RSS
 

Archive for aprilie 4th, 2009

Un stalp al democratiei

04 Apr

Astazi se implinesc 60 de ani de la fondarea Organizatiei Tratatului Nord-Atlantic (N.A.T.O.).Un moment de bilant, de bucurie si de analiza a ceea ce reprezinta in secolul al XXI-lea aceasta alianta.

Este cea mai importanta structura militara a lumii contemporane. Scopul esenţial al NATO este acela de a asigura libertatea şi securitatea tuturor membrilor săi prin mijloace politice şi militare, în conformitate cu Tratatul Nord-Atlantic şi cu principiile Cartei Naţiunilor Unite.

Încă de la începuturile sale, Alianţa a depus eforturi pentru stabilirea unei ordini juste şi durabile de pace în Europa, bazată pe valorile comune ale democraţiei, drepturilor omului şi în conformitate cu litera legii.

Principiul fundamental care stă la baza Alianţei este un angajament comun faţă de cooperarea mutuală între statele membre, axat pe indivizibilitatea securităţii acestora.

Alianţa îşi propune să permită realizarea obiectivelor de securitate ale statelor membre şi să asigure condiţiile unui nivel egal de securitate, indiferent de conjunctură sau de capacităţile de apărare ale acestora.

Pentru realizarea obiectivului esenţial, Alianţa îndeplineşte următoarele misiuni fundamentale (conform Manualului NATO):

1. Furnizează o bază indispensabilă stabilităţii climatului de securitate în Europa, fondat pe dezvoltarea instituţiilor democratice şi pe dorinţa de a soluţiona în mod paşnic eventualele divergenţe. Urmăreşte ca nici un stat să nu recurgă la intimidare sau represalii împotriva altei ţări europene sau să-şi impună hegemonia;

2. Conform articolului 4 din Tratat funcţionează ca un „forum transatlantic” de consultare mai ales atunci când s-ar ivi o situaţie de risc asupra securităţii membrilor, dar şi asupra oricărei probleme ce prezintă interes vital pentru aceştia;

3. Oferă mijloace de descurajare şi apărare împotriva oricărei ameninţări care ar viza un stat membru N.A.T.O.;

4. Asigură echilibrul strategic în Europa.

ISTORIC:

1945 – este semnată Carta Naţiunilor Unite la San Francisco.
1948 – semnarea la Bruxelles a Tratatului asupra colaborării economice, sociale, culturale şi privind autoapărarea colectivă, de către miniştrii de externe din Belgia, Franţa, Luxemburg, Olanda şi Marea Britanie.
1949 – la Washington se semnează Tratatul Nord-Atlantic de către Belgia, Canada, Danemarca, Franţa, Islanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Marea Britanie şi Statele Unite.
1951 – la Ottawa, ţările membre semnează un acord asupra Statutului NATO, a reprezentanţilor naţionali şi a Secretariatului Internaţional (Acordul asupra Statutului Civil).
1952 – Grecia şi Turcia aderă la Tratatul Nord-Atlantic. NATO îşi deschide sediul provizoriu la Palais de Chaillot, Paris.
1952 – la Paris se desfăşoară prima şedinţă permanentă a Consiliului Nord-Atlantic.
1954 – semnarea Acordurilor de la Paris. Republica Federală a Germaniei este invitată să se alăture NATO, iar Italia şi Republica Federală a Germaniei aderă la Uniunea Europei Occidentale (UEO).
1955 – Republica Federală a Germaniei devine membră a NATO.
1967 – inaugurarea, la Roma, a Colegiului NATO pentru Apărare.
1967 – Deschiderea oficială a noului Cartier General al NATO, la Bruxelles.
1982 – Spania a devenit, membru NATO
1989 – aniversarea a patruzeci de ani de la semnarea Tratatului Nord-Atlantic este marcată printr-o sesiune specială a Consiliului Nord-Atlantic şi prin alte ceremonii desfăşurate la sediul NATO şi în capitalele ţărilor membre.
29 – 30 mai 1989 – întâlnire la nivel înalt a Consiliului Nord-Atlantic de la Bruxelles, la care participă şefi de stat şi de guvern. Preşedintele Bush anunţă iniţiative majore noi de reducere a forţelor convenţionale din Europa. Adoptarea Conceptului cuprinzător al Alianţei de control al armamentului şi de dezarmare şi publicarea unei Declaraţii a Summit-ului.
1999 – trei foste ţări comuniste, Ungaria, Republica Cehă şi Polonia, s-au alăturat NATO.
21 – 22 noiembrie 2002 – la întâlnirea de la Praga (Republica Cehă), şapte ţări au fost invitate spre a începe negocierile de aderare cu alianţa: Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Slovacia, Bulgaria şi România. În 2004 – ţările invitate s-au alăturat NATO. Albaniei şi Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei li s-a comunicat că nu îndeplinesc criteriile economice, politice şi militare şi că vor trebui să aştepte. Croaţia a făcut o cerere abia în 2002 şi este abia la începutul procesului.
13 septembrie 2001 – NATO a invocat, pentru prima dată în istoria sa, un articol din carta sa prin care se înţelege că orice atac asupra unui stat-membru este considerat un atac împotriva întregii alianţe. Asta a venit ca un răspuns la Atacul terorist de la 11 septembrie 2001.
10 februarie 2003 – NATO a înfruntat o criză serioasă deoarece Franţa şi Belgia au împiedicat procedura de aprobare tacită în privinţa momentului la care s-ar lua măsuri protective pentru Turcia în cazul unui posibil război cu Irakul. Germania nu şi-a folosit dreptul de veto, însă a spus că susţinea vetoul.
2004 – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia, Slovenia, acestea fiind ultimele state care au aderat la alianţă.

Secretarii Generali ai NATO

* Lord Ismay (1952-1957)
* Paul-Henri Spaak (1957-1961)
* Dirk Stikker (1961-1964)
* Manlio Brosio (1964-1971)
* Joseph Luns (1971-1984)
* Lord Carrington (1984-1988)
* Manfred Wörner (1988-1994)
* Willy Claes (1994-1995)
* Javier Solana (1995-1999)
* Lord Robertson (1999-2003)
* Jaap de Hoop Scheffer (2004 – prezent)- este la sfarsit de mandat acum.

Concepţia Strategică din 1999 evidenţiază că securitatea Alianţei se bazează pe doi pilieri: gestionarea crizelor, inclusiv operaţiile de răspuns în cazul producerii crizelor, şi parteneriat, cooperare şi dialog.

Unul din elementele esenţiale ale Conceptului strategic al Alianţei (NATO) adoptat la Washington în 1999 este „Dezvoltarea Identităţii Europene de Securitate şi Apărare în cadrul Alianţei” . Conceptul Strategic confirmă faptul că Identitatea Europeană de Securitate şi Apărare va continua să fie dezvoltată în cadrul Alianţei.

Conceptul Identităţii Europene de Securitate şi Apărare s-a dezvoltat în strânsă corespondenţă cu alte două concepte, dezvoltate :a) Politica Externă şi de Securitate Comună– PESC (Common Foreign and Security Policy– CFSP); b) Politica Europeană de Securitate şi Apărare – PESA (European Security and Defence Policy, ESDP) sau, respectiv, Politica Europeană de Securitate şi Apărare Comună – PESAC (Common European Security and Defence Policy, CESDP).

Construcţia IESA (Identitatea Europeană de Securitate şi Apărare) este un proces ireversibil ce va realizat prin dezvoltarea relaţiei existente între NATO şi UE, în acelaşi timp cu dezvoltarea politicii comune de securitate şi apărare.

Obiectivul principal al UE în cadrul PESA este capacitatea statelor membre de a mobiliza şi desfăşura în termen de 60 de zile şi a susţine cel puţin un an, forţe militare ce pot atinge nivelul a 50.000-60.000 oameni care să efectueze întreaga gamă de aşa-numite „activităţi Petersburg” , stabilite prin Tratatul de la Amsterdam, din 1997.

Rolul acestora ar fi acela de a efectua operaţiunile militare sub conducerea UE, ca răspuns la crizele internaţionale, şi circumstanţe în care NATO, şi întregul său, nu este angajată din punct de vedere militar.

Acum Alianta are nevoie să-şi modeleze un rol operaţional propriu în afara Europei,sa-si aduca o contribuţie majora la pacea şi securitatea internaţională, sa fie un model de securitate pentru orice stat al lumii, sa fie un stalp al apararii democratiei in lume sau minim in statele care construiesc acest sistem , sa fie garantul securitatii mondiale , al pacii si de ce nu al prosperitatii cetatenilor din tarile membre.

In acest sens intrarea noastra in acest club select al democratiilor lumii ne onoreaza , dar si ne obliga la a avea un traseu asemenea colegilor nostri din Alianta .

Faptul ca ne indeplinim angajamentele asumate face din Romania un partener credibil in mai toate capitalele tarilor membre ( Belgia, Franţa, Luxemburg, Olanda, Canada, Marea Britanie, Grecia, Turcia, Germania, Spania, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Portugalia, Statele Unite, Italia, Norvegia, Islanda, Danemarca, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia).

Romania este in aceasta zona – cu toate ale ei – un factor major de stabilitate si de incredere pentru aliati.Si nu e lucru putin.

Alianţa trebuie sa se consolideze pe mai departe si să meargă spre a gasi cele mai eficienta cai prin care operaţiile la care participa ea sa devina cele mai importante mijloace de prevenire a dezintegrării statelor problemă slabe şi sa descurajeze transformarea acestora în adăposturi sigure pentru terorişti.

NATO are nevoie să-şi menţină o anumită flexibilitate strategică. Alianţa ar trebui să lase sarcinile militare care implică un personal numeros în responsabilitatea unui ONU reformat şi/sau a unor organizaţii regionale mai eficiente şi capabile.