RSS
 

Archive for martie 19th, 2009

Suntem ceea ce dorim a fi

19 Mar

In timpul vietii fiecare dintre noi incercam sa ne adaptam la realitatile din jurul nostru. Unii reusim sa intram in consonanta cu pulsul vremii, altii nu gasim caile de comunicare cele mai eficiente si ne retragem intro carapace sau cautam alte drumuri .

Oricum , suntem ceea ce dorim a fi !
Acest lucru se intampla numai in masura in care stim cine suntem si incercam sa ne modelam si sa ne adaptam fortele la undele interioare ale cladirii noastre. Daca DA, atunci personalitatea noastra se intareste in acord cu dorintele noastre.

Care sunt cautarile , sperantele , luptele interioare care ne framanta ? Cine sunt cei care ne pot oferi ancore pentru un viitor mai apropiat de ceea ce noi dorim ? Incotro ne indreptam ? Are sens miscarea noastra in lume ? Daca DA , care este acesta ?

Tot ceea ce inconjoara ne influenteaza si la randul nostru il influentam si noi. Interactiunea si miscarea reciproca din univers ne modeleaza, ne da forta actiunii prezente si viitoare. Greul vine intotdeauna din interior, din lupta pentru a armoniza impulsurile care nu mereu le dorim a fi satisfacute deplin.

Infranarea, dorinta de a ne incadra in orizontul ARMONIEI universale sunt caile prin care ajungem la reflectarea putintei noastre de a fi .

O mica povestioara cu talc ne va spune cate ceva in acest sens:

: FIRUL FERMECĂTOR

” Maxi era un băiat într-adevăr ciudat: îi plăcea foarte mult să viseze cu ochii deschişi. Mai ales la şcoală când nu-l prea interesa lecţia.

Învăţătorul, care îl considera inteligent dar fără nici un chef, l-a întrebat într-o zi:

„Maxi, la ce te gândeşti? De ce nu eşti atent?
„Stau, îmi imaginez ce voi face când voi fi mare”, răspunse băiatul.

„A, nu e chiar lucru cel mai frumos”, replica învăţătorul. „Caută în schimb să te bucuri de această vârstă minunată şi speră ca anii tinereţii tale să treacă cât mai încet”

Maxi nu înţelegea cuvintele învăţătorului. Lui nu-i plăcea de loc să aştepte. Tocmai când era iarnă şi se dădea cu sania pe zăpadă, abia aştepta să vină vara că să poată înota; apoi când ajungea vara atât de dorită, îi era dor de toamnă. Într-un cuvânt, cine îl întreba pe Maxi ce-şi dorea mai mult în viaţă, răspundea cu un lucru foarte precis: „Aş dori ca timpul să treacă cât mai repede posibil…”

Într-o zi de toamnă, după ce a alergat prin parc, s-a oprit pentru a se odihni un pic. La un moment dat s-a auzit chemat de cineva: repede s-a întors şi a văzut o bătrânică, care îl observa cu blândeţe. Bătrânica i-a arătat o cutiuţă de argint din care ieşea un fir de aur şi i-a spus:

„Uită-te Maxi, firul acesta subţire este firul vieţi tale. Dacă chiar doreşti ca timpul pentru tine să treacă repede, nu trebuie să faci altceva decât să tragi puţin de acest fir. Să fii atent că o mică bucăţică din fir corespunde unei ore de viaţă. Dar să ai grijă, să nu spui nimănui că ai cutiuţa aceasta, altfel vei muri în acea zi. Ţine-o, şi noroc mult, şi multă sănătate!

A doua zi, la şcoala, învăţătorul şi-a dat seama că Maxi era mai neatent decât de obicei şi l-a certat cum trebuia: „Iată, iarăşi cu capul în nori, dacă mergi mai departe aşa sigur vei fi repetent…”.

Maxi era chiar obosit de toate predicile şi s-a gândit să folosească firul ca să scurteze zilele de şcoală. Şi, în fiecare dimineaţă, trăgea câte o bucată de fir şi aşa, abia intrat în clasă, auzea vocea învăţătorului care spunea: „Lecţiile s-au terminat puteţi să mergeţi acasă”. Băiatul era foarte bucuros: viaţa era numai pentru zilele de vacanţă şi de joacă în grădină şi în parc…

Într-o noapte în care nu reuşea să adoarmă, Maxi s-a hotărât să tragă o bună bucată de fir…aşa că a două zi s-a trezit cu mustăţi, era inginer …apoi, pentru puţin timp a tras firul cu moderaţie…

Într-o zi şi-a amintit de Maria (o prietenă din copilărie cu care dorea să se căsătorească). A sunat la mulţi prieteni, până când a reuşit să o găsească. Devenise chiar o fată frumoasă. Maxi imediat şi-a făcut curaj şi a întrebat-o: „Maria, vrei să ne căsătorim…? Maria a răspuns că da, însă, când au mers la părinţii ei pentru a vorbi, aceştia le-au zis cu fermitate: „Sunteţi încă prea tineri „.Vă cunoaşteţi foarte puţin, mai aşteptaţi încă un an „.
Fata s-a întristat un pic, dar băiatul imediat a mângâiat-o…

De fapt anul a trecut foarte repede graţie acelui fir magic…Lipsea numai o lună până la căsătorie, când lui Maxi i-a ajuns chemarea pentru armată …După câteva zile de cazarmă, Maxi a tras o bună bucată de fir şi aşa s-a găsit acasă chiar cu o zi înainte de căsătorie. A fost o nuntă minunată, foarte frumoasă. Numai un lucru l-a întristat pe Maxi: mama lui devenise foarte bătrână, avea deja părul alb. Şi i-a părut rău că a tras de multe ori firul fermecător şi-a promis sieşi că de acum înainte nu-l va mai trage.

Promisiunea a durat doar câţiva ani, deoarece în ziua în care Maria i-a spus că era însărcinată, că aştepta un bebeluş, Maxi n-a mai avut răbdare. N-a ştiut să aştepte atâta timp, voia să-l îmbrăţişeze imediat pe copilul său şi a început să tragă în fiecare zi câte o bucată de fir. Într-o seară l-a tras prea mult şi a doua zi s-a găsit mai bătrân cu doi copii: unu mergea la liceu şi celălalt la facultate.

Astfel a reînceput de la capăt. De fiecare dată în care se prezenta o problemă, Maxi trăgea firul că să se rezolve cât mai repede posibil.

Într-o dimineaţă Maxi s-a uitat în oglindă şi a descoperit că avea şi el părul alb. Şi se simţea foarte obosit şi nesatisfăcut, nemulţumit. Acum casa îi era goală şi Maria…îmbătrânită şi ea, nu înţelegea de ce ea cu soţul ei aveau foarte puţine amintiri despre viaţa lor petrecută împreună.

Erau acum doi bătrâni cu multe boli, suferinţe, slăbiciuni şi zilele erau atât de lungi că nu mai puteau. Acum era foarte atent ca să nu mai tragă firul fermecător.

Într-o zi, in parc, aşezat pe o bancă, aţipise un pic şi a auzit o voce care-l chema. A deschis ochii şi a văzut-o pe bătrâna care cu mulţi ani în urmă îi dăduse cutiuţa cu firul magic.
„ Ei Maxi, cum a fost? Firul fermecător ţi-a adus o viaţa fericită aşa cum îţi doreai?”

„Nu ştiu…graţie acestui fir n-ar trebui să mai aştept mult, să sufăr mult în viaţa mea, dar acum îmi dau seamă că totul a trecut atât de repede încât mă regăsesc bătrân şi foarte slab…”

„A, da? Şi ce ai mai dori atunci?”

„Aş dori să mă reîntorc băieţel pentru a putea trăi viaţa mea fără acest fir.
Aş dori să trăiesc ca toate celelalte persoane şi să accept tot ceea ce viaţa îmi va oferi, fără să mai fiu nerăbdător”.
„Îţi doreşti într-adevăr?”
„Da, spuse Maxi…ceea ce am petrecut în aceşti ani mi-a fost o mare învăţătură şi sunt sigur că nu voi mai cădea in aceiaşi eroare.”

„Dacă e aşa sunt foarte fericită pentru că te-am ajutat să înţelegi o mare virtute: prudenţa, prudenţa care merge împreună cu răbdarea. Vei vedea Maxi că de acum înainte te vei bucura de viaţă şi mai mult: vei fi în stare să preţuieşti şi momentele de greutate şi de nenorocire… acum, să-mi dai înapoi cutiuţa …şi mult noroc Maxi!

Imediat, după ce a pus în mâna bătrânei cutiuţa, Maxi a adormit adânc.

Ei!!!
Trezeşte-te! Maxi a deschis ochii şi s-a găsit în patul său cu mama lângă el care îl privea cu blândeţe. Apoi pe stradă s-a întâlnit cu Maria şi i-a zis…Am multe să îţi povestesc…dar tu ştiai că vârsta noastră e cea mai frumoasă?”

Suntem haraziti sa ne traim viata si o data cu ea sa fim ceea ce dorim noi !