RSS
 

Apa cea vie!

06 Mai

Ştim de mici că fără de apă viaţa pe acest pământ nu poate exista. Ea este fundamentul viului. Dar dincolo de ea, omul ca fiinţă vie, raţională, socială, morală, politică, producătoare are nevoie pentru a se implini, pentru a fi în acord cu modelul Creaţiei lui de altfel de apă, care îl sfinţeşte, care îl vindecă, care îl înalţă şi îl apropie de înaltul puterii fără de început şi pe care o numim „apa cea vie” (Ioan, 4, 10).

Cine ne astâmpără setea trupească, dacă nu ea ? Cine ne dă tăria de a merge înainte, de a fi în căutarea Binelui , dacă nu ea ?

Ne schimbă viaţa, ne transformă dorinţele, aspiraţiile,  idealurile, ne dă o Lumină a începutului cel mare şi ne aşază în suflet pacea cu care avem a vedea TOTUL din jurul nostru.

E greu de a o obţine? DA.

De mici încercăm a prinde drumul ei, poate o mică potecuţă a ei care să ne conducă spre locul plin din luminişul marilor înălţimi unde ea trebuie găsită. Nu-i lucru uşor ! Dar ce este uşor pe lumea aceasta a prinde, a descoperi şi a face în viaţa de zi cu zi ?

O dată găsită nu este suficient a fi optimist de împlinirea misiei. Ea trebuie să-ţi creeze starea de linişte a trecătorului, a  lumescului şi să-ţi dea tăria de a te bucura de fiecare zi a parcurgerii drumului tău în iubire şi comuniune cu semenii.

„Apa cea vie ” are în componenţa ei înţelepciunea pe care poţi să o capeţi dacă  începi descoperirea ei în fiecare zi, dacă ţi-ai pus ca scop Cuvântul şi atragerea Lui în sufletul tău. Cu ea te poţi schimba , te poţi modifica în toate elementele tale esenţiale dacă crezi întrânsa şi în puterea ei de a întreţine o viaţă frumoasă şi plină de respect.

Adevărata aplecare spre trăire este atunci când ea îţi intră în secretele viului tău şi contribuie la acea putere cu care poţi muta Răul în locurile lui şi tu te poţi împlini cu adevărat spiritual.

Fântâna apei  vii o găseşti cu trudă multă. Tudor Arghezi avea câteva versuri care exprimau asidua aplecare a omului spre a da de izvor: „ sapă, sapă, sapă / până dai de apă”.

În realitate, în formă concentrată, îndumnezeirea noastră se face prin scufundarea în apă, iar împlinirea noastră prin nevoia de a bea din această apă vie.

Nu locul contează unde o cauţi sau unde este, ci oamenii care te îndrumă şi care îţi oferă drumul spre ea.

Educaţia atât poate oferi tânărului, o cale spre a se găsi el, o perspectivă prin care fiecare învăţăcel să se poată înţelege pe sine pentru a putea oferi sprijin altuia.

Dacă daţi de ea, bucuraţi-vă şi vă înveseliţi! Nu fiţi  egoişti şi oferiţi şi altora harta drumului , că dacă le daţi din ea nu are nici o valoare pentru că nu este efortul, sudoarea celuilalt în a se bucura.

„ Dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin să scot” (Ioan, 4, 15) – ar trebui să fie îndemnul vostru către toţi educatorii viitori şi către oamenii cu care o să intraţi în comuniune, de diferite religii, culturi, etnii.

Viitorul nostru, individual şi colectiv, depinde de rostuirea unei culturi care ştie ce şi când să secere acolo unde semeni de ai lor au semănat şi au aşezat la rostul fiecărei seminţe, dragostea de muncă, pasiunea faţă de lucru bine făcut, dorinţa de a realiza ceva folositor tuturor şi un strop , o picătură din nepreţuita apă……. ştiţi voi care, nu? 

 

Leave a Reply