RSS
 

Archive for ianuarie 20th, 2009

Diferiti, dar OAMENI !

20 Ian

De doua ore si ceva am urmarit investitura celui de-al 44 -lea presedinte al S.U.A.,BARACK HUSSEIN OBAMA(primele doua cuvinte in araba si persana inseamna ” binecuvantarea lui Hussein, iar O BA MA, in persana , “ el este cu noi ” ).

E criza in America si de la ea in toata lumea, e frig acolo ca si la noi, dar oamenii erau bucurosi, aveau la ei fete de sarbatoare, nu erau crispati, invinetiti de ura , nu huiduiau, nu fluierau , nu-si cereau drepturile, nu se acuzau…,ba mai stateau si intro ordine aproape militara, riguroasa, doveditoare de multa civilizatie si mult respect pentru acest moment special din istoria lor.

Oficialitatile au venit pe rand, glumeau, erau unii cu copii mici , altii in carucioare, se salutau, erau si ei intrun praznic al natiunii, se sarutau, dadeau mana , isi spuneau cuvinte calde , nu-i vedeai incruntati, nu-i sesizai nimanui otrava din gesturi sau din priviri, se asezau la locurile indicate si incepeau sa discute cu ceilalti. Este si sarbatoarea lor , este sarbatoarea natiunii lor, sunt cetateni cu totii ai aceleiasi Americi.

Au venit pe rand, cu toate onorile civile, toti presedintii S.U.A. in viata; au fost primiti cu bucurie, cu vorbe calde, au salutat si au fost salutati.Nici un derapaj.

A intrat in scena viitorul presedinte. Ovatii, bucurie maxima la cei aproape doua milioane de cetateni participanti.A depus juramantul vicepresedintele, apoi un mic concert ( mare uimire ar fi fost la noi, mai ales ca erau in intarziere cu ceva minute bune fata de planificarea oficiala a ceremonialului !),si depune presedintele juramantul .

Aici am vrut sa ajung si de aceea am dorit sa scriu : mi s-a parut ca este acest ceremonial cel mai adecvat unei adevarate DEMOCRATII, si anume :

noul presedinte , in aer liber, tinand mana stanga pe Biblia care a apartinut lui Abraham Lincoln ( cel de-al 16-lea presedinte ) si pe constitutie ( ambele tinute cu ambele maini de sotia lui) , a jurat , in fata reprezentantilor poporului adunat etc.

Nu membrii congresului american, nu intro sala speciala cu niste aplaudaci, nu oameni pregatiti dintro anume directie prezenti etc., ci , simplu, in fata celor care l-au ales, in acelasi tip de ceremonial ca la o adunare electorala, avand alaturi sotia, copiii sai, membrii cabinetului, pe vice, cu sotia sa si copiii, adica normalitate, realitate, nu meschinarie, nu teatru ieftin, nu trucaje, ci viata in derulare si in firescul ei.

Discursul presedintelui ,urmarit , pe alocuri aplaudat, firesc, salve de tun , imnul etc.respect si ordine, cultura si civilizatie, asta a aratat America lumii,ca ei sunt diferiti ,dar sunt si ei oameni.

As mai avea o chestie care ma framanta de cand eram elev de liceu : de ce sa juri ? , nu conteaza pe ce si pentru ce , ci ca principiu daca tinem seama ca acest presedinte a fost ales , ca America este un stat laic, ca daca nu jura nu era el ca om la fel ? sau daca a jurat , de fata cu poporul , el este dupa aceea altfel ? Bine, este retorica intrebarea , dar parca trebuie pusa si poate candva si explicata !

Oricum totul mi-a placut si am ramas incantat de ceea ce ei sunt. Si poate avem ce invata si noi , nu?

 

De ce fel de profesori avem nevoie ?

20 Ian

Tradiţia germană ne arată că în centrul gândirii educaţionale se găseşte ideea că potenţialul educaţional depinde de cazuistică şi conţinutul devine o categorie centrală în teoria didacticii.

Tradiţia anglo-americană şi scandinavă ne sugerează că centrul de expectaţie se mută pe experienţele de învăţare ale elevilor. Astăzi se caută ca accentul să se mute de la procesul planificării şi de la problema opţiunii pentru unele metode de lucru la conţinuturi şi la strategii acţionale.

Secretele schimbării în practicile individuale ale profesorilor/educatorilor se află în modul în care fiecare combină şi leagă ideile normative şi informaţiile descriptive. Profesorul care are în centrul activităţii sale reflecţia pentru a pune în practică pe de o parte normele, pe de cealaltă parte obiectivele este educatorul de care avem nevoie în acest început de mileniu.
Calitatea acestei reflecţii este pusă în valoare de personalitatea cadrului didactic, de înţelegerea de către el a lumii în care trăieşte, de complexitatea devenirii sale profesionale (pregătirea academică, grade didactice, formarea continuă ) de gradul deschiderii către tineri şi către nevoile acestora etc).
Cel mai important reper al unei perspective analitice este contextul de evoluţie, direcţionat spre continuă perfecţionare, spre punerea în practică şcolară a unor conţinuturi uşor de învăţat pentru elevi, de măsurarea corectă şi realistă a rezultatelor învăţării, de dragostea faţă de semeni.

Dezvoltarea şcolii este de neconceput fără evoluţia profesională a dascălilor.Din acest punct de vedere,un contract permanent de muncă pentru aşa numiţii titulari, o perspectivă redusă de traseu pentru împlinirea profesională,lipsa motivaţiei perfecţionării continue în domeniul psihopedagogic, de specialitate fac ca reflecţia asupra calităţii prestaţiei pedagogice şi a dascălului contemporan să fie cu multe semne de întrebare din partea celorlalţi membri ai societăţii.

Învăţând din greşeli şi succese putem remodela dezvoltarea competenţelor educatorului pentru o deschidere mare spre didactica generală şi de specialitate a secolului al-XXI-lea.

Cu un elev astfel definit, datorită noului context al lumii contemporane, şi cu un profesor nevoit să facă faţă unor standarde şi proceduri profesionale bine definite, învăţarea devine validă pentru vremea ce o trăim în cazul în care modelul generat de creştere a unei societăţi include învăţământul ca prioritate a ei pentru dezvoltarea unor personalităţi distincte,responsabile şi capabile la evaluări continue, contextualizate zonal,regional,naţional şi mondial.

Pentru a nu ajunge în situaţia în care actul de învăţare al elevilor să fie izolat de contextul lui psihosocial este nevoie ca educatorii să fie deschişi către gândirea interactivă, către reflecţii pre şi postactive, către abordarea realistă a tendinţelor extreme reprezentate de concepţia conform căreia studiul individual al elevilor este suficient sieşi şi izolat de predare, copilul fiind singurul responsabil de comportamentul şi de rezultatele sale şcolare.Utopia aceasta nu are valoare operaţională, dar are unii (poate mulţi) adepţi în corpul de educatori.

În acest sens, evaluarea de judecată va ceda locul evaluării de dezvoltare a elevului pentru a-şi îmbogăţi rezultatele individuale. Se schimbă accentul de pe măsurarea produselor muncii lor pe constatarea efectelor, pe stimularea capacităţilor de autoevaluare a educabilului. În noul context prezentat evaluarea devine o bucurie motivantă, va fi multiinstrumentală şi multicriterială şi va urmări “valoarea adăugată”, efortul personal de acumulare a cunoştinţelor, conţinuturilor etc. Aşa nu va mai exista o prăpastie între curriculum naţional şi experienţa elevului.

Avem nevoie de o orientare a acţiunilor didacticii spre toate personalităţile implicate în procesul de învăţământ (cadrul didactic-elev-clasă), de raporturile în care elevul se simte “bine”în procesul instruirii, are iniţiativă, îşi exprimă liber şi nestingherit opinia, este autonom. Toate obiectivele propuse de şcoală trebuie să conducă pe elevi la atitudini pozitive.

De aceea, putem evidenţia, din acest punct de vedere, caracteristicile contemporane ale procesului de învăţământ:

• bilateralitatea complementară a procesului de predare-învăţare;

• biunivocitatea factorilor implicaţi (profesor-elev) într-un raport egal(1:1);

• interactivitatea-profesorul şi elevul se condiţionează reciproc şi sunt în interdependenţă.

Profesorii motivaţi de relaţiile interpersonale deschise, democratice vor fi mai eficienţi în orice situaţii, fie acestea favorabile sau nefavorabile. Ei vor fi cei care oferă ajutorul elevilor pentru a-şi descoperi structura propriilor idei, oferindu-le suportul pentru dezvoltarea sensibilităţii, pentru claritatea judecăţilor, pentru corectitudine civică. În acest mod elevii sunt ajutaţi să constate problemele existente în viaţa lor, a semenilor, a comunităţii locale sau naţionale.