RSS
 

A ne dărui

20 Mar

Pe cladirea unei institutii sta scris :

INTELEPCIUNEA E A TA CAND O DAI ALTUIA !
Nicolae IORGA .

Multi nu-i gasesc rostul , unii o considera depasita si altii inutila .Oare as sa fie ?

Incerc sa va prezint povestea „PRINŢUL FERICIT” si va rog sa trageti dumneavoastra unele concluzii:

„Statuia Prinţului fericit stăpânea asupra oraşului. Era îmbrăcată cu table subţiri de aur; la ochi avea două safire şi un mare rubin strălucea pe umeri.

Intr-o noapte a ajuns în oraş o rândunică.

Prietenele sale erau plecate de şase săptămâni spre sud, însă ea a întârziat un pic şi acum trebuia să zboare repede ca să nu o prindă frigul. A văzut statuia pe vârful unei coloane de ciment şi a hotărât să petreacă noaptea acolo.

S-a acomodat la picioarele statuii şi pe când era gata să adoarmă, i-a căzut o mare picătura de apă. Păsărica a ridicat privirea şi a văzut că ochii prinţului erau plini de lacrimi…
”De ce plângi?” l-a întrebat cu dragoste rândunica.
„Pentru că de aici văd toate suferinţele şi tristeţile oraşului, şi chiar dacă inima mea e de fier, totuşi plâng de durere” a răspuns statuia.
„Ce vezi, că te face atât de trist?” l-a întrebat păsărica.
„Într-o străduţă este o casa foarte săracă: Are o fereastră deschisă şi văd o mamă aşezata la masă. E săracă şi înfometată. Într-un colţ pe un pătuţ mic este copilul său. E mic şi bolnav. Are febră mare şi ar dori nişte portocale. Dar mama lui are numai apă să-i dea. Rândunică, fii amabilă, vrei să-i duci rubinul din sabia mea? Mama îl va vinde iar cu banii aceia va putea cumpăra ceva de mâncare. Vezi, eu nu pot să mă mişc pentru că sunt de fier”.

Rândunica trebuia să plece spre sud, însă a vrut să îndeplinească voinţa prinţului… Apoi , când s-a întors i-a povestit ceea ce a făcut.

„E foarte ciudat, a zis, simt în mine o mare căldură cu toate că e cam frig „. „Da, asta pentru că ai făcut o faptă bună”, îi spuse statuia.

Când soarele a răsărit…Prinţul a rugat-o pe păsărică să mai rămână încă o noapte.

„Rândunică draga, acolo la orizont văd un tânăr, e şi el într-o cameră. E aplecat pe o masa plina de cărţi. Trebuie să termine absolut cartea sa, dar e prea frig şi îi este foame. Te rog, ia un ochi de al meu şi-l du. Poate să-l vândă, iar cu banii aceia poate să-şi cumpere lemne pentru ca să se încălzească şi ceva de mâncare….” Aşa păsărica a luat un ochi şi a zburat repede la casa tânărului.

Şi tot aşa unde era nevoie de ceva rândunica lua ceva preţios de la Prinţ şi ducea.

În sfârşit a venit un frig mare, iar rândunica, care a întârziat mult plecarea, a murit la picioarele statuii. În acelaşi timp inima Prinţului s-a rupt în două.

A doua zi când cei de la primărie şi-au dat seama de felul în care ajunsese statuia Prinţului, au hotărât s-o restaureze, dar n-au reuşit să recupereze inima şi au aruncat-o la gunoi chiar lângă păsărica moartă de frig.

Dumnezeu, care le vede pe toate, a chemat pe unul dintre Îngerii săi şi i-a zis:

” Adu-mi cele două lucruri mai frumoase din oraşul acesta”.

Îngerul s-a întors cu inima de piatra şi rândunică moartă.
„Ai ales bine” a zis Dumnezeu,
„în gradina Paradisului păsărica aceasta va cânta pentru totdeauna, iar în oraşul meu de aur Prinţul Fericit va cânta laudele mele”.

Cine are urechi de auzit sa auda !

 

Leave a Reply