RSS
 

Postul Mare

02 Mar

De astazi pana in Duminica Sfintelor Pasti suntem la nivel de popor si in spiritul Bisericii in Postul Mare.Nu cred a spune ca el este asemenea perioadei cand Adam a fost izgonit din Rai. Deasemenea, nu stiu a spune ca tot pacatul stramosesc ar avea ceva cu a fi eu pe aceste meleaguri, in aceste clipe ale trecerii.Si atunci cum as vedea aceste zile ?

Sincer , cred, ca totul este o croire a noastra spre a recunoaste ca dincolo de noi si in devenire cu noi suntem in eter alaturi de un Creator , care armonizeaza totul in miscarea tuturor.

La aceasta credinta intrun Mare Arhitect avem a ne pleca si a face lucrurile in sensul a ceea ce noi numim Bine . La acesta constructie il avem partas pe Hristos, Dumnezeu Omul care a putut si a patimit asemenea noua oamenilor.

LUI, celui asemenea noua , ii aducem cu aceasta postire ofranda noastra . Pentru sufletele noastre, a posti este o perioada de curatire a trupului, dar mai ales a sufletului de multul balast al vremii trecatoare. Suntem intro trecere alerta prin aceasta lume si cate un mic popas al abtinerii de la multele ale lumii nu cred ca ne poate strica.

Problema este ca multi merg prin a fi de acord cu postul de mancare si de nefolosire a bauturilor alcoolice. Dar oare este de ajuns acest lucru ? Bineinteles ca NU, pentru ca a fi in post inseamna a fi in armonie cu tine, cu semenii, cu natura exterioara , dar si cu cea interioara. Simturile noastre toate au a fi ascutite in acest interval de timp in care tot ce ne inconjoara intra in atenta noastra privire spre intelegere , iertare si iubire.

A posti poate fi o dovada de maturitate daca este facut cu simtirea trecatorului din noi. Daca este ceva impus si care nu este in putinta de a fi inteles el se duce/face in zadar. A curati simturile si a vedea lumea ca o parte a ta fara de care nu poti trai este esenta.

Acest post are ca exemple cel al lui Hristos, apoi al miilor de oameni care asa traiau in lungi perioade de vreme in istorie. El ne da o privire mai apropiata de intelegere a ceea ce sumtem : frunze trecatoare in neantul care are si un sens daca privim totul prin Hristos.

A tine post cred ca trebuie facut cu inima, cu sufletul , cu toate cele cinci simturi , cu tainica noastra aplecare spre ego-ul propriu, cu trupul vazut si nevazut al fiecaruia , cu fiinta in intregul ei, cu actele si faptele fiecarei clipe din cele peste patruzeci de zile.

A fi in post este o stare de armonie cu tine , de crestere a ascutimii mintii si a gandurilor de armonie cu noi, cu cei de langa noi, cu PreaInaltul , cu Dumnezeu.

Sa dea Domnul sa fie si o perioada a binelui la nivelul poporului, al multumilor tulburate si nemultumite de vremea in care traiesc.

Postul ne bineinalta , ne da bucuria de a fi alaturi de Lumina o mica lumina , ne intareste in fapte bune si ne da speranta ca nu totul este pierdut, ca putem construi in firile oamenilor punti de Lumina si de apecare spre Frumos.

 

Leave a Reply