de semeni de ai nostri contra unor oameni care se deosebeau de noi pentru ca aveau alte idei , pentru ca altfel vedeau  realitatea .

Avem in viitor o grea misie si vad ca altii au stiut sa gestioneze momentele de criza si de ruptura de sistem altfel !

Poate si noi ne vom intreba in ce consta apararea libertatii umane si in consta uciderea omului ?
Cati zeci de ani o sa mai treaca ?
Si asa , tot trebuie realizata pacea sufletelor care au patimit fara de pacatul firii.


// <![CDATA[//

 

Leave a Reply